Înapoi la Legislație

OUG nr. 31/2009 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Emitent
GUVERNUL
Articole
3

Pe scurt

OUG nr. 31/2009: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 1 aprilie 2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
3 articole.
Cuprins

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 1 aprilie 2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

În luna aprilie 2009, în ceea ce privește salarizarea personalului din sectorul bugetar, se aplică următoarele acte normative

a)

Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008 , cu modificările și completările ulterioare

b)

Ordonanța Guvernului nr. 9/2008 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007 , și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2008, aprobată prin Legea nr. 238/2008

c)

Ordonanța Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 304/2008

d)

Ordonanța Guvernului nr. 16/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 272/2008

e)

Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2008

f)

Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2008, aprobată prin Legea nr. 209/2008

g)

Ordonanța Guvernului nr. 14/2008 privind creșterile salariale care se vor acorda în anul 2008 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, salarizați potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2008, aprobată prin Legea nr. 237/2008 .

Art. 2

Alineatul (1) al articolului 1^1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 30 ianuarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1.

După litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins: "a^1) pentru perioada 1-30 aprilie 2009, coeficienții de multiplicare și valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a și 3a;"

2.

Litera b) se modifică și va avea următorul cuprins: "b) pentru perioada 1 mai-31 august 2009 se va acorda o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b și 3b;".

Art. 3

Valorile coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzute în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a, 3a, 1.1b, 1.2b, 2b și 3b la Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică corespunzător perioadelor stabilite la art. 2 din prezenta ordonanță de urgență.