LEGE nr. 10 din 25 noiembrie 1972 CODUL MUNCII
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Selecționarea și pregătirea cadrelor, repartizarea lor pe ramuri de activitate, se fac în concordanta cu prevederile planului național unic de dezvoltare economico-socială.
Încadrarea în munca a unei persoane într-o unitate socialistă de stat se face în raport cu nevoile unității, tinindu-se seama de aptitudinile, pregătirea profesională și preferintele sale, precum și de îndeplinirea altor cerințe specifice muncii pe care urmează sa o presteze în condițiile legii.
Încadrarea în munca se face pe baza verificării aptitudinilor și a pregătirii profesionale, prin proba practica, examen, concurs ori termen de încercare, în condițiile prevăzute de lege. Termenul de încercare este de cel mult 15 zile, iar pentru funcțiile de conducere, de cel mult 90 zile.
Celor care urmează a fi încadrați în munca trebuie să li se facă un examen medical pentru a se stabili dacă starea sănătății le permite sa îndeplinească munca ce li se încredințează. De asemenea, examenul medical este obligatoriu și în cazul celor transferati pe locuri de muncă ce pot fi ocupate numai dacă sînt îndeplinite cerințele legale de ordin sanitar.
Încadrarea în munca se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă. Contractul individual de muncă se încheie în scris și va cuprinde clauze privind obligația persoanei încadrate în munca de a-și îndeplini sarcinile ce-i revin, cu respectarea ordinii și disciplinei, a legilor, îndatorirea unității de a asigura condiții corespunzătoare pentru buna desfășurare a activității, de a remunera în raport cu munca prestată și de a-i acorda celelalte drepturi ce i se cuvin, precum și alte clauze stabilite de părți.
În contract se va preciza dacă persoana încadrată urmează sa desfășoare activitate într-o anumită raza determinata sau în localități unde interesul serviciului cere să fie trimisa.
Încadrarea în munca a fiecărei persoane va fi adusă la cunoștința colectivului din compartimentul în care urmează sa lucreze, indicindu-i-se drepturile și obligațiile ce-i revin, sarcinile pe care le are de îndeplinit, precum și normele de protecție a muncii.
Persoana încadrată în munca poate fi delegată sau detasata de conducerea unității sa îndeplinească anumite lucrări în afară locului sau de muncă, în condițiile prevăzute de lege.
Delegarea se poate face pe o perioadă de cel mult 60 zile, iar detasarea pe cel mult 6 luni. Pentru asigurarea bunei funcționari a unității la care a fost delegat sau detașat, conducerea unității de care aparține poate prelungi delegarea sau detasarea cu cel mult aceeași durata de 60 de zile și respectiv 6 luni.
În cazurile și condițiile prevăzute de lege, detasarea se poate face pînă la 2 ani. În asemenea situații se vor acorda celor în cauza și unele drepturi suplimentare potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Pe durata delegării, detașării sau trecerii temporale într-o alta munca decît cea prevăzută în contractul de muncă, cel în cauza își păstrează funcția și salariul avute anterior.
Cînd detasarea sau trecerea temporară într-o alta munca se face la o munca pentru care e stabilit un salariu mai mare, persoana detasata sau trecută temporar în alta munca are dreptul la acest salariu în condițiile prevăzute de lege.
Persoana delegată sau detasata în alta localitate, precum și cea a carei activitate se desfășoară în cadrul unor deplasări periodice sau permanente, au dreptul la plata cheltuielilor de transport și de cazare, precum și la o indemnizație în condițiile prevăzute de lege.
Persoana încadrată în munca poate fi transferata în interesul serviciului, de regula într-o alta unitate din aceeași ramura, în vederea bunei funcționari a acesteia, ori la cerere, în condițiile legii. Transferul în interesul serviciului nu poate avea loc în cazul în care persoana ce urmează a fi transferata nu este de acord pentru motive de sănătate, dovedite cu certificat medical, precum și în alte situații temeinic justificate. Hotărîrea asupra temeiniciei motivelor este de competența organului ierarhic superior.
Contractul de muncă se încheie pe durata nedeterminată.
În anumite situații, contractul de muncă se poate încheia și pe durata determinata, în cazul înlocuirii titularului unui post care lipsește temporar de la serviciu și căruia unitatea este obligată să-i păstreze postul, pentru păstrarea unei munci cu caracter sezonier, precum și a altor activități cu caracter temporar. Persoanelor cu contract de munca pe durata nedeterminată li se aplică, în mod corespunzător, prevederile prezentului cod, tinindu-se seama de specificul activității și de vechimea lor în munca.
În cazul trimiterii la o școala sau curs de calificare ori perfecționare cu scoatere din producție contractul de muncă se completează printr-un act adițional în care se prevede îndatorirea persoanei încadrate în munca de a lucra în unitate după absolvirea școlii sau a cursului o anumită perioada stabilită prin lege.
Pentru persoanele care, fiind încadrate în munca, sînt chemate să-și satisfacă serviciul militar, contractul de muncă se menține, iar această perioadă de satisfacere a serviciului militar intră în calculul vechimii neîntrerupte în aceeași unitate; cel în cauza are obligația sa revină la locul de muncă în termen de 30 de zile de la satisfacerea serviciului militar.
În cazul satisfacerii serviciului militar de către o persoană cu care s-a încheiat actul adițional prevăzut la art. 71, care se afla în perioada de lucru stabilită prin acel act, durata serviciului militar nu intră în calculul timpului prevăzut în actul adițional. De asemenea, aceasta durata nu intră în calculul perioadei de stagiu în munca prevăzută pentru absolvenții repartizați în producție, care au obligația efectuării unui astfel de stagiu.
La încadrarea în funcție a conducătorilor de unități și a altor cadre de conducere stabilite de ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, în contractul de muncă, în afară de clauzele prevăzute la art. 64, se vor cuprinde; angajamentul și răspunderea acestora de a păstra, apara și valorifica la un nivel superior bunurile încredințate; de a restitui - la termenele și în condițiile legii - valoarea mijloacelor materiale pe care statul le-a pus la dispoziția colectivului de muncă pe care-l conduc; de a preda, atunci cînd va fi cazul, fondurile materiale și bănești de care răspund; de a lua măsurile necesare pentru buna gospodărire a unității, pentru introducerea tehnicii noi și a tehnologiilor avansate și creșterea eficientei economice a întregii activități.
La încadrarea în funcție a persoanelor prevăzute la art. 73 se va proceda predarea și preluarea cu proces-verbal a fondurilor materiale și bănești de care urmează sa răspundă; predarea-preluarea se face în prezenta unei comisii special constituite de către organul ierarhic superior și din care face parte și delegatul acestui organ.
Promovarea persoanei încadrate în munca în funcții sau categorii superioare se face în raport cu nevoile unității, tinindu-se seama de condițiile prevăzute pentru ocuparea postului, de calitățile personale, precum și de rezultatele obținute în realizarea sarcinilor. Promovarea se face pe bază de proba practica, examen sau concurs, conform prevederilor legale.
La promovarea în funcții de conducere se tine seama, totodată, de pregătirea politica, de aptitudinile organizatorice și de conducere ale celor ce urmează a fi încadrați în asemenea funcții, precum și de aprecierile și recomandările colectivului de muncă în care și-au desfășurat activitatea.
Între unitate, pe de o parte, și colectivul de oameni ai muncii, pe de altă parte, se încheie un contract colectiv de muncă, menit să contribuie la organizarea superioară a muncii, la întărirea și mobilizarea tuturor eforturilor pentru îndeplinirea planului, la îmbunătățirea continua a condițiilor de muncă și de viața din unitate.
Prin contractul colectiv se stabilesc măsurile pe care colectivele oamenilor muncii și conducerea unității se angajează să le ia în scopul utilizării mai bune a capacității de producție, al creșterii productivitatii muncii, reducerii consumurilor specifice și a prețului de cost, precum și pentru obținerea de economii și beneficii peste nivelul planificat, îmbunătățirea calității produselor, creșterea eficientei activității economice.
Contractul colectiv de muncă stabilește, în condițiile prevăzute de lege, formele de remunerare, de stimulare materială pentru economiile realizate în cursul anului, modul de utilizare a fondurilor ce rămîn la dispoziția unității ca rezultat al depășirii sarcinilor de plan, pentru executarea unor investiții sociale: locuințe, vestiare, băi, crese, cămine, dispensare, cantine-restaurant și altele similare; realizarea unor obiective de protecție a muncii, culturale și sportive.
