LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Personalul din subunitățile și unitățile marinei militare, ambarcat pe nave de suprafață, are dreptul la o primă de ambarcare, astfel
pe timpul cât navele se află în baza lor permanentă: (i) personalul militar și personalul civil - 15% din solda de funcție/salariul de bază; (ii) elevii și studenții instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar - 10% din solda de funcție minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist
pe timpul cât navele se deplasează din baza lor permanentă pentru instrucții, aplicații sau alte misiuni, pe lângă drepturile prevăzute la lit. a) , mai beneficiază de: (i) personalul militar și personalul civil - 15% din solda de funcție/salariul de bază; (ii) elevii și studenții instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar - 10% din solda de funcție minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist
Prin personal ambarcat se înțelege personalul încadrat potrivit statelor de organizare ale navelor respective, precum și cel ambarcat pentru diverse misiuni, inspecții, controale, verificări, reparații ordonate sau planificate de organele competente în documentele care atestă prezența la bordul navelor.
Membrii echipajelor de pe nave care conduc, coordonează, evaluează sau execută efectiv manevrele de plecare și de acostare, precum și alte manevre și activități periculoase beneficiază de o primă egală cu 50% din solda de funcție/salariul de bază zilnic, indiferent de numărul de manevre din zona respectivă.
Personalul care execută salturi din elicoptere în apă are dreptul, pentru fiecare salt, la o primă, astfel
personalul militar și personalul civil - 1% din solda de funcție prevăzută în statul de organizare pentru comandantul unității de scafandri
elevii și studenții instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar - 1% din solda de funcție minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.
Scafandrii militari și civili brevetați beneficiază de o primă de clasificare în limitele a 5-30% din solda de funcție/salariul de bază, diferențiat în raport cu titlul de clasificare deținut.
Scafandrii brevetați și scafandrii cursanți au dreptul pentru orice scufundare reală sau în simulatoare, care cuprinde timpul compresiei, lucrul efectiv și decompresia, la o primă orară sau zilnică, în procente, din 1/3 a soldei de funcție prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri, astfel
pentru scufundarea autonomă cu circuit deschis, scufundarea cu alimentare de la suprafață sau scufundarea cu turela deschisă, o primă orară de 1-5%
pentru scufundarea autonomă cu circuit semiînchis, o primă orară de 1,5-6%
pentru scufundarea autonomă cu circuit închis, o primă orară de 2-3%
pentru scufundarea unitară cu turela închisă, scufundarea unitară cu minisubmarin sau scufundarea unitară în simulatoare, o primă orară de 3-7%
pentru scufundarea în saturație, o primă zilnică de 12-50%.
Pentru scufundările reale, executate de scafandrii de mare adâncime, în scop de antrenament, prima se diminuează cu 20%.
Pentru scufundările reale care se execută în apă, cu temperatura mai mică de 10ºC, precum și pentru cele de testare de noi procedee, echipamente sau aparatură de scufundare, prima de scufundare se majorează cu 25%.
Pentru scufundări reale în cadrul misiunilor de tip EOD, prima se majorează cu 100%.
Scafandrii lansați sau recuperați din/de vedete rapide, submarin sau elicopter beneficiază de o primă de salt sau de recuperare, în procente, din 1/3 a soldei de funcție prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri, astfel: Lansare Recuperare Vedetă Elicopter Submarin Viteză Staționare Evoluție Sas Tub lansare torpilă 12 Nd 24 Nd % % % % % % Cu micul echipament 2 3 3 4 - - Cu echipament complet 3 4 4 5 5,5 6
Pentru misiunile de luptă reale, prima de salt sau de recuperare se majorează cu 100%.
Membrii echipajelor submersibilelor de cercetare și intervenție, precum și personalul de altă specialitate, care, prin natura funcției, execută imersiuni în incintă nepresurizată, au dreptul la o primă orară de 2,5-5% din solda de funcție prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri.
Membrii echipei de suprafață care asigură scufundările din punct de vedere organizatoric, tehnic și medical, stabiliți în conformitate cu normele de organizare și conducere a activităților de scufundare din unitatea de scafandri, au dreptul la o primă orară sau zilnică de 10-25% din prima de scufundare orară sau zilnică de care beneficiază scafandrii brevetați.
