LEGE nr. 3 din 30 martie 1988 privind încheierea și executarea contractelor economice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Oamenii muncii, în calitate de proprietari ai mijloacelor de producție, de producători și beneficiari ai tuturor bunurilor materiale și spirituale ale societății, poarta întreaga răspundere pentru gospodărirea cu maxima eficienta a patrimoniului unităților socialiste din care fac parte, îndeplinirea sarcinilor și obiectivelor ce revin acestora din planul național unic de dezvoltare economico-socială și programele proprii, stabilirea și desfășurarea raporturilor contractuale dintre unitățile socialiste în concordanta cu cerințele dezvoltării diferitelor sectoare de activitate și cu respectarea prevederilor legale. Pe baza principiilor autoconducerii muncitoresti și democrației socialiste, fiecare om al muncii răspunde în fața colectivului sau de muncă pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi revin și, împreună cu întregul colectiv, pentru bunul mers al activității generale a unității. Consiliul oamenilor muncii, ca reprezentant al proprietarilor și producătorilor din fiecare unitate, răspunde pentru buna gestionare și dezvoltare a patrimoniului acesteia și este obligat sa ia măsuri pentru stabilirea și desfășurarea raporturilor dintre unitățile socialiste în concordanta cu obiectivele dezvoltării economico-sociale, executarea întocmai a obligațiilor asumate prin contracte, întărirea ordinii și disciplinei în întreaga activitate.
Specializarea, profilarea și integrarea producției, în cadrul diviziunii muncii dintre ramurile, subramurile și sectoarele economiei naționale trebuie să asigure sporirea și diversificarea producției, lucrărilor și serviciilor, îmbunătățirea permanenta a nivelului tehnic și calitativ al acestora, pe baza celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii, perfecționarea continua a raporturilor contractuale dintre unitățile socialiste. În dezvoltarea relațiilor economice dintre ele, unitățile socialiste au obligația sa acționeze, îndeosebi, pentru
realizarea producției fizice, de materii prime, materiale, energie și produse finite, în sortimentele și de calitatea prevăzute în planul național unic de dezvoltare economico-socială, în standarde și contracte
realizarea producției de export cu respectarea întocmai a prevederilor contractuale
specializarea producției și dezvoltarea relațiilor de cooperare
îndeplinirea programelor și planurilor de investiții, reparații și modernizări, precum și a celor de cercetare, dezvoltare tehnologică și proiectare pentru investiții
realizarea indicatorilor tehnico-economici aprobați la capacitatile de producție puse în funcțiune
înfăptuirea programelor privind recuperarea și refolosirea materiilor prime, materialelor, pieselor de schimb și subansamblelor
reducerea normelor de consum, energetice și materiale, îmbunătățirea coeficienților de scoatere și utilizare, creșterea gradului de valorificare a materiilor prime, materialelor, combustibililor și energiei
ridicarea nivelului tehnic și calitativ al produselor, creșterea fiabilitatii acestora, pentru a fi competitive cu cele mai bune produse similare pe plan mondial
creșterea productivitatii muncii, aducerea la îndeplinire a programelor de perfecționare a organizării și de modernizare a proceselor de producție, încadrarea în normele de stoc și în normativele economico-financiare aprobate și sporirea rentabilitatii tuturor sectoarelor de activitate și a eficientei economice.
Fabricarea produselor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor pentru beneficiarii interni și externi se fac numai pe bază de contract, în condițiile prezentei legi. Unitățile socialiste sînt obligate sa încheie contractele în stricta conformitate cu prevederile de plan, cu respectarea întocmai a normelor de consum și de stoc și a celorlalți indicatori aprobați potrivit legii, precum și a normativelor economico-financiare, în condiții care să asigure folosirea integrală și eficienta a capacităților de producție, reducerea consumurilor de materii prime, materiale, combustibili și energie, realizarea de economii în toate sectoarele de activitate. Pentru producția de export, contractele se încheie în funcție de capacitatile de producție existente, în scopul valorificării superioare a materiilor prime, materialelor, combustibililor și energiei, prin realizarea unor produse de înaltă calitate și nivel tehnic și prin desfacerea lor pe piața externa în condiții avantajoase.
