LEGE nr. 10 din 25 noiembrie 1972 CODUL MUNCII
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Durata timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe saptamina și 8 ore pe zi.
În cazul stabilirii pentru o anumită zi lucrătoare din saptamina a unei durate mai mici de 8 ore, timpul de muncă în celelalte zile poate fi mai mare, fără a depăși 9 ore pe zi.
Pînă la înlăturarea cauzelor care determina condiții de muncă vătămătoare, grele sau periculoase, la unele locuri de muncă durata timpului de muncă pentru persoanele care lucrează în astfel de condiții se reduce sub 8 ore pe zi, fără ca aceasta sa ducă la o scădere a remunerării.
Locurile de muncă cu condiții vătămătoare, grele sau periculoase și durata redusă a timpului de muncă stabilit pentru fiecare dintre ele se determina prin hotărîre a Consiliului de Miniștri. În acest scop, ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor județene și al municipiului București vor face propuneri corespunzătoare, cu avizul Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății și al Uniunii Generale a Sindicatelor.
Pentru persoanele al căror program de lucru se desfășoară în timpul nopții, durata timpului de muncă este mai mica cu o ora decît durata muncii prestate în timpul zilei, fără ca aceasta sa ducă la o scădere a remunerării. Prevederile acestui alineat nu se aplică și celor care au un program normal de muncă mai mic de 8 ore.
În unitățile în care procesul de muncă este neintrerupt sau unde condițiile specifice ale muncii o impun, programul din timpul nopții poate fi egal cu cel din timpul zilei. Munca prestată în timpul nopții, în cadrul unui asemenea program se plătește cu un spor de 15% din salariul tarifar de încadrare, pentru orele lucrate în timpul nopții, dacă aceste ore reprezintă cel puțin jumătate din programul normal de lucru. În mod excepțional Consiliul de Miniștri poate aproba la unele unități majorarea pînă la 25% din salariul tarifar a sporului pentru munca în timpul nopții.
De sporul pentru munca de noapte beneficiază și persoanele al căror timp de lucru se stabilește în condițiile art. 113.
Se considera munca în timpul nopții aceea care se prestează în intervalul cuprins între orele 22-6, cu posibilitatea abaterii, în cazuri justificate, cu o ora în minus sau în plus față de aceste limite.
În construcții, în industria forestieră, în agricultura precum și în alte activități cu condiții specifice, durata zilei de muncă poate fi mai mare în condițiile și limitele stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniștri, de comun acord cu Uniunea Generală a Sindicatelor, urmînd ca în medie sa nu depășească, lunar, trimestrial, semestrial sau anual, după caz, durata normală a zilei de muncă.
În cursul programului de lucru se poate acorda o pauza pentru masa de cel mult 1/2 de ora, care nu se include în durata timpului de muncă. În unitățile în care nu se poate întrerupe lucrul se va da posibilitatea ca masa să fie luată în timpul serviciului.
Intervalul dintre doua zile de muncă este de cel puțin 12 ore consecutive, cuprinse între sfîrșitul programului de lucru dintr-o zi și începutul programului de lucru din ziua următoare. Acest interval poate fi mai mic - dar nu sub 8 ore - la schimbarea turelor.
Modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor, evidenta prezentei persoanelor încadrate în munca, se stabilesc prin regulamentul de ordine interioară.
Prestarea muncii peste durata normală stabilită conform articolelor precedente poate fi cerută în următoarele cazuri
pentru preintimpinarea sau înlăturarea efectelor calamităților sau altor cazuri de forta majoră, precum și în situații care periclitează sănătatea sau viața altor persoane
pentru înlăturarea efectelor unor situații neprevăzute, care ar dăuna bunei funcționari a serviciilor de aprovizionare cu apa și energie electrica, de canalizare, a serviciilor poștale și de telecomunicații, a căilor și mijloacelor de transport în comun, a instalațiilor de distribuire a combustibilului
pentru repararea dispozitivelor sau instalațiilor, în cazul în care defectiunea acestora provoacă încetarea lucrului pentru mai multe persoane
pentru prevenirea sau înlăturarea unor situații care ar putea provoca degradarea sau distrugerea materiilor prime, materialelor ori produselor.
Munca peste durata normală în situațiile prevăzute în alineatul precedent se prestează pe baza dispoziției conducerii unității, data cu acordul comitetului sindicatului.
