LEGE nr. 246 din 26 octombrie 2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Înainte de a întreprinde vreo măsură de rezoluție în legătură cu un asigurător, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, se asigură că un auditor financiar, persoană juridică, efectuează o evaluare corectă, prudentă și realistă a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale asigurătorului. Cu respectarea prevederilor art. 66 și ale art. 138-140 , în cazul în care sunt respectate toate cerințele enunțate în prezentul capitol, evaluarea se consideră a fi definitivă.
Obiectivul evaluării este acela de a determina valoarea activelor și obligațiilor asigurătorului care îndeplinește condițiile de declanșare a rezoluției menționate la art. 42 și art. 43 alin. (1) .
Scopurile evaluării sunt
să sprijine evaluarea modului în care sunt îndeplinite condițiile de declanșare a rezoluției sau condițiile de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante
în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de declanșare a rezoluției, să contribuie la fundamentarea deciziei privind acțiunea de rezoluție adecvată de întreprins în legătură cu asigurătorul
în cazul exercitării competenței de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante, să contribuie la fundamentarea deciziei privind măsura în care sunt anulate sau diluate acțiunile sau alte instrumente de proprietate, precum și măsura în care are loc reducerea valorii sau conversia datoriilor în instrumente de capital relevante
în cazul aplicării instrumentului instituției-punte sau instrumentului de separare a activelor, să contribuie la fundamentarea deciziei privind activele, drepturile, obligațiile, acțiunile sau alte instrumente de proprietate care urmează să fie transferate și a deciziei privind valoarea oricăror contraprestații ce trebuie plătite asigurătorului supus rezoluției sau, după caz, proprietarilor acțiunilor sau ai altor instrumente de proprietate
în cazul în care se aplică instrumentul de vânzare a activității și a portofoliului, să contribuie la fundamentarea deciziei privind activele, drepturile, obligațiile, acțiunile sau alte instrumente de proprietate care urmează să fie transferate și să furnizeze informații care să permită Autorității de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, să determine care sunt măsurile prevăzute la art. 75
în toate situațiile, să asigure că orice pierderi privind activele asigurătorului sunt asumate în întregime în momentul aplicării instrumentelor de rezoluție.
Fără a aduce atingere cadrului legal privind ajutorul de stat, evaluarea se bazează pe estimări prudente și va tine seama de următoarele condiții
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, și Fondul de garantare a asiguraților, în calitatea sa de administrator al Fondului de rezoluție pentru asigurători, pot recupera orice cheltuieli rezonabile suportate în mod justificat de la asigurătorul supus rezoluției, în conformitate cu prevederile art. 72
Evaluarea trebuie să fie însoțită de următoarele informații, care trebuie să figureze în registrele și evidențele contabile ale asigurătorului
un bilanț actualizat și un raport privind situația financiară a asigurătorului
o analiză și o estimare a valorii contabile a activelor și pasivelor bilanțiere, inclusiv a rezervelor tehnice
o listă a soldurilor datoriilor din bilanț care figurează în registrele și evidențele contabile ale asigurătorului, cu indicarea respectivelor creanțe și ranguri de prioritate, conform legislației aplicabile privind insolvența.
În vederea sprijinirii fundamentării deciziilor menționate la art. 58 lit. d) și e) , informațiile prevăzute la art. 60 lit. b) pot fi însoțite de o analiză și de o estimare a valorii activelor și obligațiilor asigurătorului pe baza valorii de piață, după caz.
Evaluarea indică repartizarea creditorilor pe categorii în funcție de rangurile de prioritate conform legislației aplicabile privind insolvența și furnizează o estimare a tratamentului de care ar fi putut beneficia fiecare dintre categoriile de acționari și de creditori dacă asigurătorul ar fi fost lichidat conform procedurii obișnuite de insolvență.
Această estimare nu afectează aplicarea principiului potrivit căruia "niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat", în conformitate cu prevederile art. 134 .
Evaluarea provizorie menționată la alin. (1) include și o rezervă pentru pierderi suplimentare, justificată în mod adecvat.
Evaluarea este provizorie până la momentul efectuării acesteia de către un auditor financiar, persoană juridică, potrivit art. 55 . Evaluarea definitivă efectuată ulterior evaluării provizorii este distinctă de evaluarea menționată la art. 134 , indiferent dacă este efectuată simultan cu aceasta sau de către același auditor financiar, persoană juridică.
