LEGE nr. 64 din 22 iunie 1995 (**republicată**) (*actualizata*) privind procedura reorganizarii judiciare și a falimentului (actualizata până la data de 13 mai 2004*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Dacă cererea debitorului corespunde condițiilor stabilite la art. 25, 26 și 28, judecatorul-sindic va pronunță o încheiere de deschidere a procedurii, pe care o va notifica în condițiile art. 58^1 . În cazul în care creditorii se opun deschiderii procedurii în termen de 15 zile de la publicarea notificarii, judecatorul-sindic va tine, în termen de 10 zile, o sedinta la care vor fi citati debitorul și creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma careia va solutiona, deodata, printr-o sentinta, toate opozitiile.
În termen de 48 de ore de la inregistrarea cererii creditorilor, judecatorul-sindic va comunică cererea, în copie, debitorului și va dispune afisarea unei copii la usa instanței.
Dacă, în termen de 5 zile de la primirea copiei, debitorul contesta ca ar fi în stare de insolventa, în condițiile stabilite la art. 29, judecatorul-sindic va tine, în termen de 10 zile, o sedinta la care vor fi citati debitorul și creditorii care au introdus cererea.
La cererea debitorului, judecatorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, în termen de 15 zile, la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Cautiunea va fi restituita creditorilor, dacă cererea lor va fi admisa. Dacă cererea va fi respinsa, cautiunea poate fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitor. Dacă nu este consemnata în termen cautiunea, cererea introductiva va fi respinsa.
Dacă judecatorul-sindic stabileste ca debitorul este în stare de insolventa, îi va respinge contestația și va deschide procedura printr-o sentinta.
Dacă judecatorul-sindic stabileste ca debitorul nu este în stare de insolventa, respinge cererea creditorilor și dispune ca sentinta să fie afisata la usa instanței. În cazul respingerii cererii, aceasta va fi considerata ca lipsita de orice efect chiar de la inregistrarea ei.
Dacă debitorul nu contesta în termenul prevăzut la alin. (3) ca ar fi în stare de insolventa, judecatorul-sindic va da o sentinta de deschidere a procedurii.
Abrogat.
În termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit art. 31 alin. (5) sau (7), debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 26 alin. (1).
Abrogat.
Dacă debitorul nu a prezentat informațiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. b), c), c^1), d) și g) sau le-a prezentat în mod necorespunzator, administratorul poate, pe cheltuiala averii debitorului, sa angajeze, în condițiile legii, unul sau mai mulți experti de specialitate care, folosind bilantul, registrele contabile și documentele contabile și extracontabile ale debitorului, să le intocmeasca sau, după caz, să le corecteze, cu maxima urgenta.
Prin hotărârea de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic va desemna un administrator, stabilindu-i atribuțiile, potrivit art. 18, precum și remuneratia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului.
De la data deschiderii procedurii se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Creditorul titular al unei creante garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de orice fel, poate solicita judecatorului-sindic ridicarea suspendarii menționate la art. 35 cu privire la creanta sa și valorificarea imediata, în cadrul procedurii, a bunului asupra caruia poarta garantia sau dreptul de retentie, în una dintre urmatoarele situații
A
atunci când valoarea obiectului garantiei este pe deplin acoperita de valoarea totala a creanțelor și părților de creante garantate cu acel obiect; și b) obiectul garantiei nu prezinta o importanța vitala pentru reusita unei reorganizari care, în cazul concret, ar avea sanse efective de realizare
atunci când nu exista o protecție corespunzătoare a creantei garantate în raport cu obiectul garantiei, datorita
diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila; - diminuarii valorii părții garantate dintr-o creanta cu rang inferior, ca urmare a acumularii dobanzilor, majorarilor și penalitatilor de orice fel la o creanta garantata cu rang superior
lipsei unei asigurări a obiectului garantiei împotriva riscului pieirii sau deteriorării.
