LEGE nr. 64 din 22 iunie 1995 (**republicată**) (*actualizata*) privind procedura reorganizarii judiciare și a falimentului (actualizata până la data de 13 mai 2004*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Actiunile introduse de administrator în aplicarea dispozițiilor prezentei secțiuni sunt scutite de taxele de timbru. Toate actiunile și cererile introduse de lichidatorul judiciar sunt scutite de plată taxei de timbru.
Masurile prevăzute în prezenta secțiune se aplică atât în cazurile de reorganizare sau de lichidare conform unui plan, cat și în cele de faliment.
Administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terti și pentru restituirea de către acestia a bunurilor transmise și a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin urmatoarele acte
acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizarile în scop umanitar
operațiuni comerciale în care prestatia debitorului depășește vadit pe cea primita, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii
acte incheiate, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile
acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea sa o obtina în caz de faliment al debitorului este mai mica decat valoarea actului de transfer
constituirea ori perfectarea unei garantii reale pentru o creanta care era chirografara, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii
plățile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenta lor fusese stabilita pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.
Urmatoarele operațiuni, incheiate în anul anterior deschiderii procedurii, cu persoane aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate și prestațiile recuperate, dacă sunt în paguba creditorilor
cu un asociat comanditat sau cu un asociat detinand cel puțin 20% din capitalul societatii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociatilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandita, respectiv o societate agricola, în nume colectiv sau cu raspundere limitata; a^1) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic
cu un acționar detinand cel puțin 20% din actiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acțiuni
cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativa, societate pe acțiuni, cu raspundere limitata sau, după caz, societate agricola; d) cu orice altă persoană fizica ori juridica, detinand o pozitie dominantă asupra debitorului sau activității sale
cu un coindivizar asupra unui bun comun.
Actiunea pentru anularea unui transfer patrimonial, potrivit art. 44 sau 45, poate fi introdusa de administrator/lichidator în termen de un an de la data expirarii termenului stabilit pentru intocmirea raportului prevăzut la art. 18 lit.a), dar nu mai tarziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.
Judecatorul-sindic poate autoriza comitetul creditorilor să introducă o astfel de actiune, dacă administratorul/lichidatorul nu o face.
Prin excepție de la dispozitiile art. 45, nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, facut de către debitor în cursul desfășurării normale a activității sale.
Tertul dobanditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 46, va trebui sa restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor.
Tertul dobanditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii o creanta de aceeasi valoare, cu condiția ca tertul sa fi acceptat transferul cu buna-credinta și fără intentia de a-i împiedica, intarzia ori insela pe creditorii debitorului.
Tertul dobanditor cu titlu gratuit de buna-credinta va restitui bunurile în starea în care se gasesc, iar în lipsa acestora, va restitui diferența de valoare cu care s-a îmbogățit. În caz de reacredinta, tertul va restitui, în toate cazurile, întreaga valoare, precum și fructele percepute.
Administratorul, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea intenta actiune pentru a recupera de la subdobanditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor numai dacă subdobanditorul nu a platit valoarea corespunzătoare a bunului și cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat.
În cazul în care subdobanditorul este sot, ruda sau afin până la gradul al patrulea inclusiv al debitorului, se prezuma relativ ca acesta a cunoscut imprejurarea mentionata la alin. (1).
Cererea pentru anularea unui transfer cu caracter patrimonial se va nota, din oficiu, în registrele de publicitate aferente.
O persoana obtinand un titlu sau dobandind o garantie ori un alt drept real asupra bunului respectiv, după efectuarea unei astfel de notari, va avea titlul sau dreptul sau condiționat de dreptul de a fi recuperat bunul.
În vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul/lichidatorul poate să mențină sau sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atâta timp cat aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substantial de către toate părțile implicate. Administratorul/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificari a contractantului, prin care i se cere sa opteze pentru menținerea ori denuntarea contractului; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denuntat.
În cazul denuntarii unui contract, o actiune pentru despăgubiri poate fi introdusa de către contractant împotriva debitorului.
Administratorul/lichidatorul va putea menține contractele de credit și va putea, cu acordul cocontractantilor, să le modifice clauzele, astfel încât acestea să asigure echivalenta viitoarelor prestatii ale debitorului. Modificările vor fi supuse aprobării judecatorului-sindic, care va avea în vedere dacă ele sunt atât în folosul averii debitorului, cat și în cel al averii creditorilor.
