Înapoi la Legislație

DECRET-LEGE Nr. 115 din 27 aprilie 1938 *1) pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare *2)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 88

Proprietarul unui imobil poate cere ca intenția sa de a instraina ori a ipoteca să fie notată, arătând în acest din urmă caz, suma ce urmează să se garanteze prin ipoteca. Instanța va putea elibera numai un singur exemplar de pe încheierea prin care se admite notarea. Dacă se săvârșește înstrăinarea sau ipotecarea, dreptul înscris va avea rangul notarii.

Art. 89

Notarea intentiunii de a instraina sau de a ipoteca își pierde efectul prin trecerea unui termen de doua luni de la data înregistrării cererii. Anul, luna și ziua în care notarea își pierde efectul vor fi arătate atît în notare, cat și în încheierea care a ordonat-o.

Art. 90

O dată cu cererea de înscriere facuta în termen, se va infatisa și încheierea prin care s-a încuviințat notarea intentiunii, făcându-se arătare pe aceasta despre săvîrșirea înscrierii în cartea funciară. Dacă după notarea intentiunii de a instraina ori a ipoteca, s-a notat sentinta declarativă de faliment sau de admitere în principiu a concordatului preventiv, dreptul privitor la care s-a făcut notarea intentiunii va putea fi înscris numai dacă actul de înstrăinare sau de ipoteca a fost încheiat anterior sentinței declarative de faliment sau de admitere în principiu a concordatului preventiv, dovada anterioritatii se va face numai prin înscris cu data certa.

Art. 91

Cat timp notarea intentiunii de înstrăinare nu și-a pierdut efectul, imobilul nu va putea fi vândut la licitație decât de creditorii care au rang de preferinta înaintea notarii. Dacă proprietatea dobandita prin licitație a fost înscrisă, notarea intentiei de înstrăinare se va radia din oficiu.

Art. 92

Deodată cu intabulare a înstrăinării imobilului, instanța va dispune, la cererea părții pentru care s-a făcut intabularea, radierea tuturor inscrierilor ce s-au făcut după notare.

Art. 93

Dacă cererea pentru înscrierea dreptului nu se prezintă în termen, notarea se va radia din oficiu. Notarea nu se va putea radia înainte de trecerea termenului decât în cazul cînd indreptatitul înfățișează exemplarul încheierii prin care s-a ordonat notarea. Pe acest exemplar se va face arătarea despre săvîrșirea radierii.

Art. 94

Notarea intentiunii de a instraina ori a ipoteca nu se va mai putea reînnoi cu același cuprins timp de 6 luni de la data cînd și-a pierdut efectul notarea aceleiași intentiuni.

Art. 95

Dacă un drept de ipoteca urmează a fi înscris în mai multe cărți funciare pentru garantarea aceleiași creanțe, cartea arătată în prim loc în cerere se va insemna drept carte principala, iar celelalte drept cărți secundare. În cartea funciară principala se vor arata cărțile secundare, iar în acestea cartea principala.

Art. 96

Cererea de înscriere a ipotecii colective se va face potrivit dreptului comun la instanța principala, iar la celelalte instanțe se vor infatisa copii legalizate în temeiul cărora se va nota rangul cererii, pînă ce instanța cărții principale va trimite originalul cu o copie a încheierii privitoare la înscrierea cererii. Instanțele cărților secundare își vor trimite originalul una celeilalte, iar instanței cărții principale îi vor trimite copie de pe încheierile lor. Instanța principala, după ce va fi săvârșit notările și însemnările prevăzute de lege, va trimite câte o copie de pe încheiere instanțelor secundare.

Art. 97

Dacă s-a cerut printr-o singura cerere înscrierea dreptului de ipoteca colectivă instanței principale, aceasta o va trimite împreună cu înscrisul original și cu câte o copie a încheierii, în ordinea stabilită în cerere, celorlalte instanțe de cărți funciare, care vor urma potrivit art. 96.

Art. 98

Dacă după înscrierea dreptului de ipoteca într-o carte funciară se înscrie pentru garantarea aceleiași creanțe, un alt drept de ipoteca asupra imobilelor cuprinse în alte cărți funciare, se vor insemna cartea primei ipoteci drept carte principala, iar celelalte drept cărți secundare. În acest caz, instanțele de cărți secundare vor trimite încheierile lor instanței principale, care va proceda potrivit celor prevăzute de art. 96, al. 3.

