HOTĂRÂRE nr. 1.102 din 10 decembrie 2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Producătorii se asigură că articolele pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice destinate vehiculelor, sunt etichetate vizibil, lizibil și indelebil în limba română.
Etichetarea trebuie să fie clară, ușor de înțeles și inteligibilă.
Etichetarea articolelor pirotehnice cuprinde cel puțin informațiile privind producătorul prevăzute la art. 25 și, în cazul în care producătorul nu este stabilit în Uniunea Europeană, informațiile privind producătorul și importatorul prevăzute la art. 25 și, respectiv, la art. 41 , numele și tipul articolului pirotehnic, numărul său de înregistrare și numărul produsului, al lotului său de serie, limitele minime de vârstă prevăzute la art. 16 și 17 , categoria și instrucțiunile de folosire adecvate, anul producției pentru articolele pirotehnice de divertisment din categoriile F3 și F4, precum și distanța minimă de securitate, după caz.
Etichetarea cuprinde conținutul net de explozivi (CNE).
Articolele pirotehnice de divertisment sunt însoțite, de asemenea, de cel puțin următoarele informații
categoria F1: după caz: "A se utiliza numai în exterior", alături de distanța minimă de securitate
categoria F2: "A se utiliza numai în exterior", alături de distanța sau distanțele minime de securitate, după caz
categoria F3: "A se utiliza numai în exterior", alături de distanța sau distanțele minime de securitate
categoria F4: "A se utiliza numai de pirotehnicieni", alături de distanța sau distanțele minime de securitate.
Articolele pirotehnice de scenă sunt însoțite, de asemenea, de cel puțin următoarele informații
categoria T1: după caz: "A se utiliza numai în exterior", alături de distanța sau distanțele minime de securitate
categoria T2: "A se utiliza numai de pirotehnicieni", alături de distanța sau distanțele minime de securitate.
Etichetarea articolelor pirotehnice destinate vehiculelor cuprinde informațiile privind producătorul prevăzute la art. 25 , denumirea și tipul articolului pirotehnic, numărul său de înregistrare și numărul produsului, al lotului sau de serie și, dacă e cazul, instrucțiunile de utilizare în condiții de securitate.
În cazul în care articolul pirotehnic destinat vehiculelor nu are o suprafață suficient de mare pentru îndeplinirea cerințelor de etichetare prevăzute la art. 36 , informațiile trebuie afișate pe ambalaj.
Pirotehnicienilor trebuie să li se pună la dispoziție, de către producători, în limba indicată de aceștia, o fișă tehnică de securitate pentru articolul pirotehnic destinat vehiculelor, întocmită potrivit prevederilor anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei.
Fișa tehnică de securitate poate fi furnizată pe hârtie sau în format electronic, cu condiția ca pirotehnicianul respectiv să aibă mijloacele necesare pentru a o accesa.
Importatorii introduc pe piață numai articole pirotehnice conforme.
Înainte de introducerea unui articol pirotehnic pe piață, importatorii se asigură că procedura corespunzătoare de evaluare a conformității prevăzută la art. 57 a fost îndeplinită de către producător.
Atunci când importatorul consideră sau are motive să creadă că un articol pirotehnic nu este conform cu cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1 , acesta nu introduce articolul pirotehnic pe piață înainte ca el să fie adus în conformitate.
În plus, în cazul în care articolul pirotehnic prezintă un risc, importatorul informează în acest sens producătorul și autoritatea de supraveghere a pieței așa cum este prevăzută la art. 143 .
Importatorii indică pe articolul pirotehnic numele lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată și adresa la care pot fi contactați sau, dacă acest lucru nu este posibil, aceste informații trebuie indicate pe ambalaj sau pe un document care însoțește articolul pirotehnic.
Datele de contact sunt comunicate în limbă română.
Importatorii se asigură că articolul pirotehnic este însoțit de instrucțiuni și informații de securitate, în limba română.
Importatorii se asigură că, atât timp cât un articol pirotehnic se află în responsabilitatea lor, condițiile de depozitare sau transport ale acestuia nu periclitează conformitatea sa cu cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1 .
