LEGE nr. 70 din 26 noiembrie 1991 - (*actualizată*) (**republicată**) Legea privind alegerile locale (actualizată până la data de 01 noiembrie 2002*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Consiliile locale, consiliile județene, primării și Consiliul General al Municipiului București se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Viceprimarii se aleg prin vot indirect de către consiliile locale.
Consiliile locale și județene se aleg pe circumscripții electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului de lista.
Primării comunelor și orașelor se aleg pe circumscripții electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal.
Cetățenii români, fără deosebire de naționalitate, rasa, limba, religie, sex, convingeri politice sau profesie, exercita, în mod egal, drepturile electorale.
Exercitarea dreptului de vot se face pe baza cărții de alegator, eliberata în condițiile prevăzute de Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, și a actului de identitate.