LEGE nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei (actualizată pînă la data de 18 octombrie 2000)*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Personalul sanitar mediu este format din surori medicale, laboranti, tehnicieni medicali și alte cadre cu pregătire medie de specialitate.
Personalul sanitar mediu își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul direct al medicului și are, în principal, următoarele obligații
participa la acțiunile de prevenire și combatere a imbolnavirilor, la activitatea de educație sanitară
asigura igiena individuală și îngrijirea permanenta a bolnavului, administrează alimentația și medicamentele prescrise
efectuează, potrivit indicatiei medicului, tratamente și îngrijiri medicale, recoltari de probe, analize de laborator și alte prestații medicale; acorda primul ajutor medical
supraveghează în permanenta starea bolnavilor și informează pe medic asupra evoluției bolii, răspunde cu promptitudine la solicitarile acestora, fiindu-i interzis sa primească sau sa pretindă sume de bani ori alte avantaje materiale de la bolnavii pe care îi are în îngrijire
răspunde de buna păstrare a aparaturii, utilajelor și instrumentarului și a celorlalte materiale din dotare și executa pregătirea și sterilizarea instrumentarului și materialului, cu respectarea normelor tehnice-sanitare. În rețeaua farmaceutica personalul sanitar mediu își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul direct al farmacistului și executa operații de recepție, preparare și eliberare a medicamentelor sau produselor biologice de uz uman. Este interzisă manipularea de către acest personal a produselor toxice sau stupefiante.
Personalul sanitar auxiliar cuprinde infirmiere, ingrijitori și alt asemenea personal care asigura curățenia și păstrarea igienei unităților sanitare, pregătirea materialelor necesare activității, insotirea la nevoie a bolnavilor spitalizati; îndeplinește alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a unității.
Personalul sanitar are obligația să aplice tratamentul medical corespunzător fiecărei boli și să respecte normele medicale de tratament. Nerespectarea normelor medicale de tratament, prescrierea de medicamente contraindicate sau aplicarea unor tratamente necorespunzătoare care cauzează vătămarea integrității corporale sau a sănătății, provoacă o infirmitate permanenta ori pune în primejdie viața unei persoane sau are ca rezultat moartea, se pedepsește potrivit legii penale.
Actele, datele și informațiile medicale obținute de personalul sanitar în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie secret profesional, divulgarea lor fiind interzisă. Nu constituie divulgare a secretului profesional raportarea sau comunicarea datelor sau informațiilor prevăzute în alineatul precedent, în temeiul unor dispoziții legale.
Abrogat.
Personalului sanitar căruia i s-a suspendat dreptul de exercitare a profesiunii îi este interzis sa dea consultații, sa prescrie retete, sa prepare medicamente, să facă tratamente sau sa administreze orice mijloace de tratament din domeniul medicinei sau farmaciei, în calitate de medic, farmacist sau dentist, cu excepția situațiilor de acordare a primului ajutor.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Părinții săi ceilalți ocrotitori legali au obligația, la orice solicitare a unităților sanitare, să prezinte copilul pentru examinare medicală și aplicarea măsurilor profilactice.
Prevenirea și combaterea bolilor transmisibile constituie o obligație permanenta pentru organele, unitățile și personalul sanitar, precum și pentru unitățile socialiste și toți cetățenii. În îndeplinirea acestei obligații organele, unitățile și personalul sanitar răspund de
declararea, tratamentul și, după caz, izolarea obligatorie a bolnavilor, suspectilor de boli transmisibile și al purtatorilor de germeni patogeni
vaccinarea preventivă, efectuarea investigatiilor clinice, epidemiologice și de laborator, aplicarea tratamentelor profilactice și curative, precum și urmărirea realizării măsurilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare
supravegherea epidemiologica a foștilor bolnavi, suspectilor sau purtatorilor de germeni patogeni și interzicerea primirii, încadrării, menținerii sau reluării activității acestora în colectivități de copii, în sectorul alimentar, la exploatarea instalațiilor centrale de alimentare cu apa potabilă și în alte unități, dacă prezenta lor constituie pericol pentru sănătatea populației
aplicarea de măsuri sanitare speciale, la punctele de trecere a frontierei de stat, în localități și unități, pentru persoane, alimente, mărfuri, vehicule și altele.
Personalul sanitar care constata sau este informat de existenta unui caz de boala transmisibila are obligația de a lua imediat toate măsurile pentru prevenirea răspîndirii bolii în rindul populației sau în colectivități și de a informa de îndată unitatea sanitară ierarhic superioară. De asemenea, personalul sanitar este obligat sa ia măsuri de urgenta pentru izolarea bolnavului, efectuarea anchetei epidemiologice preliminare, identificarea sursei de infectie, înregistrarea și supravegherea, prin examinari clinice și de laborator, a persoanelor cu care bolnavul a venit în contact, precum și alte măsuri în raport de specificul bolii transmisibile.