Contractul colectiv de muncă dezbătut și aprobat de adunarea generală a oamenilor muncii se semnează din partea unității, pe baza împuternicirii organului de conducere colectivă, de către conducătorul ei, iar din partea colectivului de oameni ai muncii, de către președintele comitetului sindicatului.
Contractul colectiv de muncă se încheie anual. Prevederile din contractul colectiv de muncă se aplică tuturor persoanelor încadrate în munca în unitate.
Ministerele, celelalte organe centrale sau centralele economice, după caz, pot încheia cu uniunile sindicatelor pe ramura contracte colective de muncă pe o durată de pînă la 5 ani, care să cuprindă principalele măsuri în vederea realizării prevederilor de plan, a aplicării legislației muncii, a îmbunătățirii condițiilor de muncă și de viața în unitățile din sectoarele respective, precum și măsurile necesare în vederea realizării prevederilor contractelor colective din unități.
Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv constituie, pentru cei care se fac vinovați de aceasta, indiferent de funcția sau postul în care au fost încadrați, o încălcare a sarcinilor de serviciu, care atrage după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală.
Ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, împreună cu organele sindicale corespunzătoare, controlează legalitatea prevederilor contractului colectiv de muncă și modul în care acestea sînt aduse la îndeplinire.
În Republica Socialistă România, pe măsura dezvoltării bazei tehnico-materiale a socialismului, a creșterii venitului național, se asigura ridicarea continua a venitului național, se asigura ridicarea continua a nivelului de trai al celor ce muncesc, al întregului popor.
Prin sistemul de remunerare, stabilit prin lege, se realizează imbinarea armonioasă a intereselor personale ale fiecăruia cu interesele întregii societăți, obținerea unor venituri în raport cu contribuția concretă pe care fiecare om al muncii o aduce la activitatea economică și social-culturală.
La stabilirea remunerării persoanelor încadrate în munca se are în vedere rațională repartiție a venitului național, realizarea unui raport optim între fondul național de dezvoltare economico-socială și fondul de consum, în vederea progresului neintrerupt al economiei naționale, ca o condiție esențială a ridicării continue a nivelului de viața al poporului.
Remunerarea se face după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, asigurindu-se la munca egala remunerare egala. În vederea asigurării rolului stimulativ al salariului, la stabilirea remunerării se tine seama de complexitatea muncii, răspunderea și gradul de solicitare pe care acestea le implica, nivelul de pregătire profesională și vechimea cerută pentru îndeplinirea acelei munci; de asemenea, se urmărește asigurarea unor proporții corespunzătoare între salariile mari și cele mici ale persoanelor încadrate în munca, potrivit stadiului de dezvoltare a economiei naționale și principiului echității socialiste.
Prin lege se stabilește, în concordanta cu dezvoltarea planificata a economiei, salariul minim pe economie, avîndu-se în vedere nivelul productivitatii muncii, al venitului național, urmărindu-se satisfacerea nevoilor mereu crescînde ale oamenilor muncii și membrilor de familie.
Salariul tarifar de încadrare se acordă în raport cu gradul de îndeplinire a sarcinilor de muncă, astfel încît sa constituie un stimulent pentru cei care își îndeplinesc în bune condiții sarcinile. Cei care obțin realizari deosebite în munca au posibilitatea sa realizeze venituri mai mari, iar cei care nu-și îndeplinesc obligațiile de muncă urmează sa suporte în mod direct consecințele unei neindepliniri.
Neîndeplinirea integrală a sarcinilor atrage diminuarea corespunzătoare a salariului în limitele stabilite de lege. În cazul realizării ulterioare a sarcinilor de muncă, suma reținută din salariu se restituie total sau parțial, după caz, potrivit legii.
În cazul în care persoanele încadrate în munca provoacă rebuturi din vina lor, răspund potrivit legii.
Dacă provocarea rebuturilor este repetată, cel în cauza va fi trecut la un loc de muncă de o categorie inferioară; dacă și la noul loc de muncă va continua sa provoace rebuturi, i se va putea desface contractul de muncă, ca fiind necorespunzător în munca.