Dacă vânzătorul unui bun imobil a retinut titlul de proprietate până la plata integrală a pretului vanzarii, vanzarea va fi considerata executata de către vânzător și nu va fi supusă prevederilor alin. (1).
Un contract de muncă sau de închiriere, în calitate de locatar, va putea fi denuntat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz.
Intr-un contract prevazand plati periodice din partea debitorului, menținerea contractului nu îl va obliga pe administrator/lichidator sa faca plati restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plati pot fi formulate cereri împotriva debitorului.
Dacă un bun mobil, vandut debitorului și neplatit de acesta, era în tranzit la data deschiderii procedurii și bunul nu este inca la dispoziția debitorului și nici alte părți nu au dobândit drepturi asupra lui, atunci vânzătorul își poate lua inapoi bunul. În acest caz toate cheltuielile vor fi suportate de către vânzător și el va trebui sa restituie debitorului orice avans din pret. Dacă vânzătorul admite ca bunul să fie livrat, el va putea recupera prețul prin înscrierea creantei sale în tabelul de creante. Dacă administratorul/lichidatorul cere ca bunul să fie livrat, el va trebui sa ia măsuri să se plateasca din averea debitorului intregul pret datorat în baza contractului.
Dacă debitorul este parte într-un contract prevazand transferul anumitor marfuri, titluri reprezentative ale marfurilor sau active financiare, cotate pe o piața reglementata de marfuri, servicii și instrumente financiare derivate, la o anumita data sau într-o perioadă determinata de timp, și scadenta cade sau perioada se termina după data deschiderii procedurii, diferența dintre prețul de cumparare și prețul cotat, la data mentionata mai sus, pe piața reglementata respectiva sau pe piețele locului de livrare ori, dacă nu poate fi stabilit locul, la cea mai apropiata piața reglementata, va trebui să fie plătită averii debitorului, dacă aceasta este creditoare, și va fi înscrisă în tabelul de creante, dacă este o obligație a averii debitorului.
Dacă un comisionar, care detine titluri pentru bunuri ce urmeaza a fi primite ori pentru marfa, devine subiectul unei cereri introductive, comitentul va fi indreptatit să-și ia inapoi titlurile ori marfa sau sa ceara ca valoarea lor să fie plătită de către comisionar.
Dacă un debitor detine marfa în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparține altuia, la data înregistrării cererii introductive, a expirarii termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor sau a respingerii contestației debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul să-și recupereze bunul, dacă este ingaduit asa ceva prin contract, în afară de cazul în care debitorul are un drept de garantie valabil asupra bunului.
Dacă la una dintre datele menționate la alin. (1) marfa nu este în posesiunea debitorului și el nu o poate recupera de la deținătorul actual, proprietarul va fi indreptatit să aibă creanta înregistrată în tabelul de creante, cu valoarea pe care marfa o avea la acea data. Dacă debitorul este în posesiunea marfii la acea data, dar a pierdut ulterior posesiunea, proprietarul poate cere ca întreaga valoare a marfii să fie înscrisă în tabelul de creante.
Faptul ca un proprietar al unui imobil inchiriat este debitor în prezenta procedura nu va desfiinta contractul de închiriere, în afară de cazul în care va fi fost stipulat astfel. Cu toate acestea, administratorul/lichidatorul poate să refuze să asigure prestarea oricăror servicii datorate de proprietar chiriasului pe timpul inchirierii. În acest caz chiriasul poate evacua cladirea și poate introduce o actiune sau poate detine în continuare imobilul, scazand din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar. Dacă chiriasul alege sa continue a detine imobilul, el nu va fi indreptatit la vreo actiune în despăgubiri împotriva debitorului, ci va avea numai dreptul de a scadea din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar.
Administratorul/lichidatorul poate să denunte un contract prin care debitorul s-a obligat să efectueze anumite servicii specializate sau cu caracter strict personal, în afară de cazul în care creditorul accepta efectuarea prestatiei de către o persoană desemnata de administrator/lichidator.
Dacă un asociat dintr-o societate agricola, societate în nume colectiv, societate în comandita ori cu raspundere limitata sau actionarul unei societăți pe acțiuni este debitor intr-o procedură prevăzută de prezenta lege și dacă implicarea debitorului intr-o astfel de procedura nu atrage dizolvarea acelei societăți, administratorul/lichidatorul poate cere lichidarea drepturilor debitorului în acea societate, potrivit ultimei situații financiare aprobate, sau poate propune ca debitorul să fie pastrat ca asociat, dacă ceilalti asociați sunt de acord.
Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, în cazul membrilor societatilor cooperative și ai grupurilor de interes economic.
