LEGE nr. 58 din 26 decembrie 1968 pentru organizarea judecătorească
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În Republica Socialistă România justiția se înfăptuiește prin instanțele judecătorești. Instanțele judecătorești au sarcina sa apere orînduirea socială și de stat, drepturile și interesele legitime ale persoanelor și să asigure respectarea legilor de către organele statului, instituțiile, întreprinderile și organizațiile economice de stat, organizațiile cooperatiste și celelalte organizații obștești, de către toți cetățenii, precum și de către orice alte persoane fizice sau juridice. Prin activitatea de judecată instanțele judecătorești educa pe cetățeni în spiritul devotamentului față de patrie, al respectării legilor și regulilor de conviețuire socială, al grijii deosebite pentru proprietatea socialistă, al atitudinii corecte față de îndatoririle cetățenești.
Sarcinile instanțelor judecătorești se realizează prin: a) judecarea pricinilor civile
judecarea pricinilor penale
judecarea oricăror alte pricini data în competența lor. În cazurile determinate prin lege, instanțele judecătorești exercita controlul asupra hotărîrilor organelor administrative sau obștești cu activitate jurisdicțională. Instanțele judecătorești judeca cererile celor vătămați în drepturile lor prin acte administrative, putind să se pronunțe, în condițiile legii, și asupra legalității acestor acte.
Judecind pricinile civile, instanțele judecătorești asigura constatarea și realizarea drepturilor persoanelor fizice și persoanelor juridice. Aplicind pedepse ori alte măsuri prevăzute de legea penală, instanțele judecătorești urmăresc îndreptarea și reeducarea infractorilor, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni.
Pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, instanțele judecătorești pot cere concursul organelor procuraturii și celor ale militiei, organelor administrației de stat, întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, organizațiilor cooperatiste și celorlalte organizații obștești. Organele și organizațiile arătate în alineatul precedent au obligația ca, în cadrul atribuțiilor lor, sa dea instanțelor judecătorești concursul solicitat.
În cazurile prevăzute de lege, judecata se facă cu participarea asesorilor populari.
În activitatea de judecată, judecătorii și asesorii populari sînt independenți și se supun numai legii.
Justiția în Republica Socialistă România se înfăptuiește în mod egal pentru toate persoanele.
În desfășurarea procesului se folosește limba română. În unitățile administrativ-teritoriale locuite și de populație de alta naționalitate decît cea română se asigura folosirea limbii materne a acelei populații. Părților care nu vorbesc limba în care se desfășoară procedura judiciară li se asigura posibilitatea de a lua cunoștința de piesele dosarului, precum și dreptul de a vorbi în instanța și a pune concluzii prin interpret.
Dreptul de apărare al părților este garantat în tot cursul procesului. Realizarea acestui drept este asigurata prin modul cum sînt organizate și funcționează instanțele judecătorești, prin dispozițiile procedurale prevăzute de lege, precum și prin asistența judiciară.
Judecata se desfășoară în ședința publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
Hotărîrile instanțelor judecătorești se pronunța în numele legii.
Instanțele judecătorești sînt
judecătoriile
tribunalele județene
tribunalele militare de mari unități
tribunalele militare teritoriale
Tribunalul Suprem. Tribunalele județene și tribunalele militare teritoriale pot avea mai multe secții.
Fiecare instanța se încadrează cu numărul necesar de judecători și este condusă de un președinte, care exercită și atribuții de administrație. Președinții tribunalelor județene și ai tribunalelor militare sînt ajutați de vicepreședinți. Ministerul Justiției poate stabili judecătoriile la care președinții sînt ajutați de vicepreședinți.
Secțiile tribunalelor județene și ale tribunalelor militare teritoriale sînt conduse de cîte un președinte de secție. Președinții tribunalelor repartizează judecătorii pe secții și desemnează pe aceia dintre ei care urmează a îndeplini, potrivit legii, și alte atribuții.