Art. 99

Creditorul este dator sa declare existenta ipotecilor colective spre a se putea săvârși notările și însemnările mai sus prevăzute; ele se vor face și din oficiu, dacă instanța constata existenta ipotecilor colective.

Art. 100

Apelul împotriva încheierii vreuneia din instanțe se va inainta instanței care a dat-o. Dacă înscrierea facuta în cartea secundară se radiază în temeiul hotărîrii instanței de apel ori recurs, încheierea de radiere se va comunică și instanței principale pentru ca să se noteze la ipoteca cărții principale.

Art. 101

Cererile privitoare la drepturile de ipoteca colectivă înscrise se vor rezolva numai de instanța cărții principale, potrivit aratarilor cuprinse în aceasta carte; cererile înaintate instanțelor secundare se vor trimite din oficiu instanței principale. Modificările și radierile dreptului de ipoteca colectivă se vor înscrie în cartea principala și prin aceasta își vor produce efectele, fără înscriere și în cărțile funciare secundare, încheierile instanței principale se vor comunică însă instanțelor secundare. Cu toate acestea, dacă s-a cerut instanței principale radierea în întregime sau în parte a dreptului de ipoteca asupra tuturor imobilelor grevate sau numai a unora din ele, radierea se va înscrie din oficiu și în cărțile funciare respective.

Art. 102

Dacă ipoteca se radiază numai cu privire la imobilul înscris în cartea principala, înscrierile privitoare la ipoteca vor fi transcrise într-una din cărțile secundare, care va deveni carte principala. Dacă la instanța cărții principale exista și o carte secundară, aceasta va deveni principala. În celelalte cazuri, instanța va hotărî, dacă creditorul ipotecar n-a dispus altfel, care carte secundară va fi socotită în viitor drept principala și îi va trimite din oficiu copiile legalizate ale inscrierilor și ale înscrisurilor privitoare. Prefacerea cărții secundare în carte principala se va comunică din oficiu instanțelor secundare.

Art. 103

Cererile nerezolvate, privitoare la ipoteca colectivă, ce se găsesc la instanța cărții principale, se vor trimite, împreună cu o încheiere, instanței devenită principala. Aceste cereri vor avea rangul dobîndit prin înregistrarea lor la instanța care a fost principala.

Art. 104

Acțiunea pentru executarea prestațiunii tabulare se va putea nota în cartea funciară numai în temeiul înscrisului original, care dovedește obligația de a stramuta, constitui, modifica sau de a stinge un drept tabular. Cererea de notare se va face potrivit art. 111. Notarea acțiunii se va putea face atît timp cat se găsesc înscriși în cartea funciară, fie cel obligat la prestatiunea tabulară, fie oricare dintre dobanditorii următori, dacă toate dobandirile au fost cu titlu gratuit și posterioare obligațiunii la prestațiune tabulară.

Art. 105

Acțiunea în rectificare se va putea notă

1.

Dacă reiese din cartea funciară ca, prin înscriere, reclamantul este vătămat într-un drept tabular ce este sau a fost înscris în folosul sau

2.

În cazul cînd Ministerul public cere, în temeiul unei dispoziții de ordine publică, constatarea nulității unui act juridic.

Art. 106

Cînd se pretinde ca o înscriere s-a săvârșit printr-o infracțiune, cel îndreptățit, dacă dovedește ca se afla în cazurile și întrunește condițiile puse de legile penale, pentru a porni acțiunea penală, va putea depune plângerea spre a fi notată la instanța de cărți funciare, care, după ce va hotărî asupra notarii, o va trimite Ministerului public, păstrând un exemplar pentru dosar; cel îndreptățit va putea inainta plângerea și direct Ministerului public, sau instanței penale, care va trimite o copie legalizată instanței de cărți funciare, pentru a hotărî asupra notarii plângerii. Dacă acțiunea penală a fost pornită de Ministerul public, cel îndreptățit va putea cere notarea ei în temeiul copiei legalizate a rechizitorului introductiv de instanța, sau în cazurile cînd judecătorul de instrucție s-a sesizat din oficiu, în temeiul unei asemenea copii de pe ordonanța de trimitere în judecata. Notarea se va radia în temeiul copiei legalizate de pe ordonanța desavarsita de neurmărire, sau de pe hotărîrea desavarsita de achitare, prin care se constata inexistenta faptului imputat.

