LEGE nr. 125 din 13 iulie 2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituția României, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, sa emita ordonanțe în următoarele domenii
Aderarea României la convenții internaționale și ratificarea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale, cu excepția tratatelor
Ratificarea Acordului-cadru asupra cadrului instituțional pentru crearea sistemelor interstatale de transport de petrol și gaze, semnat la Kiev la 22 iulie 1999
Aderarea României la Convenția internationala privind salvarea, adoptată la Londra la 28 aprilie 1989 (reglementează salvarea navelor)
Ratificarea Convenției pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional, adoptată la Montreal la 28 mai 1999
Acceptarea amendamentelor la anexa la Convenția internationala privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetarea/atestarea și efectuarea serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 78), și a Codului privind pregătirea, brevetarea/atestarea și efectuarea serviciului de cart (codul STCW), adoptate prin Actul final al Conferintei părților la aceasta convenție, Londra, 7 iulie 1985
Acceptarea unor amendamente la Convenția internationala din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, încheiată la Londra la 1 noiembrie 1974
Implementarea Rezoluției A 747
referitoare la aplicarea masurarii tonajului tancurilor de balast separat la navele petroliere, adoptată la 4 noiembrie 1993 de către Adunarea Organizației Maritime Internaționale
Ratificarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții pentru eliminarea efectelor inundațiilor din România
Adoptarea Protocolului privind apa și sănătatea la Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apa transfrontiere și a lacurilor internaționale, încheiată la Helsinki la 17 martie 1992, adoptat la Londra la 17 iunie 1999
Adoptarea prevederilor Raportului final ȚINĂ referitor la necesitățile de infrastructura pentru transporturile din România
Ratificarea Acordului de împrumut dintre România și B.I.R.D., destinat finanțării proiectului privind reforma sectorului sanitar
Ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat finanțării Proiectului privind fondul de dezvoltare socială
Ratificarea Acordului de împrumut dintre România și B.I.R.D., destinat finanțării Proiectului "Facilitarea comerțului și transportului în Sud-Estul Europei"
Ratificarea Acordului de împrumut dintre România și B.I.R.D., destinat finanțării Proiectului pentru sprijinirea serviciilor de sustinere a agriculturii
Modificarea Ordonanței Guvernului nr. 120/1998 pentru ratificarea de către România a Convenției-cadru europene privind cooperarea transfrontaliera a colectivităților sau autorităților teritoriale, aprobată și modificată prin Legea nr. 78/1999
Ratificarea Memorandumului de finanțare dintre Guvernul României și Uniunea Europeană referitor la Programul de cooperare transfrontaliera dintre România și Bulgaria - RO9911, semnat la București la 30 decembrie 1999
Ratificarea Memorandumului de finanțare dintre Guvernul României și Uniunea Europeană referitor la Programul de cooperare transfrontaliera dintre România și Ungaria - RO9912, semnat la București la 30 decembrie 1999
Ratificarea Memorandumului de finanțare dintre Guvernul României și Uniunea Europeană referitor la Facilitatea de pregătire a proiectelor PHARE 2000/2001 - RO9915, semnat la București la 30 decembrie 1999
Ratificarea Memorandumului de finanțare PHARE privind Facilitatea pentru infrastructuri de mari dimensiuni (LSIF - Large Scale Infrastructure Facility) - RO9909, semnat la București la 30 decembrie 1999
Ratificarea Memorandumului de finanțare PHARE privind Facilitatea de recuperare (Pre-Ins Facility) - RO9910, semnat la București la 30 decembrie 1999
Ratificarea Memorandumului de finanțare dintre Guvernul României și Uniunea Europeană, referitor la Programul pentru reforma protecției sociale și implementarea acquisului comunitar în domeniul social (CONSENSUS III) - RO9914, semnat la București la 30 decembrie 1999
Ratificarea Memorandumului de finanțare dintre Guvernul României și Uniunea Europeană referitor la participarea la cel de-al cincilea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice
Aprobarea extinderii Aranjamentului Stand-by, încheiat cu F.M
la 5 august 1999
Aprobarea afilierii României la unele organizații sportive internaționale și a plății cotizațiilor
Retragerea României din calitatea de stat membru al Institutului de Cercetări Nucleare - Dubna, Federația Rusa
Modificarea Legii nr. 7/1990 pentru aderarea României la Convenția privind Organizația Europeană de Telecomunicații prin Satelit "EUTELSAT"
Modificarea Legii nr. 8/1990 pentru aderarea României la Convenția privind Organizația Internationala de Telecomunicații Maritime prin Sateliti "INMARSAT"
Modificarea Decretului nr. 199/1990 pentru aderarea României la Acordul privind Organizația Internationala de Telecomunicații prin Satelit "INTELSAT"
Buget, finanțe, bănci, accize, impozite, taxe și tarife
Scutirea de la plata impozitului pe profit aferent veniturilor proprii ale Companiei Naționale "Aeroportul Internațional București-Otopeni"-S.A., destinate acoperirii cheltuielilor de investiții și a avansului pentru finanțarea lucrărilor obiectivului de investiții "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional București-Otopeni" și a celor pentru rambursarea creditelor interne și externe contractate, potrivit legii, cu aceasta destinație
Stabilirea unor tarife pentru serviciile prestate în regim de urgenta către populație de Ministerul de Interne
