Înapoi la Legislație

Legea nr. 92/1992 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
173

Pe scurt

Legea nr. 92/1992: LEGE nr. 92 din 4 august 1992 (**republicată**) (*actualizată*) pentru organizarea judecătorească (actualizată până la data de 1 iulie 2003*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
173 articole.
Cuprins

LEGE nr. 92 din 4 august 1992 (**republicată**) (*actualizată*) pentru organizarea judecătorească (actualizată până la data de 1 iulie 2003*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 46

Poate fi numit magistrat cel care îndeplinește următoarele condiții

a)

este numai cetățean român cu domiciliul în România și are capacitatea de exercițiu al drepturilor

b)

este licențiat în drept sau drept economic-administrativ, are stagiul cerut de lege pentru funcția în care urmează să fie numit și dovedește o pregătire profesională corespunzătoare

c)

nu are antecedente penale și se bucura de o buna reputație

d)

cunoaște limba română

e)

este apt, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției;"

f)

a absolvit Institutul Național al Magistraturii sau a promovat concursul ori examenul de admitere în magistratura, organizat potrivit regulamentului aprobat de ministrul justiției. Îndeplinirea condiției prevăzute la lit. e) trebuie dovedită cu certificat medical de sănătate, eliberat pe baza constatărilor făcute de o comisie medicală constituită prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății. Pentru înscrierea la concursul sau la examenul prevăzut la alin. 1 lit. f), precum și la celelalte examene sau concursuri organizate pentru încadrarea ori admiterea în unitățile de justiție, candidatul plătește o taxa, al carei cuantum se stabilește prin ordin al ministrului justiției, în funcție de cheltuielile efectuate pentru organizarea concursului sau examenului. Sumele încasate din aceasta taxa constituie venituri extrabugetare la dispoziția Ministerului Justiției.

Art. 47

Judecătorii și procurorii, cu excepția celor stagiari, sunt numiți prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 48

Înainte de a începe să-și exercite funcția, magistrații sunt obligați să depună următorul jurământ: > Referirea la divinitate din formula jurământului se schimba potrivit credinței religioase a magistraților. Jurământul se depune, în ședința solemna, în fața magistraților instanței sau, după caz, ai parchetului la care a fost numit magistratul, după citirea comunicării actului de numire. Despre depunerea jurământului se încheie un proces-verbal, care se semnează de către 2 dintre magistrații prezenți și de cel care a depus jurământul.

Art. 49

Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau avansarii magistratului în alta funcție din cadrul corpului magistraților.

Art. 50

Actele efectuate de magistrat înainte de depunerea jurământului sunt nule.

Art. 51

La judecătorii și la parchetele de pe lângă aceste instanțe pot funcționa judecători și, respectiv, procurori stagiari, numiți prin ordin al ministrului justiției, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 46. Procurorii stagiari sunt numiți la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție. Delegarea și eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor stagiari se dispun de către ministrul justiției.

Art. 52

Judecătorii și procurorii stagiari care nu au absolvit Institutul Național al Magistraturii efectuează un stagiu de 2 ani. Președinții judecătoriilor și prim-procurorii parchetelor de pe lângă aceste instanțe răspund de asigurarea condițiilor pentru desfășurarea normală a stagiului și de buna pregătire a magistraților stagiari.

Art. 53

În primele 6 luni de la numirea în funcție, magistrații stagiari vor putea efectua lucrările necesare completării pregătirii profesionale, care nu implica pronunțarea unei hotărâri, în cazul judecătorilor, sau dreptul de a pune concluzii în instanța și de a semna acte procedurale, în cazul procurorilor.

Art. 54

După 6 luni de funcționare efectivă, judecătorii care efectuează stagiul la instanțe vor da un examen cu privire la cunoștințele dobândite, în vederea exercitării dreptului de a participa la activitatea de judecată. Examenul va fi susținut la sediul curții de apel în circumscripția căreia funcționează judecătorii stagiari, în fața unei comisii numite de președintele acestei curți. Comisia va fi prezidata de un președinte de secție al curții de apel sau de un judecător. Din comisie vor face parte 1-2 judecători de la curtea de apel și 1-2 judecători de la tribunalele din circumscripția curții de apel.

