LEGE nr. 64 din 22 iunie 1995 (**republicată**) (*actualizata*) privind procedura reorganizarii judiciare și a falimentului (actualizata până la data de 13 mai 2004*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Urmatoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare în condițiile de mai jos
administratorul, de la data desemnarii sale și până la implinirea unui termen de 30 de zile de la data afisarii tabelului definitiv al creanțelor
comitetul creditorilor, reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociatilor/acționarilor, în termen de 30 de zile de la data afisarii tabelului definitiv al creanțelor.
Abrogat.
Abrogat.
La cererea oricarei părți interesate, judecatorulsindic poate scurta, pentru motive temeinice, perioadele prevăzute la alin. (1).
Planul va prevedea fie reorganizarea și continuarea activității debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia.
Nu vor putea propune un plan de reorganizare debitorul care, într-un interval de 5 ani anterior formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite în baza prezentei legi și nici debitorul care a fost condamnat definitiv pentru: bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevăzute în Legea concurentei nr. 21/1996 , cu modificările ulterioare.
Abrogat.
Nerespectarea termenelor prevăzute la alin. (1) conduce la decaderea părților respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare și, ca urmare, la trecerea, din dispoziția judecatorului-sindic, la faliment. ----------- Legea nr. 21/1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996. Alin. (1) al art. 59 a fost modificat de art. 1 din ORDONANTA nr. 38 din 30 ianuarie 2002 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 2 februarie 2002. Alin. (1^1), (1^2) și (1^3) ale art. 59 au fost introduse de art. 1 din ORDONANTA nr. 38 din 30 ianuarie 2002 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 2 februarie 2002. Alin. (3) al art. 59 a fost modificat de art. 1 din ORDONANTA nr. 38 din 30 ianuarie 2002 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 2 februarie 2002. Alin. (4) al art. 59 a fost abrogat de art. 1 din ORDONANTA nr. 38 din 30 ianuarie 2002 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 2 februarie 2002. Alin. (5) al art. 59 a fost modificat de art. 1 din ORDONANTA nr. 38 din 30 ianuarie 2002 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 2 februarie 2002. Litera c) a alin. (1) al art. 59 a fost modificata de LEGEA nr. 149 din 11 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 12 mai 2004. Alin. (1^1) și (1^2) ale art. 59 au fost abrogate de LEGEA nr. 149 din 11 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 12 mai 2004. Alin. (1^3) și (5) ale art. 59 au fost modificate de LEGEA nr. 149 din 11 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 12 mai 2004.
Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilitatile și specificul activității debitorului, cu mijloacele financiare disponibile și cu cererea pieței față de oferta debitorului și va cuprinde măsuri concordante cu interesele creditorilor și ale membrilor sau asociatilor/acționarilor, precum și cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveste modalitatea de selecție, desemnare și inlocuire a administratorilor și directorilor.
Planul de reorganizare va indica modalitatea și termenele la care se face lichidarea totala sau parțială a pasivului pentru fiecare creditor inscris în tabloul final de creante.
Executarea planului de reorganizare nu va putea depăși 2 ani, socotiti de la data confirmarii.