Modificarea și completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric și al artelor plastice
Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/1992 privind finanțarea ocrotirii sănătății, aprobată prin Legea nr. 114/1992
Destinația sumelor încasate sub forma de tarife pentru accesul la Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial
Anularea obligațiilor restante la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale ale agenților economici din sectorul minier, înregistrate în exercițiile financiare precedente
Asigurarea finanțării acțiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, și a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, și ale Legii nr. 169/1997
Majorarea de către România a capitalului sau autorizat la Agenția Multilaterala de Garantare a Investițiilor (MIGA)
Rectificarea bugetului de stat pe anul 2000
Rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2000
Reorganizarea controlului fiscal la contribuabilii mari
Modificarea Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv
Aprobarea Tarifului vamal integrat român
Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe, aprobată prin Legea nr. 228/1998
Modificarea caracteristicilor unor titluri de stat emise pe bază de legi speciale
Recuperarea creanțelor provenite din plățile efectuate la extern de către Ministerul Finanțelor, în calitate de garant
Modificarea și completarea Legii nr. 129/1998 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului Roman de Dezvoltare Socială
Măsuri pentru desfășurarea normală a activității Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
Reglementarea deținerii și circulației metalelor prețioase în România
Înființarea Agenției SAPARD pentru implementarea tehnica și financiară a programului
Industrie și comerț
Continuarea realizării obiectivului de investiții Centrala Nuclearo-Electrica 5x700 MW - Unitatea 2
Comercializarea produselor și serviciilor de piața
Accelerarea reformei economice și a procesului de privatizare
Măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea inscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare
Modificarea și completarea Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii
Agricultura și alimentație
Instituirea sistemului de plată pentru motorina, pe bază de bonuri valorice, în vederea infiintarii culturilor de cereale paioase și efectuării araturilor din toamna anului 2000
Protecția, ameliorarea și utilizarea durabila a solurilor
Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 56/2000 privind reglementarea depozitarii cerealelor și semințelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum și constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit
Măsuri de protecție împotriva introducerii și răspândirii organismelor de carantina dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România
Aprobarea primei de 500 lei/kg producătorilor agricoli pentru graul de panificatie și de samanta livrat din recolta anului 2000 - destinat consumului intern
Transport
Regimul navigației pe canalele navigabile din România
Organizarea activității de căutare și salvare în transporturi
Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, aprobată și modificată prin Legea nr. 82/1998
Modificarea și completarea Legii nr. 118/1996 privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicată, cu modificările ulterioare
Certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și folosință conform destinației, prin inspecția tehnica periodică
Omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din România
Autorizarea agenților economici care prestează servicii de reparatie, reglare și/sau desfășoară activitate de reconstrucție a vehiculelor rutiere
Certificarea și/sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb și materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere
Repartizarea capacităților de infrastructura feroviara
Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată
Măsuri de accelerare a procesului de armonizare a legislației transporturilor din România cu legislația Uniunii Europene
Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 45/1997 privind înființarea Societății Comerciale "Compania naționala de transporturi aeriene române TAROM" - S.A., aprobată și modificată prin Legea nr. 136/1998
Măsuri pentru facilitarea exploatării porturilor
Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 95/1998 privind înființarea unor instituții publice în subordinea Ministerului Transporturilor
Apărare, ordine publică și siguranța naționala: 1. Definitivarea delimitarilor patrimoniale între Societatea Comercială Nitramonia - S
Fagaras și Regia Autonomă "Arsenalul Armatei" - Uzina de Produse Speciale Fagaras
Statutul și regimul refugiatilor în România
Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, aprobată și modificată prin Legea nr. 216/1998
Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor, aprobată și modificată prin Legea nr. 212/1997
Regulamentul privind conferirea și descrierea decoratiei Semnul onorific în serviciul armatei
Modificarea și completarea anexei nr. 1 la Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publică și siguranța naționala, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții
Modificarea și completarea Legii nr. 78/1995 privind protecția personalului și a patrimoniului din sectorul producției de apărare
Constituirea și organizarea clerului militar
Administrație publică și amenajarea teritoriului
Declararea orașului Sulina și a zonei inconjuratoare ca obiectiv de interes național