Art. 54^1

Personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, asimilat magistraților stagiari, după 6 luni de funcționare efectivă va susține un examen de verificare a cunoștințelor teoretice și practice dobândite. Examenul va fi susținut în fața unei comisii prezidate de un secretar de stat din Ministerul Justiției. Din comisie vor face parte 2 directori sau directori adjuncți ai direcțiilor de specialitate din minister. Prevederile art. 55 se aplică în mod corespunzător.

Art. 55

Examenul prevăzut la art. 54 va consta într-o proba orala, pe baza căreia comisia să-și poată forma convingerea ca judecătorul stagiar și-a insusit cunoștințele necesare pentru a putea participa la activitatea de judecată. După susținerea examenului, președintele curții de apel va comunică ministrului justiției și președintelui judecătoriei dacă judecătorul stagiar a obținut dreptul de a participa la activitatea de judecată. În caz de nepromovare a examenului, se va stabili o noua data pentru reexaminarea judecătorului stagiar. Ministrul justiției poate dispune eliberarea din funcție a judecătorului stagiar care a fost respins de doua ori la examenul prevăzut la art. 54. -----------------

Art. 55^1

Magistraților stagiari, care au funcționat ca avocați stagiari sau notari stagiari anterior primirii în magistratura, li se recunosc drepturile prevăzute la art. 53-55, cu condiția promovării examenelor reglementate de aceste dispoziții legale.

Art. 56

Judecătorii stagiari care au obținut dreptul de a participa la activitatea de judecată vor putea judeca

1.

În materie civilă

a)

cererile introduse pe cale principala, referitoare la pensii de întreținere; litigiile patrimoniale dintre persoanele fizice, având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun mobil, în cazul în care valoarea litigiului nu depășește 10 milioane lei și nu privește o succesiune sau imparteli de bunuri; acțiunile posesorii; cererile privind înregistrările în registrele de stare civilă; luarea unor măsuri asiguratorii; cererile de orice fel referitoare la popriri; litigiile de muncă privind pretențiile bănești a căror valoare nu depășește 10 milioane lei

b)

procesele și cererile care, potrivit legii, se soluționează de judecătorii în ultima instanța

c)

cererile și căile de atac de competența judecătoriilor, referitoare la cauzele arătate la lit. a) și b)

2.

În materie penală

a)

infracțiunile prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală

b)

cererile și căile de atac de competența judecătoriilor, în legătură cu infracțiunile arătate la lit. a)

c)

cererile de reabilitare.

Art. 57

Prevederile art. 54 și 55 se aplică în mod corespunzător procurorilor stagiari pentru obținerea dreptului de a pune concluzii în instanța și de a semna acte procedurale, cu excepția celor care privesc libertatea persoanei. Comisia de examinare va fi compusa din procurori, iar rezultatul va fi comunicat Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.

Art. 58

După efectuarea stagiului, magistrații stagiari sunt obligați să se înscrie la examenul de capacitate. În cazul în care candidatul este respins la primul examen, el este obligat să se înscrie pentru sesiunea imediat următoare. Cei care au exercitat funcția de magistrat stagiar timp de 2 ani, fără a da examenul de capacitate, se pot prezenta la acest examen dacă de la încetarea acestei funcții și până la data fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 3 ani. Prevederile alin. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiției asimilat, potrivit art. 43 alin. 2, magistraților stagiari. Condițiile de organizare și de desfășurare a examenului de capacitate sunt cele stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 61 alin. 2. Examenul de definitivare susținut, potrivit legii, de avocații stagiari și de notarii stagiari se asimilează cu examenul de capacitate, dacă a fost promovat cu nota medie de cel puțin 7 (șapte).

Art. 59

Examenul de capacitate se tine în fiecare an, la data și locul ce se stabilesc de ministrul justiției. Data și locul ținerii examenului se vor publică în Monitorul Oficial al României cu cel puțin 2 luni înainte.

