ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Pentru a pune bazele și a facilita o supraveghere eficientă, Banca Națională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea instituțiilor de credit, încheie acorduri scrise de coordonare și cooperare cu autoritățile competente din alte state membre.
Aceste acorduri pot prevedea că Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate reține în sarcina sa atribuții suplimentare și pot include proceduri privind procesul decizional și cooperarea cu celelalte autorități competente.
Atunci când întreprinderea-mamă a unui grup este o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă situată într-un alt stat membru și care a obținut aprobarea potrivit art. 197^3 -197^13 din prezenta ordonanță de urgență, precum și prevederilor care transpun art. 21a din Directiva 2013/36/UE în legislația statului membru respectiv, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant al grupului respectiv, încheie acordurile de coordonare și cooperare prevăzute la alin. (1) inclusiv cu autoritatea competentă a statului membru în care este situată întreprinderea-mamă respectivă.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă responsabilă cu autorizarea unei instituții de credit, persoană juridică română, filială a unei instituții de credit dintr-un alt stat membru, poate, prin acorduri bilaterale, potrivit prevederilor art. 28 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului, să delege responsabilitatea de supraveghere autorității competente care a autorizat și supraveghează întreprinderea-mamă, astfel încât responsabilitățile ce revin pe linia supravegherii filialei respective potrivit prezentei ordonanțe de urgență să revină acesteia din urmă.
Banca Națională a României notifică Autorității Bancare Europene existența și conținutul acestor acorduri.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, stabilește colegii de supraveghetori pentru a facilita exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 181 și art. 183 alin. (1)-(1^2) și, cu respectarea cerințelor referitoare la păstrarea secretului profesional și a legislației Uniunii Europene, pentru a asigura coordonarea și cooperarea corespunzătoare cu autoritățile competente din state terțe, dacă este cazul.
Autoritățile competente din state terțe pot participa în cadrul colegiilor de supraveghetori dacă cerințele referitoare la păstrarea secretului profesional sunt considerate echivalente celor stabilite în Uniunea Europeană de către toate autoritățile competente implicate.
Pentru a contribui la promovarea și monitorizarea funcționării efective, eficiente și coerente a colegiilor de supraveghetori, potrivit prevederilor art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului, Autoritatea Bancară Europeană poate participa în colegiile de supraveghetori și va fi considerată, în acest scop, autoritate competentă.
Colegiile de supraveghetori asigură Băncii Naționale a României, Autorității Bancare Europene și celorlalte autorități competente implicate cadrul pentru exercitarea următoarelor atribuții
schimbul de informații dintre autoritățile competente implicate și, potrivit prevederilor art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului, cu Autoritatea Bancară Europeană
convenirea asupra încredințării voluntare de atribuții și a delegării voluntare de responsabilități, dacă este cazul
determinarea programelor de supraveghere pe baza evaluării riscului la nivel de grup în cadrul procesului desfășurat de autoritățile competente, de verificare a cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor și mecanismelor implementate de instituțiile de credit și de evaluare a riscurilor la care instituțiile de credit sunt sau ar putea fi expuse
creșterea eficienței supravegherii prin eliminarea suprapunerii inutile a cerințelor de supraveghere, inclusiv în ceea ce privește solicitările de informații potrivit prevederilor art. 183 alin. (2) și ale art. 187
aplicarea uniformă a cerințelor prudențiale prevăzute la nivelul Uniunii în privința tuturor entităților din cadrul unui grup bancar, fără a se aduce atingere opțiunilor naționale și ale autorităților de supraveghere, prevăzute de legislația Uniunii Europene
aplicarea prevederilor art. 181 alin. (1) lit. c) , cu luarea în considerare a rezultatelor lucrărilor altor forumuri ce ar putea fi stabilite în acest domeniu.
În situația în care Banca Națională a României are calitatea de supraveghetor consolidant, pentru a facilita exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 181 alin. (1) , art. 183 alin. (1)-(1^2) și art. 184 , aceasta instituie colegii de supraveghetori și atunci când toate filialele transfrontaliere ale unei instituții-mamă din Uniunea Europeană, ale unei societăți financiare holding-mamă din Uniunea Europeană sau ale unei societăți financiare holding mixte-mamă din Uniunea Europeană își au sediul central în state terțe, cu condiția ca autoritățile de supraveghere din statele terțe respective să facă obiectul unor cerințe de confidențialitate echivalente cu cerințele referitoare la păstrarea secretului profesional din legislația Uniunii Europene.
În cadrul colegiilor de supraveghetori, Banca Națională a României colaborează în mod strâns cu celelalte autorități competente participante și cu Autoritatea Bancară Europeană. Cerințele referitoare la păstrarea secretului profesional nu împiedică Banca Națională a României să schimbe informații cu celelalte autorități competente în cadrul colegiilor de supraveghetori. (5) Înființarea și funcționarea colegiilor de supraveghetori nu aduc atingere drepturilor și responsabilităților Băncii Naționale a României în domeniul supravegherii prudențiale, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Stabilirea modului de funcționare operațională a colegiilor de supraveghetori are în vedere și ghidurile elaborate în acest sens de Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, conduce reuniunile colegiului de supraveghetori și decide autoritățile competente participante la o reuniune sau activitate a colegiului.
