LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 (*actualizată*) pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (actualizată până la data de 5 septembrie 2012*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezentul titlu stabilește cadrul juridic general pentru organizarea și desfășurarea alegerii Camerei Deputaților și a Senatului.
În sensul prezentului titlu, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație
afiș electoral - apel, declarație, fotografie și alt material sub formă tipărită, utilizat în campania electorală de competitorii electorali în scop de informare și propagandă electorală