LEGE nr. 303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri
când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, de la momentul rămânerii definitive a încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății
când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu
când față de acesta s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta
când suferă de o boală psihică care îl împiedică să își exercite funcția în mod corespunzător
când a fost sancționat disciplinar cu sancțiunea suspendării din funcție
când, în cadrul procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcție, în condițiile legii
în perioada cuprinsă între data comunicării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură și data eliberării din funcție, dacă Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori apreciază că se impune această măsură în raport cu natura și gravitatea faptei și urmările acesteia.
Judecătorul sau procurorul care suferă de o altă afecțiune decât cea prevăzută la alin. (1) lit. d) care îl pune în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile poate fi suspendat din funcție, la cererea sa, a președintelui instanței sau al parchetului ori a colegiului de conducere al instanței sau parchetului. Această măsură se poate dispune numai după epuizarea duratei pentru care se acordă concediile pentru incapacitate temporară de muncă. Afecțiunea se stabilește printr-o expertiză de specialitate care se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, pe baza propunerilor nominale ale ministrului sănătății. Suspendarea din funcție se dispune până la însănătoșire, constatată printr-o nouă expertiză medicală de specialitate efectuată de comisia medicală. Prin noul raport de expertiză comisia stabilește și termenul la care judecătorul sau procurorul urmează să revină la reexaminare. Dacă în urma noului raport de expertiză se constată însănătoșirea, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii poate hotărî încetarea suspendării și repunerea în funcție a judecătorului sau procurorului. În caz contrar, secția poate dispune prelungirea suspendării din funcție sau, dacă boala este ireversibilă, propune eliberarea din funcție prin pensionare. Metodologia privind efectuarea expertizei medicale de specialitate se aprobă de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea comisiei medicale de specialitate.
Actul prin care s-au dispus măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) cu privire la un judecător ori procuror se comunică în termen de 24 de ore Secției pentru judecători sau Secției pentru procurori, după caz, a Consiliului Superior al Magistraturii.
Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune de către Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu data stabilită în hotărârea secției.
În perioada suspendării din funcție dispuse în temeiul art. 197 alin. (1) lit. a)-c) și e)-g) , judecătorului și procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de art. 227 și art. 231 și nu i se plătesc drepturile salariale, dar i se plătește contribuția de asigurări sociale de sănătate, după caz. Această perioadă nu constituie vechime în muncă și în funcție.
Pe perioada suspendării din funcție potrivit art. 197 alin. (1) lit. d) și alin. (2) , judecătorului sau procurorului i se plătește o indemnizație neimpozabilă egală cu 80% din indemnizația de încadrare lunară netă din ultima lună de activitate înainte de data suspendării din funcție și îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de prezenta lege.
În cazul prevăzut la art. 197 alin. (1) lit. d) , boala psihică se constată printr-o expertiză medicală de specialitate efectuată de o comisie medicală de specialitate numită de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, pe baza propunerilor nominale ale ministrului sănătății.
În situația în care există indicii că un judecător sau procuror suferă de o boală psihică, la sesizarea președintelui instanței sau a conducătorului parchetului, a colegiului de conducere al instanței sau parchetului ori din oficiu, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune prezentarea judecătorului sau procurorului la expertiza medicală de specialitate prevăzută la alin. (1) .
În cazul în care comisia medicală de specialitate constată că judecătorul sau procurorul suferă de o boală psihică care îl împiedică să își exercite funcția în mod corespunzător, acesta este suspendat din funcție prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Prin raportul de expertiză comisia stabilește și termenul la care judecătorul sau procurorul urmează să revină la reexaminare.
Suspendarea din funcție se dispune până la însănătoșire, constatată printr-o nouă expertiză medicală de specialitate efectuată de comisia medicală. Dacă în urma noului raport de expertiză se constată însănătoșirea, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște încetarea suspendării și repunerea în funcție a judecătorului sau procurorului. În caz contrar, secția poate dispune prelungirea suspendării din funcție sau, dacă boala este ireversibilă, propune eliberarea din funcție prin pensionare.