În urma deschiderii procedurii, administratorul va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusa de debitor în conformitate cu art. 26 sau 32 ori, după caz, întocmită în condițiile art. 33, debitorului și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societatilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii.
Dacă creditorii cu sediul sau cu domiciliul în strainatate au reprezentanti în tara, notificarea va fi trimisa acestora din urma.
Notificarea prevăzută la alin. (1) se va publică totodata, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de larga circulatie.
Notificarea va cuprinde
termenul limita de depunere, de către creditori, a opozitiilor la hotărârea de deschidere a procedurii, pronunțată ca urmare a cererii formulate de debitor, în condițiile art. 31 alin. (1), precum și termenul de solutionare a opozitiilor, care nu va depăși 10 zile de la data expirarii termenului de depunere a acestora
termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum și cerințele pentru ca o creanta înregistrată să fie considerata valabila; c) termenul de verificare a creanțelor, intocmire, afisare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor, care nu va depăși 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b)
termenul de definitivare a tabelului creanțelor, care nu va depăși 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. c)
locul, data și ora primei ședințe a adunarii creditorilor.
Sedinta de intrunire a adunarii creditorilor va fi convocata la un termen situat în primele 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) lit. d).
În functie de circumstantele cauzei și pentru motive temeinice, judecatorul-sindic va putea hotari o majorare a termenelor prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și d) cu maximum 30, 15, respectiv 15 zile.
Dacă debitorul are bunuri supuse transcriptiei, inscriptiei sau înregistrării în registrele de publicitate, va fi trimisa instanțelor, autorităților sau instituțiilor care țin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face mențiune.
Cu excepția salariatilor ale caror creante vor fi înregistrate de administrator conform evidentelor contabile, toți ceilalti creditori, ale caror creante sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; declaratiile de creante vor fi înregistrate într-un registru care se va pastra la grefa tribunalului.
Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, titularilor de acțiuni la purtator.
Cererea de admitere a creanțelor trebuie facuta chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.
Creantele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala și vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume în măsura ingaduita de prezenta lege.
Sunt considerate sub condiție și acele creante care pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal.
Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creantei, precum și mențiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinta sau garantii.
La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creantei și ale actelor de constituire de garantii.
Posesorii de titluri de valoare la ordin sau la purtator pot solicita administratorului restituirea titlurilor originale și pastrarea la dosar a unor copii certificate de acesta. Administratorul va face mențiunea pe original despre prezentarea acestora. Originalele vor fi prezentate din nou la orice repartitie de sume între creditori, precum și la exercitarea votului în adunarea creditorilor.
Toate creantele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii.
Nu sunt supuse acestei proceduri creantele bugetare rezultand dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.
Prin creante bugetare, în sensul prezentei legi, se înțelege creantele izvorate din impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora, respectiv dobanzi, penalități și penalități de intarziere.
Toate creantele prezentate pentru a fi admise și înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile și corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administrator sau creditori.
Administratorul va proceda de îndată la verificarea fiecarei cereri și a documentelor depuse și va putea efectua o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta și prioritatea fiecarei creante.
În vederea indeplinirii atributiei prevăzute la alin. (1), administratorul va putea solicita explicatii de la debitor, va putea sa poarte discutii cu fiecare creditor, solicitandu-i, dacă considera necesar, informații și documente suplimentare.
Creantele negarantate și părțile negarantate ale creanțelor garantate, care nu sunt scadente la data înregistrării cererii de admitere, vor fi inscrise în tabelul de creante cu întreaga lor valoare, însă, în cursul falimentului, orice distribuire de suma pentru astfel de creante se va face cu observarea dispozițiilor art. 111.
Creantele constand în obligații, care nu au fost calculate în valoare monetara sau a caror valoare este supusă modificarii, vor fi calculate de către administrator și inscrise în tabelul de creante cu valoarea nominala pe care ele o aveau la data deschiderii procedurii. Judecatorul-sindic va decide asupra oricarei contestatii împotriva calculului facut de administrator pentru astfel de creante.
Creantele exprimate în valută vor fi înregistrate la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naționale a României existent la data deschiderii procedurii.
O creanta a unui creditor cu mai mulți debitori solidari va fi înscrisă în toate tabelele de creante ale debitorilor cu valoarea nominala, până va fi complet acoperita. Nici o reducere a sumei creantei prevăzute în tabelul de creante nu va fi facuta în vreunul dintre tabelele de creante ale debitorilor, până ce creditorul a fost deplin satisfacut, în numerar sau în bunuri. Dacă totalul sumelor distribuite creditorului, în toate actiunile cu debitorii, va depăși totalul sumei care îi este datorata, acesta va trebui sa restituie sumele primite în plus, care vor fi reinscrise ca fonduri în averea debitorilor, proportional cu sumele pe care fiecare dintre debitori le-a platit peste ceea ce era datorat.
Un creditor care, înainte de inregistrarea unei cereri de admitere, a primit o plata parțială pentru creanta sa de la un codebitor sau de la un fidejusor al debitorului poate avea creanta înscrisă în tabelul de creante numai pentru partea pe care nu a incasat-o inca.
Un codebitor sau un fidejusor, care este indreptatit la restituire ori la despăgubire din partea debitorului pentru suma plătită, va fi trecut în tabelul de creante cu suma pe care a platit-o creditorului. În acest caz, creditorul comun are dreptul de a cere sa i se plateasca până la achitarea integrală a creantei sale cota cuvenita codebitorului sau fidejusorului, ramanand creditor al acestuia doar pentru suma neachitata.
Codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului sau are asupra bunurilor acestuia un drept de garantie, concura la masa credala, pentru a face posibila realizarea garantiei sale, dar prețul obținut din vanzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scazandu-se din suma ce este datorata.
Ca rezultat al verificărilor facute administratorul va întocmi și va inregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzand toate creantele împotriva averii debitorului, precizand ca sunt: chirografare, garantate, cu prioritati, sub condiție sau nescadente și aratand pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma pentru care s-a cerut verificarea și suma cu care a fost trecut în tabel.
La creantele garantate cu un drept de preferinta se vor arata titlul din care izvoraste preferinta, rangul acesteia și motivele pentru care creantele sau drepturile de preferinta au fost trecute parțial în tablou sau au fost inlaturate.
Tabelul preliminar va fi, totodata, afisat de grefa la usa instanței, intocmindu-se în acest sens un proces-verbal de afisare, și va fi comunicat debitorului.
O dată cu afisarea tabelului, administratorul va trimite imediat notificari creditorilor, ale caror creante sau drepturi de preferinta au fost trecute parțial în tabelul preliminar sau inlaturate, precizand totodata și motivele.
Debitorul, creditorii și orice altă parte interesata vor putea sa formuleze contestatii cu privire la creantele și drepturile de preferinta trecute de administrator în tabelul preliminar al creanțelor.
Contestațiile trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilita, prin sentinta de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante.
La termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creante, judecatorul-sindic va solutiona deodata, printr-o singura sentinta, toate contestațiile, chiar dacă pentru solutionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz, judecatorul-sindic poate să admita, în tot sau în parte, creantele, în mod provizoriu, la masa credala, atât în ceea ce priveste deliberarile, cat și repartitiile.
Dacă se admite creanta fără dreptul de preferinta pretins, aceasta va participa la repartitiile sumelor obtinute din valorificarea bunurilor negrevate de garantii.
Din sumele care s-ar obtine din valorificarea bunurilor supuse dreptului de preferinta contestat se va consemna partea ce s-ar cuveni acelei creante.
După ce toate contestațiile la creante au fost solutionate, administratorul va inregistra, de îndată, la tribunal și va avea grija să fie afisat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva averii debitorului, aratand suma, prioritatea și situația - garantata sau negarantata - a fiecarei creante.
După inregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creanțelor înregistrate în tabelul definitiv pot sa participe la votul asupra planului de reorganizare, la adunările creditorilor și la orice repartitii de sume în caz de faliment.
După expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevăzut la art. 58^13 alin. (2), și până la închiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestație împotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta în tabloul definitiv al creanțelor, în cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotaratoare și până atunci necunoscute.
Judecarea contestației se va face de judecatorul-sindic, după citarea contestatorului și a celorlalte părți interesate.
Până la judecarea irevocabila a contestației, judecatorulsindic va putea declara creanta sau dreptul de preferinta contestat ca admis numai provizoriu.
Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a facut cu incalcarea dispozițiilor art. 6^1, titularul de creante anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 58^2 alin. (1) lit. b), este decazut, cat priveste creantele respective, din urmatoarele drepturi
dreptul de a participa și de a vota în cadrul adunarii creditorilor
dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizarii și falimentului
dreptul de a-și realiza creantele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare, ulterior inchiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit raspunderea pentru efectuarea de plati ori transferuri frauduloase.
Decaderea va putea fi invocata oricand, de orice parte interesata, pe cale de actiune sau excepție.