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. B judecatorul-sindic va putea respinge cererea de ridicare a suspendarii formulata de creditor, dacă administratorul/debitorul propune, în schimb, adoptarea uneia sau mai multor măsuri menite a oferi o protecție corespunzătoare creantei garantate a creditorului, precum
efectuarea de plati periodice în favoarea creditorului, pentru acoperirea diminuarii valorii obiectului garantiei ori a valorii părții garantate dintr-o creanta cu rang inferior
efectuarea de plati periodice în favoarea creditorului, pentru satisfacerea dobanzilor, majorarilor și penalitatilor de orice fel și, respectiv, pentru reducerea capitalului creantei sub cota de diminuare a valorii obiectului garantiei ori a valorii părții garantate dintr-o creanta cu rang inferior
novatia obligației de garantie prin constituirea unei garantii suplimentare, reale sau personale, ori prin substituirea obiectului garantiei cu un alt obiect.
Reclamantul intr-o cerere de ridicare a suspendarii trebuie să faca dovada faptului prevăzut la alin. (1) lit. A. a), ramanand debitorului/administratorului sau altei părți interesate sarcina producerii dovezii contrare și, respectiv, a celorlalte elemente.
Deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a acțiunilor prevăzute la art. 35. Termenele vor reincepe să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii.
Nici o dobânda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala nu va putea fi adăugată creanțelor nascute anterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara, ori drept de retentie, de orice fel, sau părților negarantate din creantele garantate cu astfel de garantii, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se deroga de la prevederile de mai sus.
După ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 31, este interzis administratorilor debitorilor persoane juridice, sub sancțiunea nulitatii, sa instraineze, fără acordul judecatorului-sindic, actiunile ori părțile lor sociale sau de interes, deținute la debitorul care face obiectul acestei proceduri.
Judecatorul-sindic va dispune indisponibilizarea acțiunilor ori a părților sociale sau de interes, potrivit alin. (1), în registrele speciale de evidenta sau în conturile înregistrate electronic.
Debitorul are obligația de a pune la dispoziție administratorului sau, după caz, lichidatorului toate informațiile cerute de acesta cu privire la activitatea și averea sa, precum și lista cuprinzand plățile și transferurile patrimoniale facute de el în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
După ramanerea irevocabila a hotărârii de deschidere a procedurii, toate actele și corespondenta emise de debitor, administrator sau lichidator vor cuprinde, în mod obligatoriu și cu caractere vizibile, în limbile română, engleza și franceza, mențiunea >.
După intrarea în reorganizare judiciara sau faliment, actele și corespondenta vor purta, în condițiile menționate la alin. (1), mențiunea > sau, după caz >.
Prejudiciile suferite de tertii de buna-credinta, ca urmare a nerespectarii obligației menționate la alin. (1) și (2), vor fi reparate în mod exclusiv de persoanele care au incheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fără a fi atinsa averea debitorului.
În afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor, ulterior deschiderii procedurii, sunt nule.
Debitorul și/sau, după caz, administratorul sunt obligati sa intocmeasca și sa pastreze regulat o lista cuprinzand toate actele și operațiunile incheiate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii și valorii acestora și a datelor de identificare ale cocontractantilor.
Deschiderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare - constand în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea -, dacă acesta nu și-a declarat, în condițiile art. 26 alin. (1) lit. f) sau, după caz, art. 32 alin. (1), intentia de reorganizare.
Cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile și bunurilor pe care debitorul le-ar dobandi ulterior deschiderii procedurii.
Judecatorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului o dată cu desemnarea unui administrator, indicand totodata și condițiile de exercitare a acestuia.
Dreptul de administrare al debitorului inceteaza de drept la data la care se dispune începerea falimentului.
Creditorii, comitetul creditorilor ori reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociatilor/acționarilor pot oricand adresa judecatorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rational de activitate.
Judecatorul-sindic va examina în termen de 15 zile cererea prevăzută la alin. (5), intr-o sedinta la care vor fi citati debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor și reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociatilor/acționarilor.
Abrogat.
Abrogat.
Judecatorul-sindic va da dispozitii tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi sa nu dispună de acestea fără un ordin al său sau al administratorului/lichidatorului.
Incalcarea dispozițiilor judecatorului-sindic, menționate la alin. (3), atrage raspunderea băncilor pentru prejudiciul creat, precum și o amenda judiciara de la 4.000.000 lei la 10.000.000 lei.