Metodologia privind efectuarea expertizei medicale de specialitate se aprobă de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea comisiei medicale de specialitate.
În cazul în care judecătorul sau procurorul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenele stabilite, la expertizele de specialitate sau dacă expertiza nu se poate efectua din motive imputabile judecătorului sau procurorului, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune suspendarea din funcție a acestuia pe o perioadă de un an. Pe perioada suspendării din funcție pentru acest motiv, judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale și nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de art. 227 și 231 . Această perioadă nu constituie vechime în funcție. Suspendarea din funcție încetează înainte de termenul de un an, ca urmare a prezentării judecătorului sau procurorului la expertiza de specialitate, încetarea suspendării constatându-se prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori comunică de îndată judecătorului sau procurorului și conducerii instanței ori parchetului unde acesta funcționează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcție.
Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de judecător sau procuror, suspendarea din funcție încetează, iar judecătorul sau procurorul suspendat este repus în situația anterioară, i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcția de execuție sau, după caz, pe perioada întregului mandat al funcției de conducere pe care nu l-a putut exercita din pricina suspendării. Drepturile bănești acordate sunt majorate, indexate și reactualizate la data plății, incluzând și dobânda legală penalizatoare, obligații de plată ce se stabilesc prin ordin al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, după caz, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorului sau procurorului i se recunoaște vechimea în funcția de judecător sau procuror pe această perioadă.
Suspendarea din funcție încetează și în situația în care achitarea sau încetarea procesului penal se pronunță în primă instanță. În acest caz, drepturile prevăzute la alin. (2) se acordă după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de achitare sau încetare a procesului penal.
Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri
demisie
pensionare, potrivit legii
transfer într-o altă funcție, în condițiile legii
incapacitate profesională
ca sancțiune disciplinară
condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului
amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă, precum și renunțarea la urmărirea penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, cu excepția situațiilor în care aceste soluții s-au dispus pentru infracțiuni săvârșite din culpă pentru care secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii apreciază că nu afectează prestigiul justiției
la expirarea termenului de un an prevăzut la art. 199 alin. (6) în care judecătorul sau procurorul nu s-a prezentat, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate sau dacă expertiza nu se poate efectua din motive imputabile judecătorului sau procurorului
neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a) și e) .
Eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea Secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Eliberarea din funcție a judecătorilor stagiari și a procurorilor stagiari se face de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Trecerea în rezervă sau în retragere a judecătorilor militari și a procurorilor militari se face, în condițiile legii, de la data eliberării din funcție de către Președintele României, inclusiv ca urmare a pensionării.
La numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, precum și la transferul judecătorilor și procurorilor militari la instanțe sau parchete, altele decât cele militare, trecerea în rezervă sau în retragere se face în condițiile legii, de la data prevăzută în actul de transfer sau de numire.
În cazul în care judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcție prin demisie, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazuri justificate, poate stabili un termen de maximum 90 de zile de la care demisia să devină efectivă, perioadă în care judecătorul sau procurorul este obligat să își îndeplinească toate atribuțiile în vederea finalizării lucrărilor în curs. Președintele instanței ori conducătorul parchetului ia măsuri ca, până la data eliberării din funcție, judecătorul sau procurorul să își finalizeze lucrările în curs.
Judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor sau a parchetelor.
În cazul în care judecătorul sau procurorul exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii de eliberare din funcție sau împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție, acesta este suspendat din funcție până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța competentă.
În perioada suspendării prevăzute la alin. (1) , judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 227 și 231 și nu i se plătesc drepturile salariale. În aceeași perioadă, judecătorului sau procurorului i se plătește contribuția de asigurări sociale de sănătate, după caz, potrivit legii.
În termen de cel mult 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate într-o cauză penală față de un judecător sau procuror, instanța de executare comunică secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii o copie de pe dispozitivul hotărârii.
