ORDONANTA nr. 118 din 31 august 1999 privind achizițiile publice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Propunerea tehnica trebuie elaborata în concordanta cu cerințele cuprinse în caietul de sarcini; în cazul aplicării procedurii prin licitație deschisă, prin negociere cu o singura sursa sau prin cerere de oferta, este obligatoriu ca la propunerea tehnica să fie atașate și documentele de calificare.
Propunerea financiară se elaborează în asa fel încât să asigure furnizarea tuturor informațiilor solicitate prin documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, necesare evaluării financiare.
Oferta are caracter ferm și obligatoriu, din punct de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă și trebuie să fie semnată pe propria răspundere de către ofertant sau de către o persoană imputernicita legal de acesta.
Mai mulți furnizori, executanți sau prestatori au dreptul de a se asocia și de a depune oferta în comun, denumita în continuare oferta comuna, fără a fi obligați să își prezinte asocierea într-o formă legalizată; autoritatea contractantă are dreptul de a solicita legalizarea asocierii, în cazul în care oferta comuna este declarata câștigătoare.
Este obligatoriu ca fiecare dintre asociați să facă dovada că nu se afla în situațiile prevăzute la art. 27 și să semneze oferta comuna. Fiecare dintre aceștia își asuma obligația pentru oferta comuna și răspunde pentru orice consecințe ale viitorului contract de achiziție publică.
Asociații desemnează din rândul lor pe acela care, în cazul atribuirii contractului de achiziție publică, îi reprezintă în raporturile cu autoritatea contractantă, în calitate de contractor conducător, caz în care acesta efectuează și operațiunile de încasări și plati în numele contractorilor asociați.
Asociații nu au dreptul de a depune alte oferte, în mod individual, pe lângă oferta comuna.
Executantul/candidatul selectat sau, după caz, asociații, în cazul unei oferte comune, care participa la procedura pentru atribuirea unui contract de concesiune de lucrări are/au obligația de a include în oferta lista cuprinzând persoanele juridice afiliate lor; concesionarul are obligația sa actualizeze aceasta lista în mod permanent până la finalizarea contractului de concesiune de lucrări.
Candidații selectați/furnizorii/executanții/prestatorii, precum și, după caz, cei asociați conform prevederilor art. 40 alin. (1) trebuie să depună o singura oferta; este obligatoriu ca aceasta oferta sa nu se abata de la cerințele prevăzute în caietul de sarcini.
În cazul în care criteriul de evaluare a ofertelor este cel prevăzut la art. 62 lit. a), atunci, prin excepție de la prevederile alin. (1), ofertantul, respectiv ofertanții asociați, are/au dreptul de a depune în plus și alte oferte, denumite oferte alternative; acestea, și numai acestea, pot să se abata, într-o anumită măsura, de la cerințele prevăzute în caietul de sarcini pentru oferta de baza, respectiv cea prevăzută la alin. (1).
Autoritatea contractantă are obligația de a prevedea în caietul de sarcini cerințele minime obligatorii pe care ofertele alternative trebuie să le îndeplinească pentru a fi luate în considerare. De asemenea, dacă autoritatea contractantă nu intenționează să permită depunerea de oferte alternative, atunci este obligatoriu ca aceasta sa precizeze interdicția respectiva în anunțul de participare.
Autoritatea contractantă nu are dreptul de a respinge o ofertă alternativa doar pentru motivul ca
aceasta este întocmită utilizându-se specificații tehnice definite prin referire la standarde naționale și altele asemenea care adopta standarde europene și altele asemenea; sau
în cazul în care aceasta ar putea fi declarata câștigătoare: (i) contractul de furnizare pentru care s-a organizat procedura pentru atribuire se transforma în contract de servicii; sau (îi) contractul de servicii pentru care s-a organizat procedura pentru atribuire se transforma în contract de furnizare.
Furnizorul/executantul/prestatorul/ candidatul selectat are obligația sa precizeze în oferta, dacă autoritatea contractantă solicita, acea parte a contractului de achiziție publică pe care acesta intenționează sa o subcontracteze.