Contractul se încheie potrivit principiilor autoconducerii muncitoresti, autogestiunii și autofinantarii și trebuie să asigure contractarea integrală a producției, volumului de lucrări și prestărilor de servicii stabilite prin plan, folosirea integrală și cu maximum de eficienta a capacităților de producție, a bazei tehnico-materiale și a forței de muncă de care dispun unitățile socialiste. Producția destinată consumului intern trebuie să fie integral contractată pe baza indicatorilor de plan aprobați prin decret al Consiliului de Stat, pînă la data de 1 octombrie premergătoare începerii executării planului. Ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, centralele, întreprinderile și celelalte unități socialiste răspund de luarea măsurilor necesare pentru executarea întocmai a obligațiilor contractuale.
În executarea contractelor încheiate, unitățile producătoare sînt obligate sa lanseze în fabricație, să execute și să livreze produsele în sortimentele, calitatea, cantitatea și la termenele cuvenite, cu respectarea stricta a normativelor de stoc stabilite potrivit dispozițiilor legale. Normativul mediu de stoc pentru produsele finite destinate consumului intern, de 5 zile, se desfășoară pe ministere, centrale și întreprinderi prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.
Unitățile socialiste vor încheia contracte de aprovizionare numai pentru produsele care au asigurata desfacerea. Se interzice lansarea în fabricație de produse care nu au asigurata desfacerea prin contracte sau comenzi pentru consumul intern sau pe piața externa. În condițiile legii, se vor introduce în fabricație mărfuri care fac obiectul tranzacțiilor de bursa și licitațiilor, precum și alte măsuri justificate de cererile pieței externe, pe baza contractului de vînzare-cumpărare încheiat cu întreprinderea de comerț exterior, înaintea încheierii contractului extern.
Contractele economice se încheie prin acordul părților, de către întreprinderi, centrale sau alte unități socialiste cu personalitate juridică ori de unități fără personalitate juridică, în limitele împuternicirii de reprezentare. Pentru unitățile noi, prevăzute a fi puse în funcțiune după data aprobării planului, contractele economice privind desfacerea producției și aprovizionarea tehnico-materială se încheie de către centrale sau alte unități socialiste în subordinea cărora acestea urmează sa funcționeze. După înființare, unitățile noi devin, de drept, părți în contract.
Contractele se încheie în stricta concordanta cu prevederile de plan și la termenele prevăzute de lege, sub controlul și îndrumarea centralelor, ministerelor, celorlalte organe centrale sau locale în subordinea cărora funcționează părțile. Etapele și modalitățile de contractare și de soluționare a eventualelor obiecțiuni sau neintelegeri se aproba de Consiliul de Miniștri, la propunerea Comitetului de Stat al Planificarii și Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe.
Contractele economice se încheie pe durata necesară îndeplinirii sarcinilor și obiectivelor din planurile cincinale sau anuale, după caz, precum și din programele speciale aprobate potrivit legii. În cazul produselor pentru care se elaborează balante materiale, contractele se încheie pe bază de repartiție. Repartiția este obligatorie pe toată durata sarcinii de plan.
Unitățile socialiste sînt obligate sa stabilească, prin contractele pe care le încheie, toate clauzele necesare pentru reglementarea, în condițiile legii, a raporturilor dintre ele, cu respectarea contractelor model elaborate pe ramuri, grupe de produse sau categorii de lucrări și servicii. Contractele model se elaborează de ministere, alte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, pentru ramurile sau domeniile lor de activitate, cu avizul ministerelor, celorlalte organe centrale și locale interesate, Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Finanțelor și Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe; pentru contractele economice interne de comerț exterior avizul se da de Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale. Contractele model se aproba de Consiliul de Miniștri.
Unitățile socialiste sînt obligate sa stabilească raporturile contractuale în forma scrisă. Comanda confirmată în scris în termen de cel mult 15 zile sau executarea acesteia de îndată echivaleaza cu contract încheiat. Contractele economice se semnează de către conducătorul unității și contabilul șef, după avizarea lor de către oficiul juridic și - dacă este cazul - de către șeful compartimentului de control tehnic de calitate, precum și după exercitarea controlului preventiv.
În contractele economice nu pot fi cuprinse clauze contrare legii. Clauzele prin care se încalcă prevederile legale sînt nule și înlocuite de drept cu prevederi corespunzătoare legii. Contractul va fi în întregime nul numai dacă înlocuirea clauzei nule nu este posibila. La produsele pentru care se elaborează balante materiale, contractele încheiate fără repartiție sînt nule și atrag răspunderea persoanelor vinovate.
Contractele economice se înregistrează de către unitățile producătoare-furnizoare, executante de lucrări sau prestatoare de servicii, la centrala sau organul central ori local căruia aceste unități îi sînt direct subordonate, precum și la organele financiare. Contractele încheiate de centrala ca unitate producătoare-furnizoare, executanta de lucrări sau prestatoare de servicii se înregistrează la ministerul, alt organ central sau local ierarhic superior, precum și la organele financiare. Contractele pentru produsele și lucrările prevăzute în anexa nr. 1 se înregistrează la centrale, ministere, celelalte organe centrale sau locale ierarhic superioare unităților prevăzute la alineatele precedente, precum și la ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, Comitetul de Stat al Planificarii și Ministerul Finanțelor.
Înregistrarea contractelor se face la cererea unității producătoare, respectiv furnizoare, executante de lucrări sau prestatoare de servicii, în termen de 10 zile de la încheierea acestora. Sînt supuse înregistrării și modificările aduse contractelor încheiate, inclusiv preluarea, în condițiile legii, a executării contractului de către o alta unitate.
Modificarea sau denunțarea unilaterala a contractelor este interzisă.
Părțile pot modifica contractul prin acordul lor. În cazul elementelor stabilite printr-un act de planificare, modificarea acestora se poate face numai cu condiția modificării prealabile, potrivit legii, a actului respectiv. Unitatea care a solicitat modificarea este obligată sa suporte consecințele patrimoniale ce decurg din aceasta.
Părțile sînt obligate sa adapteze contractul în funcție de modificările aduse, potrivit legii, prevederilor actului de planificare pe baza căruia acesta a fost încheiat, precum și sa-l actualizeze în funcție de cerințele progresului tehnic.
În cazul unor comenzi sau contracte noi de export, eficiente pentru economia naționala, centralele și ministerele titulare de plan, împreună cu Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe și Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, vor stabili măsuri pentru realizarea acestor comenzi sau contracte, cu adaptarea corespunzătoare a contractelor economice interne încheiate.
Unitățile socialiste sînt obligate să execute contractele economice în natura, cu respectarea întocmai a producției fizice, a cantităților, calității, sortimentelor, termenelor și celorlalte obligații asumate, dînd prioritate, în condițiile legii, executării produselor destinate exportului. În executarea contractelor, unitățile socialiste sînt obligate să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească obligațiile cu buna-credința și sa ia toate măsurile corespunzătoare posibilităților de care dispun pentru evitarea oricăror pagube. Organele de conducere colectivă, directorii și celelalte cadre de conducere răspund de asigurarea condițiilor și de stabilirea măsurilor pentru executarea contractelor, cu respectarea stricta a dispozițiilor legale.
Unitatea beneficiara este obligată sa verifice, în condițiile prevăzute de lege și contract, pe parcursul executării produsului, realizării lucrării sau prestării serviciului contractat, modul în care unitatea furnizoare îndeplinește clauzele convenite cu privire la calitate.
Produsele și lucrările contractate se vor livra, după caz, preda pe bază de recepție cantitativă și calitativă. Părțile contractante pot conveni, ținînd seama de natura produselor, ca livrarea să se facă și prin autoreceptie.
Livrarea produselor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor se fac la termenele prevăzute în contract. Îndeplinirea obligațiilor la alte termene decît cele din contract se poate face numai pe baza acordului părților și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Livrările executate sau serviciile prestate pentru obligațiile restante se considera a fi făcute în contul obligației cu termenul cel mai apropiat, după acoperirea obligațiilor curente.
Unitatea beneficiara are obligația de a efectua plata prețului produselor, lucrărilor și serviciilor ce fac obiectul contractului, după recepția și primirea acestora, în condițiile stabilite prin prezenta lege. La încheierea contractelor, unitățile beneficiare sînt obligate să facă dovada ca au asigurate mijloacele financiare pentru achitarea prețului prevăzut în contract, sa indice contul bancar și sa deschidă acreditivul în condițiile prevăzute de lege. Unitățile furnizoare vor executa și livra produse, realiza și preda lucrări sau presta servicii numai dacă unitățile beneficiare au asigurate resursele financiare pentru plata acestora la termen.
Unitatea furnizoare, executanta de lucrări sau prestatoare de servicii răspunde, în perioada de garanție, pentru calitatea produselor sau lucrărilor, iar după expirarea acesteia, pentru viciile ascunse, constatate potrivit legii.
Ministerele, celelalte organe centrale și locale și centralele răspund de luarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea executării întocmai a obligațiilor asumate de unitățile socialiste prin contracte, de efectuarea unui control riguros al îndeplinirii obligațiilor contractuale de către părți și de stabilirea răspunderii persoanelor vinovate pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a prevederilor din contractele încheiate. Dacă după încheierea contractului se constata ivirea unor cauze, altele decît forta majoră, care ar pune una din părți în imposibilitatea de a-l executa, ministerele, celelalte organe centrale și locale, centralele, cărora partea le este subordonata, au obligația sa ia măsurile necesare pentru a asigura executarea contractului, inclusiv printr-o alta unitate din subordine, stabilită, după caz, cu acordul coordonatorului de balanța.
Unitatea socialistă care nu executa obligațiile asumate prin contract ori le executa necorespunzător datorează celeilalte părți penalități, potrivit anexei nr. 2, precum și despăgubiri, în vederea repararii prejudiciului cauzat din culpa sa. Despăgubirea se datorează numai în măsura în care prejudiciul nu a fost acoperit în întregime prin plata penalitatilor prevăzute în contract și privește atît paguba efectiv suferită, cît și beneficiul realizat.
Părțile sînt de drept în întîrziere dacă nu își executa obligațiile la termenele prevăzute prin contract. Beneficiarul răspunde de neexecutarea contractului dacă nu-și respecta obligațiile de a căror îndeplinire depinde executarea acestuia.
Unitatea socialistă a carei obligație contractuală nu poate fi executată din cauza de forta majoră, constatată potrivit legii, este apărată de răspundere și are obligația sa aducă la cunoștința celeilalte părți imposibilitatea de executare survenită, în termen de 5 zile de la data apariției acestei cauze, și să-i comunice actele doveditoare, în termen de cel mult 15 zile de la această dată; de asemenea, este obligată să-i comunice, de îndată, data încetării cazului de forta majoră. În aceleași termene, unitatea socialistă va aduce la cunoștința cazul de forta majoră organului central sau local în subordinea căruia funcționează, precum și Comitetului de Stat a Planificarii, pentru produsele ale căror balante se aproba prin planul național unic de dezvoltare economico-socială, sau Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, pentru produsele ce fac obiectul celorlalte balante, care vor stabili măsurile necesare, potrivit legii. Unitatea socialistă care invoca cazul de forta majoră va suporta pagubele cauzate celeilalte unități datorită neîndeplinirii obligațiilor ce îi revin potrivit prezentului articol.
Contractele privind furnizarea de produse se încheie pe baza sarcinilor ce revin unităților socialiste din planul național unic de dezvoltare economico-socială și trebuie să cuprindă obligații și raspunderi care să asigure
realizarea producției fizice planificate în cantitățile, sortimentele, tipurile, dimensiunile, condițiile de calitate și la termenele stabilite prin plan, standarde și norme de tipizare
executarea integrală a comenzilor pentru export, în condițiile valorificării superioare a resurselor utilizate, cu respectarea întocmai a prevederilor din contractele externe
utilizarea integrală și eficienta a capacităților de producție, încadrarea stricta în normele și normativele de consum și de stoc
introducerea în fabricație de produse și tehnologii noi sau modernizate, cu parametri tehnico-funcționali superiori și consumuri materiale și energetice reduse față de cele existente, în conformitate cu cerințele beneficiarilor interni și externi
utilizarea la maximum a resurselor materiale și energetice refolosibile și limitarea aprovizionarii cu materii prime, materiale și piese de schimb noi în funcție de îndeplinirea sarcinilor de predare a celor recuperate. Contractele se încheie cu respectarea prevederilor din anexa nr. 3.
În contractele pentru livrarea de utilaje tehnologice și instalații complexe părțile sînt obligate sa prevadă, în afară clauzelor generale, și următoarele clauze specifice
termenele de livrare a utilajelor sau instalațiilor, corelate cu ciclul de montaj, cu termenul de punere în funcțiune, precum și cu durata transportului, fiind interzise realizarea și livrarea de utilaje care să fie imobilizate în stocuri
termenele și responsabilitățile de predare a documentației tehnice complete pentru întregul obiectiv sau pentru ansamble și subansamble ce se pot executa independent, ținînd seama de termenele de livrare a utilajelor stabilite potrivit lit. a) și de ciclul de fabricație al acestora
obligațiile furnizorului de a asigura documentațiile de montaj, asistența tehnica la locul de montare, probele de punere în funcțiune, pregătirea personalului de exploatare, livrarea de piese de schimb și efectuarea de prestații în perioada de garanție. Beneficiarii de investiții vor prevedea în contractele ce le încheie cu unitățile de proiectare clauze privind garanțiile necesare pentru predarea în termen și completa a documentațiilor tehnice definitive de execuție. Pentru mașinile, utilajele și instalațiile cu o durată mai mare a ciclului de fabricație, documentațiile tehnice și comenzile se vor preda de către beneficiari în cadrul termenelor prevăzute în anexa nr. 4
Pentru utilaje, echipamente, instalații și alte livrări complexe, la realizarea cărora cooperează mai multe unități, beneficiarul încheie un singur contract cu furnizorul general sau furnizorul principal, după caz, iar acesta încheie contracte cu unitățile specializate cu care cooperează, cu respectarea prevederilor din anexa nr
Furnizorul general, respectiv furnizorul principal, răspund față de beneficiar, iar unitățile care cooperează răspund față de furnizorul general sau, după caz, principal pentru neîndeplinirea ori executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.
În cazul unor produse pentru care, la data contractării, nu sînt precizate sortimentele, tipurile, dimensiunile sau alte caracteristici necesare executării obligațiilor, părțile vor stabili în contract termene de prezentare a acestora, care să asigure respectarea termenului de execuție și de livrare stabilit. Pentru bunurile destinate fondului pieței, a căror sortimentatie variaza frecvent în raport cu cerințele pieței interne, se vor încheia contracte cadru, care se vor adapta și detalia anual sau, după caz, în funcție de sezon. Contractele cadru se vor încheia și pentru livrarea produselor noi ce urmează să fie asimilate în perioada planului cincinal. Părțile vor detalia și concretiza prevederile acestor contracte după aprobarea omologării și introducerii în fabricație a produselor contractate.