Munca peste durata normală poate să fie prestată și în alte condiții deosebite, în legătură cu interesele producției și ale muncii. În acest caz, munca peste durata normală poate fi prestată pînă la 120 ore pe an, pentru o persoană, pe baza aprobării prealabile a centralelor, ministerelor și celorlalte organe centrale, comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, cu acordul unităților sindicatelor de ramura. Prin hotărîre a Consiliului de Miniștri, cu acordul Uniunii Generale a Sindicatelor, la propunerea organelor prevăzute în alineatul precedent facuta în urma consultării colectivelor de muncă, se va putea aproba pentru unele unități în cazuri cu totul deosebite, efectuarea de ore suplimentare peste plafonul de 120 ore anual, fără însă a se depăși 360 ore anual.
Orele în care o persoană prestează munca peste durata normală a timpului de lucru sînt ore suplimentare și se compensează cu timp liber corespunzător. Dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzător, în următoarele 30 de zile, și cel în cauza este de acord, orele suplimentare se vor retribui cu un spor, după cum urmează
50% din salariul tarifar de încadrare pentru primele 2 ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru
100% din salariul tarifar de încadrare pentru orele care depășesc primele 2 ore și pentru munca prestată în zilele de repaus săptămînal, zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care, potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează.
Nu se retribuie suplimentar munca prestată peste programul de lucru de către persoanele cu funcții de conducere, precum și de către cele a căror activitate - datorită specificului muncii - nu se poate încadra în programul normal de lucru; aceste persoane beneficiază de o salarizare stabilită în raport cu răspunderea și obligațiile ce le revin, precum și, după caz, de indemnizații și concedii suplimentare.
Programul de lucru pentru persoanele care lucrează în tura continua, turnus sau alte forme de organizare a timpului de lucru și în ore de garda pe unitate de către personalul medico-sanitar, precum și modalitățile de plată, se vor stabili prin hotărîre a Consiliului de Miniștri, cu acordul Uniunii Generale a Sindicatelor.
Orele prestate de persoanele încadrate în munca peste programul de lucru în scopul asigurării serviciului pe unitate - cu excepția celor care îndeplinesc funcții de conducere a unităților - se compensează cu timp liber corespunzător în următoarele 60 de zile.
Persoana încadrată în munca are dreptul, în fiecare saptamina, la un repaus de cel puțin 24 de ore consecutive.
Repausul săptămînal se acordă, de regula, duminica. În cazurile în care procesul de producție nu permite întreruperea activității sau specificul serviciului impune desfășurarea muncii și în ziua de duminica, conducerea unității, cu acordul comitetului sindicatului, stabilește o alta zi din saptamina, ca zi de repaus, cu condiția ca cel puțin o dată în 2 luni fiecărei persoane sa i se asigure ziua de repaus săptămînal duminica. În cazuri excepționale, impuse de condițiile în care se desfășoară activitatea pe santiere izolate, repausul săptămînal poate fi acordat, prin cumulare, într-o perioadă mai lungă, cu consimțămîntul persoanelor încadrate în munca.
Zilele de sărbătoare legală și celelalte zile în care nu se lucrează se stabilesc prin lege.
Persoanele încadrate în munca au dreptul - în condițiile legii - în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă plătit, de 15- 24 zile lucrătoare, în raport cu vechimea în munca.
În afară concediului acordat în raport cu vechimea în munca, cei care lucrează în locuri de muncă cu condiții vătămătoare, grele sau periculoase beneficiază de concedii suplimentare, în condițiile stabilite de dispozițiile legale. De concedii suplimentare beneficiază, potrivit dispozițiilor legale, și cei care au funcții de conducere a unităților și asimilații lor.
Concediul de odihnă al personalului didactic se stabilește prin statutul personalului didactic și se acordă în timpul vacantelor școlare sau universitare.
Concediul de odihnă se efectuează integral și în fiecare an calendaristic; concediul se poate acorda și fractionat, dacă interesele serviciului o cer sau la solicitarea celui în cauza, atunci cînd interesele serviciului permit, cu condiția însă ca una din fracțiuni să fie de cel puțin 15 zile.
Concediul de odihnă care nu a putut fi efectuat din motive justificate în timpul anului calendaristic pentru care se cuvine va fi efectuat în cursul anului următor, împreună sau separat de concediul pe acest an.
Pentru perioada concediului de odihnă, persoanele încadrate în munca beneficiază de o indemnizație calculată pe baza salariului mediu realizat în ultimele 12 luni și care li se plătește anticipat.
Unitățile cu activitate sezoniera, precum și, în situații deosebite, alte unități, pot acorda concedii fără plata, pe o perioadă nedeterminată, cu păstrarea calității de persoane încadrate în munca a celor în cauza și menținerea unor drepturi ce decurg din aceasta calitate.
Condițiile în care se pot asigura concedii fără plata de unitățile prevăzute în alineatul precedent se stabilesc prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.
