ORDONANTA nr. 16 din 29 ianuarie 1998 - (*actualizată*) privind Statutul personalului vamal (actualizată până la data de 21 iulie 2003*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prevederile prezentului statut se aplică personalului vamal din sistemul instituțional al autorității vamale. Personalul vamal are calitatea de funcționar public.
Prezenta ordonanță reglementează
funcțiile, competentele, responsabilitățile, drepturile și îndatoririle specifice personalului vamal de execuție și de conducere
condițiile și modalitățile de ocupare a posturilor și funcțiilor de execuție și de conducere, precum și condițiile și modalitățile de eliberare din aceste posturi și funcții și de încetare a activității
sistemul de perfecționare și de evaluare a personalului vamal
criteriile de salarizare, de acordare a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi pentru personalul vamal, precum și de aplicare a sancțiunilor; timpul de muncă.
Din personalul vamal pot face parte persoanele care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute de lege și de prezentul statut, care au capacitatea de exercitare deplina a drepturilor, o conduita morala conformă deontologiei profesionale și sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției.
Nu pot avea calitatea de personal vamal următoarele categorii de persoane
care nu au cetățenie română și domiciliul stabil în România
care au antecedente penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție
abrogată
ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute din motive imputabile lor.