LEGE nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei (actualizată pînă la data de 18 octombrie 2000)*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Asistența medicală a populației se asigura de personalul sanitar format din: a) personal sanitar cu pregătire superioară
personal sanitar mediu
personal sanitar auxiliar; Profesiunea de medic, farmacist sau dentist se practica numai de persoanele cu diploma de absolvire a unui institut de învățămînt superior de specialitate și care sînt autorizate, potrivit Statutului personalului sanitar, de Ministerul Sănătății.
Medicii, farmaciștii, întregul personal sanitar răspund, potrivit legii, de calitatea asistenței medicale acordate și au obligația sa acționeze cu înaltă responsabilitate cetateneasca și profesională pentru prevenirea și combaterea imbolnavirilor, să aibă o atitudine profund umană în întreaga lor activitate, să-și perfecționeze continuu pregătirea profesională.
Prin învățămîntul medical și farmaceutic se realizează formarea și educarea personalului sanitar mediu și cu pregătire superioară necesar asigurării sănătății populației.
Personalul sanitar mediu se pregătește în licee sanitare, care se organizează, potrivit legii, în subordinea Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Învățămîntului.
Procesul de pregătire și educare a elevilor se realizează prin lecții, lucrări practice, lucrări de laborator, instruire practica și alte activități instructiv-educative, în unități de învățămînt și unități sanitare, pe baza planurilor și programelor de învățămînt elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Învățămîntului.
Studiile liceului sanitar se încheie cu examenul de bacalaureat, care se desfășoară potrivit normelor stabilite de Ministerul Educației și Învățămîntului. Absolvenții liceului sanitar, după efectuarea stagiului de practicant de 9-12 luni în unități sanitare și susținerea examenului de calificare, vor exercita profesiunea de sora medicală, laborant, tehnician și alte funcții prevăzute în nomenclatorul de funcții pentru personalul sanitar cu pregătire medie. Absolvenții liceului sanitar cu diploma de bacalaureat au dreptul sa participe la concursul de admitere în oricare instituție de învățămînt superior.
Medicii, farmaciștii și dentistii se pregătesc în institute medico-farmaceutice sau facultăți de medicina ori farmacie organizate, potrivit legii, în subordinea Ministerului Educației și Învățămîntului și Ministerului Sănătății.
Instituțiile de învățămînt superior medical și farmaceutic sînt obligate să asigure pregătirea multilaterala a studenților, pentru ca fiecare medic, farmacist și dentist să poată îndeplini, în condiții optime, obligațiile de asigurare a asistenței medicale generale - profilactice, curative și de recuperare medicală -, sa dea dovadă de o înaltă ținuta morala în exercitarea profesiei.
Învățămîntul superior medical și farmaceutic se desfășoară integrat cu asistența medicală și cercetarea științifică medicală, potrivit planurilor și programelor de învățămînt elaborate de Ministerul Sănătății și de Ministerul Educației și Învățămîntului.
Studiile în învățămîntul superior medical și farmaceutic se încheie printr-un examen de diploma. Absolvenții care au promovat examenul obțin diploma, pe baza căreia pot exercita, în condițiile legii, profesiunea de medic, farmacist sau dentist.
Personalul didactic, medici și farmacisti, din învățămîntul superior medical și farmaceutic are obligația sa desfășoare activitate didactica integrată cu asistența medicală și cu cercetarea științifică, sa participe la acțiunile de specializare și de perfecționare profesională a personalului sanitar, potrivit programelor elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Învățămîntului.
În vederea asigurării calității asistenței medicale la nivel corespunzător și a stabilizarii cadrelor medicale în comune, după absolvirea învățămîntului superior medicii vor efectua, în condițiile prevăzute de lege, o perioadă de practica în spitale sau alte unități sanitare, pe baza unui program stabilit de Ministerul Sănătății, sub îndrumarea nemijlocită a unor medici cu experienta și competența profesională deosebită, după care vor lucra în unitățile în care au fost repartizați.
Organizarea, îndrumarea și controlul desfășurării procesului de învățămînt medical și farmaceutic se asigura de către Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Educației și Învățămîntului.
Personalul sanitar cu pregătire superioară cuprinde medici, farmacisti, precum și biologi, chimisti și alt personal de specialitate cu pregătire superioară, care lucrează în domeniul asigurării sănătății.
În exercitarea profesiei, medicul, indiferent de specialitatea și unitatea în care își desfășoară activitatea, are următoarele obligații principale
să aplice și sa folosească procedeele și mijloacele pe care le are la dispoziție pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de sănătate și prevenirea imbolnavirilor
sa controleze aplicarea stricta a normelor de igiena, sa vegheze la menținerea și promovarea sănătății fiecărui cetățean, sa desfășoare o susținută activitate de educație sanitară
sa urmărească modul cum sînt asigurate condițiile igienice la locul de muncă și sa dispună măsurile corespunzătoare pentru înlăturarea pericolelor de imbolnavire a personalului muncitor
să aplice cu promptitudine măsurile de prevenire și combatere a bolilor transmisibile, profesionale și a bolilor cronice
să asigure asistența medicală permanenta a bolnavilor pe care îi are în îngrijire, să aplice tratamentul medical corespunzător și sa promoveze măsuri profilactice pentru prevenirea complicatiilor și cronicizarea bolilor
sa prescrie și sa folosească numai medicamentele și produsele biologice de uz uman necesare pentru efectuarea tratamentului, cuprinse în nomenclatorul de medicamente și produse biologice de uz uman, sa prevină și sa combata abuzul de medicamente, sa semnaleze organelor competente reactiile neprevăzute ale acestora
sa folosească gimnastica medicală pentru tratarea și recuperarea medicală a bolnavilor, corectarea deficiențelor fizice și functionale și sa recomande practicarea exercițiilor fizice pentru întărirea organismului și menținerea sănătății
sa întocmească corect și cu simt de răspundere documentele medicale, potrivit normelor legale
sa participe, în caz de producere a unor calamitati naturale, epidemii sau accidentari, la acțiunile de prim-ajutor și de asistența medicală
sa manifeste deplina înțelegere față de bolnavi, sa evite orice atitudine care poate influența negativ evoluția bolii; sa nu primească sau sa condiționeze, în orice fel, acordarea ingrijirilor medicale ori îndeplinirea celorlalte atribuții ce-i revin de obținerea unor sume de bani ori alte avantaje materiale
sa acorde primul ajutor și să asigure asistența medicală bolnavului pînă la dispariția stării de pericol pentru sănătatea sau viața acestuia ori pînă la internarea bolnavului într-o unitate sanitară
să asigure continuitatea asistenței medicale, sa răspundă la solicitarile bolnavilor și sa locuiască în localitatea în care se afla unitatea sanitară; în acest scop, consiliile populare vor sprijini cadrele medicale pentru obținerea, potrivit legii, a locuințelor necesare.
