LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006 (*actualizata*) privind procedura insolventei (actualizata până la data de 22 noiembrie 2006*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Procedura generală prevăzută de prezenta lege se aplică urmatoarelor categorii de debitori aflati în stare de insolventa sau de insolventa iminenta, cu excepția celor prevăzuți la alin. (2) lit. c) și d)
societățile comerciale
societățile cooperative
organizațiile cooperatiste
societățile agricole
grupurile de interes economic
orice altă persoană juridica de drept privat care desfășoară și activități economice.
Procedura simplificata prevăzută de prezenta lege se aplică debitorilor aflati în stare de insolventa, care se încadrează în una dintre urmatoarele categorii
comercianti, persoane fizice, actionand individual
asociații familiale
comercianti care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) și indeplinesc una dintre urmatoarele condiții
nu dețin nici un bun în patrimoniul lor
actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite
administratorul nu poate fi gasit
sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comerțului
debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1), care nu au prezentat documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b), c), e) și h) în termenul prevăzut de lege
societăți comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive
debitori care și-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare în faliment sau care nu sunt indreptatiti sa beneficieze de procedura de reorganizare judiciara prevăzută de prezenta lege.
Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa.
În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii
insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile
insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori
insolventa este iminenta atunci când se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei
averea debitorului reprezinta totalitatea bunurilor și drepturilor sale patrimoniale - inclusiv cele dobandite în cursul procedurii insolventei -, care pot face obiectul executarii silite, în condițiile reglementate de Codul de procedură civila; 3. procedura colectiva este procedura în care creditorii recunoscuti participa împreună la urmarirea și recuperarea creanțelor lor, în modalitatile prevăzute de prezenta lege
data deschiderii procedurii reprezinta
în cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii incheierii prevăzute la art. 32 alin. (1)
în cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii sentintei judecatorului-sindic, prevăzută la art. 33 alin. (4) sau (6)
debitorul este persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute la art. 1, al carei patrimoniu este în stare de insolventa
prin creditor indreptatit să solicite deschiderea procedurii insolventei se înțelege creditorul a cărui creanta împotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida și exigibila de mai mult de 30 de zile
prin creditor se înțelege persoana fizica sau juridica ce detine un drept de creanta asupra averii debitorului și care a solicitat, în mod expres, instanței sa îi fie înregistrată creanta în tabelul definitiv de creante sau în tabelul definitiv consolidat de creante și care poate face dovada creantei sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile prezentei legi. Au calitatea de creditor, fără a depune personal declaratiile de creanta, salariații debitorului
creditorul indreptatit sa participe la procedura insolventei este acel creditor care a formulat și i-a fost admisa, total sau în parte, o cerere de înregistrare a creantei sale pe tabelul definitiv al creanțelor contra debitorului și care are dreptul de a participa și de a vota în adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciara admis de judecatorul-sindic, de a fi desemnat în calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distributiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciara a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfășurarea procedurii și de a participa la orice alta procedura reglementata de prezenta lege
creantele garantate sunt creantele persoanelor care beneficiaza de o garantie reala asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau tert garantat față de persoanele beneficiare ale garantiilor reale
creantele salariale sunt creantele ce izvorasc din raporturi de muncă între debitor și angajatii acestuia. Aceste creante sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creante de către administratorul judiciar/lichidator
creantele bugetare reprezinta creantele constand în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora
valoare-prag reprezinta cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea creditorului. Acesta este de 10.000 lei (RON), iar pentru salariati, de 6 salarii medii pe economie
creditorii chirografari sunt creditorii debitorului care nu au constituite garantii față de patrimoniul debitorului și care nu au privilegii insotite de drepturi de retentie, ale caror creante sunt curente la data deschiderii procedurii, precum și creante noi, aferente activităților curente în perioada de observatie
activitățile curente reprezinta acele fapte de comert și operațiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observatie, în cursul normal al comerțului sau, cum ar fi
continuarea activităților contractate, conform obiectului de activitate
efectuarea operațiunilor de încasări și plati aferente acestora