Art. 107

În cazul cînd plângerea sau acțiunea s-a făcut în termenul prevăzut de art. 37, partea vătămată va putea cere, pe baza hotărîrii desavarsite a instanței penale prin care s-a declarat nevalabilitatea înscrierii, radierea înscrierii nevalabile, precum și celor ce s-au făcut după notare, în temeiul acestei înscrieri. Notarea plângerii sau a acțiunii penale își va produce efectul și în ceea ce privește acțiunea în rectificare, dacă instanța penală s-a pronunțat numai asupra vinovatiei pârâtului sau în cazul cînd se cere radierea inscrierilor făcute înainte de notare în temeiul înscrierii nevalabile.

Art. 108

Acțiunea ce urmează să fie notată se va indrepta la instanța de carte funciară, alaturandu-se pe lîngă exemplarele cerute, potrivit dreptului comun, un exemplar, care va fi păstrat de această instanță. Aceasta după ce a hotărât asupra notarii cererii, va trimite acțiunea la instanța arătată de parte. Dacă acțiunea s-a introdus la instanța de drept comun, partea va putea cere instanței de carte funciară notarea ei, alăturând o copie legalizată de pe acțiune.

Art. 109

Creditorul va putea cere notarea acțiunii pauliene, dacă dovedește printr-un înscris, cu data certa, ca dreptul sau de creanta s-a născut înainte de actul viclean atacat. Dacă acțiunea nu a fost pornită de-a dreptul la instanța de carte funciară, creditorul va infatisa și o copie legalizată de pe acțiune.

Art. 110

Cererea de înscriere se va indrepta la instanța unde se afla cartea funciară în care urmează să se facă înscrierea.

Art. 111

Intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de oricine care potrivit înscrisului original, hotărîrii judecătorești sau hotărîrii autorității administrative, urmează sa strămute, sa constituie, sa modifice, sa dobândească sau sa stinga un drept tabular.

Art. 112

Înscrierea unui drept sau radierea unei sarcini pot fi cerute

1.

de mandatarul general al celui îndrituit

2.

de oricare dintre titularii aceluiași drept.

Art. 113

Creditorul a cărui creanta certa și exigibilă este dovedită printr-un înscris sau printr-o hotărîre judecătorească, ori în cazurile anume prevăzute de lege printr-o decizie a autorității administrative, va putea cere instanței de carte funciară, în numele și în folosul debitorului sau, înscrierea unui drept tabular, sau radierea unei sarcini.

Art. 114

Debitorul care a plătit valabil creanta ipotecară a unui cesionar neînscris în cartea funciară poate cere radierea ipotecii, dacă înfățișează înscrisul original al cesiunii și chitanța doveditoare a plății.

Art. 115

Cererea se va prezenta într-un singur exemplar și va arata

1.

Instanța la care se îndreaptă

2.

Numele și domiciliul celui care a cerut înscrierea, precum și ale persoanelor cărora încheierea urmează a fi înmânată

3.

Înscrisul în temeiul căruia se cere înscrierea

4.

Înscrierea ce urmează să se facă

5.

Comuna, iar în cazul prevăzut de art. 2, al. 3, și satul în care se afla imobilul, numărul cărții funciare, numărul corpului funciar din care face parte, numărul de ordine și numărul de parcela; 6. Persoanele cărora urmează să se predea înscrisurile originale. Nearatarea persoanelor cărora urmează a se comunică încheierea sau a se preda înscrisul original nu va împiedica rezolvarea cererii.Tota astfel, se va urma în caz de nearatare a domiciliului acestor persoane. Cererea va fi primită chiar în cazul cînd ea nu arata decât comuna și numărul de parcela sau de carte funciară, dacă dreptul ce urmează să fie înscris ori radiat se referă la toate imobilele înscrise într-o carte funciară. Dacă cererea nu stabilește felul înscrierii, instanța va incuviinta, potrivit împrejurărilor, intabularea, înscrierea provizorie sau notarea. Dacă se cere intabularea, se va putea incuviinta înscrierea provizorie sau notarea; de asemeni dacă se cere înscrierea provizorie se va putea incuviinta notarea.