Prima orară sau zilnică de scufundare se acordă și personalului de altă specialitate care, prin natura atribuțiilor de serviciu, execută scufundări reale sau în simulatoare.
Condițiile de acordare a primei de clasificare și a primei de scufundare, precum și diferențierea cuantumurilor în cadrul limitelor prevăzute în prezenta secțiune, pe categorii de personal și activități, se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Pe timpul desfășurării activităților de control la bordul navelor românești și străine în cadrul misiunilor de luptă, reglementate prin ordin al ordonatorului principal de credite, personalul echipelor specializate beneficiază de o compensație de 30% din solda de funcție.
Personalul militar și personalul civil beneficiază de o primă de ambarcare de 30% din solda de funcție/salariul de bază, iar elevii și studenții instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar de o primă de ambarcare de 10% din solda de funcție minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.
Pe timpul navigației în imersiune, personalul militar și personalul civil beneficiază de o primă orară de imersiune de 2% din solda de funcție prevăzută în statul de organizare pentru comandantul submarinului, iar elevii și studenții instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar, de o primă de imersiune de 10% din solda de funcție minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.
Pentru navigația submarinului la adâncimi cuprinse între 100-200 m, prima orară de imersiune se dublează, iar pentru navigația la adâncimi de peste 200 m, aceasta se triplează.
Pentru fiecare intrare sau ieșire în/din imersiune se adaugă 30% din valoarea primei orare de imersiune.
Personalul ambarcat pe submarine care participă la proba de imersiune la mare adâncime beneficiază de o primă egală cu două solde de funcție ale comandantului de submarin.
Pentru ieșirea din submarinul avariat, membrii echipajului primesc o primă echivalentă cu 4 solde de funcție ale comandantului de submarin.
Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător și polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care își desfășoară activitatea în situații similare, în condițiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Cadrele militare în activitate, polițiștii și polițiștii de penitenciare, pe timpul cât urmează cursuri de zi în cadrul instituțiilor de învățământ superior, cu acordul și în interesul autorităților sau instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă, avută/avut la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut și de gradații, precum și de celelalte drepturi aplicabile personalului din instituția de învățământ, în condițiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care urmează cursuri de carieră și nivel, precum și alte activități de perfecționare sau formare continuă beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă avute la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut, de gradații și de celelalte drepturi salariale avute, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite. .
Drepturile prevăzute la alin. (1) și (2) se mențin și pe perioada stagiului la unități.
Elevii și studenții instituțiilor de învățământ superior pentru formarea personalului militar după obținerea gradului de ofițer beneficiază de solda gradului acordat.
Personalul contractual care participă la cursuri sau stagii de formare profesională cu scoatere integrală din activitate, cu acordul și în interesul autorităților sau instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, beneficiază, în această perioadă, de o indemnizație egală cu salariul de bază, indemnizațiile, compensațiile și sporurile acordate în luna anterioară trimiterii la aceste forme de pregătire profesională, cu excepția celor care se acordă în raport cu timpul efectiv lucrat.
Pentru ofițerii care, în timp ce urmează cursurile instituțiilor de învățământ superior militare sau civile, precum și doctoratul, sunt înaintați în grad sau pentru maiștrii militari și subofițerii aflați în această situație când li se acordă grade de ofițeri, solda de funcție a acestora nu poate fi mai mică decât solda de funcție minimă prevăzută pentru gradul respectiv. (7) Pentru polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care, în timp ce urmează cursurile instituțiilor de învățământ superior, precum și doctoratul, sunt avansați în grad profesional sau pentru polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare cărora li se acordă grade profesionale superioare, salariul de funcție al acestora nu poate fi mai mic decât salariul de funcție minim prevăzut pentru gradul profesional respectiv. (8) Solda de funcție, solda de grad, gradațiile și, după caz, solda de comandă, precum și alte drepturi salariale pentru personalul militar detașat la alte unități în vederea îndeplinirii atribuțiilor unor funcții sau a unor misiuni se stabilesc și se plătesc de unitățile de la care acesta este detașat.
Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care sunt puși la dispoziție în situații temeinic justificate, potrivit legii, beneficiază de solda de funcție avută/salariul de funcție avut, solda de grad/salariul gradului profesional deținut, gradații, precum și de celelalte drepturi salariale avute, cu excepția soldei de comandă/salariului de comandă, în condițiile prevăzute prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Prevederile alin. (1) se aplică și cadrelor militare în activitate puse la dispoziție ca efect al începerii urmăririi penale.
Cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere primesc solda de funcție, solda de grad, gradațiile și, după caz, solda de comandă, precum și celelalte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, până la sfârșitul lunii în care a avut loc schimbarea poziției de activitate.
Termenul legal de predare a funcției începe de la data schimbării poziției de activitate. Dacă termenul legal de predare a funcției depășește luna respectivă, plata drepturilor bănești prevăzute la alin. (1) se face, în continuare, până la terminarea predării, fără a depăși acest termen. Termenul legal de predare a funcției nu poate depăși 22 de zile lucrătoare.
În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) , pentru cadrele militare înaintate în grad în activitate și trecute în rezervă cu aceeași dată, drepturile salariale se stabilesc, proporțional, în raport cu noul grad.
Cadrele militare prevăzute la alin. (1) trecute în rezervă sau direct în retragere, din inițiativa lor ori pentru motive imputabile acestora, primesc solda de funcție, solda de grad, gradațiile și, după caz, solda de comandă, precum și alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, până la data schimbării poziției de activitate. Situațiile prevăzute la prezentul alineat sunt reglementate, în limitele legii, prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Prevederile alin. (1) , (3) și (4) se aplică, în mod corespunzător, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cărora le încetează raporturile de serviciu.
Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare puși la dispoziție, potrivit legii, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, ca efect al trimiterii în judecata unei instanțe penale, în stare de libertate, precum și cel eliberat pe cauțiune, după caz, beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție minimă/minim corespunzătoare/corespunzător gradului deținut, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut, de gradațiile cuvenite, precum și de alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite, până la definitivarea situației.
Personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, arestați, le încetează plata drepturilor salariale începând cu data suspendării din funcție.
În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, persoanele cărora li s-au aplicat prevederile alin. (1) și (2) vor fi repuse în toate drepturile bănești avute la data punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, inclusiv compensarea drepturilor salariale de care au fost private pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, actualizate potrivit majorărilor sau indexărilor salariale.
În caz de deces, drepturile bănești cuvenite personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil se plătesc, pentru întreaga lună în care a avut loc decesul, după caz, soțului supraviețuitor, copiilor sau părinților, iar în lipsa acestora, celorlalți moștenitori legali.
Drepturile neachitate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu.
Secțiunea a 7-a
Drepturile bănești cuvenite militarilor în termen, soldaților și gradaților profesioniști care urmează modulul instruirii individuale, elevilor și studenților instituțiilor militare de învățământ, elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, respectiv ale cursanților din instituțiile de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare
Elevii și studenții din instituțiile militare de învățământ, persoanele care urmează cursurile de formare a cadrelor militare și militarii în termen beneficiază de o indemnizație lunară, stabilită astfel: Instituții de învățământ Indemnizație - lei Anul I Anul II Anul III Anul IV Școli militare de maiștri militari și subofițeri 217 261 - - Academii și instituții de învățământ superior 261 304 348 391 Școli militare de ofițeri de rezervă 261
Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, respectiv cursanților din instituțiile de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ pentru formarea cadrelor militare, ai instituțiilor de învățământ pentru formarea polițiștilor, respectiv cursanții din instituțiile de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care sunt numiți în funcțiile prevăzute mai jos primesc, începând cu data de întâi a lunii următoare numirii în funcție, pe lângă indemnizația lunară, și o indemnizație suplimentară diferențiată după cum urmează
student sau elev comandant/șef de grupă - 130 lei
student sau elev locțiitor comandant de pluton/șef de clasă - 152 lei
student sau elev plutonier de companie/monitor de detașament (similare) - 174 lei
student sau elev plutonier major de batalion/monitor de an (similare) - 196 lei
student sau elev plutonier adjutant/monitor de instituție de învățământ - 217 lei.