Decizia Băncii Naționale a României luată potrivit prevederilor alin. (1) trebuie să aibă în vedere importanța activității de supraveghere care urmează să fie planificată sau coordonată pentru aceste autorități și, în special, impactul potențial asupra stabilității financiare în statele membre, prevăzut la art. 172 alin. (2^1) , precum și obligațiile prevăzute la art. 173^2 .
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, îi informează complet și în prealabil pe toți membrii colegiului în legătură cu organizarea reuniunilor, aspectele principale de discutat și activitățile ce urmează a fi analizate. De asemenea, Banca Națională a României îi informează complet și la timp pe toți membrii colegiului în legătură cu măsurile și acțiunile întreprinse în cadrul respectivelor reuniuni.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, informează Autoritatea Bancară Europeană, cu respectarea cerințelor referitoare la păstrarea secretului profesional, în legătură cu activitățile colegiilor de supraveghetori pe care le stabilește, inclusiv în situații de urgență, și comunică acestei autorități toate informațiile care prezintă o relevanță deosebită pentru asigurarea convergenței supravegherii.
Banca Națională a României, în cazul în care este autoritate responsabilă cu supravegherea instituțiilor de credit, persoane juridice române, filiale ale unei instituții de credit sau ale unei firme de investiții-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăți financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene ori ale unei societăți financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene, sau în cazul în care sucursalele din România ale unor instituții de credit sau ale unor firme de investiții din alte state membre sunt semnificative potrivit prevederilor art. 210^1 , precum și în calitatea acesteia de bancă centrală, membră a Sistemului European al Băncilor Centrale, poate participa în colegii de supraveghetori. (2) Prevederile art. 185^1 se aplică în mod corespunzător.
În cazul în care întreprinderea-mamă a unui grup este o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă, situată în România și aprobată potrivit art. 197^3-197^13 din prezenta ordonanță de urgență și prevederilor care transpun art. 21 a din Directiva 2013/36/UE în legislația altor state membre, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate participa în cadrul colegiului de supraveghetori aferent grupului din care face parte întreprinderea-mamă respectivă.
În cazul în care Banca Națională a României are calitate de supraveghetor consolidant pentru un grup a cărui întreprindere-mamă este o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă, situată într-un alt stat membru și aprobată potrivit art. 197^3 -197^13 din prezenta ordonanță de urgență și prevederilor care transpun art. 21 a din Directiva 2013/36/UE în legislația statului membru respectiv, autoritatea competentă din statul membru în care este situată întreprinderea-mamă poate participa în cadrul colegiului de supraveghetori instituit de Banca Națională a României.
În cazul unui dezacord între autoritățile competente implicate în ceea ce privește funcționarea colegiilor de supraveghetori, Banca Națională a României, în calitatea prevăzută de art. 185^4 sau 185^5 , poate supune cazul spre soluționare Autorității Bancare Europene, potrivit procedurii de soluționare a dezacordurilor prevăzute la art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
Banca Națională a României cooperează în mod strâns cu celelalte autorități competente. În acest sens, pentru exercitarea atribuțiilor de supraveghere pe bază individuală și/sau consolidată ale respectivelor autorități în sensul prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, sunt furnizate la cerere toate informațiile relevante potrivit acordurilor de cooperare dintre autoritățile competente, precum și din oficiu toate informațiile esențiale.
Pentru scopurile aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, Banca Națională a României cooperează în mod strâns cu Autoritatea Bancară Europeană, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010. Banca Națională a României furnizează Autorității Bancare Europene, la cerere, potrivit prevederilor art. 35 din regulamentul menționat, toate informațiile necesare acesteia pentru îndeplinirea atribuțiilor acestei autorități stabilite de Directiva 2013/35/UE, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și de Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt considerate esențiale dacă pot influenta în mod semnificativ evaluarea stabilității financiare a unei instituții de credit sau a unei instituții financiare dintr-un alt stat membru.
În cazul în care Banca Națională a României este autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a unei instituții de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau a unei instituții de credit controlate de o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene, aceasta furnizează autorităților competente din alte state membre, care supraveghează filialele acestor întreprinderi-mamă, toate informațiile relevante. Pentru a determina gradul de detaliere a informațiilor relevante este luată în considerare importanța acestor filiale în cadrul sistemelor financiare din respectivele state membre.
Informațiile esențiale la care se referă alin. (2) includ, în special, următoarele elemente
identificarea structurii juridice, de guvernanță și organizatorice a grupului, inclusiv a tuturor entităților între care există legături strânse, respectiv a entităților reglementate și nereglementate, a filialelor nereglementate și a sucursalelor semnificative din cadrul grupului, precum și a întreprinderilor-mamă, cu aplicarea la nivel consolidat și/sau subconsolidat, după caz, a prevederilor art. 24 alin. (1) , precum și a autorităților competente ale entităților reglementate din grup
procedurile pentru colectarea informațiilor de la instituțiile de credit din grup și pentru verificarea acestor informații
evoluțiile nefavorabile în cadrul instituțiilor de credit sau în cadrul altor entități din grup, care ar putea afecta în mod semnificativ instituțiile de credit din cadrul grupului
principalele sancțiuni și măsurile excepționale luate de Banca Națională a României, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv cele constând în impunerea, potrivit art. 226 , a unei cerințe suplimentare de fonduri proprii, precum și în impunerea oricărei limitări în utilizarea abordării avansate de evaluare pentru calculul cerințelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscului operațional, potrivit prevederilor art. 312 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Banca Națională a României poate notifica Autorității Bancare Europene situațiile în care
o autoritate competentă nu i-a comunicat informații esențiale
o solicitare de colaborare, în special prin schimb de informații relevante, a fost respinsă sau nu s-a răspuns unei astfel de solicitări într-un termen rezonabil.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea unei instituții de credit, persoană juridică română, controlate de o instituție de credit sau o firmă de investiții-mamă la nivelul Uniunii Europene, contactează, ori de câte ori este posibil, supraveghetorul consolidant dacă îi sunt necesare informații referitoare la implementarea abordărilor și metodologiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în reglementările emise în aplicarea acestora, informații pe care respectiva autoritate le-ar putea deține deja.
