LEGE nr. 10 din 25 noiembrie 1972 CODUL MUNCII
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În Republica Socialistă România, desființarea pentru totdeauna a exploatării și asupririi omului de către om, dezvoltarea impetuoasă a forțelor de producție și generalizarea relațiilor de producție socialiste, aflate într-un proces continuu de perfecționare, aseaza munca - principalul factor de progres și civilizatie - pe cea mai înaltă treapta a valorilor sociale.
Oamenii muncii, în calitate de producători ai valorilor materiale și spirituale și în același timp de proprietari ai mijloacelor de producție, ai întregii avutii naționale, au dreptul și datoria de a desfășura o munca utila pentru societate, bunăstarea și interesele fiecăruia fiind legate organic de bunăstarea și dezvoltarea societății în ansamblu.
Tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România, fără nici o ingradire sau deosebire de sex, naționalitate, rasa sau religie, le este garantat dreptul la munca, avînd posibilitatea de a desfășura o activitate în domeniul economic, tehnico-științific, social sau cultural, potrivit aptitudinilor, pregătirii profesionale și aspiratiilor fiecăruia, în funcție de nevoile întregii societăți.
Repartizarea și utilizarea deplina și rațională a resurselor umane se realizează în concordanta cu obiectivele planului de dezvoltare economico-socială a tarii, cu cerințele sporirii necontenite a eficientei economice și sociale a muncii, cu necesitatea dezvoltării armonioase și echilibrate a tuturor județelor tarii.
Pe măsura dezvoltării bazei economice a socialismului, a introducerii în producție a rezultatelor științei și tehnicii contemporane, a dezvoltării învățămîntului și culturii, în țara noastră are loc ștergerea treptata a deosebirilor esențiale dintre munca fizica și cea intelectuală, dintre modul de muncă și viața de la sat și cel de la oraș, și omogenizarea treptata a societății.
Munca, în condițiile societății socialiste, formează și dezvolta între oameni relații noi, de colaborare, de întrajutorare și respect reciproc - potrivit principiului "toți pentru unul și unul pentru toți" -, contribuie activ la formarea și dezvoltarea multilaterala a personalității umane.
Prin activitatea desfășurată în comun în industrie, construcții, agricultura și silvicultura, transporturi și telecomunicații, cercetarea științifică, instituțiile de învățămînt, de arta, cultura și în celelalte domenii, pentru inflorirea patriei socialiste, se dezvolta relații de înfrățire între oamenii muncii români, maghiari, germani, sirbi și de alte naționalitati, se intareste continuu coeziunea moral-politica a întregului popor în jurul Partidului Comunist Roman.
Însușirea sub orice formă a muncii altuia și toate manifestările de parazitism social sînt interzise ca incompatibile cu orînduirea socialistă, cu principiile eticii și echității socialiste.
Începînd cu vîrsta de 16 ani, fiecare persoana apta de munca și care nu urmează cursurile unei școli este datoare sa desfășoare, pînă la vîrsta de pensionare, o munca utila societății, care să-i asigure mijloace de existenta și de dezvoltare spirituală. Încadrarea în munci temporale se poate face și de la vîrsta de 14 ani, iar în unități industriale, de la vîrsta de 15 ani, cu încuviințarea părinților sau a tutorilor, dar numai pentru munci potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile și cunoștințele lor. Cel în cauza are dreptul și îndatorirea să-și continue studiile pentru absolvirea învățămîntului general obligatoriu. Unitățile care au încadrat în munca tineri în vîrsta de 14-16 ani au obligația să-i sprijine în vederea continuării învățămîntului general obligatoriu.
Prin încadrarea într-o unitate socialistă, fiecare persoana dobîndește calitatea de membru al colectivului de muncă din acea unitate, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta calitate.
Fiecare membru al colectivului de muncă participa la conducerea unității și poarta răspunderea față de societate, atît individual, cît și împreună cu ceilalți membri ai colectivului, pentru buna gospodărire și dezvoltare a părții din avutia naționala încredințată, fiind dator să-și consacre întreaga capacitate, pricepere și putere de muncă scopului ca unitatea în care lucrează să-și desfășoare activitatea cu maximum de eficienta.