Art. 116

Dacă nu s-au alăturat la cerere, copiile înscrisului original în temeiul căruia se cere înscrierea și care urmează a fi păstrate la arhiva instanței, înscrisul original va fi retinutg pînă ce partea obligată să depună copiile, va prezenta copii conforme sau va plati taxele prevăzute în regulament pentru întocmirea lor.

Art. 117

Dacă înscrisul original în temeiul căruia s-ar putea săvârși înscrierea, se găsește la o alta instanța judecătorească sau la o alta autoritate administrativă, cererea de înscriere, intovarasita de o copie legalizată a înscrisului original, se va nota în cartea funciară. Înscrisul original va fi cerut din oficiu instanței judecătorești sau autorității administrative, sau se va da termen pentru aducerea lui. Dacă partea nu prezintă în acest termen înscrisul original sau dovada ca a pornit acțiunea pentru înfățișarea lui, cererea va fi respinsă, radiindu-se totodată notarea ei.

Art. 118

Cererea de înscriere prezentată grefei va primi de îndată un număr de înregistrare, care va fi totodată și numărul încheierii. Acest număr se va trece și în partea cărții funciare, în care urmează a se face înscrierea. Conducătorul cărții funciare va face pe cerere arătare ca din cuprinsul cărții funciare nu rezultă nici o împiedicare pentru săvîrșirea înscrierii; dacă însă constata vreo piedica, o va arata pe o foaie deosebită, ce se va anexa la cerere. Cel interesat va putea totodată să prezinte o copie după cererea sa, scutită de timbru, spre a i se trece numărul de înregistrare.

Art. 119

Cererea înregistrată nu mai poate fi modificată sau intregita.

Art. 120

Cererile și înscrisurile netimbrate sau neîndestulător timbrate, vor fi rezolvate, aplicându-se prin aceeași încheiere o amenda de cinci ori mai mare decât taxa datorită. Instanța va retine înscrisul original pînă la achitarea amenzii cuvenite. Dacă se înfățișează la o instanța de carte funciară un act pentru care nu s-a plătit impozitul proporțional, instanța va inregistra cererea, însemnând și neachitarea impozitului în partea cărții funciare în care urmează a se face înscrierea. Instanța va respinge cererea, radiind insemnarea dacă nu se aduce dovada achitării impozitului în termen de 15 zile de la înregistrare. Cererea pentru notarea unei acțiuni va fi respinsă dacă nu au fost achitate taxele de timbru și impozitul proporțional datorit pentru acțiune.

Art. 121

Instanța de carte funciară va cerceta dacă față de arătările cuprinse în cartea funciară cererea poate fi încuviințată în temeiul înscrisurilor prezentate. Părțile vor fi citate numai în cazurile prevăzute de lege. Cererea poate fi încuviințată în întregime sau în parte. Dacă lipsurile constatate din oficiul nu împiedica încuviințarea cererii, ea va fi admisă, dispunandu-se totodată și întregirea lor.

Art. 122

Încheierea prin care se admite cererea va arata

1.

Înscrisul pe care se intemeieaza

2.

Felul înscrierii: intabulare, înscriere provizorie ori notare

3.

Determinarea exactă a dreptului sau faptului ce se înscrie

4.

Modalitățile drepturilor înscrise

5.

Comuna și eventual satul, în care se afla imobilul, numărul cărții funciare, numărul corpului funciar din care face parte, numărul de ordine și numărul de parcela; 6. Persoanele în folosul și împotriva cărora se săvârșește înscrierea

7.

Persoanele cărora urmează să se predea înscrisurile originale

8.

Persoanele cărora urmează să se facă comunicarea

9.

Dacă va fi locul, dreptul de ipoteca legală.

Art. 123

Înscrierea în cartea funciară va cuprinde

1.

Ziua, luna, anul și numărul de înregistrare a cererii în temeiul căreia se face înscrierea

2.

Înscrisul pe care se întemeiază

3.

Determinarea faptului sau dreptului ce se înscrie, precum și a modalităților lui; înscrierea se va putea completa cu trimitere la înscrisul doveditor, cu arătarea de va fi nevoie, a unor anume părți din acestea

4.

