Înapoi la Legislație

OG nr. 39/2003 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
220

Pe scurt

OG nr. 39/2003: ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 - (*actualizată*) privind procedurile de administrare a creanțelor bugetelor locale (actualizată până la data de 28 iulie 2003*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
220 articole.
Cuprins

ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 - (*actualizată*) privind procedurile de administrare a creanțelor bugetelor locale (actualizată până la data de 28 iulie 2003*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 61

(1)

Cheltuielile de orice fel ocazionate de efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului urmărit, dacă legea nu prevede altfel. Conform dovezilor privind cheltuielile făcute, suma ce urmează să fie plătită de către debitor se stabilește de organul de executare prin proces-verbal, pe baza căruia se emite titlul executoriu potrivit prevederilor art. 47 alin. (1).

(2)

Cheltuielile de executare silită a creanțelor bugetare locale se avanseaza de creditorii bugetari locali care au început procedura de executare silită, din bugetul local respectiv. (3) Cheltuielile de executare care nu au la baza documente care să ateste ca au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.

Art. 62

Organele de executare vor folosi, succesiv sau concomitent, oricare dintre modalitățile de executare silită prevăzute de prezenta ordonanță, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 63

(1)

Sunt supuse executării silite prin poprire, potrivit legii, orice sume urmaribile reprezentând venituri și disponibilitati bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate cu orice titlu debitorului de către terțe persoane sau pe care acestea le vor datora debitorului și/sau le vor deține terții în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

(2)

În cazul sumelor urmaribile reprezentând venituri și disponibilitati în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimțământul titularului de cont, la cursul de schimb afișat de acestea pentru ziua respectiva.

Art. 64

Sumele ce reprezintă venituri ale debitorului persoana fizica, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum și ajutoarele sau indemnizațiile cu destinație specială sunt supuse urmăririi numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Art. 65

(1)

Poprirea asupra veniturilor debitorilor, persoane fizice sau persoane juridice, se înființează de către organul de executare printr-o adresa care va fi transmisă prin scrisoare recomandată cu dovada de primire terțului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.

(2)

Poprirea nu este supusă validării.

(3)

Poprirea înființată anterior ca măsura asiguratorie devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta terțului poprit, și prin înștiințarea despre aceasta a debitorului.

(4)

Terțul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea comunicării ce i s-a făcut potrivit alin. (1) și (3), sa înștiințeze organul de executare dacă datorează vreo suma de bani cu orice titlu debitorului.

(5)

Poprirea se considera înființată la data la care terțul poprit, prin înștiințarea trimisa organului de executare, confirma ca datorează sume de bani debitorului sau la data expirării termenului prevăzut la alin. (4).

(6)

După înființarea popririi terțul poprit este obligat să facă de îndată retinerile prevăzute de lege și sa vireze sumele reținute în contul bugetar indicat de organul de executare local, comunicând totodată în scris despre existenta altor creditori, fără perceperea de taxe, tarife, comisioane sau alte sume, în sarcina debitorilor ori creditorilor locali.

(7)

În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, terțul poprit îi va anunta în scris despre aceasta pe creditori și va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinta prevăzute la art. 118.

Art. 66

(1)

Pentru stingerea creanțelor la bugetul local debitorii deținători de conturi bancare pot fi urmăriți prin decontare bancară, prevederile art. 65 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, o dată cu comunicarea somației și a titlului executoriu, facuta debitorului potrivit art. 41, o copie certificată de pe acest titlu va fi trimisa la banca unde se afla deschis contul debitorului. Băncile au obligația sa transmită organului de executare, în termenul prevăzut la art. 65 alin. (4), și soldurile conturilor debitorului existente la data infiintarii popririi, în situația în care sumele indisponibilizate sunt mai mici decât cele înscrise în titlurile executorii.

(2)

Despre această măsură va fi înștiințat și debitorul.

(3)

În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii potrivit alin. (1) sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și în valută sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizarii, respectiv de la data și ora primirii adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, și nu vor accepta alte plati din conturile acestora până la achitarea integrală a obligațiilor bugetare, cu excepția sumelor necesare plății drepturilor salariale.

(4)

Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somație, organul de executare va înștiința de îndată în scris băncile pentru sistarea totală sau parțială a indisponibilizarii conturilor și reținerilor. În caz contrar banca este obligată sa procedeze conform dispozițiilor alin. (3).

(5)

În situația în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeași zi, băncile vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.

(6)

Dispozițiile art. 65 alin. (7) se aplică în mod corespunzător.

(7)

Pentru realizarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol băncile nu pot percepe taxe, tarife, comisioane sau alte sume de la creditorii bugetari locali.