Evaluarea definitivă ex-post se realizează în următoarele scopuri
să asigure că orice pierderi privind activele asigurătorului sunt recunoscute în întregime în evidențele contabile
să contribuie la fundamentarea deciziei de a ajusta creanțele creditorilor sau de a majora valoarea contraprestațiilor plătite, în conformitate cu prevederile art. 64 .
În situația în care prin evaluarea definitivă ex-post se estimează că valoarea activului net al asigurătorului este mai mare decât valoarea activului net, estimată potrivit evaluării provizorii, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, are posibilitatea
să-și exercite competența de a majora valoarea creanțelor creditorilor sau a proprietarilor de instrumente de capital relevante care au fost reduse
să solicite instituției-punte sau vehiculului de administrare a activelor să efectueze o plată suplimentară de contraprestații aferente activelor, drepturilor sau obligațiilor către asigurătorul supus rezoluției sau, după caz, aferente acțiunilor sau instrumentelor de proprietate către proprietarii acțiunilor sau instrumentelor de proprietate.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 56 , evaluarea provizorie efectuată în conformitate cu prevederile art. 63 constituie temei pentru ca Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, să întreprindă acțiuni de rezoluție, inclusiv să preia controlul unui asigurător care intră într-o stare de dificultate majoră, sau să își exercite competența de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante.
Evaluarea face parte integrantă din decizia de aplicare a unui instrument de rezoluție sau de exercitare a unei competențe de rezoluție sau din decizia de exercitare a competenței de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante. Evaluarea în sine nu poate fi contestată separat, dar poate fi contestată împreună cu decizia luată, în conformitate cu prevederile art. 138-140 .
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, este împuternicită să aplice instrumentele de rezoluție asigurătorilor care îndeplinesc condițiile de declanșare a rezoluției.
Potrivit dispozițiilor art. 67 , instrumentele de rezoluție sunt următoarele
vânzarea activității și a portofoliului
instituția-punte
separarea activelor.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate aplica instrumentele de rezoluție individual sau în orice combinație, cu respectarea prevederilor art. 70 .
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate aplica instrumentul de separare a activelor numai împreună cu un alt instrument de rezoluție.
În situația în care sunt utilizate doar instrumentele de rezoluție prevăzute la art. 68 lit. a) sau b) , iar ele sunt utilizate pentru a transfera doar parțial active, drepturi sau obligații ale unui asigurător supus rezoluției, asigurătorul rezidual de la care au fost transferate activele, drepturile sau obligațiile este lichidat, conform procedurii obișnuite de insolvență. Lichidarea se realizează într-un termen rezonabil, având în vedere orice eventuală situație în care asigurătorul rezidual trebuie să furnizeze servicii sau sprijin pentru a permite destinatarului să-și desfășoare activitățile sau să presteze serviciile aferente elementelor transferate, precum și orice alt motiv care face necesară continuarea activității asigurătorului rezidual pentru atingerea obiectivelor rezoluției sau respectarea principiilor prevăzute în lege.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, și Fondul de garantare a asiguraților, în calitatea sa de administrator al Fondului de rezoluție pentru asigurători, acționând în temeiul art. 146 și 147 , pot recupera orice cheltuieli rezonabile suportate în mod justificat în legătură cu utilizarea instrumentelor de rezoluție, cu exercitarea competențelor de rezoluție, în una sau mai multe dintre modalitățile următoare
ca deducere din orice contraprestații plătite de destinatar asigurătorului supus rezoluției sau, după caz, proprietarilor acțiunilor sau ai altor instrumente de proprietate
de la asigurătorul supus rezoluției, în calitate de creditor preferențial
din orice încasări rezultate în urma încetării funcționării instituției-punte sau a vehiculului de administrare a activelor, în calitate de creditor preferențial.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, este împuternicită să transfere către un cumpărător care nu este o instituție-punte
acțiuni sau alte instrumente de proprietate emise de un asigurător supus rezoluției
orice categorii de active, drepturi sau obligații ale unui asigurător aflat în rezoluție sau totalitatea acestora, inclusiv transferul de portofoliu în asigurări.
