LEGE nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei (actualizată pînă la data de 18 octombrie 2000)*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Asistența medico-legală consta în efectuarea de expertize, examinari, constatări, examene de laborator și alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viața, a cadavrelor, produselor biologice și corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracțiunile contra vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor, precum și în alte situații prevăzute de lege.
Decesul unei persoane sau faptul ca copilul s-a născut mort se constata și se certifica de medic, cu excepția cazurilor în care, potrivit legii, constatarea se poate face de alte organe.
Comitetele și birourile executive ale consiliilor populare care exercită atribuții de stare civilă vor inregistra decesul unei persoane constatat potrivit art. 183, numai pe baza certificatului constatator de moarte, eliberat de unitatea sanitară.
În cazul decesului survenit în unitățile sanitare, autopsierea este obligatorie în scopul precizarii sau confirmării cauzei decesului. Autopsierea se face de medicul legist sau de medicul desemnat în acest scop de direcția sanitară, în unitatea sanitară respectiva, cu excepția cazurilor medico-legale care fac necesară efectuarea autopsiei în alt loc. În situația în care se constată că decesul a survenit din culpa personalului sanitar, medicul legist sau cel desemnat de direcția sanitară să efectueze autopsia este obligat sa sesizeze organele judiciare competente. Ori de cîte ori exista suspiciuni ca moartea unei persoane a fost cauzată din culpa medicală, la efectuarea autopsiei este obligatorie și prezenta procurorului. De asemenea, procurorul are dreptul sa ceara, atunci cînd este necesar, refacerea autopsiei de către o comisie medico-legală, în prezenta sa. Directorul unității sanitare poate aproba, cu avizul medicului șef de secție, neefectuarea autopsiei dacă nu exista impedimente de ordin medico-legal.
Situațiile și condițiile în care se acordă asistența medico-legală, actele ce se întocmesc sau se eliberează, se stabilesc potrivit legii.
Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, după caz, precum și materială sau civilă, a persoanei vinovate. Practicarea profesiunii de medic, farmacist sau dentist de către alte persoane decît cele autorizate de Ministerul Sănătății, recomandarea folosirii de medicamente, produse biologice, tehnico-medicale sau aparate medicale în alte condiții decît cele stabilite potrivit legii, constituie infracțiune și se sancționează de legea penală. De asemenea, constituie infracțiune și se sancționează de legea penală condiționarea ingrijirilor medicale de primirea unor sume de bani sau de obținerea altor avantaje materiale.
Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și sînt obligate sa suporte cheltuielile necesitate de asistența medicală acordată acesteia.
Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România. Pe aceeași dată se abroga
Legea sanitară și de ocrotire nr. 236/1930 , publicată în Monitorul Oficial nr. 154 din 14 iulie 1930, cu modificările ulterioare
Legea nr. 508/1939 privind reglementarea practicii de cosmetician, publicată în Monitorul Oficial nr. 130 din 9 iunie 1939
Legea nr. 189/1943 pentru organizarea sanitară a statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 171 din 23 martie 1943, cu modificările ulterioare
Decretul nr. 141/1953 pentru prevenirea și combaterea bolilor venerice, publicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 9 aprilie 1953
Decretul nr. 212/1953 privind reglementarea practicii profesiunii de medic, publicat în Buletinul Oficial nr. 16 din 16 mai 1953
Decretul nr. 974/1965 privind înființarea, organizarea și funcționarea Inspectoratului sanitar de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 24 din 30 decembrie 1965, cu modificările ulterioare
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 297/1952 privitoare la ocrotirea copilului, publicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 14 mai 1952
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1830/1953 pentru reorganizarea asistenței medico-sanitare a muncitorilor, tehnicienilor și funcționarilor din întreprinderile industriale, publicată în Colecția de hotărîri și dispoziții ale Consiliului de Miniștri nr. 38 din 13 iunie 1953
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 190/1954 pentru crearea și manipularea rezervelor antiepidemice în cadrul Ministerului Sănătății
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1022/1954 privind acordarea de gratuitate la internarea și transportul anumitor categorii de bolnavi și insotitorilor lor, publicată în Colecția de hotărîri și dispoziții ale Consiliului de Miniștri nr. 36 din 7 iulie 1954
Hotărîrea Consiliului de Miniștri 1302/1955 privind aprobarea regulamentului pentru paza sanitară a frontierelor, publicată în Colecția de hotărîri și dispoziții ale Consiliului de Miniștri nr. 46 din 22 august 1955
Hotărîrea Consiliului de Miniștri și a Uniunii Generale a Sindicatelor din România nr. 9/1960 cu privire la organizarea odihnei și tratamentului oamenilor muncii în stațiunile climaterice și balneoclimaterice
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 202/1970 privind trecerea unor unități sanitare din subordinea Ministerului Sănătății în subordinea comitetelor executive ale consiliilor populare județene
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 558/1970 privind îmbunătățirea activității balneoclimatice și modificarea unor dispoziții din Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 405/1965 , publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 22 mai 1970
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 560/1970 privind reglementarea asistenței medicale cu plata, publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 22 mai 1970
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1946/1970 privind trecerea unor unități sanitare din subordinea Ministerului Sănătății în subordinea comitetelor executive ale consiliilor populare, - precum și orice alte dispoziții contrare. ---------------------------------