Art. 60

Examenul de capacitate al magistraților se susține în fața unei comisii compuse din: a) 2 membri ai Curții Supreme de Justiție, desemnați de președintele curții, respectiv 2 de la Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, desemnați de procurorul general al Parchetului de lângă Curtea Suprema de Justiție

b)

doua cadre didactice de la facultățile de drept, din învățământul universitar acreditat, desemnate de consiliile profesorale ale facultăților, pentru disciplinele: drept civil, drept comercial, drept penal, procedura civilă și procedura penală

c)

un delegat al Ministerului Justiției, desemnat de ministrul justiției. Comisia de examinare va fi prezidata de magistratul mai mare în funcție, iar la funcții egale, de magistratul cu cea mai mare vechime în magistratura de la Curtea Suprema de Justiție. Cererile de înscriere la examenul de capacitate, însoțite de actele necesare, vor fi înaintate Ministerului Justiție, în termen de 40 de zile de la publicarea datei examenului în Monitorul Oficial al României. Comisia de examinare este indreptatita sa respingă de la examinare pe cei care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a deveni judecători sau procurori.

Art. 61

Examenul de capacitate consta, în mod obligatoriu, în probe scrise și orale, cu caracter teoretic și practic. Probele teoretice vor avea ca obiect principiile și instituțiile de baza ale dreptului civil, comercial, penal, procesual, constituțional și ale organizării judecătorești; probele practice vor consta în întocmirea unei lucrări scrise cu caracter aplicativ. Regulamentul de desfășurare a examenului de capacitate al magistraților se aproba de ministrul justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 62

Rezultatele examenului de capacitate se comunică Ministerului Justiției, care le va transmite Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la primirea rezultatelor, validează examenele, centralizează rezultatele și întocmește, în ordinea mediilor obținute, tabelul de clasificare a candidaților, pe baza căruia se vor face numirile în funcțiile vacante. Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, examenul de capacitate în cazurile în care constata că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege privind organizarea examenului sau ca rezultatele au fost denaturate prin săvârșirea unor fraude. Dacă invalideaza examenul, Consiliul Superior al Magistraturii dispune măsurile corespunzătoare.

Art. 63

Îndată după întocmirea tabelului de clasificare a candidaților, Ministerul Justiției va publică în Monitorul Oficial al României lista posturilor vacante. Candidații declarați reusiti la examen au dreptul, în ordinea clasificarii, să-și aleagă posturile, în termen de 15 zile libere de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României. Candidatul care nu și-a exercitat dreptul de alegere în termenul prevăzut la alin. 2 i se va propune, din oficiu, un post de către Ministerul Justiției. Refuzul de a accepta propunerea este considerat demisie. La medii egale vor avea prioritate, la alegerea postului, magistrații în funcție și, în lipsa acestora, candidatul având titlu de doctor în drept sau activitate mai îndelungată de la obținerea licenței. Neprezentarea nejustificată la examenul de capacitate, la prima sesiune după încheierea stagiului, sau respingerea candidatului la doua sesiuni atrage pierderea calității de judecător sau procuror stagiar. Consiliul Superior al Magistraturii are obligația sa îndeplinească formalitățile legate de numirea magistraților care au fost declarați reusiti la examenul de capacitate, în termen de maximum 3 luni de la data validării examenului de capacitate. În perioada dintre data validării examenului de capacitate și data numirii de către Președintele României, magistrații vor primi salariul corespunzător funcției imediat superioare celei de judecător stagiar. -----------------

Art. 63^1

Personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, asimilat magistraților stagiari, care a promovat examenul de capacitate, este definitivat în posturi, fiind salarizat în funcția imediat superioară celei de magistrat stagiar, fără a beneficia de prevederile art. 63.

Art. 64

În cazul în care magistratul nu a fost propus de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a fi numit de Președintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data validării examenului de capacitate îi încetează calitatea de magistrat. Împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României numirea în funcție a magistratului, acesta se poate adresa cu plângere Curții Supreme de Justiție, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. 1. Plângerea este suspensivă de executare. Curtea Suprema de Justiție judeca plângerea în complet format din 9 judecători. Hotărârea pronunțată este irevocabilă. Consiliul Superior al Magistraturii este reprezentat în fața Curții Supreme de Justiție, când soluționează plângerile prevăzute la alin. 2, de către ministrul justiției.