Transferul menționat la alin. (1) are loc, cu respectarea prevederilor prezentei legi, fără a obține acordul acționarilor asigurătorului supus rezoluției sau al oricărei părți terțe, alta decât cumpărătorul, și fără a se conforma vreunei cerințe procedurale prevăzute de dreptul civil sau de legislația specifică pieței asigurărilor, cu excepția celor prevăzute la art. 89 și 90 .
Un transfer efectuat în conformitate cu prevederile art. 73 trebuie să se realizeze potrivit Legii nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în funcție de circumstanțele existente, și în conformitate cu cadrul legal privind ajutorul de stat.
În sensul prevederilor art. 72 , Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, ia toate măsurile necesare pentru realizarea unui transfer în baza evaluării efectuate potrivit dispozițiilor prezentei legi, având în vedere circumstanțele situației.
Orice contraprestație se plătește de cumpărător, cu respectarea prevederilor art. 72 , în favoarea
proprietarilor acțiunilor sau ai altor instrumente de proprietate, în cazul în care vânzarea activității și a portofoliului s-a efectuat prin transferarea către cumpărător a acțiunilor sau instrumentelor de proprietate emise de asigurătorul supus rezoluției, de la deținătorii respectivelor acțiuni sau instrumente de proprietate
asigurătorului supus rezoluției, în cazul în care s-a efectuat transferarea unora sau a tuturor activelor sau pasivelor asigurătorului aflat în rezoluție la cumpărător.
În situația în care aplică instrumentul de vânzare a activității și a portofoliului, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate exercita competența de transfer în mod repetat, pentru a efectua transferuri suplimentare de acțiuni ori de alte instrumente de proprietate emise de un asigurător supus rezoluției sau, după caz, pentru a efectua transferuri suplimentare de active, drepturi sau obligații ale asigurătorului supus rezoluției.
După aplicarea instrumentului de vânzare a activității și a portofoliului, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate exercita, cu aprobarea cumpărătorului, competențele de transfer în ceea ce privește activele, drepturile sau obligațiile transferate în vederea transferării activelor, drepturilor sau obligațiilor înapoi la asigurătorul supus rezoluției ori a acțiunilor sau altor instrumente de proprietate înapoi la proprietarii lor inițiali, iar asigurătorul supus rezoluției sau proprietarii inițiali au obligația de a reprimi orice astfel de active, drepturi sau obligații, acțiuni sau alte instrumente de proprietate.
Cumpărătorul trebuie să îndeplinească condițiile legale de desfășurare a activităților pe care le dobândește prin transfer în situația în care transferul este efectuat în conformitate cu prevederile art. 73 . În situația în care Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea competentă a cumpărătorului, aceasta evaluează o eventuală cerere de autorizare în acest sens, împreună cu transferul, într-un termen de până la 30 de zile.
Autoritatea de Supraveghere Financiară efectuează evaluarea necesară astfel încât să permită aplicarea promptă a instrumentului de vânzare a activității și a portofoliului și să faciliteze atingerea de către măsura de rezoluție a obiectivelor relevante ale rezoluției. În cazul în care un transfer de acțiuni sau alte instrumente de proprietate ce are loc în virtutea aplicării instrumentului de vânzare a activității și a portofoliului ar duce la achiziționarea sau majorarea unei dețineri calificate în cadrul unui asigurător, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă a acelui asigurător, poate efectua evaluarea, prin derogare de la prevederile legale naționale referitoare la procedura și criteriile de evaluare aplicabile potențialilor achizitori în vederea dobândirii calității de acționar semnificativ al unui asigurător.
În cazul în care direcția care exercită funcția de supraveghere din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară nu a finalizat evaluarea prevăzută la art. 80 , la data transferului de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate se aplică următoarele măsuri
respectivul transfer de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător operează de drept
în cursul perioadei de evaluare și în cursul oricărei perioade de cesionare prevăzute la alin. (5) lit. b) , drepturile de vot ale cumpărătorului, aferente respectivelor acțiuni, sau alte instrumente de proprietate sunt suspendate până la data aprobării prealabile a Autorității de Supraveghere Financiară. Pe perioada suspendării Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, nu poate exercita respectivele drepturi de vot.