În sensul prezentei legi, se consideră eliberați din funcție din motive neimputabile judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care au fost eliberați din funcție prin demisie, pensionare și transfer, cu excepția situației în care, ulterior demisiei, pensionării sau transferului le-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură.
Stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independenței și imparțialității acestora.
Pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație lunară stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută și, după caz, în raport cu vechimea sau alte criterii prevăzute de lege.
Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și a procurorilor se stabilește prin legea specială privind salarizarea și alte drepturi salariale în domeniul justiției.
Judecătorii și procurorii militari sunt ofițeri activi în cadrul Ministerului Apărării Naționale și au toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate. Obligațiile în calitate de militari și structura militară de comandă nu pot afecta independența judecătorilor și procurorilor militari în exercitarea atribuțiilor judiciare.
Salarizarea și celelalte drepturi cuvenite judecătorilor și procurorilor militari se asigură de Ministerul Apărării Naționale, în concordanță cu prevederile legislației privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul justiției și cu reglementările referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de cadru militar activ. În situația în care anumite drepturi sunt prevăzute atât în legislația aplicabilă personalului din sistemul justiției, cât și în cea aplicabilă cadrelor militare, judecătorul sau procurorul militar optează pentru unul dintre aceste drepturi.
Acordarea gradelor militare și înaintarea în gradul militar următor a judecătorilor și procurorilor militari se fac potrivit dispozițiilor legale aplicabile cadrelor militare din Ministerul Apărării Naționale.
Înaintarea în gradul militar următor se face la propunerea președintelui Curții Militare de Apel, pentru judecătorii militari și la propunerea procurorului militar-șef al Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru procurorii militari.
Promovarea în funcții de execuție sau numirea în funcții de conducere la instanțe militare și parchete militare se poate face indiferent de gradul militar corespunzător funcției respective, participarea la aceste proceduri fiind condiționată de deținerea calității de judecător militar sau procuror militar.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor sunt liberi să organizeze sau să adere la organizații profesionale locale, naționale sau internaționale, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor profesionale și pot fi membri ai societăților științifice sau academice, precum și ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, putând face parte din organele de conducere ale acestora.
Judecătorii și procurorii în funcție sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor.
Măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției și a Ministerului Afacerilor Interne, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Măsurile concrete de protecție dispuse de organele competente pentru fiecare caz în parte se comunică de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, Consiliului Superior al Magistraturii.
Judecătorii și procurorii, inclusiv cei pensionați, beneficiază de despăgubiri acordate din bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Public, al Consiliului Superior al Magistraturii sau al Ministerului Apărării Naționale, după caz, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
Despăgubirile prevăzute la alin. (1) se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare.
Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în țară sau în străinătate, pentru pregătirea și susținerea examenului de capacitate și de doctorat, precum și la concedii fără plată, potrivit Regulamentului privind concediile judecătorilor, respectiv procurorilor care se aprobă prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, precum și la alte concedii și indemnizații, în conformitate cu legislația în vigoare.
Judecătorii și procurorii au dreptul la locuință de serviciu sau la decontarea contravalorii chiriei pentru o locuință, în limitele și condițiile stabilite de lege.
Contractul de închiriere a locuințelor de serviciu încetează la data eliberării din funcție, inclusiv prin pensionare, a titularului.
Judecătorii și procurorii beneficiază anual de șase călătorii în țară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval și aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru șase călătorii în țară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul. Aceste drepturi nu au caracter salarial și nu se impozitează.
Judecătorii și procurorii în activitate sau pensionari, soțul sau soția acestora, precum și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală constând în servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, care se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile contractului-cadru din sistemul de asigurări sociale de sănătate și ale respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate, cu excepția contribuției personale/coplății care se suportă din bugetul ordonatorilor principali de credite.
Condițiile de acordare în mod gratuit a serviciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor medicale prevăzute la alin. (4) sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial și nu se impozitează.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) , cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor pentru care au fost reținute contribuții de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Abrogat.