Banca Națională a României se consulta cu celelalte autorități responsabile cu supravegherea pe: baza individuală și/sau consolidată a instituțiilor de credit, înaintea luării unei decizii care este importanta pentru exercitarea atribuțiilor de supraveghere ale autorităților competente respective. Consultarea are în vedere următoarele elemente
modificări în structura acționariatului, în structura organizatorică, de administrare și conducere a instituțiilor de credit dintr-un grup, care necesita aprobare sau autorizare din partea Băncii Naționale a României
principalele sancțiuni și măsurile excepționale ce urmează a fi luate de Banca Națională a României, inclusiv cele constând în impunerea, potrivit art. 226 , a unei cerințe suplimentare de fonduri proprii, precum și în impunerea oricărei limitări în utilizarea abordării avansate de evaluare pentru calculul cerințelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscului operațional, potrivit prevederilor art. 312 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b) , supraveghetorul consolidant trebuie să fie consultat în toate cazurile.
Banca Națională a României poate decide să nu consulte celelalte autorități în cazuri de urgență sau dacă o astfel de consultare poate periclita eficienta deciziilor, în acest caz, Banca Națională a României informează fără întârziere asupra deciziilor luate celelalte autorități competente.
Banca Națională a României cooperează în mod strâns, în limitele competențelor sale, cu toate autoritățile competente, unitatea de informații financiare și autoritățile responsabile cu supravegherea entităților raportoare, stabilite la nivel național potrivit Legii nr. 129/2019 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu alte autorități competente din alte state membre, unitățile de informații financiare și autoritățile responsabile cu supravegherea entităților raportoare prevăzute la art. 2 paragraful
pct. 1 și 2 din Directiva 2015/849/UE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului. În acest sens, Banca Națională a României și respectivele autorități fac schimb de informații relevante pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin potrivit prezentei ordonanțe de urgență, Regulamentului (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și reglementărilor emise în aplicarea acestora, Legii nr. 129/2019 , cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit legislației naționale a statelor membre care transpune prevederile Directivei 2013/36/UE și ale Directivei 2015/849/UE.
Cooperarea și schimbul de informații prevăzute la alin. (1) nu trebuie să afecteze o anchetă, o investigație sau o procedură aflată în curs de desfășurare în conformitate cu legislația românească penală sau administrativă sau cu legislația penală sau administrativă din statele membre unde sunt situate celelalte autorități competente sau unități de informații financiare.
Banca Națională a României poate beneficia de asistența acordată, din propria inițiativă, de Autoritatea Bancară Europeană, în temeiul art. 19 alin. (1) paragraful 2 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, în cazul unui dezacord între autorități în legătură cu coordonarea activităților de supraveghere desfășurate în conformitate cu prezentul articol.
Pentru a pune bazele și pentru a facilita o supraveghere eficientă la nivel național a instituțiilor de credit și a instituțiilor financiare, Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară încheie acorduri scrise de coordonare și cooperare.
Aceste acorduri pot prevedea atribuții suplimentare în sarcina supraveghetorului consolidant și pot include proceduri privind procesul decizional.
Banca Națională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autorități responsabile cu autorizarea unei instituții de credit, respectiv a unei firme de investiții, care sunt filiale ale unei instituții de credit, persoană juridică română, sau ale unei firme de investiții persoană juridică română, pot să își delege reciproc, pe bază de acord, responsabilitatea de supraveghere individuală a filialei respective. Delegarea responsabilității se face întotdeauna către autoritatea competentă cu supravegherea consolidată.
Pentru exercitarea atribuțiilor lor de supraveghere pe bază individuală și/sau consolidată în sensul prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară își furnizează, la cerere, toate informațiile relevante și din oficiu toate informațiile esențiale. Prevederile art. 186 se aplică în mod corespunzător.
Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare se consulta reciproc, înaintea luării unei decizii care este importanta pentru exercitarea atribuțiilor lor de supraveghere pe baza individuală și/sau consolidată. Consultarea are în vedere următoarele elemente
modificări în structura acționariatului, în structura organizatorică de administrare și conducere a instituțiilor de credit, respectiv a firmelor de investiții dintr-un grup, care necesită aprobare sau autorizare din partea Băncii Naționale a României, respectiv a Autorității de Supraveghere Financiară
principalele sancțiuni și măsurile excepționale ce urmează a fi luate de Banca Națională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară, inclusiv cele constând în impunerea, potrivit art. 226 , a unei cerințe suplimentare de fonduri proprii, precum și a oricărei limitări în utilizarea abordării avansate de evaluare pentru calculul cerințelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscului operațional, potrivit prevederilor art. 312 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Banca Națională a României sau Comisia Națională a Valorilor Mobiliare poate să nu îndeplinească cerința referitoare la consultarea prealabilă, prevăzută la alin. (1) , în cazuri de urgență sau dacă o astfel de consultare poate periclita eficienta deciziilor în acest caz, se procedează la informarea fără întârziere a celeilalte autorități asupra deciziilor luate.