asigurarea finantarii capitalului de lucru în limite curente
perioada de observatie este perioada cuprinsa între data deschiderii procedurii și data confirmarii planului sau, după caz, a intrarii în faliment
tabelul preliminar de creante cuprinde toate creantele nascute înainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiție sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora. În tabel vor fi menționate atât suma solicitata de către creditor, cat și suma acceptata și rangul de preferinta. În cazul procedurii simplificate, în acest tabel se vor inregistra și creantele nascute după deschiderea procedurii și până la momentul intrarii în faliment
prin tabel definitiv de creante se înțelege tabelul care cuprinde toate creantele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar și împotriva cărora nu s-au formulat contestatii în conformitate cu prevederile art. 73, precum și creantele admise în urma solutionarii contestatiilor. În acest tabel se arata suma solicitata, suma admisa și rangul de prioritate a creantei
tabelul suplimentar cuprinde toate creantele nascute după data deschiderii procedurii generale și până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora. În tabel vor fi menționate atât suma solicitata de către creditor, cat și suma acceptata și rangul de preferinta
tabelul definitiv consolidat va cuprinde totalitatea creanțelor ce figurează ca admise în tabelul definitiv de creante și cele din tabelul suplimentar necontestate, precum și cele rezultate în urma solutionarii contestatiilor la tabelul suplimentar. În situația în care s-a dispus intrarea în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, urmeaza a se întocmi o varianta actualizata a tabelului definitiv consolidat, în concordanta cu programul de plată a creanțelor, cuprins în planul de reorganizare, și cu deducerea sumelor achitate pe parcursul desfășurării acestuia
reorganizarea judiciara este procedura ce se aplică debitorului, persoana juridica, în vederea achitarii datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanțelor. Procedura de reorganizare presupune intocmirea, aprobarea, implementarea și respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevada, împreună sau separat
restructurarea operationala și/sau financiară a debitorului
restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital social
restrangerea activității prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului
categoria de creante defavorizate este prezumata a fi categoria de creante pentru care planul de reorganizare prevede cel puțin una dintre modificările urmatoare pentru oricare dintre creantele categoriei respective
o reducere a cuantumului creantei
o reducere a garantiilor sau a altor accesorii, cum ar fi reesalonarea plăților în defavoarea creditorului
valoarea actualizata cu dobânda de referința a Băncii Naționale a României, dacă nu este stabilit altfel prin contractul privind creanta respectiva sau prin legi speciale, este mai mica decat valoarea la care a fost înscrisă în tabelul definitiv de creante
prin program de plată a creanțelor se înțelege tabelul de creante mentionat în planul de reorganizare care cuprinde cuantumul sumelor pe care debitorul se obliga să le plateasca creditorilor, prin raportare la tabelul definitiv de creante și la fluxurile de numerar aferente planului de reorganizare, și care cuprinde
cuantumul sumelor datorate creditorilor conform tabelului definitiv de creante pe care debitorul se obliga să le plateasca acestora
termenele la care debitorul urmeaza sa plateasca aceste sume
prin procedura falimentului se înțelege procedura de insolventa concursuala colectiva și egalitara care se aplică debitorului în vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat
procedura generală reprezinta procedura prevăzută de prezenta lege, prin care un debitor care indeplineste condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), fără a le îndeplini simultan și pe cele de la art. 1 alin. (2), intra, după perioada de observatie, succesiv, în procedura de reorganizare judiciara și în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciara ori doar în procedura falimentului
procedura simplificata reprezinta procedura prevăzută de prezenta lege, prin care debitorul care indeplineste condițiile prevăzute la art. 1 alin. (2) intra direct în procedura falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie după o perioadă de observatie de maximum 60 de zile, perioada în care vor fi analizate elementele aratate la art. 1 alin. (2) lit. c) și d)
administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociatilor debitorului, persoana juridica, să efectueze în numele și pe seama acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedura când debitorului i se permite să-și administreze activitatea și să le reprezinte interesele în procedura pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Adunarea generală a acționarilor, asociatilor sau membrilor persoanei juridice va fi convocata de administratorul judiciar ori de lichidator, pentru desemnarea administratorului special, în termen de maximum 20 de zile de la deschiderea procedurii sau, după caz, de la ridicarea dreptului debitorului de a-și administra averea. Adunarea generală va fi prezidata de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz
administratorul judiciar este persoana fizica sau juridica, practician în insolventa, autorizat în condițiile legii, desemnat sa exercite atribuțiile prevăzute la art. 20 în perioada de observatie și pe durata procedurii de reorganizare