Autoritatea contractantă, atunci când urmează sa atribuie un contract de concesiune de lucrări, are dreptul
sa impună executantului/candidatului selectat ca acesta sa atribuie contracte de lucrări unor terțe părți într-un procent de minimum 30% din totalul lucrărilor ce fac obiectul concesiunii; sau
să solicite executantului/candidatului selectat sa precizeze în oferta valoarea contractelor de lucrări pe care acesta urmează să le atribuie unor terțe părți, ca efect al atribuirii unui contract de concesiune de lucrări.
Autoritatea contractantă are obligația sa precizeze în anunțul de participare sau în invitația de participare procentul minim impus la care se face referire la alin. (2) lit. a) sau faptul ca executanților/candidaților selectați li se solicita sa indice valoarea la care se face referire la alin. (2) lit. b).
Executantul/candidatul selectat are dreptul sa majoreze și sa includă în oferta procentul minim prevăzut la alin. (2) lit. a), stabilit de către autoritatea contractantă.
Oferta nu se ia în considerare și nu se înregistrează dacă nu este însoțită de dovada constituirii garanției pentru participare.
Autoritatea contractantă are obligația de a păstra confidențialitatea asupra conținutului ofertei, precum și asupra oricărei informații suplimentare solicitate ofertantului și a carei dezvaluire ar putea sa aducă atingere dreptului ofertantului de a-și proteja proprietatea intelectuală sau secretele comerciale.
Furnizorul, executantul sau prestatorul are obligația de a depune oferta la adresa și până la data limita pentru depunere, stabilite în anunțul sau în invitația de participare, și își asuma riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forta majoră.
Oferta care este depusa la o alta adresa a autorității contractante decât cea stabilită de către aceasta sau după expirarea datei limita pentru depunere se returnează nedeschisă.
Modalitățile în care ofertele pot fi transmise se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Autoritatea contractantă are obligația de a stabili data limita pentru depunerea ofertelor; perioada fixată prin data limita pentru depunerea ofertelor nu trebuie să fie mai mica de
52 de zile de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice, în cazul aplicării procedurii de licitație deschisă
40 de zile de la data transmiterii invitatiei de participare pentru a depune oferta, în cazul aplicării procedurii de licitație restrânsă
10 zile de la data transmiterii invitatiei de participare pentru a depune oferta, în cazul aplicării procedurii prin cerere de oferte de preț.
Autoritatea contractantă, prin excepție de la prevederile alin. (1), are dreptul de a stabili ca perioada fixată prin data limita pentru depunerea ofertelor să fie mai mica de 52 de zile, respectiv 40 de zile, dar nu mai mica de
36 de zile, de regula, și în nici un caz mai mica de 22 de zile, de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice, în cazul aplicării procedurii de licitație deschisă
26 de zile de la data transmiterii invitatiei de participare pentru a depune oferta, în cazul aplicării procedurii de licitație restrânsă, și numai în cazul în care anunțul de intenție a fost transmis de către autoritatea contractantă spre publicare: (i) fie cu cel puțin 52 de zile; (îi) fie cu cel mult 12 luni; înainte de data transmiterii spre publicare a anunțului de participare.
Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili data limita de depunere a ofertelor printr-un acord comun, încheiat în scris cu toți candidații selectați și numai respectând condiția ca fiecărui candidat selectat sa i se asigure o perioadă egala pentru pregătirea și depunerea ofertei, în cazul aplicării procedurii prin: a) negociere competitivă; sau
licitație restrânsă, dacă autoritatea contractantă este definită conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c)-e) sau stabilită potrivit prevederilor art. 5 alin. (5).
În situația în care nu se ajunge la un acord comun, data limita nu trebuie, de regula, să fie mai devreme de 24 zile și, în nici un caz, nu mai devreme de 10 zile, de la data transmiterii invitatiei de participare pentru a depune oferta.
Autoritatea contractantă are dreptul de a accelera aplicarea procedurii prin licitație restrânsă, și anume de a reduce numărul de zile prevăzut la art. 46 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b), dar nu la mai puțin de 10 zile, și numai în situația în care, din motive de urgenta, respectarea numărului de zile prevăzut la respectivele articole ar cauza prejudicii autorității contractante.