Art. 65

Pentru a fi numit judecător la judecătorie sau procuror la parchetul de pe lângă această instanță, candidatul trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 46 și sa fi fost declarat reușit la examenul de capacitate sau sa fi ocupat cel puțin 5 ani funcții de avocat, jurisconsult, consilier juridic, notar, expert sau asistent criminalist, funcții didactice în învățământul superior juridic ori de cercetare în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române sau funcții de specialitate juridică în administrația publică, în aparatul Parlamentului, Presedentiei României, Curții Constituționale, Curții de Conturi, instituției Avocatul Poporului sau Consiliului Legislativ.

Art. 66

(1)

Pentru a fi promovat în funcții superioare, magistratul trebuie să aibă o activitate meritorie, atestata prin notele calificative acordate de șefii ierarhici.

(2)

Notele calificative se acordă anual și vor reflecta rezultatele activității profesionale a magistratului, comportamentul la serviciu și în societate, calitățile acestuia, precum și perspectivele de dezvoltare în profesie.

(3)

Pentru magistrații care dețin funcții de conducere, notele calificative vor menționa în mod obligatoriu calitățile manageriale.

(4)

Condițiile minime de vechime pe care trebuie să le îndeplinească magistrații sunt următoarele

a)

pentru funcțiile de judecător de tribunal, procuror la parchetul de pe lângă tribunal, președinte, vicepreședinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie și adjunct al acestuia, să aibă o vechime în magistratura de cel puțin 4 ani

b)

pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte, președinte de secție de tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal, adjunct al acestuia și procuror șef de secție al parchetului de pe lângă tribunal, să aibă o vechime în magistratura de cel puțin 5 ani

c)

pentru funcțiile de judecător de curte de apel sau procuror la parchetele de pe lângă curțile de apel, să aibă o vechime în magistratura de cel puțin 6 ani

d)

pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte, președinte de secție la curtea de apel, procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, adjunct al acestuia, procuror șef de secție la parchetul de pe lângă curtea de apel, judecător-inspector și procuror-inspector, precum și procuror șef-secție și procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, să aibă o vechime în magistratura de cel puțin 8 ani

e)

pentru funcțiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție și de adjunct al acestuia, să aibă o vechime în magistratura de cel puțin 10 ani.

(4^1)

Promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel și la parchetele de pe lângă aceste instanțe a magistraților care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege se face pe bază de examen.

(5)

Promovarea în funcții de conducere a magistraților se face pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată în funcția deținută.

(6)

La promovarea în funcții de conducere în magistratura se va tine seama, în afară de calitățile profesionale, de aptitudinile manageriale ale magistratului, îndeosebi de capacitatea de organizare și decizie, gradul de comunicativitate, tactul în relațiile de serviciu, obiectivitatea în aprecierea colaboratorilor.

(7)

Ministrul justiției poate propune Consiliului Superior al Magistraturii revocarea din funcția de conducere înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. 5, dacă se constata exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției de conducere, precum și în cazul în care magistratul săvârșește o abatere disciplinară.

Art. 67

În mod excepțional, pot fi numiți în magistratura, fără concurs sau examen, în funcțiile prevăzute la art. 65, persoane care au titlul de doctor în drept ori au avut calitatea de magistrat sau de inspector general ori consilier juridic în Ministerul Justiției, cadru didactic în învățământul superior juridic, cercetator la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, avocat sau notar, o perioadă de cel puțin 5 ani, precum și consilieri juridici cu o vechime minima în specialitate de 10 ani.

(2)

La numirea în magistratura, în condițiile alin. 1, în oricare dintre funcțiile prevăzute la art. 66 alin. 4 lit. a), b) și c), vechimea prevăzută de lege pentru ocuparea acestor funcții se majorează cu 3 ani. Aceste prevederi nu se aplică foștilor magistrați.