Planul de reorganizare va menționa
categoriile de creante care nu sunt defavorizate
tratamentul categoriilor de creante defavorizate
dacă și în ce măsura debitorul, membrii grupului de interes economic, asociații din societățile în nume colectiv și asociații comanditati din societățile în comandita vor fi descarcati de raspundere
ce despăgubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creante, în comparatie cu valoarea estimativa ce ar putea fi primita prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativa se va calcula la data propunerii planului
Planul va specifică masurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi
pastrarea, în intregime sau în parte, de către debitor a conducerii activității sale, inclusiv dreptul de dispoziție asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activității sale de către un administrator desemnat în condițiile legii
obtinerea de resurse financiare pentru susținerea realizării planului și sursele de proveniență ale acestora
transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului către una sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior sau ulterior confirmarii planului
fuziunea debitorului sau absorbirea sa cu sau de către o altă persoană juridica
lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat sau în bloc, libere de orice sarcini, sau distribuirea acestora către creditorii debitorului, în contul creanțelor pe care acestia le au față de averea debitorului
modificarea sau stingerea garantiilor reale, cu acordarea obligatorie, în beneficiul creditorului garantat, a unei garantii sau protectii echivalente, în condițiile prevăzute de art. 35^1 alin. (2) lit. c)
prelungirea datei scadentei, precum și modificarea ratei dobanzii, penalitatii sau a oricarei alte clauze din cuprinsul contractului sau a celorlalte izvoare ale obligațiilor sale
modificarea actului constitutiv al debitorului, vizand inclusiv majorarea capitalului social
emiterea de titluri de valoare de către debitor sau oricare dintre persoanele menționate la lit. C și D, în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, și de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare și piețele reglementate, aprobata și modificata prin Legea nr. 525/2002 , cu modificările și completările ulterioare, prin urmatoarele metode
în schimbul urmatoarelor categorii de bunuri: numerar, drepturi reale principale, drepturi de proprietate intelectuala, titluri de valoare
prin conversie a creanțelor; sau
prin orice alta metoda adecvata
inserarea în actul constitutiv al debitorului - persoana juridica - sau al persoanelor menționate la lit. C. și D. a unor prevederi
de prohibire a emiterii de acțiuni fără drept de vot
de determinare, în cazul diferitelor categorii de acțiuni ordinare, a unei distributii corespunzătoare a votului între aceste categorii; și
în cazul categoriilor de acțiuni preferențiale cu dividend prioritar față de alte categorii de acțiuni, de reglementare satisfăcătoare a numirii administratorilor reprezentand categoriile de acțiuni respective în ipoteza neonorarii obligației de plată a dividendelor.
Amanarile, esalonarile, scutirile sau reducerile la plata obligațiilor bugetare se inscriu în plan în condițiile prevăzute de legea speciala în materie.
Pentru neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât înainte, cat și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciara, debitorul datorează majorări de intarziere și penalități de intarziere conform legii speciale în materie, până la data achitarii acestora sau, după caz, până la data intrarii în faliment.
În vederea administrarii eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separata de creante, compusa numai din creante chirografare având o valoare redusa, valoare pe care judecatorul-sindic o considera adecvata.
Planul va stabili acelasi tratament pentru fiecare creanta din cadrul unei categorii distincte, cu excepția cazului în care deținătorul unei creante din categoria respectiva consimte un tratament mai puțin favorabil pentru creanta sa.
Respectand prevederile art. 60, planul de reorganizare va putea sa
defavorizeze orice categorie de creante chirografare sau garantate
prevada realizarea unei tranzactii cu privire la creantele debitorului față de terti
prevada vanzarea totala sau parțială a bunurilor din averea debitorului și distribuirea sumelor de bani obtinute către creditori
modifice drepturile titularilor de creante garantate sau chirografare ori sa lase nemodificate drepturile aferente oricarei categorii de creante.
În cazul în care debitorul este persoana fizica, planul propus nu poate prevedea utilizarea, sub orice formă, sau înstrăinarea bunurilor acestuia, exceptate, total sau parțial, de la executare silita, decat în condițiile dispozițiilor legale.
Se prezuma ca o categorie de creante este defavorizata de plan dacă, pentru oricare dintre creantele categoriei respective, planul prevede o modificare fie a creantei, fie a condițiilor de realizare a acesteia.
Nu se considera modificare a creantei sau a condițiilor de realizare a acesteia situația în care planul propus prevede revenirea la condițiile de realizare a creantei anterioare survenirii evenimentelor care au condus la modificarea condițiilor respective, cum ar fi neplata uneia sau mai multor rate scadente ale unui împrumut, la termenele și în condițiile stipulate în contract, care conduce la accelerarea platii intregului rest al imprumutului.
Dacă proiectul planului de reorganizare, în vederea redresarii prin continuarea activității, prevede restrangeri de personal din ratiuni economice, se vor indica masurile deja luate și se vor expune actiunile și perspectivele de natura sa duca la reorientarea profesionala a personalului.
Cate o copie de pe planul propus va fi depusa la grefa tribunalului și la registrul comerțului sau, după caz, registrul societatilor agricole și va fi comunicata debitorului, administratorului, comitetului creditorilor și reprezentantului membrilor sau, după caz, al asociatilor/acționarilor.
Judecatorul-sindic va convoca o sedinta, în termen de 20 de zile de la inregistrarea planului la tribunal, la care vor fi citati cei care au propus planul și persoanele menționate la alin. (1) și în care planul va fi admis sau respins de judecatorulsindic, după audierea persoanelor citate.
