Înapoi la Legislație

HG nr. 1102/2014 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
2 februarie 2026HOTĂRÂREA nr. 41 din 30 ianuarie 2026
Text consolidat la
2 februarie 2026
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
154

Pe scurt

HG nr. 1102/2014: HOTĂRÂRE nr. 1.102 din 10 decembrie 2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 2 februarie 2026, prin HOTĂRÂREA nr. 41 din 30 ianuarie 2026.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 2 februarie 2026.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
154 articole.
Cuprins

HOTĂRÂRE nr. 1.102 din 10 decembrie 2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Prezenta hotărâre stabilește

a)

reguli care urmăresc să realizeze libera circulație a articolelor pirotehnice pe teritoriul României și al celorlalte state membre ale Uniunii Europene, asigurând un înalt nivel de protecție a sănătății umane și a siguranței publice, precum și protecția și securitatea consumatorilor, ținând seama de aspectele relevante legate de protecția mediului

b)

cerințele esențiale de securitate pe care trebuie să le îndeplinească articolele pirotehnice în vederea punerii lor la dispoziție pe piață, prevăzute în anexa nr. 1 .

Art. 2

Prezenta hotărâre se aplică articolelor pirotehnice definite potrivit prevederilor art. 4 lit. a)-d) .

Art. 3

Prezenta hotărâre nu se aplică

a)

articolelor pirotehnice destinate, potrivit legislației naționale aplicabile, utilizării în regim necomercial de către forțele armate, poliție sau pompieri

b)

echipamentelor cărora li se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 494/2006 privind echipamentul maritim, cu modificările și completările ulterioare

c)

articolelor pirotehnice destinate utilizării în industria aerospațială

d)

capselor acționate prin percuție, destinate în mod expres jucăriilor, cărora li se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 74/2011 privind siguranța jucăriilor, cu modificările ulterioare

e)

explozivilor cărora li se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 207/2005 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale explozivilor de uz civil și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață, cu modificările și completările ulterioare

f)

muniției

g)

articolelor pirotehnice de divertisment fabricate de un producător al cărui sediu se află în România, pentru folosință proprie, și aprobate în vederea utilizării exclusive pe teritoriul României de către autoritățile competente prevăzute la art. 143 și care rămân pe teritoriul României.

Art. 4

Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează

a)

articol pirotehnic - orice articol care conține substanțe explozive sau un amestec exploziv de substanțe destinate producerii de căldură, lumină, sunete, gaz sau fum ori o combinație a acestor efecte prin intermediul reacțiilor chimice exoterme autoîntreținute

b)

articole pirotehnice de divertisment - articole pirotehnice destinate divertismentului

c)

articole pirotehnice de scenă - articole pirotehnice destinate utilizării pe scenă în interior sau în exterior, inclusiv pentru producții cinematografice sau de televiziune sau în scopuri asemănătoare

d)

articole pirotehnice destinate vehiculelor - componente ale dispozitivelor de securitate din vehicule, care conțin substanțe pirotehnice folosite pentru activarea acestora sau a altor mecanisme

e)

muniție - proiectile și încărcături de propulsie, precum și muniție oarbă, utilizate pentru armele ușoare, armele de artilerie și alte arme de foc

f)

pirotehnician - persoană care are cunoștințe de specialitate, autorizată să manipuleze și/sau să utilizeze pe teritoriul României articole pirotehnice de divertisment din categoria F2, F3, F4, articole pirotehnice de scenă din categoria T1 și T2 și/sau alte articole pirotehnice din categoria P1 și P2

g)

punere la dispoziție pe piață - orice furnizare a unui articol pirotehnic pentru distribuție, consum sau uz pe piața din România sau din celelalte state membre ale Uniunii Europene în cursul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit

h)

introducere pe piață - prima punere la dispoziție a unui articol pirotehnic pe piața din România sau din celelalte state membre ale Uniunii Europene

i)

producător - persoană fizică sau juridică care fabrică un articol pirotehnic sau pentru care se proiectează sau se fabrică un astfel de articol și care comercializează articolul pirotehnic în cauză sub denumirea sau marca sa

j)

importator - orice persoană fizică sau juridică stabilită în România ori în alt stat membru al Uniunii Europene, care introduce un articol pirotehnic dintr-o țară terță pe piața din România sau pe piața dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene

k)

distribuitor - orice persoană fizică sau juridică din lanțul de aprovizionare, alta decât producătorul sau importatorul, care pune un articol pirotehnic la dispoziție pe piață

l)

operatori economici - producătorul, importatorul și distribuitorul

m)

specificație tehnică - un document care stabilește cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească un articol pirotehnic

n)

standard armonizat - standard armonizat astfel cum este definit la art. 2 pct. 1 lit. (c) din Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului

o)

acreditare - acreditare astfel cum a fost definită la art. 2 pct. 10 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93

p)

organism național de acreditare - organism național de acreditare astfel cum a fost definit la art. 2 pct. 11 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008

r)

evaluarea conformității - procesul prin care se demonstrează dacă au fost îndeplinite cerințele esențiale de securitate din prezenta hotărâre pentru un articol pirotehnic

s)

organism de evaluare a conformității - un organism care efectuează activități de evaluare a conformității, inclusiv etalonare, testare, certificare și inspecție

t)

rechemare - orice măsură luată cu scopul de a returna un articol pirotehnic care a fost pus deja la dispoziția utilizatorului final

u)

retragere - orice măsură luată cu scopul de a împiedica punerea la dispoziție pe piață a unui articol pirotehnic din lanțul de aprovizionare

v)

legislație de armonizare a Uniunii Europene - orice legislație a Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor

w)

marcaj CE - un marcaj prin care producătorul indică faptul că articolul pirotehnic este în conformitate cu toate cerințele aplicabile stabilite în legislația de armonizare a Uniunii Europene care prevede aplicarea respectivului marcaj pe produs.