Asigurarea folosirii judicioase a timpului liber fiind o problemă de interes social, organele de stat, sindicatele, celelalte organizații obștești, fiecare unitate, trebuie să se preocupe de condițiile necesare recreerii, refacerii capacității de muncă, lărgirea orizontului de cultura și de cunoaștere a tuturor celor ce muncesc. Oamenii muncii și familiile lor beneficiază de locuri de odihnă și agrement, biblioteci, case de cultura, cluburi, terenuri și baze sportive, precum și de alte condiții menite să contribuie la satisfacerea mereu crescinda a cerințelor și preferintelor în folosirea timpului liber.
Raporturile de muncă încetează la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de muncă sau ca urmare a încetării acestuia, prin acordul dintre persoana încadrată în munca și unitate, precum și prin desfacerea contractului din inițiativa uneia dintre părți.
Contractul de muncă poate fi desfăcut, din inițiativa unității, în cazul cînd
unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza ca urmare a reorganizării
unitatea își încetează activitatea prin încetare
unitatea se muta în alta localitate, iar persoana încadrată nu accepta sa o urmeze
unitatea se muta în alta localitate și are posibilitatea să-și asigure pe plan local cadrele necesare
persoana nu corespunde, sub raport profesional, postului în care a fost încadrată
în postul ocupat de persoana încadrată în munca este integrat, pe baza hotărîrii organelor competente, cel care a deținut anterior acel post
persoana încadrată în munca se pensionează pentru limita de vîrsta ori pentru invaliditate de gradul 1 sau 2
cel menținut sau reincadrat în munca după pensionarea sa pentru limita de vîrsta nu mai este necesar
persoana încadrată în munca săvîrșește o abatere grava sau încalcă în mod repetat obligațiile sale de muncă, inclusiv normele de comportare în unitate
cel în cauza este arestat mai mult de 60 de zile
persoana încadrată în munca este condamnata definitiv pentru o infracțiune în legătură cu munca sa, dacă condamnarea o face necorespunzătoare postului pe care îl deține
instanța penală a pronunțat interdicția de exercitare a profesiei, temporal sau definitiv.
Contractul de muncă poate fi desfăcut pe temeiul lit. e, i sau k, în termen de cel mult de la o luna de la constatarea, de către conducătorul unității, a împrejurării care constituie temeiul desfacerii.
În cazurile de desfacere a contractului de muncă pentru motivele prevăzute în art. 130 alin. 1 lit. a-f, unitatea va acorda persoanei al carei contract de muncă a fost desfăcut un preaviz de 15 zile lucrătoare. În perioada preavizului este obligată sa continue activitatea potrivit programului de lucru.
În cazul în care unei persoane i se desface contractul de muncă fără ca unitatea sa o încunoștiințeze din timp despre această măsură - neacordîndu-i preavizul de 15 zile lucrătoare - aceasta persoana are dreptul sa primească la desfacerea contractului de muncă o indemnizație egala cu salariul tarifar de încadrare pe o jumătate de luna.
La desfacerea, din inițiativa unității, a contractului de muncă va fi consultat comitetul sindicatului. În cazul persoanelor încadrate în munca, care sînt membri ai comitetului sindicatului sau ai altor organe sindicale, va fi consultat și organul sindical superior; în cazul celor aleși în organul de conducere colectivă al unității sau în comisia de judecată, se va lua și aprobarea organului care i-a ales.
În cazul persoanelor încadrate în munca de organul ierarhic superior, desfacerea contractului de muncă se face de acel organ.
În cazul în care contractul de muncă urmează să fie desfăcut din inițiativa unității pentru motivele prevăzute în art. 130 alin. 1 lit. a-c, e și f, aceasta este obligată să ofere persoanelor în cauza trecerea în alta munca corespunzătoare, solicitînd în acest scop sprijinul organului ierarhic superior și al organelor de repartizare în munca sau, după caz, sa ia măsuri pentru recalificarea acestor persoane.
Unitățile au obligația de a asigura trecerea pe locuri de muncă corespunzătoare a celor pensionați pentru invaliditate de gradul 3, în cazul imposibilității menținerii lor în continuare în munca avută la pensionare. De asemenea, unitățile au obligația sa repuna în munca deținută anterior sau într-o munca corespunzătoare pregătirii lor pe cei care au întrerupt activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și au devenit capabili de muncă.
Desfacerea contractului de muncă, în toate situațiile, se stabilește prin dispoziția scrisă a conducerii unității, cu arătarea motivelor, a prevederilor legale pe care se întemeiază, a termenelor, precum și a organelor la care măsura luată se poate ataca.