Pe perioada în care debitorul sau/și administratorul exercita dreptul de administrare, acesta poate îndeplini orice acte și operațiuni - inclusiv utilizarea, vanzarea și inchirierea de bunuri - și poate efectua plati, dacă toate acestea se încadrează în condițiile obisnuite de exercitare a activității curente.
Actele, operațiunile și plățile care depasesc condițiile menționate la alin. (1) vor putea fi autorizate de judecatorul-sindic; acesta va convoca o sedinta în termen de maximum 20 de zile de la data primirii cererii, instiintandu-i pe creditori despre posibilitatea de a depune contestatii motivate cu cel puțin 5 zile înainte de data convocarii.
În cadrul sedintei prevăzute la alin. (2), judecatorulsindic va solutiona toate contestațiile și va decide, prin încheiere, asupra cererii formulate de debitor/administrator.
În cazul propunerilor de instrainare a bunurilor din averea debitorului grevate de garantii, se va ține seama de prevederile art. 35^1 referitoare la acordarea unei protectii corespunzătoare creantei garantate.
Dacă la data deschiderii procedurii un act juridic nu devenise opozabil tertilor, inscrierile, transcrierile, intabularile și orice alte formalitati specifice necesare acestui scop, efectuate după data deschiderii procedurii, sunt fără efect față de masa creditorilor, cu excepția cazului în care cererea sau sesizarea, legal formulata, a fost primita de instanța, autoritatea sau institutia competența cel mai tarziu în ziua premergatoare hotărârii de deschidere a procedurii.
Deschiderea procedurii de insolventa nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creantei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legala sunt indeplinite la data deschiderii procedurii.
Bunurile instrainate de administrator sau lichidator, în exercitiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobandite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garantii reale mobiliare sau drepturi de retentie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii.
Administratorul va întocmi și va supune judecatorului-sindic, în termenul stabilit de judecatorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea administratorului, un raport amanuntit asupra cauzelor și imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila. (2) Raportul va indica dacă exista o posibilitate reala de reorganizare efectiva a activității debitorului ori, după caz, motivele care nu permit reorganizarea și, în acest caz, propunerea de intrare în faliment.
Raportul prin care se propune intrarea în faliment a debitorului va fi supus aprobării adunarii generale a creditorilor la prima sedinta a acesteia.
Judecatorul-sindic va dispune, în termen de 48 de ore de la primirea raportului prevăzut la alin. (3), publicarea unui anunt referitor la raport în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în doua ziare cu larga difuzare, cu indicarea datei sedintei adunarii creditorilor și a faptului ca este admisibila votarea prin scrisoare, cu legalizarea semnaturii creditorului de către notarul public, comunicata prin orice mijloace și înregistrată la tribunal cu cel puțin 3 zile înainte de data fixata pentru exprimarea votului.
Administratorul va asigura posibilitatea consultării raportului la sediul sau, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport va fi depusa la grefa tribunalului și la registrul comerțului sau, după caz, la registrul societatilor agricole și va fi comunicata debitorului.
În cadrul primei ședințe a adunarii creditorilor, administratorul îi va informa pe creditorii prezenți despre voturile valabile primite în scris cu privire la raportul prin care se propune intrarea în faliment a debitorului.
Adunarea creditorilor va aproba raportul prevăzut la alin. (1) prin votul titularilor a cel puțin două treimi din creantele prezente la vot.
În baza hotărârii adunarii creditorilor de aprobare a raportului prevăzut la alin. (1), judecatorul-sindic va decide, prin încheiere, intrarea în faliment a debitorului în condițiile art. 77.
Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în cazul în care, până la data primei ședințe a adunarii creditorilor a fost admis un plan de reorganizare de către judecatorul-sindic.
Actiunile introduse de administrator în aplicarea dispozițiilor prezentei secțiuni sunt scutite de taxele de timbru. Toate actiunile și cererile introduse de lichidatorul judiciar sunt scutite de plată taxei de timbru.
Masurile prevăzute în prezenta secțiune se aplică atât în cazurile de reorganizare sau de lichidare conform unui plan, cat și în cele de faliment.
Administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terti și pentru restituirea de către acestia a bunurilor transmise și a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin urmatoarele acte
acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizarile în scop umanitar
operațiuni comerciale în care prestatia debitorului depășește vadit pe cea primita, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii
acte incheiate, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile
acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea sa o obtina în caz de faliment al debitorului este mai mica decat valoarea actului de transfer
constituirea ori perfectarea unei garantii reale pentru o creanta care era chirografara, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii
plățile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenta lor fusese stabilita pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.
Urmatoarele operațiuni, incheiate în anul anterior deschiderii procedurii, cu persoane aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate și prestațiile recuperate, dacă sunt în paguba creditorilor
cu un asociat comanditat sau cu un asociat detinand cel puțin 20% din capitalul societatii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociatilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandita, respectiv o societate agricola, în nume colectiv sau cu raspundere limitata; a^1) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic
cu un acționar detinand cel puțin 20% din actiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acțiuni
cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativa, societate pe acțiuni, cu raspundere limitata sau, după caz, societate agricola; d) cu orice altă persoană fizica ori juridica, detinand o pozitie dominantă asupra debitorului sau activității sale
cu un coindivizar asupra unui bun comun.
Actiunea pentru anularea unui transfer patrimonial, potrivit art. 44 sau 45, poate fi introdusa de administrator/lichidator în termen de un an de la data expirarii termenului stabilit pentru intocmirea raportului prevăzut la art. 18 lit.a), dar nu mai tarziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.
Judecatorul-sindic poate autoriza comitetul creditorilor să introducă o astfel de actiune, dacă administratorul/lichidatorul nu o face.
Prin excepție de la dispozitiile art. 45, nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, facut de către debitor în cursul desfășurării normale a activității sale.
Tertul dobanditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 46, va trebui sa restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor.
Tertul dobanditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii o creanta de aceeasi valoare, cu condiția ca tertul sa fi acceptat transferul cu buna-credinta și fără intentia de a-i împiedica, intarzia ori insela pe creditorii debitorului.
Tertul dobanditor cu titlu gratuit de buna-credinta va restitui bunurile în starea în care se gasesc, iar în lipsa acestora, va restitui diferența de valoare cu care s-a îmbogățit. În caz de reacredinta, tertul va restitui, în toate cazurile, întreaga valoare, precum și fructele percepute.
Administratorul, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea intenta actiune pentru a recupera de la subdobanditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor numai dacă subdobanditorul nu a platit valoarea corespunzătoare a bunului și cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat.
În cazul în care subdobanditorul este sot, ruda sau afin până la gradul al patrulea inclusiv al debitorului, se prezuma relativ ca acesta a cunoscut imprejurarea mentionata la alin. (1).
Cererea pentru anularea unui transfer cu caracter patrimonial se va nota, din oficiu, în registrele de publicitate aferente.
O persoana obtinand un titlu sau dobandind o garantie ori un alt drept real asupra bunului respectiv, după efectuarea unei astfel de notari, va avea titlul sau dreptul sau condiționat de dreptul de a fi recuperat bunul.
În vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul/lichidatorul poate să mențină sau sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atâta timp cat aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substantial de către toate părțile implicate. Administratorul/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificari a contractantului, prin care i se cere sa opteze pentru menținerea ori denuntarea contractului; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denuntat.
În cazul denuntarii unui contract, o actiune pentru despăgubiri poate fi introdusa de către contractant împotriva debitorului.
Administratorul/lichidatorul va putea menține contractele de credit și va putea, cu acordul cocontractantilor, să le modifice clauzele, astfel încât acestea să asigure echivalenta viitoarelor prestatii ale debitorului. Modificările vor fi supuse aprobării judecatorului-sindic, care va avea în vedere dacă ele sunt atât în folosul averii debitorului, cat și în cel al averii creditorilor.
Dacă vânzătorul unui bun imobil a retinut titlul de proprietate până la plata integrală a pretului vanzarii, vanzarea va fi considerata executata de către vânzător și nu va fi supusă prevederilor alin. (1).
Un contract de muncă sau de închiriere, în calitate de locatar, va putea fi denuntat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz.
Intr-un contract prevazand plati periodice din partea debitorului, menținerea contractului nu îl va obliga pe administrator/lichidator sa faca plati restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plati pot fi formulate cereri împotriva debitorului.