Ori de câte ori acest lucru este justificat de riscurile prezentate de un articol pirotehnic, importatorii, pentru a proteja sănătatea și securitatea consumatorilor, ca urmare a unei solicitări justificate în mod corespunzător din partea autorității de supraveghere a pieței, testează prin eșantionare articolele pirotehnice puse la dispoziție pe piață, investighează și, dacă este necesar, țin un registru de sesizări, articole pirotehnice neconforme și rechemări ale unor articole pirotehnice și informează distribuitorii cu privire la orice astfel de activități de monitorizare.
Importatorii care consideră sau au motive să creadă că un articol pirotehnic pe care l-au introdus pe piață nu este conform cu prevederile prezentei hotărâri, trebuie să ia de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce respectivul articol pirotehnic în conformitate, pentru a-l retrage sau pentru al rechema, după caz.
În plus, în cazul în care articolul pirotehnic prezintă un risc, importatorii informează imediat în acest sens Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și/sau autoritățile competente din statele membre în care au pus la dispoziție pe piață articolul pirotehnic, indicând detaliile, în special cu privire la neconformitate și la orice măsuri corective luate.
Importatorii păstrează o copie a declarației UE de conformitate la dispoziția autorității de supraveghere a pieței pentru o perioadă de 10 ani după introducerea pe piață a articolului pirotehnic și se asigură că documentația tehnică poate fi pusă la dispoziția acestei autorități, la cerere.
Importatorii, la cererea motivată a autorității de supraveghere a pieței, furnizează acestuia toate informațiile și documentația necesară, pe suport hârtie sau în format electronic, pentru a demonstra conformitatea articolului pirotehnic, în limba română.
Importatorii cooperează cu autoritatea de supraveghere a pieței, la cererea acesteia, cu privire la orice acțiune întreprinsă pentru eliminarea riscurilor prezentate de articolele pirotehnice pe care aceștia le-au introdus pe piață.
Atunci când pun la dispoziție pe piață un articol pirotehnic, distribuitorii trebuie să acționeze cu responsabilitate în ceea ce privește cerințele prezentei hotărâri.
Înainte de a pune la dispoziție pe piață un articol pirotehnic, distribuitorii verifică dacă
articolul pirotehnic are aplicat marcajul CE
articolul pirotehnic este însoțit de documentele necesare și de instrucțiuni și informații privind securitatea, în limba română
Dacă un distribuitor consideră sau are motive să creadă că un articol pirotehnic nu este conform cu cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1 , acesta nu pune la dispoziție pe piață articolul pirotehnic înainte ca el să fie adus în conformitate.
Atunci când articolul pirotehnic prezintă un risc, distribuitorul informează producătorul sau importatorul în acest sens, precum și autoritatea de supraveghere a pieței.
Distribuitorii se asigură că, atât timp cât un articol pirotehnic se află în responsabilitatea lor, condițiile de depozitare sau transport ale acestuia nu periclitează conformitatea sa cu cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1 .
Distribuitorii care consideră sau au motive să creadă că un articol pirotehnic pe care l-au pus la dispoziție pe piață nu este conform cu prevederile prezentei hotărâri, iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce respectivul articol pirotehnic în conformitate, pentru a-l retrage sau pentru al rechema, după caz.
În cazul în care articolul pirotehnic prezintă un risc, distribuitorii informează imediat în acest sens Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și/sau autoritățile competente din statele membre în care au pus la dispoziție pe piață articolul pirotehnic indicând detaliile, în special cu privire la neconformitate și la orice măsuri corective luate.
Distribuitorii, la cererea motivată a autorității de supraveghere a pieței și/sau autorității competente din statele membre în care au pus la dispoziție pe piață articolul pirotehnic, furnizează acestuia/acesteia toate informațiile și documentația necesară, pe suport hârtie sau în format electronic, pentru a demonstra conformitatea articolului pirotehnic.
Distribuitorii cooperează cu autoritatea prevăzută la alin. (1) , după caz, la cererea acesteia, cu privire la orice acțiune întreprinsă pentru eliminarea riscurilor prezentate de articolele pirotehnice pe care le-au pus la dispoziție pe piață.
Un importator sau un distribuitor este considerat producător în sensul prezentei hotărâri și este supus obligațiilor ce revin producătorului potrivit prevederilor art. 20-28 în situația în care
introduce pe piață un articol pirotehnic sub numele sau marca sa
modifică un articol pirotehnic deja introdus pe piață astfel încât poate fi afectată conformitatea acestuia cu cerințele prezentei hotărâri.
