LEGE nr. 64 din 22 iunie 1995 (**republicată**) (*actualizata*) privind procedura reorganizarii judiciare și a falimentului (actualizata până la data de 13 mai 2004*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, judecatorul-sindic va putea da o sentinta de inchidere a procedurii, dacă se constată că nu exista bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzătoare.
O procedura de reorganizare prin continuarea activității sau lichidare pe bază de plan va fi inchisa, printr-o sentinta, în urma indeplinirii tuturor obligațiilor de plată asumate în planul confirmat. Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi inchisa în conformitate cu alin. (2).
O procedura de faliment va fi inchisa atunci când judecatorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la banca. În urma unei cereri a lichidatorului, judecatorulsindic va pronunță o sentinta, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunand și radierea acestora.
Abrogat.
Judecatorul-sindic va pronunță o sentinta de inchidere a procedurii chiar înainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate în intregime, dacă creantele au fost complet acoperite prin distribuirile facute.
În cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor, în condițiile art. 25, dacă judecatorul-sindic constata, la expirarea termenului pentru inregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, că nu s-a depus nici o cerere, va pronunță o sentinta de inchidere a procedurii și de revocare a hotărârii de deschidere a procedurii.
În cazul prevăzut la alin. (1), închiderea procedurii nu produce efectele prevăzute la art. 123. Cu toate acestea, operațiunile de administrare, legal facute asupra averii debitorului, își vor produce efectele, iar drepturile dobandite până la revocare rămân neatinse.
Sentinta de inchidere a procedurii va fi notificata de judecatorul-sindic debitorului, tuturor creditorilor, membrilor sau, după caz, asociatilor/acționarilor, directiei teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societatilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii, și se va afisa în extras la sediul tribunalului.
Prin închiderea procedurii judecatorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descarcati de orice indatoriri sau responsabilității cu privire la procedura, debitor și averea lui, creditori, titulari de garantii, actionari sau asociați.
Prin închiderea procedurii de faliment, debitorul persoana fizica va fi descarcat de oblibațiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment, însă sub rezerva de a nu fi gasit vinovat de bancruta frauduloasa sau de plati ori transferuri frauduloase; în astfel de situații el va fi descarcat de obligații numai în măsura în care acestea au fost platite în cadrul procedurii, cu excepția cazului prevăzut la art. 58^16 alin. (1) pct. 3.
Nu beneficiaza de descarcarea de obligații prevăzută la alin. (1) debitorul persoana fizica care a beneficiat, intr-o procedură de reorganizare sau de faliment anterioara, de o măsura similara, intervenita cu cel mult 5 ani anterior deschiderii procedurii subsecvente.
Pe data confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul este descarcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în plan, cu excepția cazului în care sunt indeplinite cumulativ urmatoarele condiții
planul de reorganizare al debitorului persoana fizica prevede lichidarea totala sau substantiala a bunurilor din averea debitorului
planul prevede că debitorul nu va mai continua activitatea comerciala după executarea planului; și
la momentul confirmarii planului, debitorul nu ar beneficia de măsura descarcarii de obligații în cazul în care s-ar afla intr-o procedură de faliment.
Descarcarea de obligații a debitorului nu atrage descarcarea de obligații a fidejusorului sau codebitorului principal.
Judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, să fie suportata de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și de orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în aceasta situație, prin una dintre urmatoarele fapte
au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
au facut acte de comert în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice
au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vadit persoana juridica la încetarea de plati
au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea
au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit, în mod fictiv, pasivul acesteia
au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul intarzierii încetării de plati
în luna precedenta încetării plăților au platit sau au dispus să se plateasca cu preferinta unui creditor, în dauna celorlalți creditori. (2) Aplicarea dispozițiilor alin. (1) nu inlatura aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infractiuni.
Sumele depuse potrivit art. 124 alin. (1) vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, completarii fondurilor necesare continuarii activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului.
