LEGE nr. 207 din 11 iulie 2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii și funcționării băncilor de dezvoltare din România
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege reglementează cadrul general privind constituirea și funcționarea băncilor de dezvoltare pe teritoriul României.
Băncile de dezvoltare sunt instituții de credit care își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale legislației europene și naționale din domeniul ajutorului de stat, inclusiv în ceea ce privește mecanismul de prevenire a fenomenului de excludere a instituțiilor financiare private, ale legislației europene privind administrarea de instrumente financiare din fonduri europene și acordarea de finanțări în cadrul fondurilor și inițiativelor de investiții la nivelul Uniunii Europene, ale legislației din domeniul finanțelor publice.
Băncile de dezvoltare sunt persoane juridice române constituite ca societăți pe acțiuni administrate în sistem dualist, în baza actului constitutiv întocmit potrivit prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și aprobat prin hotărâre a Guvernului. Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc condițiile privind constituirea, organizarea și funcționarea fiecărei bănci de dezvoltare.
În domeniul guvernanței corporative, băncile de dezvoltare aplică dispozițiile prezentei legi și ale actelor emise în aplicarea acesteia. În măsura în care regulile de guvernanță corporativă prevăzute de legislația specifică băncilor de dezvoltare nu dispun, se aplică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016 , cu modificările și completările ulterioare.
Băncile de dezvoltare au ca scop sprijinirea antreprenorialului, dezvoltarea socioeconomică și regională în România prin promovarea investițiilor și facilitarea accesului la finanțare pentru beneficiarii eligibili în acele sectoare în care au fost identificate disfuncționalități ale pieței financiare și decalaje de finanțare, în baza unei analize independente ex-ante, în scopul atenuării și reducerii lor prin desfășurarea de activități de dezvoltare, în conformitate cu legislația Uniunii Europene aplicabilă și cu actele constitutive ale băncilor de dezvoltare.
Banca Națională a României este autoritatea competentă cu supravegherea prudențială a activității băncilor de dezvoltare derulate în nume și pe cont propriu și nu este ținută responsabilă de îndeplinirea obiectivelor băncilor de dezvoltare.
Banca Națională a României stabilește prin regulamente regulile aplicabile activității desfășurate de băncile de dezvoltare în nume și pe cont propriu, pe baza principiilor de prudență aplicabile instituțiilor de credit conform legislației specifice, cu luarea în considerare a specificului activității băncii de dezvoltare.
Abrogat.
Banca Națională a României nu este ținută responsabilă în ceea ce privește respectarea de către băncile de dezvoltare a legislației în materie de ajutor de stat, inclusiv în ceea ce privește mecanismul de prevenire a fenomenului de excludere (crowding-out) a instituțiilor financiare private, a legislației europene privind administrarea de instrumente financiare din fonduri europene și acordarea de finanțări în cadrul fondurilor și inițiativelor de investiții la nivelul Uniunii Europene, a legislației din domeniul finanțelor publice.