Pe lângă obligațiile care le revin în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență și ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, Banca Națională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a instituțiilor de credit-mamă la nivelul României și a instituțiilor de credit, persoane juridice române, controlate de societăți financiare holding-mamă la nivelul României sau de societăți financiare holding mixte-mamă la nivelul României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a firmelor de investiții-mamă la nivelul României îndeplinesc următoarele atribuții
coordonează, la nivel național, colectarea și diseminarea informațiilor relevante sau esențiale în condițiile desfășurării normale a activității și în situații de urgență
planifica și coordonează, activitățile de supraveghere la nivel național, în condițiile desfășurării normale a activității și în situații de urgență, inclusiv în legătura cu activitățile prevăzute la art. 166 , colaborând în acest sens.
Abrogat.
Dacă întreprinderea-mamă a uneia sau a mai multor instituții de credit, persoane juridice române, este societate holding cu activitate mixtă, Banca Națională a României solicita societății holding cu activitate mixtă și filialelor acesteia, inclusiv în situația în care sunt situate pe teritoriul unui alt stat membru, direct sau prin intermediul instituțiilor de credit filiale, orice informații care ar putea fi relevante pentru scopul supravegherii instituțiilor de credit, persoane juridice române, filiale ale societății holding cu activitate mixtă.
O societate holding cu activitate mixtă, persoana juridică română, și filialele acesteia, persoane juridice române, trebuie să furnizeze informații de natura celor prevăzute la alin. (1) , atât la solicitarea Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate responsabilă cu autorizarea și supravegherea unei instituții de credit, persoana juridică română, filiala a societății holding cu activitate mixtă, cât și la solicitarea autorității responsabilă cu autorizarea și supravegherea unei instituții de credit dintr-un alt stat membru, filiala a societății holding cu activitate mixtă.
Banca Națională a României poate efectua inspecții, pentru a verifica informațiile furnizate de societățile holding cu activitate mixtă și filialele acestora, direct sau prin intermediul unor terțe persoane împuternicite în acest scop. Dacă societatea holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acesteia este o întreprindere de asigurare poate fi utilizata și procedura, prevăzută la art. 202 . Dacă societatea holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acesteia au sediul într-un alt stat membru, verificarea informațiilor se efectuează potrivit procedurii prevăzute la art. 203 .
Societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte, persoane juridice române, se constituie sub formă juridică de societate pe acțiuni, în conformitate cu legislația aplicabilă societăților și cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Responsabilitățile de conducere și/sau administrare a activității unei societăți financiare holding sau a unei societăți financiare holding mixte pot fi exercitate numai de persoane fizice, dispozițiile art. 107 fiind aplicabile în mod corespunzător.
Persoanele cărora le sunt încredințate responsabilități de administrare și/sau conducere, în calitate de administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere sau ai directoratului, după caz, trebuie să aibă reputație adecvată și să dispună de cunoștințe, aptitudini și experiență suficiente pentru exercitarea responsabilităților încredințate, cu luarea în considerare a rolului specific al unei societăți financiare holding sau al unei societăți financiare holding mixte.
Membrii consiliului de administrație și directorii sau, după caz, membrii consiliului de supraveghere și ai directoratului trebuie să dispună, la nivel colectiv, de cunoștințe, aptitudini și experiență adecvate pentru a fi în măsură să înțeleagă activitățile desfășurate de societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă, inclusiv principalele riscuri ale acesteia. Componența respectivelor organe ale societății financiare holding sau societății financiare holding mixte trebuie să reflecte în ansamblu o gamă suficient de largă de experiențe profesionale relevante.
Membrii consiliului de administrație și directorii sau, după caz, membrii consiliului de supraveghere și ai directoratului trebuie să aloce timp suficient pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, dispozițiile art. 108^1 alin. (2) , (2^1) , (2^2) , (2^3) și (3) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Fiecare membru al consiliului de administrație și director sau, după caz, fiecare membru al consiliului de supraveghere și al directoratului unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte trebuie să își exercite responsabilitățile cu onestitate, integritate și pe baza unei gândiri independente, pentru a putea evalua și pune în discuție în mod eficient deciziile luate de către directori sau de către membrii directoratului, după caz, atunci când este necesar, și pentru a controla și monitoriza în mod eficace procesul de luare a respectivelor decizii.
Societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte, prevăzute la alin. (1) , au obligația de a evalua și/sau reevalua persoanele prevăzute la alin. (3) , în condițiile stabilite prin reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență.
Persoanele desemnate în calitate de administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere sau ai directoratului, după caz, trebuie să exercite efectiv responsabilitățile de administrare și/sau de conducere ce le revin. Prevederile art. 110 se aplică în mod corespunzător.
Fiecare dintre persoanele prevăzute la alin. (3) trebuie să fie aprobate de Banca Națională a României înainte de începerea exercitării responsabilităților, potrivit reglementărilor emise în acest sens.