În cazuri excepționale, cînd, din motive tehnice sau din alte motive, procesul de producție a fost întrerupt, persoanele încadrate în munca vor fi retribuite cu 75% din salariul tarifar de încadrare aferent timpului respectiv cu condiția ca încetarea lucrului să fie produs fără vina lor și dacă în tot acest timp au rămas la dispoziția unității.
Plata salariului se face periodic, la interval de cel mult o luna.
Drepturile bănești cuvenite personalului se plătesc înaintea oricăror alte obligații ale unității.
Retributia cuvenită pentru munca prestată nu poate face obiectul unor rețineri decît în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
În scopul asigurării stabilitatii cadrelor, persoanele încadrate în munca beneficiază de sporuri la salariu în raport cu vechimea neîntreruptă în aceeași unitate.
Persoanele care-și desfășoară activitatea în locuri de muncă cu condiții vătămătoare sau periculoase beneficiază de sporuri la salariu potrivit prevederilor legale. Conducerile unităților sînt obligate sa ia măsuri pentru înlăturarea cauzelor care determina asemenea situații, să asigure condiții normale de muncă, fără pericol de accidente și îmbolnăviri profesionale.
În scopul creșterii inițiativei și a eforturilor pentru sporirea eficientei economice a producției, ținînd seama de rezultatele bune obținute în munca, cu deosebire la realizarea indicatorilor calitativi, la promovarea progresului tehnic și aplicarea inovatiilor, pentru realizarea de economii de materiale și de forta de muncă, se acordă gratificatii anuale sau, după caz, premii în cursul anului.
În vederea organizării științifice a producției și a muncii, utilizării rationale a timpului de muncă și a personalului, se vor preciza atribuțiile și obligațiile la fiecare loc de muncă; conducerile unităților socialiste au obligația sa stabilească norme de muncă fundamentate științific, sa determine sarcinile concrete ce revin fiecărei persoane încadrate în munca.
Realizarea remunerării după cantitatea și calitatea muncii este strins legată de normarea muncii, care contribuie la punerea cît mai deplina în valoare a inzestrarii tehnice a unităților, la descoperirea rezervelor de creștere a productivitatii muncii și de reducere a prețului de cost.
Norma de muncă exprima cantitatea de muncă pentru efectuarea operațiilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condițiile unor procese tehnologice și de muncă determinate. Ea cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperile impuse de desfășurarea procesului tehnologic stabilit și de organizarea rațională a muncii, timpul pentru odihna în cadrul programului de muncă.
Normarea muncii se aplică, potrivit cu specificul activității desfășurate în unitățile economice, social-culturale și ale administrației de stat, la toate categoriile de personal - muncitori, tehnicieni, ingineri, economiști cadre de alta specialitate din activitatea administrativă - atît pentru cei remunerați în acord, cît și pentru cei remunerați în regie.
Normele de muncă se exprima - în funcție de caracteristicile procesului de producție sau ale activității ce se normeaza - sub forma de norme de timp norme de producție, norme de personal, sfere de atribuții sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei munci.
Normele de muncă unificate se elaborează de către ministere și celelalte organe centrale, comitetele executive al consiliilor populare județene și al municipiului București, iar normele de muncă locale, de către fiecare unitate socialistă de stat pentru nevoile proprii, în toate cazurile cu acordul organelor sindicale corespunzătoare.
Ca urmare a introducerii progresului tehnic, a perfecționării pregătirii profesionale a cadrelor și a aplicării de măsuri tehnice și organizatorice care duc la modificarea cantității de muncă necesare pentru efectuarea lucrărilor, concomitent cu creșterea productivitatii muncii, normele de muncă se vor modifica în mod corespunzător, în vederea asigurării unei concordante depline cu noile condiții create.
Conducerile unităților și compartimentelor de muncă au datoria sa aducă la cunoștința personalului, în timp util, atribuțiile ce revin fiecăruia, normele de muncă stabilite, să efectueze instruirea necesară în vederea cunoașterii și însușirii acestora, să asigure condițiile tehnico-organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor.
Noile relații socialiste de muncă și procesul de infaptuire a obiectivelor societății socialiste multilateral dezvoltate impun, în toate sferele de activitate și pentru fiecare membru al colectivului de muncă, necesitatea respectării cu strictețe a disciplinei, îndeplinirea exemplara a sarcinilor de serviciu.