Art. 68

Magistrații de la judecătorii, tribunale și de la parchetele de pe lângă aceste instanțe pot fi mentinuti în funcție până la împlinirea vârstei de 65 de ani, la propunerea conducătorului instanței sau a parchetului și cu avizul președintelui curții de apel ori al procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, în raza teritorială în care funcționează. Magistrații de la curțile de apel și de la parchetele de pe lângă aceste curți pot fi mentinuti în funcție până la împlinirea vârstei de 68 de ani, iar procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, în toate cazurile cu avizul conducătorului instanței sau al parchetului. Pentru președinții curților de apel, precum și pentru procurorii generali ai parchetelor de pe lângă aceste instanțe, avizul se da de către Consiliul Superior al Magistraturii. Prevederile alin. 2 referitoare la procurorii de pe lângă Curtea Suprema de Justiție se aplică și personalului de specialitate asimilat magistraților din Ministerul Justiției și din Institutul Național al Magistraturii.

Art. 69

Promovarea și transferarea judecătorilor în funcțiile din magistratura se dispun de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Promovarea și transferarea procurorilor în funcțiile din Ministerul Public se fac de către ministrul justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, iar transferarea procurorilor în funcțiile de judecători se face potrivit prevederilor alin. 1. Secțiunea a II^1-a Magistrații consultanți

Art. 69^1

Magistrații consultanți sunt numiți pe o perioadă de 4 ani de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, dintre persoanele care au studii juridice superioare, o vechime în specialitate de cel puțin 2 ani și îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 46 alin. 1 lit. a)-e) și alin. 2. După numirea în funcție de către ministrul justiției, magistrații consultanți se bucura de stabilitate și se supun numai legii. Magistrații consultanți depun jurământ în condițiile art. 48, care se aplică în mod corespunzător. Numărul total al posturilor de magistrați consultanți, precum și repartizarea posturilor pe instanțe, corespunzător volumului de activitate, se stabilesc de ministrul justiției prin ordin. Condițiile, procedura de selecție și de propunere de către Consiliul Economic și Social a candidaților, pentru a fi numiți ca magistrați consultanți de către ministrul justiției, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului Economic și Social și a Ministerului Justiției. Atribuțiile magistraților consultanți sunt prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești, aprobat prin ordinul ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 69^2

Magistrații consultanți au drepturile și obligațiile prevăzute la art. 99, 101, 102 și la art. 110-118, care se aplică în mod corespunzător. Ținuta vestimentara a magistraților consultanți se stabilește prin hotărâre a Guvernului. Perioada în care magistrații consultanți exercita aceasta funcție constituie vechime în munca și vechime în magistratura. Constituie vechime în magistratura și perioada în care magistrații consultanți au funcționat ca asistenți judiciari. Persoanelor numite ca magistrați consultanți, pe perioada în care își desfășoară activitatea în aceasta calitate, li se suspenda contractele de muncă sau, după caz, raporturile de muncă, având posturile rezervate.

Art. 69^3

Magistrații consultanți răspund disciplinar în condițiile art. 121-123, art. 124 alin. 2 și art. 125, care se aplică în mod corespunzător. Sancțiunile prevăzute la art. 123 alin. 1 lit. a) și b) se aplică de președintele instanței la care funcționează magistrații consultanți, iar sancțiunile prevăzute la art. 123 alin. 1 lit. c)-f) se aplică de ministrul justiției. Împotriva sancțiunilor aplicate potrivit alin. 1 se poate face contestație, în termen de 30 de zile de la comunicarea sancțiunii, la secția de contencios administrativ a curții de apel în circumscripția căreia funcționează cel sancționat. Hotărârea curții de apel este definitivă. Sancțiunile aplicate magistraților consultanți vor fi comunicate Consiliului Economic și Social de către Ministerul Justiției.

Art. 69^4

Magistrații consultanți pot fi detasati o perioadă de maximum 6 luni pe an sau delegați maximum doua luni pe an, beneficiind de drepturile prevăzute de lege pentru personalul din instituțiile publice.

Art. 69^5

Magistrații consultanți pot fi eliberați din funcție de ministrul justiției, în condițiile art. 92, care se aplică în mod corespunzător. De asemenea, ei pot fi eliberați din funcție ca urmare a reducerii numărului de posturi de magistrați consultanți, în raport cu volumul de activitate. Eliberarea din funcție a magistraților consultanți va fi comunicată Consiliului Economic și Social.

Articolele următoare · 77 din 173
Legea nr. 92/1992 – text integral | LawChat