Farmacistul are următoarele obligații principale
sa participe, alături de medic, la activitatea de apărare și îngrijire a sănătății populației, prevenirea abuzului de medicamente și combaterea automedicatiei
sa îndrume populația asupra modului de utilizare a medicamentelor, respectării dozelor prescrise și a consecințelor folosirii incorecte a acestora; sa popularizeze în rindul cetățenilor folosirea plantelor medicinale în profilaxia și tratamentul unor boli
sa prepare și sa elibereze medicamentele prevăzute în Farmacopeea română, cu respectarea stricta a normelor tehnice, stabilite de Ministerul Sănătății
sa urmărească în permanenta calitățile fizico-chimice ale medicamentelor, sa sisteze consumul celor necorespunzătoare și sa semnaleze, de îndată, organelor competente, modificările constatate
să asigure păstrarea, conservarea și securitatea medicamentelor, potrivit dispozițiilor legale, și sa nu elibereze medicamentele cu termen de valabilitate expirat
sa colaboreze permanent cu medicul pentru utilizarea rațională și eficienta a mijloacelor terapeutice și sa-l informeze ori de cîte ori apar probleme deosebite în consumul de medicamente
sa urmărească cu strictețe respectarea riguroasă a tehnologiilor de fabricație și a calității produselor farmaceutice în cazul în care își desfășoară activitatea într-o unitate de producție a medicamentelor.
Biologul, chimistul și celălalt personal de specialitate cu pregătire superioară din unitățile sanitare au obligația sa participe, potrivit specialitatii lor, alături de medic și farmacist, la activitatea de asistența medicală a populației.
Personalul sanitar mediu este format din surori medicale, laboranti, tehnicieni medicali și alte cadre cu pregătire medie de specialitate.
Personalul sanitar mediu își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul direct al medicului și are, în principal, următoarele obligații
participa la acțiunile de prevenire și combatere a imbolnavirilor, la activitatea de educație sanitară
asigura igiena individuală și îngrijirea permanenta a bolnavului, administrează alimentația și medicamentele prescrise
efectuează, potrivit indicatiei medicului, tratamente și îngrijiri medicale, recoltari de probe, analize de laborator și alte prestații medicale; acorda primul ajutor medical
supraveghează în permanenta starea bolnavilor și informează pe medic asupra evoluției bolii, răspunde cu promptitudine la solicitarile acestora, fiindu-i interzis sa primească sau sa pretindă sume de bani ori alte avantaje materiale de la bolnavii pe care îi are în îngrijire
răspunde de buna păstrare a aparaturii, utilajelor și instrumentarului și a celorlalte materiale din dotare și executa pregătirea și sterilizarea instrumentarului și materialului, cu respectarea normelor tehnice-sanitare. În rețeaua farmaceutica personalul sanitar mediu își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul direct al farmacistului și executa operații de recepție, preparare și eliberare a medicamentelor sau produselor biologice de uz uman. Este interzisă manipularea de către acest personal a produselor toxice sau stupefiante.
Personalul sanitar auxiliar cuprinde infirmiere, ingrijitori și alt asemenea personal care asigura curățenia și păstrarea igienei unităților sanitare, pregătirea materialelor necesare activității, insotirea la nevoie a bolnavilor spitalizati; îndeplinește alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a unității.
Personalul sanitar are obligația să aplice tratamentul medical corespunzător fiecărei boli și să respecte normele medicale de tratament. Nerespectarea normelor medicale de tratament, prescrierea de medicamente contraindicate sau aplicarea unor tratamente necorespunzătoare care cauzează vătămarea integrității corporale sau a sănătății, provoacă o infirmitate permanenta ori pune în primejdie viața unei persoane sau are ca rezultat moartea, se pedepsește potrivit legii penale.
Actele, datele și informațiile medicale obținute de personalul sanitar în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie secret profesional, divulgarea lor fiind interzisă. Nu constituie divulgare a secretului profesional raportarea sau comunicarea datelor sau informațiilor prevăzute în alineatul precedent, în temeiul unor dispoziții legale.
Abrogat.
Personalului sanitar căruia i s-a suspendat dreptul de exercitare a profesiunii îi este interzis sa dea consultații, sa prescrie retete, sa prepare medicamente, să facă tratamente sau sa administreze orice mijloace de tratament din domeniul medicinei sau farmaciei, în calitate de medic, farmacist sau dentist, cu excepția situațiilor de acordare a primului ajutor.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Abrogate.
Părinții săi ceilalți ocrotitori legali au obligația, la orice solicitare a unităților sanitare, să prezinte copilul pentru examinare medicală și aplicarea măsurilor profilactice.