Dispoziția de desfacere a contractului de muncă se comunică în scris în termen de 5 zile de către unitate. Ea își produce efectele de la data comunicării.
Desfacerea contractului de muncă din inițiativa persoanei încadrate în munca se face cu un preaviz de 15 zile lucrătoare; în cazul funcțiilor de conducere, preavizul este de 30 zile. În perioada preavizului aceasta persoana este obligată sa continue activitatea potrivit programului de lucru.
În caz de anulare a desfacerii contractului de muncă, unitatea este obligată sa reincadreze în funcția avută pe cel căruia i s-a desfăcut contractul în mod nejustificat și să-i plătească pe timpul cît a fost lipsit de salariu din aceasta cauza o despăgubire calculată pe baza salariului sau mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de muncă.
Dacă persoana în cauza s-a încadrat între timp într-o funcție cu o retributie inferioară sau a realizat alte cistiguri mai mici, despăgubirea prevăzută în alineatul precedent va consta, pentru perioada respectiva, în diferența dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă și cîștigul realizat între timp.
Persoana care cu rea-credința a determinat aplicarea măsurii desfacerii contractului de muncă, răspunde material, disciplinar și, după caz, penal. Persoana vinovata de neexecutarea hotărîrii de reintegrare răspunde față de unitate pentru plata despăgubirii pe timpul de la pronunțarea hotărîrii și pînă la executarea efectivă a acesteia.
Timpul cît o persoană a desfășurat activitate pe baza unui contract de muncă constituie vechime în munca și alte perioade prevăzute de lege.
Condițiile în care o persoană încadrată are vechime în munca, vechime neîntreruptă în munca, vechime neîntreruptă în aceeași unitate, vechime în funcție, meserie sau profesie, precum și modul de calcul al acestora, stabilite de lege, iar dovada se face cu carnetul de muncă și cu alte acte sau mijloace de dovada, în condițiile legii.
Unitatea este obligată sa elibereze persoanelor încadrate în munca, la încetarea contractului de muncă, carnetul de muncă, completat cu toate datele la zi.
Îmbunătățirea continua a condițiilor de muncă, grija pentru apărarea vieții și sănătății oamenilor muncii în procesul de producție, pentru prevenirea accidentelor de muncă și imbolnavirilor profesionale, constituie o preocupare permanenta a statului, o obligație de prim ordin a tuturor ministerelor și celorlalte organe centrale, a unităților economice și instituțiilor.
Prin inzestrarea întreprinderilor cu mașini și utilaje de înaltă tehnicitate, mecanizarea și automatizarea proceselor de producție, se asigura ușurarea efortului fizic al muncitorilor, securitatea muncii acestora, în care scop statul aloca fonduri importante pentru protecția muncii.
Măsurile de protecție a muncii se stabilesc prin norme de tehnica securității și de igiena muncii - pe locuri de muncă, mașini, utilaje, aparate, instalații, echipamente și procese tehnologice.
Normele republicane de protecție a muncii sînt obligatorii pentru toate ramurile de producție; pentru locuri de muncă cu un specific deosebit se stabilesc, pe baza normelor republicane, de către ministere și celelalte organe centrale, norme de protecție departamentale.
Parte integrantă a procesului de producție, protecția muncii se va asigura încă din faza de proiectare a obiectivelor și de realizare a investițiilor - clădiri, instalații, utilaje, echipamente, mașini, aparate, dispozitive - la amplasarea și exploatarea acestora, precum și la introducerea de noi procese tehnologice, corespunzător nivelului științei și tehnicii moderne.
Unitățile noi sau reutilate nu-și pot începe activitatea, total sau parțial, decît cu autorizarea prealabilă a organelor de protecție a muncii și a organelor sanitare.
Persoanele încadrate în munca au dreptul, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, la echipament de protecție gratuit. De asemenea, au dreptul, în condițiile legii, la echipament de lucru.
Persoanelor care lucrează în anumite condiții vătămătoare sau periculoase li se acordă în timpul lucrului, potrivit dispozițiilor legale, alimentație specială în scopul creșterii rezistentei organismului.
Conducerile unităților au obligația sa stabilească, o dată cu măsurile de realizare a planului de producție sau a sarcinilor de serviciu, măsuri de protecție corespunzătoare fiecărui loc de muncă, inclusiv măsuri pentru prevenirea și combaterea poluarii mediului înconjurător. De asemenea, vor lua măsuri ca persoanele încadrate în munca sa cunoască temeinic normele de securitate și igiena a muncii, pe care trebuie să le respecte în desfășurarea activității lor.