Autoritatea contractantă are obligația de a prelungi în mod adecvat perioada fixată prin data limita pentru depunerea ofertelor dincolo de perioada minima prevăzută la art. 46, 47 și 48, dacă
datorită volumului și complexității lor, nu pot fi furnizate: (i) documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) lit. b); (îi) răspunsurile la clarificările solicitate cu privire la documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2)
oferta nu poate fi elaborata și depusa decât fie după vizitarea amplasamentelor, fie după consultarea la fața locului a documentelor-anexa la caietul de sarcini.
Autoritatea contractantă are dreptul, în mod excepțional, de a decala data limita pentru depunerea ofertei, caz în care aceasta are obligația de a comunică, în scris, tuturor furnizorilor, executanților sau prestatorilor care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, un exemplar din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei.
Orice ofertant are dreptul de a-și modifica sau retrage oferta numai înainte de data limita stabilită pentru depunerea ofertei.
Ofertantul nu are dreptul de a retrage sau a modifica oferta după expirarea datei limita pentru depunerea ofertelor, sub sancțiunea excluderii acestuia de la procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică și a pierderii garanției pentru participare.
Ofertantul are obligația de a menține oferta valabilă pe toată perioada de valabilitate a acesteia; perioada de valabilitate a garanției pentru participare va fi cel puțin egala cu perioada de valabilitate a ofertei.
Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanților, în circumstanțe excepționale, înainte de expirarea perioadei de valabilitate a ofertei, prelungirea acestei perioade; în cazul extinderii perioadei de valabilitate a ofertei, perioada de valabilitate a garanției pentru participare trebuie să fie prelungită în mod corespunzător.
Ofertantul are obligația de a comunică autorității contractante dacă este de acord sau nu cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei.
Ofertantul care nu este de acord cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei se considera ca și-a retras oferta, fără ca acest fapt sa atragă după sine pierderea garanției pentru participare.
Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita modificarea ofertei de către ofertantul care este de acord cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei, iar acesta, la rândul sau, nu are dreptul de a-și modifica oferta.
Autoritatea contractantă are obligația sa constituie o comisie de evaluare care
verifica: (i) respectarea regulilor formale de depunere și prezentare a ofertei; (îi) eligibilitatea candidatului/ofertantului; (iii) înregistrarea candidatului/ofertantului; (iv) capacitatea economico-financiară a candidatului/ofertantului; (v) capacitatea tehnica a candidatului/ofertantului
califica ofertantul și candidatul
selecteaza candidatul
stabilește care sunt completările și clarificările necesare cu privire la documentele de calificare sau la oferta
exclude candidatul sau ofertantul
evalueaza ofertele ofertanților calificați; mai întâi se evalueaza propunerea tehnica
respinge oferta
stabilește oferta câștigătoare dintre ofertele admise
îndeplinește alte atribuții specifice
este formată din cel puțin 5 membri cu pregătire profesională și experienta relevanta.
Autoritatea contractantă are obligația sa constituie, în scopul evaluării soluțiilor prezentate într-un concurs de soluții, un juriu care
verifica respectarea regulilor formale de depunere și de prezentare a soluției
evalueaza soluțiile primite
adopta o decizie sau formulează o opinie
îndeplinește alte atribuții specifice
este format din cel puțin 3 membri, care au pregătire profesională și experienta relevanta; în situația în care concurenților li s-a solicitat o anumită calificare profesională, atunci cel puțin o treime din numărul membrilor juriului trebuie să aibă acea calificare sau una echivalenta.
Autoritatea contractantă are obligația de a preciza, în anunțul de participare la concurs, dacă acesta este urmat de atribuirea unui contract de achiziție publică unuia dintre concurentii castigatori ai concursului.
Nu au dreptul să fie membri în comisia de evaluare sau în juriu următoarele persoane
soțul sau o ruda până la gradul al treilea inclusiv ori un afin până la gradul al treilea inclusiv, cu unul dintre ofertanți/candidați/concurenți
persoanele care în ultimii 3 ani au avut contracte de muncă sau de colaborare cu unul dintre ofertanți/candidați/concurenți ori care au făcut parte din consiliul de administrație sau din orice alt organ de conducere și de administrație al acestora
persoanele care dețin părți sociale sau acțiuni într-o proporție semnificativă din capitalul social subscris al unuia dintre ofertanți/candidați/concurenți.