De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care între 20 și 25 de ani realizată numai în aceste funcții. În acest caz cuantumul pensiei este micșorat cu 2% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește din vechimea de 25 de ani în aceste funcții. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Persoanele care au o vechime de cel puțin 35 de ani realizată numai în funcțiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona indiferent de vârstă, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 2% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii. Cuantumul pensiei de serviciu astfel stabilit este recalculat anual, prin raportare la perioada de timp rămasă de la momentul recalculării până la împlinirea vârstei standard de pensionare.
Persoanele care au o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani realizată numai în funcțiile enumerate la alin. (1) , se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor pentru care au fost reținute contribuții de asigurări sociale realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcție, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcție din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcție, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și persoanelor prevăzute de prezentul alineat. (4^1) În baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu nu se includ sumele primite cu titlu de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi salariale aferente altei perioade decât cea avută în considerare la stabilirea dreptului de pensie, diurne sau oricare alte drepturi care nu au un caracter permanent sau pentru care nu au fost reținute contribuții de asigurări sociale.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora au dreptul la pensie de invaliditate în cuantum de 80% din pensia de serviciu calculată potrivit bazei de calcul de la alin. (1) , în condițiile prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii. La data îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege, beneficiarii pensiei de invaliditate pot solicita pensie de serviciu.
Personalul care are dreptul la pensia de serviciu stabilită potrivit prezentei legi, la pensie de serviciu stabilită potrivit altor acte normative sau la pensie în sistemul public de pensii are obligația de a opta pentru una din aceste pensii.
Pensiile prevăzute de prezentul articol, cu excepția pensiei de la alin. (5) , au regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.
Persoanele prevăzute la art. 211 din Legea nr. 303/2022 , cu modificările și completările ulterioare, la art. 68^5 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 , cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 361/2023 , cărora le-au fost emise decizii de pensionare începând cu data de 2 martie 2026 în baza unor cereri înregistrate la casele de pensii înainte de 2 martie 2026, precum și celor care îndeplinesc condițiile de pensionare anterior datei de 2 martie 2026, indiferent de momentul la care vor înregistra cererile la casele de pensii, se consideră că îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit prin dispozițiile în vigoare la momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare.
Prin derogare de la prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 , cu modificările și completările ulterioare, pentru judecătorul, procurorul, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv magistratul-asistent de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeași lege , aflat în funcție la data de 2 martie 2026, la calculul vechimii de cel puțin 25 de ani se poate lua în considerare, eșalonat, în funcție de data pensionării, și o perioadă maximă de 5 ani în care judecătorul, procurorul sau magistratul-asistent ori personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeași lege a îndeplinit funcțiile de judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi, avocat, notar, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult, după cum urmează
în perioada 2 martie 2026-31 decembrie 2027, poate fi valorificată o vechime de cel mult 5 ani în aceste funcții
în perioada 1 ianuarie 2028-31 decembrie 2029, poate fi valorificată o vechime de cel mult 4 ani în aceste funcții
în perioada 1 ianuarie 2030-31 decembrie 2031, poate fi valorificată o vechime de cel mult 3 ani în aceste funcții
în perioada 1 ianuarie 2032-31 decembrie 2033, poate fi valorificată o vechime de cel mult 2 ani în aceste funcții
în perioada 1 ianuarie 2034-31 decembrie 2035, poate fi valorificată o vechime de cel mult un an în aceste funcții.
Pentru judecători, procurori, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 , cu modificările și completările ulterioare, care beneficiază de pensii de serviciu stabilite în baza unor decizii de pensionare emise anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal sau care au îndeplinit condițiile de pensionare anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023 , pentru fiecare an care depășește vechimea de 25 de ani necesară pentru obținerea pensiei de serviciu, cuantumul net al pensiei de serviciu se majorează cu câte 1%. Majorarea cuantumului net al pensiei de serviciu cu câte 1% nu se mai realizează și pentru anii împliniți începând cu data de 2 martie 2026 care depășesc vechimea de 25 de ani, însă fără a se pierde beneficiul majorării cuantumului net pentru perioadele anterioare datei de 2 martie 2026.