Banca Națională a României urmărește în permanență îndeplinirea cerințelor din prezentul articol și dispune în caz de nerespectare a acestora măsurile sau sancțiunile care se impun prevăzute la art. 204 .
Dispozițiile Capitolului IV din Titlul II, Partea I , precum și reglementările aplicabile instituțiilor de credit, emise de Banca Națională a României în temeiul prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, se aplica în mod corespunzător și societăților financiare holding persoane juridice române care sunt întreprinderi-mamă ale unor instituții de credit ce sunt supravegheate la nivel consolidat de Banca Națională a României în calitate de autoritate competenta sau de către o autoritate competenta dintr-un alt stat membru, pentru situațiile financiare anuale consolidate.
În cazul în care unei societăți financiare holding mixte, persoană juridică română, îi sunt aplicabile atât prevederile prezentei ordonanțe de urgență, cât și prevederile similare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 152/2007 , cu modificările și completările ulterioare, în special prevederile referitoare la supravegherea respectării cerințelor prudențiale, Banca Națională a României, dacă este desemnată drept supraveghetor consolidant, poate să aplice respectivei societăți financiare holding mixte doar prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 152/2007 , cu modificările și completările ulterioare, după consultarea celorlalte autorități competente responsabile cu supravegherea filialelor societății financiare holding mixte.
În cazul în care unei societăți financiare holding mixte, persoană juridică română, îi sunt aplicabile atât prevederile prezentei ordonanțe de urgență, cât și prevederile similare din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (reformată), în special prevederile referitoare la supravegherea respectării cerințelor prudențiale, Banca Națională a României, dacă este desemnată drept supraveghetor consolidant, poate, în acord cu autoritatea de supraveghere a grupului din sectorul de asigurări, să aplice respectivei societăți financiare holding mixte doar prevederile referitoare la sectorul financiar cel mai important, identificat potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 152/2007 , cu modificările și completările ulterioare.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, informează Autoritatea Bancară Europeană și Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale, înființată prin Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei, cu privire la deciziile luate potrivit prevederilor art. 197^1 . Secțiunea a 5^1-a Aprobarea societăților financiare holding și a societăților financiare holding mixte
În scopul asigurării conformității cu cerințele prudențiale pe bază consolidată, societățile financiare holding-mamă la nivelul României, persoane juridice române, societățile financiare holding mixte-mamă la nivelul României, persoane juridice române, societățile financiare holding-mamă din Uniunea Europeană, persoane juridice române, și societățile financiare holding mixte-mamă din Uniunea Europeană, persoane juridice române, au obligația de a solicita aprobarea Băncii Naționale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, în conformitate cu prezenta secțiune și cu reglementările emise de Banca Națională a României.
Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și societăților financiare holding-mamă sau societăților financiare holding mixte-mamă situate în alte state membre pentru care, ca urmare a aplicării prevederilor art. 176 , Banca Națională a României are calitatea de supraveghetor consolidant.
În situația în care, ca urmare a aplicării prevederilor art. 176 , calitatea de supraveghetor consolidant a entităților prevăzute la alin. (1) o are o autoritate competentă dintr-un alt stat membru, acestea au obligația de a solicita aprobarea respectivei autorități în conformitate cu dispozițiile legale adoptate în acel stat membru pentru transpunerea Directivei 2013/36/UE.
Entitățile prevăzute la alin. (1)-(3) au obligația de a transmite Băncii Naționale a României, în calitate de supraveghetor consolidant sau de autoritate competentă a societăților financiare holding sau societăților financiare holding mixte situate în România, informații și documente stabilite prin reglementările Băncii Naționale a României în domeniu.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate acorda aprobarea entităților prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) , atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții
mecanismele aferente cadrului de administrare a activității și repartizarea sarcinilor în interiorul grupului sunt adecvate pentru respectarea, pe bază consolidată, a cerințelor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și de reglementările emise în aplicarea acestora sau de prevederile care transpun Directiva 2013/36/UE în legislația altor state membre și, în special, sunt eficace pentru a asigura: (i) coordonarea tuturor filialelor societății financiare holding sau ale societății financiare holding mixte, inclusiv, în situațiile în care este necesar, prin intermediul unei repartizări adecvate a sarcinilor între instituțiile care sunt filiale; (ii) preîntâmpinarea sau gestionarea conflictelor din interiorul grupului; și (iii) asigurarea implementării la nivel de grup a politicilor stabilite de societatea financiară holding-mamă sau de societatea financiară holding mixtă-mamă
organizarea structurală a grupului din care face parte societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă nu împiedică în niciun fel exercitarea unei supravegheri eficiente a filialelor care sunt instituții sau a instituțiilor-mamă, în ceea ce privește obligațiile pe care acestea trebuie să le respecte la nivel individual și consolidat. Această evaluare ia în considerare, în special: (i) poziția societății financiare holding sau a societății financiare holding mixte într-un grup structurat pe mai multe niveluri; (ii) structura acționariatului; și (iii) rolul societății financiare holding sau al societății financiare holding mixte în cadrul grupului
sunt îndeplinite criteriile de evaluare a calității acționarilor sau a membrilor, persoane fizice ori juridice, potrivit art. 15 din prezenta ordonanță de urgență sau potrivit prevederilor care transpun art. 14 din Directiva 2013/36/UE în legislația altor state membre, precum și cerințele privind adecvarea membrilor consiliului de administrație, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere și ai directoratului prevăzute la art. 196 din prezenta ordonanță de urgență sau potrivit prevederilor care transpun art. 121 din Directiva 2013/36/UE în legislația altor state membre.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, exceptează de la obligația de aprobare o entitate prevăzută la art. 197^3 alin. (1) și (2) , atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții
activitatea principală a societății financiare holding este aceea de a achiziționa participații în filiale sau, în cazul unei societăți financiare holding mixte, activitatea sa principală în raport cu instituții sau cu instituții financiare este aceea de a achiziționa participații în filiale
societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă nu a fost desemnată ca entitate de rezoluție în niciunul dintre grupurile de rezoluție din cadrul grupului din care aceasta face parte, în conformitate cu strategia de rezoluție stabilită de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție sau de o altă autoritate de rezoluție implicată, în temeiul Legii nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, cu modificările ulterioare, sau al prevederilor care transpun Directiva 2014/59/UE în legislația altor state membre
o filială care este instituție de credit este desemnată ca fiind responsabilă cu asigurarea respectării de către grup a cerințelor prudențiale pe bază consolidată și i se pun la dispoziție toate mijloacele necesare și prerogativa legală pentru a îndeplini obligațiile respective în mod eficace
societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă nu este angajată în luarea unor decizii de management, operaționale sau financiare care afectează grupul sau filialele acestuia care sunt instituții sau instituții financiare
nu există niciun impediment în calea supravegherii eficiente, pe bază consolidată, a grupului.
În aplicarea dispozițiilor art. 197^3 , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, evaluează îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la art. 197^5 și, după caz, la art. 197^4 , pe baza informațiilor stabilite prin reglementările Băncii Naționale a României în domeniu, astfel cum prevede art. 197^3 alin. (4) , în vederea aprobării sau exceptării de la obligația de aprobare a entităților prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) .
În sensul alin. (1) , evaluarea de către Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, se realizează astfel
în prima etapă Banca Națională a României realizează evaluarea privind îndeplinirea cumulativă a condițiilor de exceptare de la obligația de aprobare prevăzute la art. 197^5 . În situația în care constată îndeplinirea cumulativă a condițiilor de exceptare de la obligația de aprobare, Banca Națională a României adoptă o decizie prin care să acorde exceptarea de la obligația de aprobare a entităților prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) , fără a mai fi necesară parcurgerea următoarei etape
în cazul în care Banca Națională a României constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de exceptare de la obligația de aprobare, prevăzute la art. 197^5 , aceasta evaluează îndeplinirea cumulativă a condițiilor de aprobare, prevăzute la art. 197^4 .
În urma evaluării prevăzute la alin. (2) lit. b) , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate adopta una dintre următoarele decizii
aprobă entitățile prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la art. 197^4
refuză aprobarea entităților prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) dacă nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la art. 197^4 sau informațiile și documentația transmise potrivit art. 197^3 alin. (4) sunt incomplete și/sau nu prezintă relevanță ori sunt insuficiente pentru evaluarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 197^4 și 197^5 și poate dispune una sau mai multe dintre măsurile de supraveghere și/sau sancțiunile și măsurile sancționatoare, potrivit art. 197^9 alin. (3) .
Entitățile prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) exceptate de la aprobare, potrivit alin. (2) lit. a) , nu sunt excluse din perimetrul de consolidare astfel cum este stabilit în prezenta ordonanță de urgență sau în prevederile care transpun Directiva 2013/36/UE în legislația altor state membre, precum și în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, notifică entităților prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) oricare dintre deciziile adoptate potrivit art. 197^6 alin. (2) și (3) , împreună cu motivele care au stat la baza deciziei de refuz, dacă este cazul, în termen de 4 luni de la primirea solicitării prevăzute la art. 197^3 alin. (1) , sau, în cazul în care solicitarea este incompletă, în termen de 4 luni de la primirea tuturor informațiilor necesare pentru adoptarea deciziei.
Termenul în care Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate adopta una dintre deciziile prevăzute la art. 197^6 alin. (2) și (3) nu trebuie să depășească 6 luni de la primirea solicitării prevăzute la art. 197^3 alin. (1) .
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, monitorizează în permanență îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la art. 197^4 de către entitățile prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) , aprobate potrivit art. 197^6 alin. (3) lit. a) , precum și îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la art. 197^5 de către entitățile prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) , exceptate de la aprobare potrivit art. 197^6 alin. (2) lit. a) .
În aplicarea dispozițiilor alin. (1) , entitățile prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) furnizează Băncii Naționale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, informațiile necesare pentru a monitoriza permanent structura grupului și respectarea condițiilor prevăzute la art. 197^4 și 197^5 , după caz. Banca Națională a României stabilește prin reglementări documentația aferentă informațiilor care trebuie transmise potrivit prezentului articol. (3) În situația entităților prevăzute la art. 197^3 alin. (2) , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, transmite informațiile prevăzute la alin. (2) autorității competente din statul membru în care este situată respectiva entitate.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, atunci când este notificată de autoritatea competentă dintr-un alt stat membru cu evaluarea unei entități prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) , în calitate de achizitor potențial, care este aprobată sau exceptată potrivit prezentei secțiuni, transmite acestei autorități, în sensul art. 26^1 , o opinie documentată privind impactul achiziției propuse asupra îndeplinirii condițiilor de aprobare, prevăzute la art. 197^4 , sau a condițiilor de exceptare, prevăzute la art. 197^5 , după consultarea, după caz, cu autoritatea competentă din statul membru în care este situată respectiva entitate.