Operatorii economici transmit, la cerere, către autoritatea de supraveghere a pieței datele de identificare ale
oricărui operator economic care le-a furnizat un articol pirotehnic
oricărui operator economic căruia i-au furnizat un articol pirotehnic.
Operatorii economici trebuie să poată prezenta informațiile prevăzute la art. 54 timp de 10 ani după ce le-a fost furnizat articolul pirotehnic și timp de 10 ani după ce au furnizat articolul pirotehnic.
Se consideră că articolele pirotehnice aflate sub incidența prezentei hotărâri sunt conforme cu cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1 , atunci când sunt conforme cu standardele române și/sau cu standardele naționale ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene, care adoptă standarde armonizate ale căror numere de referință au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau cu părți ale acestora.
Lista cuprinzând standardele române care adoptă standarde armonizate în domeniul articolelor pirotehnice se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
Ordinul prevăzut la alin. (2) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se actualizează ori de câte ori este necesar.
În vederea evaluării conformității articolelor pirotehnice, producătorul urmează una dintre următoarele proceduri prevăzute în anexa nr. 2
examinarea UE de tip, respectiv modulul B și, la alegerea producătorului, una dintre următoarele proceduri
conformitatea cu tipul bazată pe controlul intern al producției plus verificări supravegheate ale produsului la intervale aleatorii, respectiv modulul C2
conformitatea cu tipul bazată pe asigurarea calității procesului de producție, respectiv modulul D
conformitatea cu tipul bazată pe asigurarea calității produsului, respectiv modulul E
conformitatea bazată pe verificarea unității de produs, respectiv modulul G
conformitatea bazată pe asigurarea totală a calității, respectiv modulul H, în măsura în care se referă la articolele pirotehnice de divertisment din categoria F4.
Declarația UE de conformitate atestă faptul că a fost demonstrată îndeplinirea cerințelor esențiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1 .
Declarația UE de conformitate se întocmește după modelul prevăzut în anexa nr. 3 , conține elementele specificate în modulele relevante prevăzute în anexa nr. 2 și se actualizează ori de câte ori este cazul.
Declarația UE de conformitate pentru articolele pirotehnice puse la dispoziție pe piață în România se redactează sau se traduce, după caz, în limba română.
În cazul în care un articol pirotehnic intră sub incidența mai multor acte ale Uniunii Europene sau acte normative de punere în aplicare a legislației Uniunii Europene, prin care se solicită o declarație UE de conformitate, se redactează o singură declarație UE de conformitate în temeiul tuturor acestor acte.
Declarația respectivă conține identificarea actelor în cauză prevăzute la alin. (1) , inclusiv referințele de publicare ale acestora.
Prin redactarea declarației UE de conformitate, producătorul își asumă responsabilitatea pentru conformitatea articolului pirotehnic cu cerințele stabilite în prezenta hotărâre.
Marcajul CE este supus principiilor generale prevăzute la art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.
Marcajul CE se aplică în mod vizibil, lizibil și indelebil pe articolele pirotehnice.
În cazul în care acest lucru nu este posibil sau justificat din considerente ce țin de natura articolului pirotehnic, marcajul se aplică pe ambalaj și pe documentele de însoțire.
Marcajul CE se aplică înainte ca articolul pirotehnic să fie introdus pe piață.
Marcajul CE este urmat de numărul de identificare al organismului notificat, în cazul în care un astfel de organism este implicat în faza de control a producției.
Numărul de identificare al organismului notificat se aplică de către organismul respectiv sau, conform instrucțiunilor acestuia, de către producător.
Marcajul CE și, după caz, numărul de identificare al organismului notificat pot fi urmate de orice alt însemn care indică un risc special sau o utilizare specială.
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice notifică Comisiei Europene și celorlalte state membre organismele desemnate pentru a efectua sarcinile de evaluare a conformității, ca părți terțe, în temeiul prezentei hotărâri.
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice este autoritatea de notificare responsabilă pentru instituirea și îndeplinirea procedurilor necesare pentru evaluarea și notificarea organismelor de evaluare a conformității și de monitorizare a organismelor notificate, inclusiv în ceea ce privește respectarea prevederilor art. 89-92 .
Evaluarea și monitorizarea prevăzute la art. 68 se realizează de către un organism național de acreditare în sensul și în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008.