În vederea luării masurilor prevăzute la art. 124, judecatorul-sindic va dispune măsuri asiguratorii, din oficiu sau la sesizarea facuta de către administrator/lichidator, de către oricare dintre creditori, membri sau, după caz, asociați/actionari.
Executarea silita împotriva persoanelor prevăzute la art. 124 alin. (1) se efectueaza potrivit Codului de procedura civila, cu excepția cazurilor în care legea speciala dispune altfel.
După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi depuse într-un cont bancar distinct la dispoziția judecatorului-sindic pentru distribuirea acestor sume, în condițiile legii.
Constituie infractiunea de bancruta simpla și se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardiva, de către debitorul persoana fizica ori reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termenul prevăzut la art. 25.
Constituie infractiunea de bancruta frauduloasa și se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 276 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fapta persoanei care
falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorilor prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. a) pct.2 și 3, lit. b) și c) ori ascunde o parte din activul averii acestora
infatiseaza datorii inexistente sau prezinta în registrele debitorilor prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. a) pct.2 și 3, lit. b) și c), în alt act sau în situația financiară, sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind savarsite în vederea diminuarii aparente a valorii activelor
instraineaza, în frauda creditorilor, în caz de insolventa a debitorilor prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. a) pct.2 și 3, lit. b) și c), o parte insemnata din active.
Infractiunea de gestiune frauduloasa, prevăzută la art. 214 alin. 1 din Codul penal, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 8 ani, atunci când este savarsita de administratorul ori lichidatorul averii debitorului, precum și de către orice reprezentant sau prepus al acestuia.
Infractiunea de gestiune frauduloasa, prevăzută la art. 214 alin. 2 din Codul penal, se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 12 ani, atunci când este savarsita de administratorul ori lichidatorul averii debitorului, precum și de către orice reprezentant sau prepus al acestuia, dacă fapta nu constituie o infractiune mai grava.
Tentativa infracțiunilor prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepseste.
Insusirea, folosirea sau traficarea de către administratorul ori lichidatorul averii debitorului, precum și de către orice reprezentant sau prepus al acestuia de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza constituie infractiunea de delapidare și se pedepseste cu inchisoare de la un an la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
În cazul în care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Tentativa infracțiunilor prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepseste.
Fapta persoanei care, în nume propriu sau prin persoane interpuse, solicita inregistrarea unei cereri de admitere a unei creante inexistente asupra averii debitorului se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Refuzul debitorului persoana fizica sau al administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al debitorului, persoana juridica, de a pune la dispoziție judecatorului-sindic, administratorului sau lichidatorului judiciar, în condițiile prevăzute la art. 32 alin. (1), documentele și informațiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit.a)-e) sau impiedicarea acestora, cu reacredinta, de a întocmi documentația respectiva se pedepseste cu inchisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.
Infractiunile prevăzute la art. 127^1 -127^5 se judeca în prima instanța de tribunal, cu celeritate.
Dispozitiile prezentei legi se completeaza, în măsura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila și ale Codului comercial român.
Cuantumul amenzilor stabilite la art. 32 alin. (2) și art. 40^2 alin. (2) și (4) se va modifica periodic prin hotărâre a Guvernului, în functie de indicele inflatiei.
Abrogat.
Procedura aplicabila regiilor autonome aflate în stare de insolventa se va stabili prin lege speciala.
Prezenta lege intră în vigoare la data publicarii ei în Monitorul Oficial al României și se aplică la 60 de zile de la data intrarii ei în vigoare.
Pe data aplicarii prezentei legi se abroga
art. 695-888 (Cartea a III-a - Despre faliment) și art. 936-944 (Dispozitiuni speciale de procedura în materie de faliment) din Codul comercial român
Procedurile falimentare deschise până la data punerii în aplicare a prezentei legi vor continua să fie administrate și lichidate potrivit dispozițiilor Codului comercial român. -----