Persoanele declarate ADMIS la cursul de formare a cadrelor militare în activitate au dreptul la o indemnizație lunară, stabilită după cum urmează: Tipul cursului Indemnizație - lei Curs de formare a maiștrilor militari/subofițerilor în activitate 174 Curs de formare a ofițerilor în activitate 348
Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, respectiv cursanților din instituțiile de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Pentru alte situații privind acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta secțiune, ordonatorul principal de credite stabilește indemnizația prin asimilare.
Drepturile prevăzute la art. 16 se acordă și elevilor și studenților instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar, persoanelor care urmează cursurile de formare a cadrelor militare și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, care se deplasează în interes de serviciu și cărora nu li se pot asigura masa și cazarea gratuit în unități din localitatea unde se execută misiunea.
Indemnizațiile prevăzute la alin. (1) , (3) și (4) se actualizează proporțional cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului.
Militarii în termen au dreptul la o indemnizație lunară, astfel: Gradul prevăzut în statul de organizare pentru funcția ce o îndeplinesc Indemnizație - lei Soldat 217 Fruntaș 239
Indemnizația prevăzută la alin. (1) se actualizează proporțional cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului.
Secțiunea a 8-a
Salarizarea personalului militar, a polițiștilor și a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională sau în regii autonome ori în companii naționale aflate în subordinea/coordonarea acestora, precum și salarizarea cadrelor militare și personalului civil de specialitate din structurile militare ale autorității judecătorești
Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională din care provin sau în regii autonome ori în companii naționale aflate în subordinea/coordonarea acestora beneficiază de următoarele drepturi salariale
salariul de bază al funcției îndeplinite, indemnizații, premii, sporuri, precum și alte drepturi de natură salarială care se acordă personalului civil din entitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit reglementărilor care se aplică în entitățile respective
solda de grad/salariul gradului profesional deținut.
Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a) se plătesc de către entitățile unde personalul detașat își desfășoară activitatea.
Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b) se plătesc de către instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională de unde personalul a fost detașat.
În situația în care drepturile salariale lunare prevăzute la alin. (1) sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca militari, polițiști sau funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare încadrați în instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, din care provin, pe funcții stabilite potrivit alin. (5) , cei în cauză pot opta pentru soldele lunare, respectiv salariile lunare, corespunzătoare acestor funcții. În acest caz, diferența până la nivelul soldelor lunare, respectiv salariilor lunare cuvenite în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare se acordă de către instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională de unde personalul a fost detașat.
Pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională din care provin se prevăd funcții în statele de organizare „Anexa M“, în condițiile reglementărilor în vigoare. Pentru alte cazuri în care personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare sunt detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională din care provin, asimilarea funcțiilor îndeplinite, precum și a soldelor de funcție/salariilor de funcție se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Pensia și alte drepturi specifice se stabilesc, potrivit legii, în raport cu solda lunară/salariul lunar, cuvenită/cuvenit în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzătoare funcțiilor stabilite potrivit alin. (5) .
Soldele de funcție/salariile de funcție pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare cărora le încetează detașarea și care sunt puși la dispoziție pentru încadrare ori trecere în rezervă/retragere/încetare a raporturilor de serviciu sunt cele corespunzătoare gradului militar/gradului profesional stabilit conform alin. (5) .
Personalul prevăzut la alin. (1) poate beneficia de premiile care se acordă personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, calculate, în condițiile reglementate pentru aceștia, care se achită din fondurile instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de unde personalul a fost detașat.
Personalul instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională care își desfășoară activitatea la compartimentele speciale din ministere și alte organe centrale beneficiază de o compensație de 10% din salariul de bază. Compensația se plătește de către entitățile unde personalul detașat își desfășoară activitatea.
Personalul detașat între instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, cu excepția celui încadrat pe funcțiile prevăzute în statele de organizare „Anexa M“, este salarizat în conformitate cu reglementările aplicabile categoriei de personal din care face parte, potrivit funcției îndeplinite în instituția unde acesta este detașat.