În cursul perioadei de evaluare și în cursul oricărei perioade de cesionare prevăzute la alin. (5) lit. b) , sancțiunile și măsurile sancționatoare pentru încălcarea cerințelor cu privire la aprobarea acționarilor semnificativi ai unui asigurător conform Legii nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică respectivelor transferuri de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate.
Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că, imediat după finalizarea evaluării, direcția care exercită funcția de supraveghere notifică în scris cumpărătorului și direcției care exercită funcția de rezoluție decizia sa de a aproba sau, în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor legale emise în aplicarea acestei legi de a se opune respectivului transfer de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător.
În cazul în care direcția care exercită funcția de supraveghere din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară aprobă respectivul transfer de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător, drepturile de vot aferente respectivelor acțiuni sau altor instrumente de proprietate se consideră acordate în întregime cumpărătorului, imediat după primirea de către cumpărător și de către direcția care exercită funcția de rezoluție a respectivei notificări de aprobare.
În cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă, se opune respectivului transfer de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător, în următoarele situații, atunci
drepturile de vot aferente respectivelor acțiuni sau altor instrumente de proprietate, prevăzute la alin. (1) lit. b) , se vor exercita în continuare
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate cere cumpărătorului să cesioneze respectivele acțiuni sau alte instrumente de proprietate într-un termen stabilit de aceasta, care să nu-l afecteze negativ pe cumpărător, ținând cont de condițiile pieței
în cazul în care cumpărătorul nu finalizează respectiva cesionare în termenul stabilit potrivit lit. b) , atunci Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă, poate impune cumpărătorului sancțiunile și măsurile sancționatoare pentru încălcarea cerințelor cu privire la aprobarea acționarilor semnificativi ai unui asigurător. Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că respectivele sancțiuni și/sau măsuri sancționatoare sunt impuse cu acordul direcției care exercită funcția de rezoluție.
Transferurile efectuate în virtutea aplicării instrumentului de vânzare a activității și a portofoliului fac obiectul mecanismelor de siguranță prevăzute de lege.
În scopul exercitării dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii într-un stat membru, cumpărătorul este considerat a fi o continuare a asigurătorului supus rezoluției și poate continua să exercite toate drepturile exercitate de asigurătorul supus rezoluției, aferente activelor, drepturilor sau obligațiilor transferate, astfel cum acestea rezultă din lege și din contractele de asigurare la care este parte.
Cumpărătorul prevăzut la art. 73 poate continua să exercite drepturile asigurătorului supus rezoluției, astfel cum acestea rezultă din lege și din contractele de asigurare la care este parte.
Acționarii sau creditorii asigurătorului supuși rezoluției și alte părți terțe ale căror active, drepturi sau obligații nu sunt transferate nu au niciun drept asupra activelor, drepturilor sau obligațiilor transferate ori în legătură cu acestea.
În situația în care aplică unui asigurător instrumentul de vânzare a activității și a portofoliului, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, scoate pe piață sau ia măsuri în sensul scoaterii pe piață a activelor, drepturilor, obligațiilor, acțiunilor sau altor instrumente de proprietate pe care intenționează să le transfere. Grupuri de drepturi, active și obligații pot fi scoase pe piață separat în vederea vânzării.
Fără a aduce atingere cadrului legal privind ajutorul de stat, dacă acesta este aplicabil, scoaterea pe piață prevăzută la art. 86 se efectuează în conformitate cu următoarele criterii
trebuie să fie transparentă și trebuie să prezinte detaliat activele, drepturile, obligațiile, acțiunile sau alte instrumente de proprietate pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, intenționează să le transfere, având în vedere circumstanțele și, în special, necesitatea de a menține stabilitatea financiară
nu trebuie să favorizeze sau să discrimineze niciun potențial cumpărător
trebuie să fie liberă de orice conflict de interese
nu trebuie să confere niciun avantaj necuvenit vreunui cumpărător potențial
trebuie să țină seama de necesitatea ca acțiunea de rezoluție să se desfășoare cu rapiditate
scopul trebuie să fie maximizarea prețului de vânzare a acțiunilor sau al altor instrumente de proprietate, al activelor, drepturilor sau obligațiilor în cauză.
Cu respectarea criteriului prevăzut la alin. (1) lit. b) , criteriile prevăzute la alin. (1) nu aduc atingere dreptului Autorității de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, de a contacta potențiali cumpărători.