În cazul apariției unui focar epidemic, în caz de iminenta de epidemie ori în situații de calamitate naturala, Ministerul Sănătății, unitățile sanitare și personalul sanitar au obligația sa dispună următoarele
interzicerea consumului și comercializării alimentelor, obiectelor, materialelor ori substanțelor contaminate sau provenite din mediu contaminat, ori reconditionarea sau distrugerea acestora
efectuarea dezinfectiei, dezinsectiei sau deratizarii în anumite zone, localități, locuri de muncă, gospodării și mijloace de transport
stabilirea măsurilor necesare cu privire la transportul sau interzicerea transportării cadavrelor în afară localității unde s-a produs decesul
restrîngerea sau suspendarea, pe perioade limitate, în condițiile legii, a activității unităților socialiste, a circulației de persoane, vehicule, de mărfuri, de alimente, de obiecte ori de alte bunuri din și în spre anumite zone sau localități
stabilirea sarcinilor de intervenție operativă ce revin unităților de asistența medicală și de cercetare științifică medicală, cu privire la prevenirea și combaterea bolilor transmisibile.
Orice persoană care se afla pe teritoriul Republicii Socialiste România are obligația să se supună măsurilor de prevenire și combatere a bolilor transmisibile, dispuse de unitățile sanitare. Bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea este obligatorie se stabilesc de Ministerul Sănătății.
Organele de militie au obligația ca, la cererea personalului sanitar, sa acorde sprijin pentru aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a bolilor transmisibile, față de persoanele care refuza sau se opun acestor măsuri.
Pentru intervenția urgenta, în situația apariției unor focare de boli epidemice, se constituie la Ministerul Sănătății o rezervă antiepidemica de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, aparate și alte materiale specifice. Volumul rezervei antiepidemice se aproba anual prin planul național unic.
Ministerul Sănătății asigura schimbul de informații epidemiologice cu organele sanitare competente din alte state sau cu organizațiile internaționale corespunzătoare, potrivit regulamentelor internaționale, convențiilor, acordurilor și înțelegerilor internaționale la care Republica Socialistă România este parte.
Pentru prevenirea și combaterea bolilor cronice netransmisibile - cardiovasculare, cancer, reumatism, de nutriție și alte boli -, precum și pentru eliminarea factorilor ce favorizează apariția acestora, organele, unitățile și personalul sanitar sînt obligate sa organizeze acțiuni largi de profilaxie, să efectueze studii pentru cunoașterea factorilor care influențează negativ starea de sănătate, sa depisteze și sa trateze imbolnavirile în faze precoce în vederea recuperării bolnavului.
Unitățile sanitare sînt obligate sa ia în evidenta persoanele la care se depisteaza bolile cronice netransmisibile stabilite de Ministerul Sănătății și să asigure tratamentul de specialitate corespunzător.
În cazul imbolnavirilor cu incapacitate temporară de muncă, personalul medical este obligat sa stabilească, concomitent cu indicațiile de tratament, măsurile de recuperare a capacității de muncă și sa urmărească, împreună cu unitățile socialiste, respectarea acestora. Totodată, unitățile sanitare vor sprijini încadrarea persoanelor care suferă de asemenea boli într-o activitate corespunzătoare capacității lor de muncă.
Bolnavii psihici care, din cauza stării de tulburare în care se afla, pot pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală proprie sau a altora ori tulbura, în mod repetat și grav, condițiile normale de viața sau de muncă sau pot savirsi fapte prevăzute de legea penală, sînt supuși obligatoriu la tratament medical într-o unitate sanitară, potrivit legii.
În scopul dezvoltării armonioase, fizice și morale, a fiecărui cetățean, calirii și fortificarii organismului, prevenirii imbolnavirilor, creșterii capacității de muncă și de creație, precum și pentru folosirea în mod util și placut a timpului liber, conducerile unităților socialiste au obligația sa dezvolte practicarea educației fizice și sportului, turismului de masa, excursiilor, drumetiilor, de către preșcolari, elevi, studenți și întreg personalul muncitor, precum și sa imbunatateasca conținutul educativ al acestor activități.
Unitățile și întregul personal sanitar au obligația sa sprijine și sa orienteze activitatea de educație fizica și sport a cetățenilor, ținînd seama de specificul muncii acestora, de starea de sănătate și capacitatea lor fizica.
Instituțiile de învățămînt sînt obligate sa dezvolte și să asigure creșterea eficientei educației fizice în învățămîntul de toate gradele, sa organizeze activitatea sportiva de masa a elevilor și studenților, sa realizeze programe diversificate de educație fizica și sport, în scopul intaririi organismului și formării unor deprinderi sanatoase de muncă și viața. Totodată, instituțiile de învățămînt și profesorii de educație fizica sînt obligați, la recomandarea medicului, să aplice programe speciale de gimnastica pentru elevii și studenții care prezintă deficiente în dezvoltarea lor fizica.
Unitățile socialiste sînt obligate sa desfășoare o intensa activitate de atragere a oamenilor muncii la practicarea sistematica a educației fizice și sportului și, cu sprijinul medicului de întreprindere, sa dezvolte gimnastica de reconfortare în producție, în vederea inlaturarii oboselii și creșterii randamentului în munca.
Ministerul Sănătății, împreună cu Consiliul Național pentru Educatei Fizica și Sport, elaborează norme igienico-sanitare pentru cultura fizica și sport, dezvolta cercetările privind creșterea continua a capacității fizice a organismului, organizează activitatea de medicina sportiva, asigura controlul și asistența medico-sanitară a sportivilor de performanță.