Drepturile salariale pentru personalul prevăzut la alin. (1) se plătesc de către instituțiile unde acesta este detașat.
Personalul detașat între instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care participă la orice forme de pregătire este salarizat conform secțiunii a 6-a din prezentul capitol.
Drepturile salariale pentru personalul prevăzut la alin. (3) se plătesc de către instituțiile de unde acesta este detașat.
Paragraful 2
Salarizarea personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care își desfășoară activitatea în societățile comerciale, regiile autonome și companiile naționale aflate în subordinea sau în coordonarea acestora
Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care își desfășoară activitatea în societățile comerciale, regiile autonome și companiile naționale aflate în subordinea sau în coordonarea instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională beneficiază de salariul de bază al funcției îndeplinite, de premii, de sporuri și de alte drepturi potrivit prevederilor prezentei legi, precum și de solda de grad/salariul gradului profesional deținut.
Drepturile prevăzute la alin. (1) se plătesc de către entitățile unde personalul își desfășoară activitatea.
Pensia și alte drepturi specifice se stabilesc, potrivit legii, în raport cu solda lunară/salariul lunar cuvenită/cuvenit în calitate de personal militar, polițist sau polițist de penitenciare, corespunzătoare funcțiilor asimilate, potrivit art. 65 alin. (5) .
Modul de acordare și de finanțare a drepturilor bănești cuvenite personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care îndeplinesc funcții în societățile comerciale, regiile autonome și companiile naționale aflate în subordinea sau în coordonarea instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională se stabilește, conform legislației în vigoare, prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Pentru judecătorii și procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.
Pentru procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.
Pentru personalul auxiliar de specialitate și pentru personalul conex militar și civil de la instanțele judecătorești și parchetele militare se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.
Pentru personalul civil al Ministerului Apărării Naționale din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.
Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor militari, ale personalului auxiliar de specialitate, precum si ale personalului conex și civil de la instanțele judecătorești și parchetele militare se stabilesc, după caz, de directorul Direcției instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, respectiv de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru calitatea de cadru militar în activitate, cadrele militare prevăzute la art. 69 mai beneficiază de solda de grad.
Personalul militar care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale
solda de funcție, prevăzută prin ordinul de numire/detașare sau avută anterior, dacă este mai mare, solda de grad, gradațiile la care are dreptul și solda de comandă, după caz
compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite
o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la solda de funcție, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte
o primă de campanie egală cu solda de funcție stabilită potrivit prevederilor lit. a) . Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune.
Polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care desfășoară misiuni și operații similare celor prevăzute la alin. (1) beneficiază de următoarele drepturi salariale
salariul de funcție, prevăzut prin dispoziția/ordinul de numire/detașare sau avut anterior, dacă este mai mare, salariul gradului profesional deținut, gradațiile la care are dreptul, salariul de comandă, după caz
compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite
o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la salariul de funcție, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte
o primă de campanie egală cu salariul de funcție stabilită potrivit prevederilor lit. a) . Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune.
Personalul civil care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale
salariul de bază
compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, stabilite în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite
o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la salariul de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte
o primă de campanie egală cu salariul de bază. Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune. Articolul I În vederea realizării și menținerii capabilității aferente achiziției sistemelor de avioane fără pilot la bord Bayraktar TB2, Ministerul Apărării Naționale trimite personal militar pentru îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului național pentru executarea activităților de instruire pentru operare și mentenanță și activităților de sprijin în derularea programului de înzestrare, în conformitate cu prevederile contractului de achiziție încheiat.
Compensația lunară specifică prevăzută la art. 71 alin. (1) lit. c) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare, se acordă personalului participant la misiunile prevăzute la art. I în cuantum de 100% aplicat la solda de funcție.
Personalul prevăzut la art. I beneficiază de cazare, transport și hrană asigurate, în mod gratuit, conform contractului de achiziție încheiat.
În situația în care nu i se poate asigura dreptul de cazare în condițiile prevăzute la alin. (2), personalul beneficiază de decontarea cheltuielilor de cazare, pe bază de documente justificative, în limita cuantumurilor prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 46/2020.
Pe durata îndeplinirii misiunilor prevăzute la art. I, în zilele când personalului nu i se asigură hrana în condițiile prevăzute la alin. (2), acesta beneficiază de alocație valorică de hrană în cuantumul stabilit la art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 46/2020.
Pe durata misiunilor prevăzute la art. I, în zilele când personalul participant se află în țară sau în concediu de odihnă, acesta nu beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1)-(4).
Pentru misiunile prevăzute la art. I drepturile reglementate de prezenta ordonanță de urgență se acordă cu deducerea cheltuielilor suportate de către partenerul contractual, în conformitate cu prevederile contractului de achiziție încheiat.
Din fondurile prevăzute la alin. (1) se suportă și cheltuielile determinate de pregătirea misiunii și executarea acesteia, generate de
dislocarea personalului din garnizoanele de dispunere de pe teritoriul statului român în zona de desfășurare a misiunii, precum și repatrierea acestuia
achizițiile de bunuri, lucrări și servicii solicitate de specificul misiunii
cheltuielile de operare și sprijin logistic necesare bunei desfășurări a misiunii
selecționarea personalului, vizita medicală, testarea, pregătirea, încheierea asigurărilor de sănătate, în condițiile stabilite de Ministerul Apărării Naționale, precum și în conformitate cu reglementările specifice fiecărei activități
încheierea contractelor de asigurare pentru invaliditate și deces ale personalului
evacuarea medicală a personalului care nu poate fi tratat în unitățile sanitare din zona de executare a misiunii și asigurarea transportului însoțitorilor acestuia
procurarea materialelor necesare, repatrierea, însoțirea și înhumarea personalului decedat, precum și îndeplinirea formalităților specifice
suportarea altor costuri specifice, inclusiv a celor destinate activităților necesare dezvoltării relațiilor cu autoritățile militare și civile locale, precum și cu populația civilă, asigurarea activităților de protocol.
În situațiile în care personalului militar îi încetează raporturile de serviciu cu Ministerul Apărării Naționale înainte de expirarea duratei stabilite prin angajamentul prevăzut la alin. (1), acesta este obligat să restituie cheltuielile individuale de instruire pe timpul misiunii, proporțional cu perioada de angajament rămasă neexecutată.
Cheltuielile individuale de instruire se compun din: a) cheltuielile de instruire rezultate din contracte
cheltuielile de diurnă aferente perioadei de participare la misiuni
cheltuielile determinate de alocația valorică de hrană
cheltuielile de transport internațional.
Prevederile alin. (2) nu se aplică personalului participant la misiune în situația încetării activității din motive neimputabile acestuia.
Structurile/Unitățile se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Perioada, categoriile de personal și mărimea majorării salariale se stabilesc prin ordin al conducătorului instituției.
Drepturile bănești cuvenite personalului care încadrează batalioanele mixte constituite între Armata Românieiși armatele altor țări, precum și cele constituite din polițiști români și polițiști ai altor țări se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare trimiși în afara teritoriului statului român pentru a participa la cursuri, stagii de practică și specializare, perfecționare sau care desfășoară orice fel de activitate în străinătate, în interesul unității trimițătoare, mai puțin cele menționate la art. 71 , beneficiază pe timpul acestor activități, în țară, de solda de funcție/salariul de funcție, solda de grad/salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, de solda de comandă/salariul de comandă, precum și de celelalte drepturi salariale avute, stabilite potrivit reglementărilor în vigoare.
Personalul din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, trimis în misiuni permanente sau temporare în străinătate, potrivit legii, beneficiază de toate drepturile prevăzute pentru personalul trimis în misiune permanentă sau temporară de către Ministerul Afacerilor Externe, precum și de către celelalte ministere, organe și instituții de specialitate ale administrației publice centrale.
În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispozițiile sale se completează cu celelalte prevederi din cuprinsul actelor normative speciale referitoare la drepturile și obligațiile ce revin personalului trimis în misiune permanentă sau temporară în străinătate de către ministere și celelalte organe și instituții de specialitate ale administrației publice centrale.