Autoritatea contractantă hotărăște dacă membrii comisiei de evaluare sau ai juriului, toți sau numai o parte din aceștia, sunt remunerați pentru activitatea respectiva.
Comisia de evaluare are obligația de a deschide ofertele la data și în locul indicate în anunțul sau în invitația de participare.
Orice ofertant are dreptul de a fi prezent la deschidere.
În cazul unei oferte care are un preț aparent neobisnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, comisia de evaluare are obligația de a solicita, în scris și oricum înainte de a lua vreo decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le considera relevante cu privire la oferta, precum și de a verifica răspunsurile care justifica prețul respectiv.
Comisia de evaluare are dreptul sa respingă o ofertă în oricare dintre următoarele cazuri
oferta nu respecta în totalitate cerințele prevăzute în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, cu excepția cazurilor în care sunt acceptate și oferte alternative
oferta conține propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sunt, în mod evident, dezavantajoase pentru autoritatea contractantă
explicațiile solicitate conform art. 58 nu sunt concludente sau credibile
alte cazuri stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Autoritatea contractantă are dreptul de a respinge toate ofertele, în bloc, oricând până la data transmiterii comunicării prevăzute la art. 60 alin. (1) lit. a) pct. (i), dar numai dacă, în mod cumulativ
aceasta posibilitate a fost precizată în anunțul sau în invitația de participare
înainte de luarea deciziei de respingere a tuturor ofertelor a fost obținut avizul conform al Ministerului Finanțelor.
Autoritatea contractantă are obligația
de a transmite o comunicare, în scris, simultan: (i) pe de o parte, ofertantului câștigător, în care se precizează faptul ca oferta sa este câștigătoare și ca este invitat în vederea încheierii contractului, iar pe de altă parte, fiecăruia dintre ceilalți ofertanți, în care se precizează fie ca oferta a fost respinsă, fie ca, deși admisă, oferta este necâștigătoare; sau (îi) pe de o parte, candidaților selectați, comunicare ce reprezintă chiar invitația de participare, la care se atașează documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, iar pe de altă parte, fiecăruia dintre ceilalți candidați, în care se precizează faptul ca a fost exclus, necalificat sau ca, deși a fost calificat, este neselectat
de a transmite comunicarea prevăzută la lit. a) în cel mult 10 zile de la data la care comisia de evaluare: (i) fie a stabilit oferta câștigătoare; (îi) fie a stabilit candidații selectați
de a transmite, în scris, răspunsul la solicitarea prevăzută la alin. (2) în cel mult 5 zile de la primirea respectivei solicitări; atunci când răspunde unui ofertant a cărui oferta, deși admisă, a fost declarata ca necâștigătoare, autoritatea contractantă trebuie să indice întotdeauna numele ofertantului câștigător, precum și caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare față de oferta respectivului ofertant necastigator.
Candidatul exclus, necalificat sau neselectat, precum și ofertantul a cărui oferta este respinsă sau necâștigătoare au dreptul de a solicita, în scris, motivele excluderii, necalificarii sau neselectarii, respectiv ale respingerii ofertei ori declarării ofertei ca necâștigătoare; solicitarea trebuie transmisă în cel mult două zile lucrătoare de la data primirii comunicării prevăzute la alin. (1) lit. a).
Autoritatea contractantă are dreptul sa nu furnizeze anumite informații referitoare la atribuirea contractului și care ar putea fi cuprinse în ansamblul informațiilor pe care autoritatea contractantă trebuie să le furnizeze în acord cu prevederile alin. (1) lit. c), și anume în situația în care aceasta furnizare
ar conduce la neaplicarea unei prevederi legale și, implicit, ar fi contrară interesului public; sau
ar prejudicia interesele comerciale ale ofertanților/candidaților, inclusiv cele ale ofertantului a cărui oferta a fost declarata câștigătoare; sau
ar prejudicia concurenta loiala între furnizori/executanți/prestatori.