Prin excepție de la dispozițiile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 , cu modificările și completările ulterioare, precum și de la dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 361/2023 și fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1) și alin. (2) din prezentul articol , în intervalul 2 martie 2026-31 decembrie 2041 se instituie o creștere etapizată a vârstei de pensionare pentru judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 , cu modificările și completările ulterioare, magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională și personalul de specialitate juridică asimilat acestora, cu o vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, după cum urmează
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 2 martie 2026-31 decembrie 2026 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 49 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2027-31 decembrie 2027 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 50 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2028-31 decembrie 2028 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 51 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2029-31 decembrie 2029 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 52 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2030-31 decembrie 2030 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 53 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2031-31 decembrie 2031 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 54 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2032-31 decembrie 2032 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 55 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2033-31 decembrie 2033 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 56 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 26 de ani
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2034-31 decembrie 2034 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 57 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 27 de ani
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2035-31 decembrie 2035 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 58 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 28 de ani
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2036-31 decembrie 2036 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 59 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 29 de ani
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2037-31 decembrie 2037 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 60 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 30 de ani
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2038-31 decembrie 2038 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 61 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 31 de ani
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2039-31 decembrie 2039 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 62 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 32 de ani
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2040-31 decembrie 2040 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 63 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 33 de ani
persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2041-31 decembrie 2041 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 64 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 34 de ani.
Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 , cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condițiile de pensionare anterior datei de 2 martie 2026, pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate și pensia de urmaș, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Actualizarea se realizează prin aplicarea, asupra cuantumului pensiei, a procentului de majorare a indemnizației de încadrare brute lunare pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Cuantumul net al pensiei de serviciu astfel actualizate nu poate depăși 100% din venitul net, la data actualizării, al unui judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, cu excepția persoanelor cărora le-au fost emise decizii de pensionare sau care îndeplineau condițiile de pensionare, fără a le fi fost încă emise decizii de pensionare, anterior datei de 1 ianuarie 2024. Data actualizării, procentul de majorare a indemnizației de încadrare brute lunare și, după caz, venitul net la data actualizării al unui judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, se comunică Casei Naționale de Pensii Publice sau casei de pensii teritoriale ori sectoriale competente de către ordonatorii principali de credite implicați.
Soțul supraviețuitor al judecătorului sau procurorului are dreptul, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii, la pensia de urmaș în condițiile prevăzute de această legislație, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susținătorul, actualizată, după caz.
Copiii minori ai judecătorului sau procurorului decedat, copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, precum și copiii cu dizabilități au dreptul la pensia de urmaș, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susținătorul decedat, actualizată, după caz, în condițiile prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii și în procentele prevăzute de această lege, în funcție de numărul de urmași. (3) În cazul în care la data decesului judecătorul sau procurorul nu îndeplinește condițiile de acordare a pensiei de serviciu, copiii minori, copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, precum și copiii cu dizabilități au dreptul la o pensie de urmaș în cuantum de 75% din baza de calcul prevăzută la art. 211 alin. (1) a susținătorului decedat în ultima lună de activitate, în condițiile prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii.
Partea din pensia de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate și pensia de urmaș, care depășește nivelul pensiei din sistemul public ori, după caz, nu se acoperă potrivit legislației privind sistemul public de pensii se suportă din bugetul de stat.
Pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate și pensia de urmaș, se actualizează, din oficiu, în fiecare an cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică.
Cererile de pensionare formulate pentru acordarea pensiilor de serviciu prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială sau sectorială de pensii competentă. Plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul Președintelui României ca fiind cea a eliberării din funcție sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Președintelui României de eliberare din funcție.
La data îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, casa de pensii competentă stabilește, din oficiu, pensia pentru limită de vârstă care face parte din pensia de serviciu.
Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 211 judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, o infracțiune de serviciu sau o infracțiune în legătură cu acestea ori o infracțiune contra înfăptuirii justiției, săvârșite înainte de eliberarea din funcție. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii.
Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1) atrage, de drept, suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plății pensiei de serviciu, dacă aceasta a fost acordată până la soluționarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală beneficiază, în condițiile legii, de pensie din sistemul public.
Dacă se dispune clasarea, renunțarea la urmărirea penală, achitarea, încetarea procesului penal sau renunțarea la aplicarea pedepsei față de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, acesta este repus în situația anterioară și i se plătește pensia de serviciu de care a fost lipsit ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale sau, după caz, diferența dintre aceasta și pensia din sistemul public încasată după punerea în mișcare a acțiunii penale.
Hotărârea de condamnare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, se comunică de către instanța de executare Consiliului Superior al Magistraturii.
Secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii va informa Casa Națională de Pensii Publice cu privire la apariția uneia dintre situațiile prevăzute de prezentul articol care are ca efect acordarea, suspendarea, încetarea sau reluarea plății pensiei de serviciu ori, după caz, suspendarea sau reluarea procedurii de soluționare a cererii de acordare a pensiei de serviciu. Informarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii cuprinde elementele necesare pentru aplicarea măsurii respective de către casele teritoriale de pensii, inclusiv datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al măsurii, precum și data de la care se aplică.
Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 211 judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora cu privire la care s-a stabilit sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură. Aceste persoane pot beneficia de pensie în sistemul public, în condițiile legii.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor pot fi menținuți în funcție până la vârsta de 70 de ani. După împlinirea vârstei de 65 de ani, menținerea în activitate a acestora se realizează numai cu avizul anual al secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii sau al conducătorului instituției, după caz.
Reîncadrarea în funcția de judecător sau procuror a foștilor judecători sau procurori eliberați din funcție prin pensionare se face fără concurs la instanțele sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea în cadrul cărora au dreptul să funcționeze potrivit gradului profesional avut la data pensionării. Reîncadrarea se face numai la instanțe sau parchete care nu pot funcționa normal din cauza numărului mare al posturilor vacante ori din alte cauze obiective și numai dacă judecătorul sau procurorul a fost eliberat din funcție prin pensionare în ultimii 3 ani anterior reîncadrării. Pe perioada reîncadrării, cuantumul pensiei de serviciu se reduce cu 85%. Prevederile prezentului alineat se aplică în mod corespunzător și celuilalt personal prevăzut la alin. (1) .
Reîncadrarea în funcție se face cu respectarea competenței prevăzute de lege pentru numirea în aceste funcții.
La eliberarea din funcție, personalul menținut în funcție potrivit alin. (1) sau reîncadrat potrivit alin. (2) , după caz, are dreptul să solicite recalcularea pensiei de serviciu, cu luarea în considerare a perioadei lucrate de la data deciziei de pensionare până la data eliberării din funcție prin decret al Președintelui României, în condițiile art. 211 alin. (2) , prin raportare la funcția avută și la baza de calcul de la această ultimă dată.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul de specialitate juridică asimilat acestora care au fost eliberați din funcție și care beneficiază de pensie de serviciu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.
Judecătorul și procurorul este obligat să depună toate diligențele în vederea finalizării lucrărilor în curs până la data eliberării din funcție prin pensionare.
Judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică care intenționează să solicite eliberarea din funcție prin pensionare are obligația de a notifica în scris în acest sens președintele instanței/conducătorul parchetului ori al instituției și, după caz, Consiliul Superior al Magistraturii, cu cel puțin 90 de zile înainte de data prevăzută în cererea acestuia ca fiind cea a eliberării din funcție prin pensionare. Președintele instanței ori conducătorul parchetului/instituției ia măsuri ca, până la data eliberării din funcție prin pensionare, judecătorul sau procurorul să își finalizeze lucrările în curs.
În vederea aplicării prevederilor prezentei legi referitoare la pensiile de serviciu, se vor emite norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției.
Pentru merite deosebite în activitate, judecătorii și procurorii pot fi distinși cu Diploma Meritul judiciar.
Diploma Meritul judiciar se acordă de Președintele României, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Modelul diplomei și modul de confecționare a acesteia se stabilesc, cu avizul conform al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, de către ministrul justiției.
Pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii se bucură de stabilitate și este asimilat judecătorilor și procurorilor, inclusiv în ceea ce privește susținerea examenului de admitere, de capacitate și de promovare în grade, evaluarea activității profesionale, formarea profesională, dispozițiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător.
Dispozițiile prezentei legi privind cariera, incompatibilitățile și interdicțiile, drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor, precum și abaterile și sancțiunile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor se aplică în mod corespunzător și personalului prevăzut la alin. (1) .
Actele administrative prevăzute de lege privind personalul prevăzut la alin. (1) se emit de conducătorul instituției unde este încadrat.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora au obligația de a se supune, la fiecare 5 ani, unei evaluări psihologice.
Comisiile de evaluare psihologică sunt constituite prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii sau prin decizie a conducătorului instituției și sunt alcătuite din câte un psiholog din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori al curților de apel, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori al parchetelor de pe lângă curțile de apel, al Inspecției Judiciare ori al Institutului Național al Magistraturii sau din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România atestați în condițiile legii. Rezultatele testării psihologice sunt concretizate într-un raport, care cuprinde profilul psihologic al fiecărei persoane, precum și calificativul „Recomandabil“ sau „Nerecomandabil“, precum și recomandările prevăzute la alin. (3) .
Dacă în urma evaluării psihologice judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat acestora primește calificativul „Nerecomandabil“, comisia de evaluare sesizează secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii sau conducătorul instituției și recomandă efectuarea unei expertize medicale de specialitate, în condițiile legii și/sau urmarea unui program de consiliere psihologică cu o durată de cel mult 6 luni, după care persoana va fi supusă unei noi evaluări psihologice, în condițiile prezentului articol. (4) Procedura de evaluare/reevaluare psihologică, inclusiv plata membrilor comisiilor și desfășurarea programului de consiliere psihologică se stabilesc prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv prin ordin al conducătorului instituției.
Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate.
Relațiile judecătorilor și procurorilor la locul de muncă și în societate se bazează pe respect și bună-credință.
Judecătorii și procurorii sunt obligați să rezolve lucrările în termenele stabilite și să soluționeze cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora, și să respecte secretul profesional.
Judecătorul și magistratul-asistent sunt obligați să păstreze secretul deliberărilor și al voturilor la care au participat, inclusiv după încetarea exercitării funcției.
Judecătorii și procurorii sunt obligați să aibă, în timpul ședințelor de judecată, ținuta vestimentară corespunzătoare instanței la care funcționează.
Ținuta vestimentară se stabilește prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, și se asigură în mod gratuit.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora sunt obligați să prezinte, în condițiile și la termenele prevăzute de lege, declarația de avere și declarația de interese.
Funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent și personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, astfel cum acestea sunt definite de legislația în vigoare, și a funcțiilor didactice de la Institutul Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri.
Persoanele care dețin funcțiile prevăzute la alin. (1) sunt obligate să se abțină de la orice activitate care presupune existența unui conflict între interesele lor personale și interesul public, de natură să influențeze îndeplinirea cu imparțialitate și obiectivitate a atribuțiilor lor stabilite prin Constituție sau prin alte acte normative.
În considerarea statutului lor, judecătorii și procurorii, inclusiv cei care au calitatea de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt demnitari, neputând face parte concomitent din autoritatea judecătorească, puterea executivă sau legislativă.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex personalului de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații.
Încălcarea dispozițiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror.
Persoanele prevăzute la alin. (1) completează anual o declarație olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informații. Declarațiile se depun și se arhivează la compartimentul de resurse umane.
Serviciilor de informații le este interzis să racoleze persoanele prevăzute la alin. (1) ca lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori. Încălcarea acestei interdicții este infracțiune împotriva independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani. În cazul în care infracțiunea este comisă de un ofițer cu funcții de conducere sau la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majorează cu jumătate. Tentativa se pedepsește.
Verificarea veridicității datelor din declarațiile prevăzute la alin. (3) se face individual pentru fiecare declarație de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării, anual, din oficiu sau ori de câte ori este sesizat de Ministerul Justiției, Plenul sau secțiile Consiliului Superior al Magistraturii ori judecătorul sau procurorul vizat.
Rezultatul verificărilor prin care se constată încălcarea incompatibilității prevăzute la alin. (1) se concretizează într-un înscris și se comunică Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției, celui vizat de verificare, precum și, la cerere, oricărei persoane.
Actul Consiliului Suprem de Apărare a Țării prevăzut la alin. (6) poate fi contestat la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 3 luni de la data la care a luat cunoștință, de către orice persoană care justifică un interes legitim, conform legii.
Înaintea numirii în funcție, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora care aveau vârsta de cel puțin 16 ani împliniți la data de 1 ianuarie 1990 sunt obligați să dea o declarație autentică pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca lucrător sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, potrivit legii.
Persoanele prevăzute la alin. (1) care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu au dat declarația prevăzută la alin. (1) sunt obligate să dea această declarație în termen de cel mult 30 de zile de la această dată.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică declarațiile prevăzute la alin. (1) și (2) . Rezultatele verificărilor se comunică Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției, după caz, și se atașează la dosarul profesional.
Dacă în urma verificărilor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității se constată că persoana a fost lucrător sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, persoana nu mai poate fi numită în funcția respectivă sau, dacă este deja numită, este eliberată din funcție.
Dispozițiile legale privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică se aplică în mod corespunzător.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul asimilat acestora sunt obligați să dea, anual, o declarație olografă pe propria răspundere în care să menționeze dacă soțul/soția, rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv exercită o funcție sau desfășoară o activitate juridică ori activități de investigare sau cercetare penală, precum și locul de muncă al acestora. Declarațiile se înregistrează și se depun la dosarul profesional.
Judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului de specialitate juridică asimilat acestora le este interzis
să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse
să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile sau de altă natură
să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare, societăți naționale sau regii autonome
să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
În cazul dobândirii, prin moștenire, a calității de asociați sau acționari la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică sunt obligați să ia măsurile necesare, astfel încât această calitate să înceteze în termen de maximum un an de la data dobândirii ei efective.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c) , judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor pot fi acționari sau asociați ca urmare a legii privind privatizarea în masă.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora nu pot face parte din partide sau formațiuni politice și nici să desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic. Aceștia sunt obligați ca în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.
Judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Judecătorii și procurorii nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanțe sau parchete decât acelea în cadrul cărora își exercită funcția, și nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.
Judecătorilor și procurorilor le este permis să pledeze, în condițiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenților și descendenților, ale soților, precum și ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar și în asemenea situații însă judecătorilor și procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influența soluția instanței de judecată sau a parchetului și trebuie să evite a se crea aparența că ar putea influența în orice fel soluția.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora pot participa la elaborarea de publicații, pot elabora articole, studii de specialitate, lucrări literare, artistice ori științifice, pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepția celor cu caracter politic, și își pot exprima opinia cu privire la politicile publice sau inițiativele legislative în domeniul justiției sau în alte domenii de interes public, fără caracter politic.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaționale și pot avea calitatea de expert în proiecte cu finanțare externă în domeniul justiției.
Activitatea desfășurată de judecători, procurori și personalul asimilat acestora în calitate de formatori ai Institutului Național al Magistraturii sau ai Școlii Naționale de Grefieri ori ca membri ai unor comisii la concursuri/examene organizate în sistemul justiției se poate desfășura, în principal, în afara timpului normal de lucru la instanță/parchet/instituție ori fără a afecta activitatea din cadrul instanței, parchetului sau a instituției respective. Pentru aceste motive, judecătorul sau procurorul ori personalul asimilat acestora poate lipsi de la instanță, parchet sau instituție, cu acordul președintelui instanței sau al conducătorului parchetului/instituției, cel mult 30 de zile într-un an calendaristic.