lichidatorul este persoana fizica sau juridica, practician în insolventa, autorizat în condițiile legii, desemnata sa conduca activitatea debitorului și sa exercite atribuțiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii falimentului, atât în procedura generală, cat și în cea simplificata
Buletinul procedurilor de insolventa reprezinta publicatia editata de Oficiul Național al Registrului Comerțului, care are drept scop publicarea citatiilor, convocarilor, notificarilor și comunicarilor actelor de procedura efectuate de instantele judecătorești, administratorul judiciar/lichidator după deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege
ridicarea dreptului de administrare atrage suspendarea mandatului administratorului special sau al consiliului de administratie al debitorului. În cazul ridicarii dreptului de administrare al debitorului, conducerea acestuia este preluata de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz
prin contract financiar calificat se înțelege orice contract având ca obiect operațiuni cu instrumente financiare derivate realizate pe piețele reglementate, piețele asimilate sau piețele la buna înțelegere, astfel cum sunt acestea reglementate
prin consumator captiv se înțelege consumatorul care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul
operațiunea de compensare bilaterala (netting) presupune realizarea, în legătură cu unul sau mai multe contracte financiare calificate, a uneia sau a mai multora dintre urmatoarele operațiuni
încetarea unui contract financiar calificat și/sau accelerarea oricarei plati sau indepliniri a unei obligații ori realizari a unui drept în baza unuia sau a mai multor contracte financiare calificate având ca temei un acord de compensare bilaterala (netting)
calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piața, valori de lichidare ori valori de inlocuire a oricareia dintre oblibațiile sau drepturile la care se referă lit. a)
conversia intr-o singura moneda a oricarei valori, calculată potrivit lit. b)
compensarea, până la obtinerea unei sume nete (off-set), a oricăror valori calculate potrivit lit. b) și convertite potrivit prevederilor lit. c)
prin acord de compensare bilaterala (acord de netting) se înțelege
orice înțelegere sau clauza în cadrul unui contract financiar calificat dintre doua părți, prin care se prevede un netting al unor plati ori o indeplinire a unor obligații sau o realizare a unor drepturi prezente ori viitoare rezultand din sau având legătură cu unul ori mai multe contracte financiare calificate ("acord master de netting")
orice acord master de netting între doua părți, prin care se prevede netting-ul între doua sau mai multe acorduri master de netting ("acord master-master de netting")
orice înțelegere de garantare subsecventa ori în legătură cu unul sau mai multe acorduri master de netting
prin înțelegere de garantare se înțelege orice contract/instrument de garantare a unui acord de netting sau a unor contracte financiare calificate, incluzând fără limitare: gajuri, scrisori de garantie, garantii personale și altele asemenea.
Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedura efectuate de administratorul judiciar și/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului.
Plățile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispozitii emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului, de lichidator.
Disponibilitatile banesti vor putea fi pastrate într-un cont special de depozit bancar.
În lipsa disponibilitatilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuandu-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecatorul-sindic.
Judecatorul-sindic va putea autoriza, pe baza documentelor justificative atasate la raportul lunar al administratorului judiciar/lichidatorului, elaborat potrivit art. 21 alin. (1), plata, din fondul de lichidare a cheltuielilor ce au depasit bugetul previzionat.
Fondul prevăzut la alin. (4) va fi constituit prin: a) majorarea cu 20% a taxelor percepute de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale pentru operațiunile de înregistrare
majorarea cu 20% a taxelor percepute pentru operațiunile de înregistrare în registrul societatilor agricole și, în cazul asociațiilor și fundatiilor ce desfășoară activități economice, în registrul asociațiilor și fundatiilor.
Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi virate de oficiile registrului comerțului, prin Oficiul Național al Registrului Comerțului, în contul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolventa din România, denumita în continuare U.N.P.I.R., iar taxele prevăzute la alin. (6) lit. b) vor fi achitate la orice unitate bancara în contul mentionat.
U.N.P.I
va comunică la Oficiul Național al Registrului Comerțului și la instantele judecătorești pe lângă care funcționează registrul societatilor agricole, respectiv registrul asociațiilor și fundatiilor, numărul contului și unitatea la care acesta este deschis și orice modificari ulterioare ale acestuia.
Sumele menționate la alin. (1) vor fi considerate cheltuieli de lichidare în conformitate cu art. 121 și art. 123 pct. 1 și vor fi inscrise în planul de distribuire prevăzut la art. 122 alin. (1).
Organele care aplica procedura sunt: instantele judecătorești, judecatorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanti la aceste acte și operațiuni.