Judecatorul-sindic va putea admite un plan propus de părțile legal indreptatite, care contine toate informațiile și care denota sanse obiective de realizare. Judecatorulsindic poate să ceara parerea unui expert practician în reorganizare și lichidare autorizat, confirmand posibilitatea de realizare a planului, înainte de admiterea lui. Plata expertului va fi suportata din averea debitorului.
Dacă mai multe planuri au fost propuse și admise la intervale relativ scurte de timp, judecatorul-sindic va cauta să le supuna împreună la vot în adunarea creditorilor.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
După admiterea planului, judecatorul-sindic va dispune convocarea adunarii creditorilor într-un termen cuprins între 30 și 45 de zile, dar nu mai devreme de afisarea tabelului definitiv al creanțelor. Debitorul și administratorul vor fi convocati.
Judecatorul-sindic va dispune, în termen de 48 de ore de la admitere, publicarea unui anunt referitor la propunerea planului în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în doua ziare cu larga raspandire, cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va vota cu privire la plan și a faptului ca este admisibila votarea prin scrisoare, cu legalizarea semnaturii creditorului de către notarul public, comunicata prin orice mijloace și înregistrată la tribunal cu cel puțin 5 zile înainte de data fixata pentru exprimarea votului, precum și a datei de confirmare a planului, care va avea loc în maximum 15 zile de la data exprimarii votului asupra planului.
Actionarii și creditorii cu titluri de valoare la purtator vor trebui să depună originalele la administrator cu cel puțin 5 zile înainte de data fixata pentru exprimarea votului, sub sancțiunea decaderii din dreptul de a vota.
Din momentul publicarii, toate părțile interesate vor fi socotite ca au cunoștința despre plan și data de exprimare a votului. În toate cazurile, debitorul va asigura posibilitatea consultării planului la sediul sau, pe cheltuiala solicitantului.
La inceputul sedintei de vot, judecatorul-sindic va informa creditorii prezenți despre voturile valabile primite în scris.
Creditorii cu creante subordonate, membrii, asociații și actionarii pot participa la sedinta, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acorda mai puțin decat ar primi în cazul falimentului.
Nu vor fi incluse în cvorum și nu vor participa la votarea asupra planului de reorganizare, propus de debitorul persoana fizica, creantele al caror titular este sot, ruda sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu debitorul.
Fiecare creanta beneficiaza de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercita în categoria de creante din care face parte creanta respectiva.
Sub rezerva prevederilor art. 60 1 alin. (1), urmatoarele creante constituie categorii distincte de creante, care voteaza separat
fiecare creanta garantata care depășește 10% din valoarea tuturor creanțelor împotriva averii debitorului
toate celelalte creante garantate
creantele menționate la art. 108 pct. 3
creantele menționate la art. 108 pct. 4
creantele menționate la art. 108 pct. 6
creantele creditorilor chirografari.
Creantele urmatoarelor categorii de persoane vor constitui categorii distincte de creante și vor participa la vot, în cazul în care titularii acestora sunt indreptatiti sa voteze conform alin. (2)
titularii fiecarei categorii de creante subordonate, în conformitate cu prevederile art. 108 pct. 10
membrii, asociații și actionarii, pentru drepturile reziduale derivand din calitatea lor.
Un plan va fi socotit acceptat de către o categorie de creante dacă în categoria respectiva planul este acceptat în urmatoarele condiții cumulative
de către o majoritate de două treimi din valoarea creanțelor din acea categorie
de către cel puțin jumătate din numărul titularilor de creante din categoria respectiva.
În cazul categoriilor de creante care nu sunt defavorizate de plan, se considera ca acestea au acceptat planul și nu e necesară votarea planului de către creantele categoriei respective.
În cazul în care planul prevede că, pentru creantele dintr-o anumita categorie, nu se va primi nimic, se considera ca acestea au respins planul și nu e necesară votarea planului de către creantele categoriei respective.
La data stabilita, un plan va fi confirmat de către judecatorul-sindic dacă sunt intrunite cumulativ urmatoarele condiții
cel puțin 3 dintre categoriile de creante menționate la art. 67 alin. (5) accepta sau sunt socotite ca accepta planul, cu condiția ca minimum una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul
fiecare categorie defavorizata de creante care a respins planul va fi supusă unui tratament corect și echitabil prin plan
fiecare creanta care a respins planul va fi supusă unui tratament corect și echitabil prin plan.