Unitățile au obligația să livreze numai produse care corespund condițiilor de calitate din normele de tipizare, standarde, caiete de sarcini și documentații de execuție, cu respectarea întocmai a cantităților, sortimentelor, tipurilor și a celorlalte caracteristici convenite, precum și a termenelor prevăzute în contract. Produsele refuzate de unitatea beneficiara pentru lipsuri calitative se considera nelivrate dacă furnizorul nu asigura remedierea sau înlocuirea lor, în termenul stabilit de comun acord cu beneficiarul. Furnizorul răspunde de intirzierea astfel produsă pînă la livrare.
Recepția, expediția și primirea produselor se fac cu respectarea prevederilor contractuale, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Pentru utilaje tehnologice, instalații și alte produse de complexitate tehnica ridicată, recepția de către beneficiar este obligatorie. Acesta va putea face recepția și pe faze de fabricație. Acceptarea de către unitatea beneficiara a produselor ce nu corespund calității prevăzute în contracte sau, după caz, în standarde, norme tehnice și caiete de sarcini atrage și răspunderea acesteia pentru paguba adusă avutului obștesc.
Unitățile furnizoare și beneficiare ale produselor agrozootehnice destinate constituirii fondului centralizat al statului sînt obligate să asigure recepția, predarea și primirea acestora la termenele din graficele de livrare. Unitățile furnizoare sînt obligate sa predea la cel mai apropiat centru sau baza de contractare și achizitionare produsele agrozootehnice ușor alterabile, în cazul în care beneficiarul nu s-a prezentat, conform graficelor, pentru recepție. Predarea se face pe baza recepției efectuate de centrul sau baza de contractare și achizitionare, în prezenta unui delegat al consiliului popular local sau a altui delegat neutru, competent. Centrele sau bazele de contractare și achizitionare sînt obligate sa receptioneze, sa preia și sa valorifice aceste produse. Unitatea producătoare răspunde pentru pagubele cauzate ca urmare a nepredarii în termen la centrul sau baza de contractare și achizitionare cea mai apropiată a produselor, iar unitatea beneficiara contractantă răspunde pentru pagubele cauzate producătorului ca urmare a încălcării obligațiilor prevăzute la alin. 2.
Livrarea cu anticipatie a produselor contractate se poate face numai cu acordul părților, dat prealabil fiecărei livrări. În cazul mașinilor, utilajelor și instalațiilor destinate obiectivelor de investiții, livrarea anticipata se poate face numai cu acordul prealabil al beneficiarului și antreprenorului care executa montajul, prin care să se ateste ca achiziționarea în devans a utilajelor este justificată economic, fiind asigurate condițiile pentru montarea și darea lor în exploatare înainte de termenele stabilite prin documentația tehnico-economică aprobată, precum și cu acordul prealabil al băncii finanțatoare privind asigurarea surselor de finanțare. Livrarea cu întîrziere a produselor contractate se poate face numai cu acordul prealabil al beneficiarului, care va putea sa refuze primirea produselor dacă datorită intirzierii este în imposibilitate de a le mai folosi sau s-ar depăși nivelul stocurilor normate determinate potrivit legii. În cazurile prevăzute la alin. 2, furnizorul este obligat sa plătească beneficiarului penalitățile și despăgubirile datorate, potrivit legii.
Furnizorul răspunde pentru produsele livrate pînă la primirea acestora de către beneficiar. Predarea - primirea se fac astfel
la furnizor, în cazul în care produsele se ridica de beneficiar
la beneficiar, în cazul în care produsele se expediază de furnizor; produsele se considera primite o dată cu preluarea acestora de la unitatea care efectuează transportul. Pe data primirii produselor se transmit și dreptul de administrare sau proprietate, după caz, precum și riscurile. Organizațiile de transport răspund, în condițiile legii, față de expeditor, pentru integritatea produselor, pînă la predarea acestora către destinatar.