Art. 67

Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială și care efectuează plățile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic cu prioritate sumele reprezentând obligațiile bugetelor locale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori și/sau creanțele bugetelor locale cuprinse în dispozițiile de încasare emise de organele de executare.

Art. 68

(1)

Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo suma de bani debitorului urmărit sau nu respecta dispozițiile art. 65 alin. (6) și (7) și ale art. 66, precum și în cazul în care invoca alte neregularități în legătură cu drepturile și obligațiile părților privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a carei raza teritorială se afla domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi.

(2)

Judecarea contestației se face de urgenta și cu precădere.

(3)

Pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terțului poprit în condițiile prezentei ordonanțe.

Art. 69

(1)

În cazul în care popririle înființate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-și continua activitatea economică, cu consecințe sociale deosebite, creditorul bugetar local, prin reprezentantul sau legal, poate dispune, la cererea debitorului și ținând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea temporară, totală sau parțială, a executării silite prin decontare bancară.

(2)

O dată cu cererea de suspendare debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanții legale.

Art. 70

(1)

Executarea silită a bunurilor mobile ale debitorului se face prin sechestrarea și valorificarea acestora, în temeiul unui titlu executoriu, chiar dacă acestea se afla la un terț.

(2)

Terțul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului invocand un drept de gaj ori un privilegiu pe care îl are asupra bunurilor.

(3)

Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepțiile prevăzute de lege.

(4)

Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsura asiguratorie nu este necesară o noua sechestrare, prevederile art. 36 fiind aplicabile.

(5)

Executorul bugetar local, la începerea executării silite, este obligat sa verifice dacă bunurile prevăzute la alin. (4) se găsesc la locul aplicării sechestrului și dacă nu au fost substituite sau degradate, precum și sa sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanței.

Art. 71

(1)

În cazul debitorului persoana fizica nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieții și muncii acestuia, precum și familiei sale

a)

bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor și la formarea profesională, precum și cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupații cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfășurării activității agricole, cum sunt: uneltele, semințele, ingrasamintele, furajele și animalele de producție și de lucru

b)

bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului și familiei sale, precum și obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de același fel

c)

alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de doua luni, iar dacă debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recolta

d)

combustibilul necesar debitorului și familiei sale pentru încălzit și pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarna

e)

obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave

f)

bunurile declarate neurmaribile prin alte dispoziții legale.

(2)

Bunurile debitorului persoana fizica, necesare desfășurării activității de comerț, nu sunt exceptate de la executare silită.

Art. 72

(1)

Aplicarea sechestrului se face de executorul bugetar local, care încheie un proces-verbal de sechestru.

(2)

Procesul-verbal de sechestru va cuprinde

a)

denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei și a orei când s-a făcut sechestrul

b)

numele și prenumele executorului bugetar local care aplica sechestrul, numărul legitimatiei și al delegației

c)

numărul dosarului de executare, data și numărul de înregistrare a somației, precum și titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită

d)

temeiul legal în baza căruia se face executarea silită

e)

sumele datorate pentru a căror executare se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi, penalități și penalități de întârziere, menționându-se și cota acestora, precum și actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligația de plată

f)

numele, prenumele și domiciliul debitorului persoana fizica ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore care locuiește împreună cu debitorul sau denumirea și sediul debitorului, numele, prenumele și domiciliul altor persoane majore care au fost de fața la aplicarea sechestrului, precum și alte elemente de identificare a acestor persoane

g)

descrierea bunurilor mobile sechestrate și indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului bugetar, pentru identificarea și individualizarea acestora, menționându-se starea de uzura și eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum și dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se afla, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz

h)

mențiunea ca evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul bugetar nu a putut evalua bunul deoarece aceasta necesita cunoștințe de specialitate

i)

mențiunea facuta de debitor privind existenta sau inexistenta unui drept de gaj, ipoteca ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane, pentru bunurile sechestrate

j)

numele, prenumele și adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum și locul de depozitare a acestora, după caz

k)

eventualele obiecții făcute de persoanele de fața la aplicarea sechestrului

l)

mențiunea ca, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plătește obligațiile bugetare locale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate

m)

semnatura executorului bugetar local care a aplicat sechestrul și a tuturor persoanelor care au fost de fața la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul bugetar local va menționa aceasta împrejurare.

(3)

Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se preda debitorului sub semnatura sau i se comunică la domiciliul ori la sediul acestuia, precum și, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urma semnand, cu mențiunea de primire a bunurilor în păstrare.

Art. 73

(1)

De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, potrivit art. 72, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cat timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea data, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpa.