Conducerile unităților au obligația sa analizeze periodic, împreună cu organele sindicale și sanitare, cauzele accidentelor de muncă și imbolnavirilor profesionale și sa ia măsuri pentru înlăturarea factorilor nocivi care periclitează viața și sănătatea oamenilor muncii.
Răspunderea pentru realizarea deplina a măsurilor de protecție a muncii o au, potrivit atribuțiilor ce le revin, cei care organizează, conduc, coordonează și controlează procesele de muncă în unități.
Persoanele încadrate în munca sînt obligate sa cunoască și să respecte integral normele de securitate și de igiena a muncii la locurile unde își desfășoară activitatea, sa folosească și sa întrețină în bune condiții mijloacele de protecție individuale ce le-au fost încredințate.
Încălcarea dispozițiilor legale privitoare la tehnica securității și igiena muncii se constata de organele ierarhic superioare, organele inspecției de stat pentru protecția muncii, de organele sanitare și de organele sindicale și atrage răspunderea disciplinară, administrativă, materială sau penală, după caz, potrivit legii.
Asigurările sociale pentru persoanele încadrate în munca în unitățile socialiste de stat sînt organizate de stat. Asistența medicală în caz de boala și accidente de muncă, plata de ajutoare bănești în caz de pierdere temporară a capacității de muncă, sprijin pentru întărirea și refacerea sănătății plata concediilor de maternitate, acordarea pensiilor, precum și alte măsuri cu caracter special, constituie expresia unei înalte griji ce se acordă în societatea noastră producătorilor tuturor bunurilor materiale și spirituale.
Beneficiază de dreptul la asigurări sociale în condițiile legii, și membrii de familie ai persoanei încadrate în munca.
Asigurările sociale se realizează prin: a) Indemnizații acordate în caz de incapacitate temporară de muncă nedeterminată de boala sau accident; pentru refacerea și întărirea sănătății, în caz de interzicere de către organele medicale, ca măsura preventivă, a accesului la locul de muncă, deces în familie, precum și în alte cazuri prevăzute de lege
Înlesniri în caz de trimitere la odihna și tratament în stațiuni balneoclimatice
Pensii pentru limita de vîrsta
Pensii în caz de invaliditate
Pensii pentru urmași. (2) De asemenea, persoanele încadrate în munca mai beneficiază de
asistența medicală gratuita cu caracter profilactic și curativ pe timpul tratamentului ambulatoriu și pe timpul internării în spitale sau alte unități sanitare cu paturi
medicamente și materiale sanitare gratuite necesare pe timpul acțiunilor cu caracter profilactic și al internării în spital sau în alte unități sanitare cu paturi; medicamente și materiale sanitare necesare pentru tratamentul ambulatoriu, în condițiile legii
întreținere gratuita pe timpul internării în spitale, alte unități sanitare cu paturi sau ambulatorii.
Contractul persoanei încadrate în munca nu poate fi desfăcut din inițiativa unității în timpul incapacității temporare de muncă în care primește ajutoare de asigurări sociale, în caz de graviditate, în timpul concediului de maternitate și în perioada de alaptare, în perioada cît îngrijește copilul bolnav, în vîrsta de pînă la 3 ani, precum și în timpul cît soțul satisface serviciul militar, în afară de cazurile prevăzute la art. 130 alin.1 lit. c, d, g, j, k, l.
Persoanele încadrate în munca vor fi repartizate la alte munci decît cele care le revin potrivit încadrării lor, pe baza recomandarii medicale, în perioada în care se afla sub tratament medical, fără ca prin aceasta să le scada salariul, pe o perioadă de pînă la 3 luni în cursul unui an calendaristic.
În vederea recuperării sociale și profesionale a acelor persoane care, fiind încadrate în munca, nu mai pot lucra în meseria sau profesia lor ca urmare a unor accidente, boli profesionale sau altor boli care provoacă invaliditate, se vor organiza cursuri de recalificare de către întreprinderi, ministere și celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, sub îndrumarea metodologică a Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății.
Statul sprijină calificarea și plasarea în munca a persoanelor handicapate. Unitățile vor lua măsuri pentru încadrarea în munca a acestor persoane, ținînd seama de criteriile și prioritățile stabilite prin dispozițiile legale.
Cuantumul contribuției unităților pentru asigurările sociale se stabilește prin lege. Neplata cotizațiilor de asigurări sociale de către unitate nu lipsește persoanele încadrate în munca de ajutoarele materiale ce li se cuvin.
Deosebit de pensia de asigurări sociale, persoanele încadrate în munca beneficiază dintr-un fond constituit pe baza contribuției lor pe principiul mutualitatii, de o pensie suplimentară, ale carei condiții de acordare se stabilesc prin lege.