Penalitățile pentru încălcarea obligațiilor contractuale sînt cele prevăzute în anexa nr
Despăgubirile datorate de furnizor pentru repararea integrală a pagubei vor include și pagubele suportate de beneficiar ca urmare a penalitatilor și despăgubirilor pe care acesta le-a plătit beneficiarilor săi din cauza neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului încheiat cu furnizorul respectiv. În acest caz, termenul de prescripție curge de la data plății penalitatilor și despăgubirilor în cauza.
Contractul de furnizare a energiei electrice și contractul de furnizare a energiei termice au ca obiect livrarea energiei electrice sau termice din rețelele furnizorului, în limitele normelor de consum stabilite potrivit legii, respectiv puterilor și cantităților de energie aprobate. Părțile vor încheia contractul cu respectarea reglementărilor specifice privind relațiile dintre furnizorii și consumatorii de energie, aprobate în condițiile legii. Preluarea de energie electrica și de energie termica din rețelele furnizorului fără contract sau cu încălcarea condițiilor stabilite prin acesta se sancționează potrivit legii. Furnizarea energiei unui subconsumator se poate face pe bază de contract și numai cu acordul furnizorului.
Unitățile furnizoare de energie electrica și de energie termica - producătoare sau revinzatoare - răspund de asigurarea alimentarii consumatorilor în condițiile de siguranță și de calitate prevăzute în contracte, precum și de instalarea, exploatarea și întreținerea instalațiilor proprii situate la consumator. De asemenea, unitățile furnizoare de energie electrica sau de energie termica sînt obligate sa ia măsuri pentru folosirea rațională și utilizarea cu maxima eficienta a energiei de către toți consumatorii, în care scop
urmăresc încadrarea stricta a consumatorilor în puterile și cantitățile de energie aprobate
controlează la consumatori folosirea rațională a energiei și respectarea condițiilor privind regimurile de consum ale energiei electrice și termice stabilite potrivit legii
limitează sau întrerup energia furnizată consumatorilor în cazul nerespectării de către aceștia a prevederilor legale.
Unitățile consumatoare de energie electrica sau de energie termica răspund de încadrarea stricta în puterile și în cantitățile de energie aprobate, precum și de respectarea riguroasă a regimurilor de consum stabilite.
În scopul folosirii rationale și eficiente a energiei livrate, unitățile consumatoare de energie electrica sînt obligate să asigure
reducerea puterilor absorbite în orele de virf de sarcina, nivelarea curbei de sarcina, compensarea puterii reactive
respectarea întocmai a prescripțiilor tehnice, prevenirea oricăror perturbatii sau efecte negative asupra calității energiei electrice, îndeosebi prin evitarea degradării și a poluarii, peste limitele stabilite, a instalațiilor electrice
corelarea caracteristicilor receptoarelor, schemelor, protectiilor și automatizarilor electrice din instalațiile ce le dețin cu cele ale instalațiilor de alimentare ale furnizorului.
Unitățile consumatoare de energie termica răspund de luarea măsurilor necesare pentru respectarea regimurilor de consum stabilite, restituirea agenților termici la calitatea și în cantitățile prevăzute în contract, recuperarea și valorificarea resurselor energetice refolosibile rezultate din procesele tehnologice, precum și utilizarea surselor noi de energie.
Unitățile consumatoare sînt obligate sa disponibilizeze, în condițiile legii, cantitățile de energie electrica sau termica devenite disponibile indiferent de cauza. Cu cantitățile disponibilizate se modifica de drept contractul și repartiția.
Contractele privind activitatea de cercetare științifică, de proiectare, de executare a lucrărilor de construcții-montaj, de prestări de servicii și altele se încheie și se executa cu respectarea prevederilor prezentei legi și a reglementărilor specifice domeniilor de activitate respective.