(2)

Actele de dispoziție care ar interveni ulterior indisponibilizarii prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

Art. 74

(1)

Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare ori de executorul bugetar local, după caz, sau vor fi ridicate și depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii și când se constată că exista pericol de substituire sau de degradare, executorul bugetar local poate aplica sigiliul asupra bunurilor.

(2)

În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte din metale prețioase, pietre prețioase, obiecte de arta, colecții de valoare, acestea se ridica și se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la unitățile specializate.

(3)

Cel care primește bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.

(4)

În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o remunerație, ținând seama de activitatea depusa.

Art. 75

În cazurile în care nu au fost luate măsuri asiguratorii pentru realizarea integrală a creanței bugetare locale și la începerea executării silite se constată că exista pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmaribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată o dată cu comunicarea somației.

Art. 76

(1)

În vederea valorificării, organul de executare este obligat sa verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul menționat în procesul-verbal de sechestru, precum și dacă nu au fost substituite sau degradate.

(2)

Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanței bugetare locale, organul de executare va face investigațiile necesare pentru identificarea și urmărirea altor bunuri ale debitorului.

(3)

Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul menționat în procesul-verbal de sechestru, ca au fost substituite sau degradate, executorul bugetar local încheie un proces-verbal de constatare. Pentru bunurile găsite cu prilejul investigatiilor făcute conform alin. (2) se va încheia procesul-verbal de sechestru.

(4)

Dacă se sechestreaza și bunuri gajate pentru garantarea creanțelor altor creditori, organul de executare le va trimite și acestora câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Art. 77

(1)

Executorul bugetar local care constata ca bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin același proces-verbal va declara sechestrate, când este necesar, și alte bunuri pe care le va identifica.

(2)

Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se considera sechestrate și în cadrul noii executări silite.

Art. 78

În cazul în care executorul bugetar local constata ca în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârșit fapte care pot constitui infracțiuni, va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru și va sesiza de îndată organele de urmărire penală competente.

Art. 79

(1)

Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului.

(2)

Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept și asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât o dată cu imobilul.

Art. 80

(1)

În cazul debitorului persoana fizica nu poate fi supus executării silite spațiul minim locuit de acesta și familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.

(2)

Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanțelor bugetare locale rezultate din săvârșirea de infracțiuni, precum și în cazul stabilirii răspunderii asociaților și/sau administratorilor societăților comerciale debitoare.

Art. 81

Executorul bugetar local care aplica sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 72 și 73 fiind aplicabile.

Art. 82

Sechestrul aplicat în temeiul art. 81 constituie ipoteca legală.

Art. 83

Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndată Biroului de carte funciară efectuarea inscripției ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru. Înregistrarea inscripției ipotecare este exonerată de la plata oricărei taxe.

Art. 84

Biroul de carte funciară va comunică, în termen de 5 zile lucrătoare, gratuit, organelor de executare, la cererea acestora, celelalte drepturi reale și sarcini care grevează imobilul urmărit, precum și titularii acestora, care vor fi înștiințați de către organul de executare și chemați la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil și distribuirea prețului.

Art. 85

Creditorii debitorului, alții decât titularii drepturilor menționate la art. 84, sunt obligați ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidentele de publicitate imobiliară, sa comunice în scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

Art. 86

(1)

La întocmirea procesului-verbal de sechestru și în tot cursul executării silite organul de executare poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei și a altor venituri obținute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv. (2) Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizica sau juridică.

(3)

Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la unitățile abilitate și va depune recipisa la organul de executare.

(4)

Când administrator-sechestru este numita o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o remunerație, ținând seama de activitatea depusa.

Art. 87

(1)

După primirea procesului-verbal de sechestru prevăzut la art. 81, debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, sa îi aprobe ca plata integrală a obligației la bugetul local, inclusiv cheltuielile de executare, să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.

(2)

De la data aprobării cererii debitorului executarea silită începută asupra bunului imobil se suspenda.

(3)

Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.

(4)

Dacă debitorul persoana juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită sau își provoacă insolvabilitatea, se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (3) lit. b).

Art. 88

(1)

Executarea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe privind bunurile imobile.

(2)

Pentru executarea silită a recoltelor și fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe privind bunurile mobile.

Art. 89

Organul de executare va hotărî, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor, asa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce vor fi culese.

Art. 90

Bunurile mobile și/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate în ansamblu dacă organul de executare apreciază ca astfel acestea pot fi vândute mai rapid ori în condiții mai avantajoase.

Art. 91

Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la art. 90 organul de executare va proceda la sechestrarea acestora potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.

Art. 92

Prevederile art. 70-89 privind executarea silită a bunurilor mobile și imobile, precum și ale art. 111 privind vânzarea bunurilor imobile cu plata prețului în rate se aplică în mod corespunzător.

Articolele următoare · 92 din 220