Atunci când Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, determină, pe baza unei evaluări realizate în cadrul monitorizării prevăzute la art. 197^8 alin. (1) , că entitățile prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) , aprobate potrivit deciziei prevăzute la art. 197^6 alin. (3) lit. a) nu mai îndeplinesc cumulativ condițiile de aprobare prevăzute la art. 197^4 , societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă este supusă unor măsuri și/sau sancțiuni și măsuri sancționatoare adecvate pentru asigurarea sau restabilirea, după caz, a continuității și integrității supravegherii pe bază consolidată și pentru asigurarea respectării, pe bază consolidată, a cerințelor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, precum și în reglementările emise în aplicarea acestora.
În cazul unei societăți financiare holding mixte, măsurile și/sau sancțiunile și măsurile sancționatoare prevăzute la alin. (1) iau în considerare, în special, efectele asupra conglomeratului financiar, astfel cum acesta este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 152/2007 , cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit prevederilor care transpun Directiva 2002/87/CE privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și a societăților de servicii de investiții financiare dintr-un conglomerat financiar în legislația altor state membre.
În sensul alin. (1) și (2) , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate să dispună, fără a se limita la acestea, următoarele
suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute de societatea financiară holding sau de societatea financiară holding mixtă în instituții-filiale
recomandări adresate societății financiare holding sau societății financiare holding mixte pentru a transfera acționarilor săi participațiile deținute în instituții-filiale
desemnarea temporară a unei alte societăți financiare holding, societăți financiare holding mixte sau instituție din cadrul grupului drept responsabilă pentru asigurarea respectării, pe bază consolidată, a cerințelor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, în reglementările emise în aplicarea acestora sau în legislația națională a unui alt stat membru care transpune Directiva 2013/36/UE
restricționarea sau interzicerea efectuării de distribuiri sau de plăți de dobânzi către acționari
solicitarea ca societățile financiare holding sau societățile financiare holding mixte să procedeze la cedarea sau reducerea participațiilor în instituții sau în alte entități din sectorul financiar
solicitarea ca societățile financiare holding sau societățile financiare holding mixte să prezinte un plan privind restabilirea, fără întârziere, a conformității
stabilirea unor măsuri și/sau sancțiuni și măsuri sancționatoare corespunzătoare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele prevăzute la lit. a)-f) , aplicabile societății financiare holding, societății financiare holding mixte sau/și persoanelor prevăzute la art. 108 alin. (1) , cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 225 alin. (2)-(6) , art. 233 , 234 și 234^1 .
Atunci când Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, hotărăște, pe baza unei evaluări realizate în cadrul monitorizării prevăzute la art. 197^8 alin. (1) , că entitățile prevăzute la art. 197^3 alin. (1) și (2) , exceptate de la obligația de aprobare, potrivit deciziei prevăzute la art. 197^6 alin. (2) lit. a) , nu mai îndeplinesc cumulativ condițiile de exceptare prevăzute la art. 197^5 , Banca Națională a României notifică entitățile respective în termen de 20 de zile de la data constatării neîndeplinirii cumulative a condițiilor de exceptare. În această situație, entitățile respective au obligația de a solicita aprobarea potrivit prevederilor art. 197^3 , în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea notificării.
În cazul entităților prevăzute la art. 197^3 alin. (2) , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, colaborează pe deplin cu autoritatea competentă din statul membru în care este situată respectiva entitate, în scopul adoptării de comun acord a deciziilor prevăzute la art. 197^6 alin. (2) și (3) , a hotărârii prevăzute la art. 197^9 alin. (4) , precum și pentru dispunerea măsurilor și/sau aplicării sancțiunilor și măsurilor sancționatoare prevăzute la art. 197^9 alin. (1) .
În sensul alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, realizează evaluarea prevăzută la art. 197^6 alin. (1) în termen de cel mult două luni de la primirea solicitării prevăzute la art. 197^3 alin. (1) sau, în cazul în care solicitarea este incompletă, în termen de cel mult două luni de la primirea tuturor informațiilor necesare pentru efectuarea evaluării și transmite de îndată respectiva evaluare autorității competente din statul membru în care este situată societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă.
În sensul alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, transmite de îndată evaluările prevăzute la art. 197^9 alin. (1) și (4) , realizate în cadrul monitorizării, autorității competente din statul membru în care este situată societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, depune toate diligențele necesare, potrivit competențelor deținute, pentru a ajunge la o decizie comună cu autoritatea competentă din statul membru în care este situată societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă, în termen de două luni de la data primirii de către respectiva autoritate a evaluării transmise de către Banca Națională a României potrivit alin. (2) și (3) , după caz.
În cazul evaluării prevăzute la art. 197^6 alin. (1) , termenul în care se adoptă decizia comună prevăzută la alin. (4) nu trebuie să depășească 6 luni de la data primirii solicitării prevăzute la art. 197^3 alin. (1) .