Dacă un bun mobil, vandut debitorului și neplatit de acesta, era în tranzit la data deschiderii procedurii și bunul nu este inca la dispoziția debitorului și nici alte părți nu au dobândit drepturi asupra lui, atunci vânzătorul își poate lua inapoi bunul. În acest caz toate cheltuielile vor fi suportate de către vânzător și el va trebui sa restituie debitorului orice avans din pret. Dacă vânzătorul admite ca bunul să fie livrat, el va putea recupera prețul prin înscrierea creantei sale în tabelul de creante. Dacă administratorul/lichidatorul cere ca bunul să fie livrat, el va trebui sa ia măsuri să se plateasca din averea debitorului intregul pret datorat în baza contractului.
Dacă debitorul este parte într-un contract prevazand transferul anumitor marfuri, titluri reprezentative ale marfurilor sau active financiare, cotate pe o piața reglementata de marfuri, servicii și instrumente financiare derivate, la o anumita data sau într-o perioadă determinata de timp, și scadenta cade sau perioada se termina după data deschiderii procedurii, diferența dintre prețul de cumparare și prețul cotat, la data mentionata mai sus, pe piața reglementata respectiva sau pe piețele locului de livrare ori, dacă nu poate fi stabilit locul, la cea mai apropiata piața reglementata, va trebui să fie plătită averii debitorului, dacă aceasta este creditoare, și va fi înscrisă în tabelul de creante, dacă este o obligație a averii debitorului.
Dacă un comisionar, care detine titluri pentru bunuri ce urmeaza a fi primite ori pentru marfa, devine subiectul unei cereri introductive, comitentul va fi indreptatit să-și ia inapoi titlurile ori marfa sau sa ceara ca valoarea lor să fie plătită de către comisionar.
Dacă un debitor detine marfa în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparține altuia, la data înregistrării cererii introductive, a expirarii termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor sau a respingerii contestației debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul să-și recupereze bunul, dacă este ingaduit asa ceva prin contract, în afară de cazul în care debitorul are un drept de garantie valabil asupra bunului.
Dacă la una dintre datele menționate la alin. (1) marfa nu este în posesiunea debitorului și el nu o poate recupera de la deținătorul actual, proprietarul va fi indreptatit să aibă creanta înregistrată în tabelul de creante, cu valoarea pe care marfa o avea la acea data. Dacă debitorul este în posesiunea marfii la acea data, dar a pierdut ulterior posesiunea, proprietarul poate cere ca întreaga valoare a marfii să fie înscrisă în tabelul de creante.
Faptul ca un proprietar al unui imobil inchiriat este debitor în prezenta procedura nu va desfiinta contractul de închiriere, în afară de cazul în care va fi fost stipulat astfel. Cu toate acestea, administratorul/lichidatorul poate să refuze să asigure prestarea oricăror servicii datorate de proprietar chiriasului pe timpul inchirierii. În acest caz chiriasul poate evacua cladirea și poate introduce o actiune sau poate detine în continuare imobilul, scazand din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar. Dacă chiriasul alege sa continue a detine imobilul, el nu va fi indreptatit la vreo actiune în despăgubiri împotriva debitorului, ci va avea numai dreptul de a scadea din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar.
Administratorul/lichidatorul poate să denunte un contract prin care debitorul s-a obligat să efectueze anumite servicii specializate sau cu caracter strict personal, în afară de cazul în care creditorul accepta efectuarea prestatiei de către o persoană desemnata de administrator/lichidator.
Dacă un asociat dintr-o societate agricola, societate în nume colectiv, societate în comandita ori cu raspundere limitata sau actionarul unei societăți pe acțiuni este debitor intr-o procedură prevăzută de prezenta lege și dacă implicarea debitorului intr-o astfel de procedura nu atrage dizolvarea acelei societăți, administratorul/lichidatorul poate cere lichidarea drepturilor debitorului în acea societate, potrivit ultimei situații financiare aprobate, sau poate propune ca debitorul să fie pastrat ca asociat, dacă ceilalti asociați sunt de acord.
Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, în cazul membrilor societatilor cooperative și ai grupurilor de interes economic.