Art. 5

Punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice care îndeplinesc cerințele prezentei hotărâri nu poate fi interzisă, restricționată sau împiedicată.

Art. 6

Din motive de ordine și siguranță publică se interzic deținerea, utilizarea și/sau vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2 și F3, articolelor pirotehnice de scenă din categoria T1 și altor articole pirotehnice din categoria P1.

Art. 7

(1)

Cu ocazia târgurilor, a expozițiilor și a demonstrațiilor în vederea comercializării articolelor pirotehnice, expunerea și utilizarea articolelor pirotehnice neconforme cu dispozițiile prezentei hotărâri nu pot fi împiedicate, cu condiția ca acestea să fie însoțite de un anunț vizibil care să indice clar denumirea și data târgului, a expoziției sau a demonstrației în cauză, precum și neconformitatea și faptul că articolele pirotehnice nu sunt disponibile spre vânzare până la punerea lor în conformitate.

(2)

În timpul evenimentelor prevăzute la alin. (1) se iau măsuri adecvate de securitate în conformitate cu cerințele impuse de către Inspectoratul General al Poliției Române și unitățile teritoriale subordonate.

Art. 8

Libera circulație și utilizare a articolelor pirotehnice produse în scop de cercetare, dezvoltare și testare și care nu sunt conforme cu prevederile prezentei hotărâri nu poate fi împiedicată, cu condiția ca un anunț vizibil să indice clar neconformitatea și faptul că acestea nu sunt disponibile în alte scopuri decât cercetarea, dezvoltarea și testarea.

Art. 9

Articolele pirotehnice pot fi puse la dispoziție pe piață numai dacă îndeplinesc cerințele prezentei hotărâri.

Art. 10

(1)

Articolele pirotehnice se clasifică de către producători în conformitate cu tipul lor de utilizare sau cu scopul și nivelul lor de risc, inclusiv cu nivelul lor de zgomot.

(2)

Organismele notificate prevăzute la art. 67 confirmă clasificarea, ca parte a procedurilor de evaluare a conformității prevăzute la art. 57 .

Art. 11

Articolele pirotehnice se clasifică după cum urmează

a)

articole pirotehnice de divertisment

b)

articole pirotehnice de scenă

c)

alte articole pirotehnice.

Art. 12

Articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii

a)

categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spații restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinația de locuință

b)

categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut și un nivel de zgomot scăzut și care sunt destinate utilizării în exterior în spații restrânse

c)

categoria F3: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spații deschise vaste și al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane

d)

categoria F4: articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de "articole pirotehnice de divertisment de uz profesional", care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni și al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane.

Art. 13

Articolele pirotehnice de scenă se clasifică în următoarele categorii

a)

categoria T1: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă care prezintă un risc scăzut

b)

categoria T2: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.

Art. 14

Alte articole pirotehnice se clasifică în următoarele categorii

a)

categoria P1: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment și articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut

b)

categoria P2: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment și articolele pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.

Art. 15

(1)

Procedura de autorizare a pirotehnicienilor este prevăzută în legislația în domeniu, aplicabilă.

(2)

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice informează Comisia Europeană cu privire la procedura prin intermediul căreia autorizează pirotehnicienii.

Art. 16

(1)

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

(2)

Abrogat.

Art. 17

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Afacerilor Interne, prin ordin comun, pot mări limitele de vârstă prevăzute la art. 16 în cazul în care acest lucru se justifică din motive de ordine, securitate, sănătate și siguranță publică sau le pot reduce pentru persoanele deja formate în învățământul profesional ori care frecventează cursuri în domeniul articolelor pirotehnice.

Art. 18

Producătorii, importatorii și distribuitorii pot pune la dispoziție pe piață exclusiv pirotehnicienilor următoarele articole pirotehnice

a)

articole pirotehnice de divertisment interzise publicului larg din categoriile F2 și F3, potrivit prevederilor art. 6 , și din categoria F4

b)

articolele pirotehnice de scenă din categoria T1, potrivit prevederilor art. 6 , și din categoria T2, precum și articolele pirotehnice din categoria P1, potrivit prevederilor art. 6 , și din categoria P2.

Art. 19

Alte articole pirotehnice din categoria P1 destinate vehiculelor, inclusiv airbagurile și sistemele de pretensionare a centurilor de siguranță, nu sunt puse la dispoziția publicului larg decât atunci când acele articole pirotehnice destinate vehiculelor au fost integrate într-un vehicul sau într-o piesă detașabilă a unui vehicul.

Articolele următoare · 19 din 154