LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006 (*actualizata*) privind procedura insolventei (actualizata până la data de 22 noiembrie 2006*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, să fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte
au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
au facut acte de comert în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice
au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati
au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea
au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit în mod fictiv pasivul acesteia
au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul intarzierii încetării de plati
în luna precedenta încetării plăților, au platit sau au dispus să se plateasca cu preferinta unui creditor, în dauna celorlalți creditori. (2) Aplicarea dispozițiilor alin. (1) nu inlatura aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infractiuni.
Comitetul creditorilor poate cere judecatorului-sindic să fie autorizat să introducă actiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, în raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori dacă acesta a omis sa formuleze actiunea prevăzută la alin. (1) și raspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) ameninta să se prescrie.
În caz de pluralitate, raspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidara, cu condiția ca aparitia stării de insolventa să fie contemporana sau anterioara perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au detinut pozitia care ar fi putut cauza insolventa. Persoanele în cauza se pot apara de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolventa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolventa și au facut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opozitia lor la aceste decizii.
Actiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia stării de insolventa, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.
Sumele depuse potrivit dispozițiilor art. 138 alin. (1) vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, completarii fondurilor necesare continuarii activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului.
Odata cu cererea formulata conform art. 138 alin. (1) sau, după caz, art. 138 alin. (3), administratorul judiciar sau lichidatorul ori, după caz, comitetul creditorilor va putea cere judecatorului-sindic sa instituie măsuri asiguratorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmarite conform art. 138. Fixarea unei cautiuni de 10% din valoarea pretentiilor este obligatorie.
Cererea de măsuri asiguratorii poate fi formulata și ulterior introducerii actiunii prevăzute la art. 138.
Executarea silita împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectueaza de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedura civila. (2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creante pus la dispoziția sa de către lichidator.
Constituie infractiunea de bancruta simpla și se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardiva, de către debitorul persoana fizica ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27.
Constituie infractiunea de bancruta frauduloasa și se sancționează cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care
falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia
infatiseaza datorii inexistente sau prezinta în registrele debitorului, în alt act sau în situația financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind savarsite în frauda creditorilor
instraineaza, în frauda creditorilor, în caz de insolventa a debitorului, o parte din active.
Infractiunea de gestiune frauduloasa, prevăzută la art. 214 alin. 1 din Codul penal, se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 8 ani, atunci când este savarsita de administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum și de orice reprezentant sau prepus al acestuia.
Infractiunea de gestiune frauduloasa, prevăzută la art. 214 alin. 2 din Codul penal, se pedepseste cu inchisoare de la 5 ani la 12 ani, atunci când este savarsita de administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum și de orice reprezentant sau prepus al acestuia, dacă fapta nu constituie o infractiune mai grava.
Tentativa infracțiunilor prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepseste.
Insusirea, folosirea sau traficarea de către administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum și de orice reprezentant sau prepus al acestuia de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza constituie infractiunea de delapidare și se pedepseste cu inchisoare de la unu la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
În cazul în care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Tentativa infracțiunilor prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepseste.
Fapta persoanei care, în nume propriu sau prin persoane interpuse, solicita inregistrarea unei cereri de admitere a unei creante inexistente asupra averii debitorului se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Refuzul debitorului persoana fizica sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoana juridica, de a pune la dispoziție judecatorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute la art. 35, documentele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) ori impiedicarea acestora, cu rea-credinta, de a întocmi documentația respectiva se pedepseste cu inchisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.
Dispozitiile prezentei legi se completeaza, în măsura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat în domeniul insolventei.
Cuantumul amenzilor prevăzute de prezenta lege se va modifica periodic, prin hotărâre a Guvernului, în functie de indicele inflatiei.
Procedura aplicabila regiilor autonome aflate în stare de insolventa se va stabili prin lege speciala.
Orice referire, în actele normative existente, la data intrarii în vigoare a prezentului act normativ, la Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare și a falimentului și orice trimitere la actul normativ mentionat se vor considera ca referire/trimitere la prezenta lege și/sau la secțiunile corespunzătoare din prezenta lege, după caz.
În toate actele normative în care figurează termenul insolvabilitate în contextul procedurilor de reorganizare și de faliment, cu sau fără referire la Legea nr. 64/1995 , se inlocuieste cu termenul insolventa.
La art. II din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare și a falimentului, precum și a altor acte normative cu incidența asupra acestei proceduri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, cu modificările ulterioare, și în toate actele normative subsecvente, sintagma Buletinul procedurilor de reorganizare judiciara și faliment va fi inlocuita cu sintagma Buletinul procedurilor de insolventa.
În termen de 6 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, va fi adoptat, prin ordin al ministrului justiției, Manualul privind bunele practici în aplicarea procedurii insolventei.
Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Citarea, comunicarea oricăror acte de procedura, a convocarilor notificarilor prin Buletinul procedurilor de insolventa, conform art. 7 din prezenta lege, vor fi efectuate și potrivit Codului de procedura civila pe durata a 6 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi.
La data intrarii în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 282 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alta dispoziție contrara se abroga.