Persoanele încadrate în munca au datoria de a realiza întocmai și la timp obligațiile ce le revin la locurile de muncă, pentru îndeplinirea obiectivelor planurilor de producție, planurilor de organizare a întregii activități și a celor de imbunatatire a muncii. Ele au îndatorirea de a acționa în mod constiincios pentru sporirea eficientei și îmbunătățirea calității produselor, pentru realizarea obligațiilor care decurg din contractele colective și individuale de muncă, regulamentele de organizare și funcționare a unităților, regulamentelor de ordine interioară, precum și din dispozițiile primite din partea conducătorilor de unități și a sefilor ierarhici.
Organele de conducere ale unităților socialiste au datoria de a lua măsurile necesare pentru organizarea la un nivel corespunzător a producției și a muncii, sa prevină abaterile de la ordinea și disciplina muncii socialiste sa acționeze împotriva oricărei lipse de răspundere a neglijentei și risipei, a oricăror fapte care aduc pagube avutului obștesc.
Organele de conducere colectivă ale unităților socialiste, împreună cu comitetele sindicatelor, vor elabora regulamente de ordine interioară, în care vor stabili îndatoririle care trebuie respectate de către persoanele încadrate în munca și măsurile ce se impun în vederea asigurării disciplinei socialiste a muncii.
Pentru îndeplinirea în cele mai bune condiții a sarcinilor ce le revin, precum și pentru realizari deosebite în îndeplinirea angajamentelor individuale și colective, persoanele încadrate în munca pot primi, potrivit dispozițiilor legale, următoarele recompense
acordarea de trepte sau gradatii la salariul tarifar cu reducerea vechimii minime prevăzută de lege
gratificatii, premii și alte recompense materiale
ordine, medalii, titluri de onoare, diplome de onoare, insigne, titluri distinctive
înscrierea în cartea de onoare, pe tabloul de onoare, evidentierea în munca, multumire verbală sau în scris.
Încălcarea cu vinovăție de către cel încadrat în munca - indiferent de funcția sau postul pe care-l ocupa - a obligațiilor sale, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară, care se sancționează, după caz, potrivit legii, cu
mustrare
avertisment
retragerea uneia sau mai multor gradatii sau trepte de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni sau, în cazul celor încadrați cu salariul la nivelul de baza, diminuarea acestuia cu 5-10% pe aceeași perioadă
reducerea salariului și reducerea indemnizației de conducere pe durata de 1-3 luni, cu 5-10%
retrogradarea în funcție sau în categorie - în cadrul aceleiași profesii - pe durata de 1-3 luni
desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
În cazul încălcării normelor privind ordinea și disciplina la locul de muncă, colectivul compartimentului din care face parte persoana vinovata poate să ia în dezbatere abaterea săvîrșită și sa ceara conducerii unității aplicarea de sancțiuni disciplinare, inclusiv desfacerea contractului de muncă.
Sancțiunea disciplinară se stabilește și se aplică de organul de conducere colectivă sau, după caz, de conducătorul unității sau compartimentului de muncă, în condițiile legii.
Împotriva sancțiunii disciplinare se poate face plîngere în termen de 30 zile de la comunicarea deciziei de sancționare.
Apărarea valorilor materiale și spirituale ale societății socialiste reprezintă o îndatorire fundamentală a tuturor oamenilor muncii. Persoanele încadrate în munca răspund pentru pagubele aduse avutului obștesc din vina și în legătură cu munca lor.
Ele nu răspund de pierderile inerente procesului de producție care se încadrează în limitele prevăzute de lege, de pagubele provocate datorită unor cauze neprevăzute și care nu puteau fi inlaturate, ori în alte asemenea cazuri în care pagubele au fost provocate din riscul normal al serviciului sau forta majoră.
În stabilirea răspunderii materiale, paguba ce trebuie reparată nu cuprinde foloasele nerealizate de unitate ca urmare a faptei săvîrșite de cel încadrat în munca.
Cînd pagubele au fost cauzate unității printr-o faptă ce constituie infracțiune, răspunderea se stabilește potrivit legii penale. În acest caz, în cuantumul pagubelor se cuprind și foloasele nerealizate.