Autoritatea contractantă are obligația sa precizeze în anunțul de participare și în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei criteriul pe baza căruia se atribuie contractul și care, o dată stabilit, nu poate fi schimbat pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică.
Criteriul menționat la art. 61 poate fi numai
fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
fie, în mod exclusiv, prețul cel mai scăzut.
În cazul aplicării criteriului prevăzut la art. 62 lit. a), oferta stabilită ca fiind câștigătoare este oferta care întrunește punctajul cel mai mare rezultat din aplicarea unui algoritm de calcul.
Algoritmul de calcul prevăzut la alin. (1) se stabilește pe baza aplicării unor variate criterii de evaluare a ofertei, în funcție de specificul fiecărui contract în parte, cum ar fi, după caz: termen de livrare sau de execuție, costuri curente, raportul cost/eficienta, caracteristici privind nivelul calitativ, estetic, tehnic sau funcțional, servicii postvanzare și asistența tehnica, angajamente privind livrarea de piese de schimb, subansambluri sau furnituri pe termen lung, condiții referitoare la aplicarea art. 105 alin. (4), alte elemente considerate relevante pentru evaluarea ofertelor, precum și prețul; aceste criterii trebuie să fie definite clar și, o dată stabilite, nu pot fi schimbate pe toată durata de aplicare a procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică.
Autoritatea contractantă este obligată sa precizeze în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, criteriile de evaluare a ofertei prevăzute la alin. (2), în ordinea importantei lor pentru evaluarea ofertei, precum și algoritmul de calcul detaliat care va fi aplicat.
În cazul aplicării criteriului prevăzut la art. 62 lit. b), oferta stabilită ca fiind câștigătoare trebuie să respecte cel puțin nivelul minim de calitate impus prin caietul de sarcini.
Autoritatea contractantă are dreptul sa anuleze aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, numai dacă ia aceasta decizie înainte de data transmiterii spre publicare a anunțului de atribuire a contractului de achiziție publică și numai în următoarele cazuri
fiecare dintre ofertele depuse depășește valoarea fondurilor alocate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică
nu a fost posibila asigurarea unui nivel satisfăcător al concurentei, respectiv numărul de candidați/ofertanți este mai mic decât cel prevăzut, pentru fiecare procedura, de prezenta ordonanță
circumstanțe excepționale afectează procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică sau este imposibila încheierea contractului
în alte situații specificate în mod expres în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei.
Decizia de anulare nu creează vreo obligație a autorității contractante față de furnizorii, executanții sau prestatorii care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, un exemplar din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, față de candidați sau, după caz, față de ofertanți, cu excepția returnarii garanției pentru participare.
Autoritatea contractantă are obligația de a comunică, în scris, tuturor furnizorilor, executanților sau prestatorilor care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, un exemplar din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, precum și candidaților sau ofertanților atât încetarea obligațiilor pe care aceștia și le-au creat prin depunerea de oferte, cat și motivul anulării, în cazul în care anulează aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică.
Autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul a cărui oferta a fost stabilită ca fiind câștigătoare de către comisia de evaluare.
În cazul în care autoritatea contractantă nu ajunge sa încheie contractul cu ofertantul a cărui oferta a fost stabilită ca fiind câștigătoare, atunci aceasta are dreptul
de a invita ofertanții, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute de către ofertele acestora, în vederea încheierii contractului
de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică.
Orice contract de achiziție publică trebuie încheiat în forma scrisă, cu excepția cazului prevăzut la art. 18 alin. (5).
Autoritatea contractantă are obligația de a asigura obținerea și păstrarea documentelor justificative care dovedesc efectuarea oricărei achiziții publice.
Autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică într-o perioadă de cel mult
30 de zile, în cazul contractelor de furnizare sau de servicii
60 de zile, în cazul contractelor de lucrări, de la data transmiterii comunicării prevăzute la art. 60 alin. (1) lit. a) pct. (i) și, în orice caz, nu mai devreme de 15 zile de la această dată.
Ofertantul invitat de către autoritatea contractantă în vederea încheierii contractului de achiziție publică are obligația de a face dovada, până la data încheierii contractului respectiv, a constituirii garanției de buna execuție.
Părțile semnatare ale contractului de achiziție publică au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractuale numai în cazul apariției unor circumstanțe care lezeaza interesele comerciale legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului de achiziție publică.
Autoritatea contractantă are obligația de a denunta unilateral contractul de achiziție publică, în cel mult 30 de zile de la apariția unor circumstanțe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului de achiziție publică și care conduc la modificarea clauzelor contractuale în asa măsura, încât îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară interesului public.
În acest caz contractorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentru partea din contract îndeplinită până la data rezilierii.
În cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către una dintre părți, partea lezata are dreptul de a cere rezilierea contractului de achiziție publică și de a pretinde plata de despăgubiri.
Persoanele fizice sau juridice, care au participat, în orice fel, la întocmirea documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei sau care fac parte din comisia de evaluare constituită pentru atribuirea contractului respectiv, nu au dreptul de a fi ofertant sau ofertant asociat, sub sancțiunea nulității contractului în cauza.
Contractorul nu are dreptul de a angaja, în scopul îndeplinirii contractului de achiziție publică, persoane fizice sau juridice care au participat la întocmirea documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei sau care au făcut parte din comisia de evaluare constituită pentru atribuirea contractului în cauza pe parcursul unei perioade de cel puțin 6 luni de la încheierea contractului, sub sancțiunea rezilierii contractului de către autoritatea contractantă.
Autoritatea contractantă are obligația de a face cunoscută în mod public intenția de a efectua achiziții publice, scop în care trebuie să transmită spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice, în cel mult 30 de zile de la data începerii anului bugetar, un anunț de intenție pentru toate contractele de achiziție publică previzionate a fi atribuite, separat pentru produse, lucrări și servicii, în decursul următoarelor 12 luni de la publicarea acestui anunț, și a căror valoare estimată, fără T.V
este egala sau mai mare decât echivalentul în lei a 125.000 euro.
Publicarea anunțului prevăzut la alin. (1) nu creează autorității contractante obligația de a efectua respectiva achiziție publică.
Autoritatea contractantă, definită conform art. 5 alin. (1) lit. c) - e) sau stabilită potrivit prevederilor art. 5 alin. (5), face excepție de la prevederile alin. (1), în sensul că aceasta are dreptul de a transmite spre publicare anunțul de intenție oricând pe parcursul anului.
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții Publice, un anunț de participare, în toate cazurile în care, pentru atribuirea unui contract de achiziție publică, a cărui valoare estimată, fără T.V.A., este egala sau mai mare decât echivalentul în lei al pragului valoric prevăzut la art. 17, aplica una dintre procedurile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a), b) sau c) pct. (i), precum și în cazul în care intenționează sa organizeze un concurs de soluții.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), autoritatea contractantă definită conform art. 5 alin. (1) lit. a) sau b) nu are obligația, atunci când aplica procedura prin negociere competitivă, de a transmite spre publicare un anunț de participare
în cazurile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a) A
pct. (îi), lit. f) sau e)
în cazul prevăzut la art. 19 alin. (1) lit. a) B și numai dacă autoritatea contractantă transmite invitație de participare tuturor ofertanților/candidaților care nu au fost excluși de la procedura pentru atribuirea prin licitație deschisă sau restrânsă aplicată anterior.
Autoritatea contractantă, definită conform art. 5 alin. (1) lit. c)-e) sau stabilită potrivit prevederilor art. 5 alin. (5), nu are obligația de a transmite spre publicare un anunț de participare în situațiile
când, în urma aplicării unei proceduri prin licitație deschisă, restrânsă sau negociere, procedura pentru care s-a publicat un anunț de participare, nu s-a primit nici o ofertă sau ofertele s-au aflat într-una dintre situațiile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a) B pct. (i)-(vi) și numai dacă autoritatea contractantă nu modifica substanțial cerințele prevăzute inițial în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei; sau
prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. d) și lit. f) și alin. (2) lit. a)-c); sau
atunci când, ulterior atribuirii unui contract de lucrări, autoritatea contractantă își propune sa achizitioneze noi lucrări, care sunt similare lucrărilor achiziționate prin contractul atribuit inițial și numai dacă se respecta, în mod cumulativ, următoarele condiții: (i) noile lucrări sunt în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii contractului inițial, iar aceasta atribuire s-a realizat prin procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere, procedura pentru care s-a publicat anunț de participare; (îi) în anunțul de participare pentru atribuirea contractului inițial de servicii sau de lucrări s-a precizat ca, ulterior, se pot achizitiona lucrări similare fără publicarea unui anunț de participare; (iii) valoarea estimată a contractului inițial de lucrări s-a determinat inclusiv prin luarea în calcul a lucrărilor similare ce se vor achizitiona ulterior; sau d) când se achiziționează produse cotate și tranzacționate la bursa de mărfuri; sau
când se atribuie contracte de achiziție publică în baza unui contract-cadru și numai dacă acest contract-cadru a fost atribuit prin aplicarea uneia dintre procedurile prevăzute la art. 18 alin.(1) lit. a)-c), pentru care s-a publicat un anunț de participare; sau
când beneficiază de posibilitatea valorificării unei oportunitati de scurta durata, extrem de avantajoasă și în urma căreia poate cumpara produse la un preț considerabil mai scăzut decât cel practicat în mod normal pe piața; sau
când, ca urmare a organizării unui concurs de soluții, trebuie să atribuie contractul de achiziție publică concurentului câștigător sau unuia dintre concurentii castigatori ai concursului respectiv. (4) Atunci când un concesionar este și autoritate contractantă potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b), acesta are obligația, în toate situațiile în care valoarea estimată a contractului de lucrări, fără T.V.A., este mai mare sau egala cu echivalentul în lei al pragului valoric prevăzut la art. 17 lit. c), de a transmite spre publicare, atunci când intenționează sa atribuie contracte de lucrări unor terțe părți, un anunț de participare, cu excepția acelor situații care sunt similare celor prevăzute la alin. (2) pentru autoritățile contractante; nu sunt considerate terțe părți
executanții asociați care depun o ofertă comuna atunci când autoritatea contractantă intenționează sa atribuie un contract de concesiune de lucrări
persoanele juridice afiliate executantului/candidatului selectat sau executanților asociați.
Atunci când un concesionar este și autoritate contractantă potrivit prevederilor art. 5 alin.(1) lit. a) și b), acesta are dreptul de a nu transmite spre publicare un anunț de participare, și anume numai în situația în care intenționează sa atribuie contracte de lucrări persoanelor juridice afiliate care au fost incluse anterior în lista prevăzută la art. 40 alin. (5).
Autoritatea contractantă are dreptul, în scopul asigurării unei transparente maxime, de a face cunoscut anunțul de participare și prin alte mijloace de informare locale, naționale sau internaționale, dar numai după publicarea anunțului respectiv în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice și cu obligația de a respecta întocmai conținutul și forma anunțului publicat în Monitorul Oficial al României.
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice, un anunț de atribuire a contractului de achiziție publică, nu mai târziu de 48 de zile de la data încheierii contractului de achiziție publică.
Autoritatea contractantă care a organizat un concurs de soluții are obligația de a transmite spre publicare un anunț al rezultatului concursului respectiv nu mai târziu de 48 de zile de la data deciziei juriului.
În cazul aplicării procedurii prin cerere de oferta de preț, autoritatea contractantă nu are obligația de a respecta prevederile alin. (1).
Guvernul hotărăște
numărul de zile al perioadei în care, începând de la data primirii anunțurilor prevăzute la art. 19 alin.(1) lit. a), art. 73, 74 și 76, Regia Autonomă "Monitorul Oficial al României" are obligația de a publică aceste anunțuri
numărul de zile al perioadei în care, începând de la data publicării anunțurilor, Regia Autonomă "Monitorul Oficial al României" are obligația de a distribui Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice.
Conținutul anunțurilor prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a), art. 73, 74 și 76, precum și al invitatiei de participare va fi stabilit prin hotărâre a Guvernului.