Arătarea lucrului nemișcător ori a dreptului la care se referă înscrierea. Dacă înscrierea se referă la o alta înscriere anterioară, se va arata și numărul de ordine al acestuia

5.

Persoanele în folosul cărora se săvârșește înscrierea.

Art. 124

În caztul cînd instanța de carte funciară admite cererea, se va face mențiunea pe înscrisul original despre desăvârșirea înscrierii, indicandu-se atît partea cărții funciare în care s-a făcut înscrierea cat și numărul de ordine al înscrierii.

Art. 125

Încheierea prin care cererea este respinsă va fi motivată. Respingerea se va nota în cartea funciară, arătându-se numele celui care a cerut înscrierea, dreptul sau faptul juridic care a făcut obiectul cererii, precum și bunul nemișcător asupra căruia urma să se facă înscrierea; notarea nu se va săvârși dacă nu pot face aceste arătări.

Art. 126

Încheierea instanței de carte funciară se va comunică celui care a cerut înscrierea, precum și persoanelor care potrivit aratarilor din cartea funciară sînt interesate.

Art. 127

Apelul împotriva încheierilor instanței de carte funciară se va face în temren de 15 zile de la comunicare și se va judeca de tribunal. Cel care a cerut înscrierea nu va putea invoca în apel dovezi noi. Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea sentinței și se va judeca de către Curtea de Casație. Apelul și recursul se vor depune la instanța care a dat hotărîrea atacată; tribunalul va înștiința din oficiu instanța de carte funciară despre introducerea sau neintroducerea în termen a recursului. Apelul și recursul se vor nota din oficiu în cartea funciară, notarea apelului se va radia dacă nu s-a făcut recurs în termen.

Art. 128

Curtea de Casație va judeca în fond, fără trimitere. În cazul rerspingerii, notarea recursului se va radia din oficiu. Hotărîrea instanței de apel sau de casare va fi trimisa din oficiu instanței de carte funciară, care o va inmana părților.

Art. 129

Înscrierea facuta în temeiul hotărîrii instanței de apel, ori de casare își va produce efectele de la înregistrarea cererii la instanța de carte funciară.

Art. 130

Cererea de înscrierea se va indrepta judecătoriei în circumscriptiunea căreia este așezat imobilul. Judecătoria, prin încheiere, va emite o somațiune care se va afișa la judecătorie, la primăria comunei unde se afla așezat imobilul și se va publică într-unul din ziarele mai răspândite din Capitala. Publicarea în ziar va fi înlocuită pentru fondurile rurale mai mici de 5 ha, prin bătăi de toba, făcute în 2 duminici succesive. Îndeplinirea acestor formalități se va constata prin proces-verbal întocmit, în cazul prevăzut la al. 2, de către grefier, iar în cazul prevăzut la al. 3, de către primar. Procesul-verbal se va inainta fără intarzierre judecătoriei. Prin somațiune cei interesați vor fi invitați să facă opozițiune, cunoscînd ca în termen de 1 luna de la cea din urma din aceste publicațiuni, judecătoria va pasi la judecarea pricinii. Dacă nu s-a făcut opozițiune, judecătoria se va pronunța printr-o încheiere, în cazul contrar opozițiunea se va judeca de către instanța competența, după dreptul comun. Dacă această instanță ar fi tribunalul, judecătoria îi va trimite din oficiu dosarul pricinii. În ambele cazuri, instanța va cerceta dacă sînt îndeplinite cerințele art. 28. Reclamantul va putea cere înscrierea provizorie a dreptului ce a uzucapat în temeiul hotărîrii judecătorești, de prima instanța sau a încheierii prin care s-a admis cererea. Justificarea se va face prin hotărîre judecătorească desavarsita. Instanța de carte funciară nu va putea, în temeiul uzucapiunii, dispune înscrierea dreptului, dacă acesta a fost intabulat sau înscris provizoriu, în folosul unei alte persoane, chiar după împlinirea termenului de uzucapiune; în cazul cînd s-ar fi făcut numai o notare, instanța va dispune înscrierea dreptului, fără ca înscrierea să fie opozabilă celui care a cerut notarea.

Articolele următoare · 130 din 147