Decizia comună prevăzută la alin. (4) trebuie să fie documentată și justificată în mod corespunzător.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, comunică de îndată decizia comună societății financiare holding sau societății financiare holding mixte situate în alt stat membru.
Prevederile alin. (1) și (4) se aplică în mod corespunzător și în situațiile în care Banca Națională a României are calitatea de autoritate competentă din statul membru în care sunt situate societățile financiare holding sau societățile financiare holding mixte, fără a avea calitatea de supraveghetor consolidant.
În cazul în care nu se ajunge la o decizie comună, Banca Națională a României, în calitatea prevăzută la alin. (1) sau la alin. (8) , se abține de la adoptarea unei decizii și sesizează Autoritatea Bancară Europeană potrivit procedurii de soluționare a dezacordurilor, în conformitate cu art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
Banca Națională a României, în oricare dintre calitățile prevăzute la alin. (1) sau alin. (8) , adoptă o decizie în conformitate cu decizia Autorității Bancare Europene.
Banca Națională a României, în oricare dintre calitățile prevăzute la alin. (1) sau alin. (8) , nu poate sesiza Autoritatea Bancară Europeană după expirarea perioadei de două luni prevăzute la alin. (4) sau după ce s-a adoptat o decizie comună.
În cazul societăților financiare holding mixte, pentru care Banca Națională a României are calitatea de supraveghetor consolidant și/sau de autoritate competentă din statul membru în care este situată societatea financiară holding mixtă, dar nu are și rolul de coordonator potrivit art. 25 și 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 152/2007 , cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României trebuie să obțină acordul coordonatorului desemnat potrivit respectivelor prevederi sau potrivit legislației care transpune Directiva 2002/87/CE în alte state membre, în scopul luării deciziilor prevăzute la art. 197^6 alin. (2) lit. a) și alin. (3) , a deciziei comune prevăzute la art. 197^10 alin. (4) , a hotărârii prevăzute la art. 197^9 alin. (4) , precum și pentru dispunerea măsurilor de supraveghere și/sau sancțiunilor și măsurilor sancționatoare prevăzute la art. 197^9 alin. (1) , după caz.
Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și atunci când Banca Națională a României are calitatea de coordonator potrivit art. 25 și 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 152/2007 , cu modificările și completările ulterioare, fără a avea calitatea de supraveghetor consolidant și/sau de autoritate competentă din statul membru în care este situată societatea financiară holding mixtă.
Atunci când acordul coordonatorului este obligatoriu potrivit alin. (1) , Banca Națională a României, în oricare dintre calitățile prevăzute la alin. (1) sau (2), supune dezacordurile între autoritățile implicate în atenția autorității europene de supraveghere relevante, și anume Autoritatea Bancară Europeană sau Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale, care adoptă o decizie în termen de o lună de la primirea sesizării. Banca Națională a României, în oricare dintre calitățile prevăzute la alin. (1) și (2) , ține seama de decizia adoptată potrivit prezentului alineat. (4) Orice decizie adoptată potrivit prezentului articol nu trebuie să aducă atingere obligațiilor ce decurg din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 152/2007 , cu modificările și completările ulterioare, sau Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare.
În aplicarea dispozițiilor alin. (3) și (4) Banca Națională a României se consultă cu Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Atunci când solicitarea de aprobare a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte are loc în același timp cu evaluarea, realizată de Banca Națională a României potrivit art. 25 , a respectivei entități, în calitate de achizitor potențial al unei instituții de credit, persoană juridică română, Banca Națională a României se coordonează, după caz, cu supraveghetorul consolidant și cu autoritatea competentă din statul membru în care este situată societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă, dacă aceasta este diferită de supraveghetorul consolidant.
În sensul alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă cu evaluarea achizitorului potențial, informează de îndată autoritățile competente prevăzute la respectivul alineat, dacă acestea sunt diferite de Banca Națională a României, cu privire la notificarea primită potrivit art. 25 și suspendă termenul de evaluare a achizitorului potențial, prevăzut la art. 25 alin. (4) , până la primirea de la respectivele autorități a deciziei privind soluționarea solicitării de aprobare a societății financiare holding sau societății financiare holding mixte potrivit prevederilor care transpun art. 21 a din Directiva 2013/36/UE în legislația altor state membre, fără ca perioada de suspendare să poată fi mai scurtă de 20 de zile lucrătoare.
Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în situația în care Banca Națională a României are calitatea de supraveghetor consolidant și/sau de autoritate competentă din statul membru în care este situată societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă și este diferită de autoritatea competentă cu evaluarea achizitorului potențial. În acest sens, în vederea asigurării coordonării între autoritățile competente, Banca Națională a României are obligația de a transmite de îndată autorității competente cu evaluarea achizitorului potențial decizia adoptată potrivit art. 197^6 sau decizia comună adoptată potrivit art. 197^10 .
Prevederile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător societăților financiare holding sau societăților financiare holding mixte, persoane juridice române, altele decât cele prevăzute la art. 197^3 alin. (1) , care trebuie să solicite aprobarea Băncii Naționale a României atunci când au obligația să respecte, pe bază subconsolidată, ca urmare a aplicării prevederilor art. 177 , prevederile prezentei ordonanțe de urgență sau ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, precum și reglementările emise în aplicarea acestora.