Educație și învățământ
Reglementări privind rolul partenerilor sociali în educație și formare profesională
Reglementarea admiterii în colegii și facultăți
Sprijinirea de către stat a învățământului privat
Organizarea în universități de formațiuni de studiu complet în limbi moderne de mare circulație
Acordarea de stimulente pentru elevii școlilor profesionale
Profilurile studiilor master în România
Autorizarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat să își ruleze resursele extrabugetare prin bănci comerciale, cu măsuri prudentiale corespunzătoare
Stingerea prin compensare a unor datorii ale unităților de învățământ special
Echivalari ale examenului de capacitate pentru promotiile anterioare anului 1999
Organizarea sistemului de bacalaureat internațional în România
Munca și protecție socială
Formarea profesională a adulților
Măsuri de utilizare a personalului necesar în cadrul cercetărilor arheologice
Completarea art. 38 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în munca a persoanelor cu handicap
Modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
Reglementări privind organizarea, funcționarea și finanțarea sistemului național de asistența socială
Cultura
Modificarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 67/1997 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național al Cinematografiei și constituirea Fondului cinematografic național, republicată
Completarea cadrului juridic privind dreptul de autor și drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio și video, precum și a programelor de calculator, cu excepția infracțiunilor și a pedepselor
Domeniul public și privat al statului
Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată și modificată prin Legea nr. 98/1999
Reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale
Comunicații
Modificarea și completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 4/1996 privind acordarea licențelor de instalare și operare a rețelelor GSM și DCS 1800 și stabilirea taxelor de licență, republicată
Turism
Reglementarea clasificarii și regimul juridic al zonelor și stațiunilor turistice
Modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 8/1998 privind constituirea Fondului special pentru promovarea și dezvoltarea turismului, aprobată și modificată prin Legea nr. 23/2000
Modificarea Ordonanței Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice
Modificarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România
Organizarea unor profesii
Organizarea și exercitarea profesiei de consilier în proprietate industriala; 2. Autorizarea experților criminalisti
Organizarea și funcționarea serviciilor de supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate și reintegrare socială
Sănătate
Modificarea și completarea Legii nr. 146/1999 privind organizarea, funcționarea și finanțarea spitalelor
Acordarea gratuita a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru medici și pentru personalul angajat în unitățile sanitare
Modificarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman
Stațiunile balneare, climatice și balneoclimatice, precum și de asistența medicală balneara și de recuperare, cu excepția aspectelor privind reglementarea regimului proprietății
Prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun
Modificarea și completarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igiena și sănătate publică
Suplimentarea veniturilor și cheltuielilor Fondului special pentru sănătate publică pe anul 2000
Salarizare
Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată
Stabilirea sistemului unitar de salarizare aplicabil tuturor funcționarilor publici
Abrogarea art. 2 alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă
Protecția consumatorilor
Evaluarea conformitatii produselor în România
Garanțiile legale pentru produsele comercializate către consumatori
Răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase
Finanțarea centrelor de consultanța și informare a consumatorilor
Regimul juridic al contractelor la distanta
Minorități
Înființarea Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale
Prevenirea discriminarii
Sponsorizare
Modificarea și completarea Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare
Culte
Reglementări privind unele forme de sprijin pentru unitățile de cult cu venituri mici sau fără venituri din cadrul cultelor religioase
Cercetare științifică și dezvoltare tehnologică
Statutul personalului din activitatea de cercetare-dezvoltare
Modificarea Ordonanței Guvernului nr. 8/1997 privind stimularea cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovarii, aprobată și modificată prin Legea nr. 95/1998, cu modificările ulterioare
Reinstituirea Medaliei Meritul Științific
Statistica
Modificarea Ordonanței Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii publice, republicată, cu modificările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile art. 114 alin. (3) din Constituția României, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000 ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi depuse la Camera Deputaților și la Senat spre aprobare, potrivit procedurii legislative, nerespectarea termenului atragand încetarea efectelor acestora.
Ordonanțele depuse de Guvern, potrivit alin. (1), vor fi dezbătute cu prioritate.
În domeniile de abilitare prevăzute în prezenta lege, dacă au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de una dintre Camerele Parlamentului ori dacă au fost elaborate și depuse rapoarte ale comisiilor permanente sesizate în fond, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanțelor.