LEGE nr. 92 din 4 august 1992 (**republicată**) (*actualizată*) pentru organizarea judecătorească (actualizată până la data de 1 iulie 2003*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Autoritatea judecătorească se compune din instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii, fiecare cu atribuțiile proprii prevăzute de Constituție și de lege. Puterea judecătorească este separată de celelalte puteri ale statului, având atribuții proprii ce sunt exercitate prin instanțele judecătorești, în conformitate cu principiile și dispozițiile prevăzute de Constituție și de celelalte legi ale tarii.
Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Instanțele judecătorești infaptuiesc justiția în scopul apărării și realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și a celorlalte drepturi și interese legitime deduse judecații. Instanțele judeca toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de familie, administrative, penale, precum și orice alte cauze pentru care legea nu stabilește o alta competența. Ministerul Public reprezintă, în activitatea judiciară, interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.
Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
Nimeni nu este mai presus de lege. Justiția se înfăptuiește în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială.