Înapoi la Legislație

Legea nr. 127/2019 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Text consolidat la
1 ianuarie 2024
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Articole
192

Pe scurt

Legea nr. 127/2019: LEGE nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 1 ianuarie 2024, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 1 ianuarie 2024.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Câte articole are?
192 articole.
Cuprins

LEGE nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.

Art. 2

Sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principii de bază

a)

principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleași norme de drept, pentru toți asigurații sistemului

b)

principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor

c)

principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate și plătite de persoanele fizice și juridice, care contribuie la sistemul public de pensii

d)

principiul egalității, potrivit căruia asigurații care au realizat cel puțin stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii, beneficiază de tratament nediscriminatoriu, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege

e)

principiul repartiției, pe baza căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligațiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii

f)

principiul solidarității sociale, conform căruia asigurații sistemului public de pensii își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor asigurate prevăzute de lege

g)

principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public de pensii, conform legii

h)

principiul imprescriptibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie

i)

principiul incesibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parțial

j)

principiul disponibilității, potrivit căruia pensionarii care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât stagiul minim de cotizare prevăzut de lege pot renunța la pensia stabilită potrivit prezentei legi pentru drepturi prevăzute de legislația specifică asistenței sociale.

Articolele următoare · 2 din 192