Tratament corect și echitabil exista atunci când sunt indeplinite cumulativ urmatoarele condiții
nici una dintre categoriile care resping planul și nici o creanta care respinge planul nu primesc mai puțin decat ar fi primit în cazul falimentului
nici o categorie sau nici o creanta aparținând unei categorii nu primeste mai mult decat valoarea totala a creantei sale
în cazul în care o categorie defavorizata respinge planul, nici un membru, asociat, acționar sau categorie de creante cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptante, astfel cum rezultă din ordinea de prioritate prevăzută la art. 108, nu primeste nimic. Se considera ca membrii, asociații sau actionarii nu primesc nimic și în cazul în care planul prevede că acestia vor primi o valoare cel mult egala cu o noua contribuție financiară pe care au efectuat-o în favoarea debitorului, până la data confirmarii planului, cu titlu irevocabil și nesupusa vreunei alte condiții decat cea a confirmarii planului.
Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat.
Dacă în condițiile alin. (1) pot fi confirmate mai multe planuri, judecatorul-sindic va confirma planul debitorului. Dacă planul debitorului nu intruneste condițiile prevăzute la alin. (1), judecatorul-sindic va confirma planul care este acceptat de cele mai multe categorii defavorizate.
Confirmarea unui plan de reorganizare împiedica propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea oricărui alt plan.
Când hotărârea care confirma un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizata în mod corespunzător; creantele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul unei executari silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă împotriva debitorului.
Creditorii conserva actiunile lor, pentru întreaga valoare a creanțelor, împotriva codebitorilor și fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului.
Remuneratiile persoanelor angajate în temeiul art. 9, al art. 17 alin. (1), al art. 21, al art. 22 și al art. 62 alin. (3) și alte cheltuieli administrative vor fi achitate la momentul prevăzut, după caz, de lege, cu excepția cazurilor în care părțile interesate ar accepta, în scris, alte termene de plată. Planul trebuie să precizeze cum va fi asigurata aceasta plata.
Plata va putea fi facuta trimestrial, pe bază de acte legale.
În urma confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului și în conformitate cu planul confirmat, până când judecatorul-sindic va dispune, motivat, ca reorganizarea sa inceteze și să se treaca la faliment, în condițiile art. 77 și urmatoarele.
În cazul reorganizarii unei persoane juridice, aceasta va fi condusa de persoanele legal imputernicite sa o reprezinte, sub supravegherea administratorului. Actionarii, asociații și membrii cu raspundere limitata nu au dreptul de a interveni în conducerea activității ori în administrarea averii debitoarei, cu excepția și în limita cazurilor expres și limitativ prevăzute în lege și planul de reorganizare.
Debitorul va fi obligat sa indeplineasca, fără intarziere, schimbările de structura prevăzute în plan.
Abrogat.
Orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are dreptul, în perioada de reorganizare, sa schimbe, sa refuze ori sa intrerupa temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului.
Prin derogare de la alin. (1), judecatorul-sindic poate, la cererea furnizorului, sa dispună ca debitorul să depună o cautiune la o banca, ca o condiție pentru indatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale, în timpul desfășurării procedurii prevăzute în prezenta lege. O astfel de cautiune nu va putea depăși 30% din costul serviciilor prestate debitorului și neachitate.
Dacă debitorul nu se conformeaza planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum și reprezentantul membrilor ori, după caz, al asociatilor/acționarilor poate solicita oricand judecatorului sa aprobe intrarea în faliment, în condițiile art. 77 și urmatoarele.
Inregistrarea cererii menționate la alin. (1) nu suspenda continuarea activității debitorului până când judecatorul-sindic nu hotaraste asupra ei, printr-o încheiere.
Dacă judecatorul-sindic aproba o astfel de cerere, modificările aduse creanțelor prin planul de reorganizare rămân definitive.
Abrogat.
Debitorul sau, după caz, administratorul va trebui să prezinte, trimestrial, rapoarte judecatorului-sindic asupra situației financiare a averii debitorului. Rapoartele vor fi înregistrate la grefa tribunalului și debitorul sau, după caz, administratorul va notifica aceasta tuturor creditorilor, în vederea consultării rapoartelor.
De asemenea, administratorul va prezenta și situația cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activității, în vederea recuperării acestora, potrivit art. 69 alin. (3). Asupra acestei cereri judecatorul-sindic se va pronunță prin încheiere.
Creditorii vor fi convocati la sfârșitul fiecarui trimestru pentru a asculta raportul și darea de seama contabila.
Abrogat.