Persoanele încadrate în munca sînt obligate sa cunoască prevederile legale referitoare la munca, funcționarea instalațiilor, folosirea uneltelor, materiilor prime, materialelor și totodată să aplice cu rigurozitate aceste reglementări.
Cînd paguba a fost cauzată de mai multe persoane, răspunderea fiecăreia se stabilește tinindu-se seama de măsura în care a contribuit la provocarea ei.
Dacă măsura în care fiecare a contribuit la provocarea pagubei nu poate fi determinata, răspunderea fiecăreia dintre persoane se stabilește proporțional cu salariul ei tarifar de încadrare net, de la data constatării pagubei și, dacă este cazul, și în funcție de timpul lucrat de la ultima inventariere a bunurilor.
Persoana care a încasat o sumă nedatorata este obligată sa restituie acea suma; dacă a primit bunuri ce nu i datorau și care nu mai pot fi restituite în natura sau i-au fost prestate servicii la care nu era indreptatita, ea este obligată sa plătească contravaloarea lor, calculată în condițiile legii.
Obligarea la plata despăgubirilor sau a contravalorii bunurilor, precum și la restituirea sumelor încasate fără drept, se face prin decizie de imputare emisă de conducătorul unității; cînd plata sau restituirea urmează a se face de conducătorul unității sau de alte persoane încadrate în munca de organul ierarhic superior, singure sau împreună cu alte persoane, decizia de imputare se emite de către acest organ.
Pentru acoperirea pagubelor aduse unității, precum și pentru restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natura ori a serviciilor nedatorate, cel în cauza poate să-și ia un angajament de plată în scris, care constituie titlu executoriu.
Răspunderea materială pentru paguba cauzată unității poate fi stabilită numai în cazurile în care aceasta a fost constatată în cel mult 3 ani de la data producerii ei, iar în cazul restituirii sumelor sau a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de cînd a beneficiat de servicii nedatorate.
Termenul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de zile de la data cînd cel în drept sa emita decizia a luat cunoștința de producerea pagubei.
Decizia de imputare va fi motivată și va menționa termenul în care poate fi contestată și organul competent sa o soluționeze. Ea se comunică, în termen de 15 zile de la emitere, celui obligat la plata sau restituire și constituie titlu executoriu din momentul comunicării.
După expirarea acestui termen, prejudiciu se imputa celui vinovat de neluarea măsurii de imputare.
Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se retine în rate lunare din salariu, precum și din orice alte sume ce se cuvin persoanei în cauza din partea unității la care aceasta lucrează în condițiile legii.
Ratele nu pot fi mai mari de 1/3 din salariul tarifar net lunar, fără a putea depăși împreună cu celelalte rețineri pe care le-ar avea cel în cauza, jumătate din acest salariu.
Dacă contractul de muncă se desface înainte ca persoana în cauza sa fi despăgubit unitatea, iar aceasta se încadrează la alta unitate, executarea se va face de către noua unitate, potrivit alineatului precedent, pe baza trimiterii titlului executoriu de către unitatea care a fost pagubita.
În situația în care cel în cauza nu s-a încadrat în munca într-o alta unitate, urmărirea se va face asupra oricăror bunuri ale sale, în afară de bunurile exceptate prin lege de la urmărire.
Urmărirea pentru acoperirea pagubelor se poate indrepta și împotriva altei persoane decît cea care a provocat direct paguba, în cazurile prevăzute de lege.
Persoana care considera ca imputarea sau reținerea a fost facuta fără temei sau cu încălcarea legii, precum și cea care după ce a semnat un angajament de plată constata ca în realitate nu datorează parțial sau total suma pretinsa de unitate, se poate adresa cu contestație la organul jurisdicțional competent. Acesta, la cererea persoanei în cauza, ținînd seama de împrejurări, poate hotărî suspendarea executării pînă la soluționarea litigiului.
Unitatea este obligată, în condițiile legii, sa despăgubească persoana încadrată în munca, în situația în care aceasta a suferit, din culpa unității, un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de muncă sau în legătură cu serviciul.
Unitatea care a plătit despăgubirile este obligată sa recupereze sumele plătite de la persoana vinovata de producerea pagubei în condițiile art. 102 și următoarele.