ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În vederea asigurării condițiilor de executare în mod corespunzător a obligațiilor decurgând din contractele de economisire-creditare și, în particular, pentru garantarea existenței la nivelul băncii de economisire și creditare în domeniul locativ a unor disponibilități suficiente, care să asigure un ritm de repartizare cât mai regulat, Banca Națională a României emite reglementări referitoare la: a) plasamentul temporar al sumelor acumulate în vederea repartizării, precum și al sumelor deja repartizate, dar al căror vărsământ nu a fost încă solicitat de către clienți
modul de determinare a contractelor de economisire-creditare de valoare mare, precum și
proporția admisă a sumelor din contractele de economisire-creditare de valoare mare în totalul sumelor contractate aferente contractelor de economisire-creditare nerepartizate
proporția admisă a sumelor din contractele de economisire-creditare de valoare mare, încheiate pe parcursul unui an calendaristic, în totalul sumelor contractate aferente contractelor de economisire-creditare încheiate pe parcursul acelui an
condițiile de acordare a creditelor destinate activităților în domeniul locativ prevăzute la art. 290 alin. (1) lit. a) pct. 7 și proporția admisă a acestor contracte în totalul creditelor acordate de o bancă de economisire și creditare în domeniul locativ, care nu poate depăși procentul de 3%
expunerea maxima admisă față de o societate comercială din categoria celor prevăzute la art. 307 alin. (1) , precum și expunerea maxima totală admisă față de astfel de societăți comerciale
proporția admisă a creditelor acordate în baza contractelor de economisire-creditare și garantate cu diferite tipuri de garanții, în totalul creditelor acordate în baza contractelor de economisire-creditare, în cazul în care se considera necesară o astfel de măsura prudențială
condițiile minime de repartizare a contractelor de economisire-creditare, în particular referitoare la suma minima de economisire și calculul indicelui de evaluare minim, pentru asigurarea unui raport individual adecvat între client și banca de economii pentru domeniul locativ
modul de constituire, utilizare și lichidare a fondului special.
La calculul proporțiilor admise al contractelor de economisire-creditare de valoare mare, potrivit alin. (1) lit. b) , se includ și contractele de economisire-creditare pentru care, în conformitate cu Condițiile generale de afaceri, clienții au vărsat suma minima de economisire în cursul primului an după încheierea contractului de economisire-creditare.
Banca Națională a României este împuternicită să ia toate măsurile necesare pentru ca activitățile de economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ să se desfășoare în conformitate cu Condițiile generale de afaceri și cu Condițiile generale ale contractelor de economisire-creditare, precum și cu celelalte condiții stabilite prin prezenta ordonanță de urgență și prin reglementările emise în aplicarea acesteia.
În situația în care exista date certe care conduc la concluzia că o banca de economisire și creditare în domeniul locativ nu își va putea onora obligațiile, Banca Națională a României poate interzice acesteia, pe o perioada limitată, încheierea de noi contracte de economisire-creditare.
Dacă situația prevăzută la alin. (2) nu este remediată, Banca Națională a României poate dispune retragerea autorizației și inițierea procedurii de derulare simplificata a contractelor de economisire-creditare.
Prin procedura de derulare simplificata a contractelor de economisire-creditare se urmărește realizarea aporturilor bănești ale clienților și ale băncii de economisire și creditare în domeniul locativ, aferente contractelor de economisire-creditare existente, în sensul protejării intereselor clienților.
Fiecare persoană fizică client al unei bănci de economisire și creditare în domeniul locativ beneficiază de o primă de stat pentru depunerile anuale efectuate în baza unui contract de economisire-creditare încheiat cu banca respectivă, dacă îndeplinește următoarele condiții cumulative
este cetățean român
are domiciliul în România
anterior solicitării primei de stat își manifestă acordul pentru prelucrarea datelor personale de către reprezentanții autorizați ai băncii și ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în scopul verificărilor necesare pentru stabilirea dreptului la prima de stat și a cuantumului acesteia. În cazul persoanelor minore și al celor puse sub interdicție, acordul pentru prelucrarea datelor personale va fi dat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare.
Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se face de către băncile de economisire și creditare în domeniul locativ atât la încheierea contractului de economisire-creditare, cât și la încetarea acestuia, în baza actului de identitate, iar în cazul minorilor, în baza certificatului de naștere și a actului de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal.
Sunt îndreptățiți să beneficieze de primă de stat clienții persoane fizice, indiferent de vârstă și de starea civilă. În cazul persoanelor căsătorite, beneficiază de prima de stat fiecare dintre soți, separat, în baza contractului de economisire-creditare încheiat în nume propriu.
În cazul minorilor, contractul de economisire-creditare se încheie, în numele acestora, prin reprezentanții lor legali, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 287/2009, republicată , cu modificările ulterioare.
Prevederile alin. (1^3) se aplică și persoanelor fizice cu capacitate de exercițiu restrânsă sau fără capacitate de exercițiu, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 287/2009, republicată , cu modificările ulterioare. În cazul acestor persoane, dovada utilizării în scop locativ se face de oricare dintre reprezentanții legali ai acestora, în situația în care aceasta este necesară potrivit prezentei ordonanțe de urgență și reglementărilor emise în aplicarea acesteia.
Dreptul la prima de stat se constituie la finele anului calendaristic de economisire, denumit în continuare anul de economisire, în care s-au efectuat depunerile îndreptățite la primă, în temeiul contractului de economisire-creditare.
Prima de stat trebuie solicitată de client până cel târziu la sfârșitul anului calendaristic următor anului de economisire, la banca de economisire și creditare în domeniul locativ cu care a încheiat contractul de economisire-creditare.
Dreptul la prima de stat se prescrie în cazul în care aceasta nu a fost solicitată până la sfârșitul anului calendaristic următor anului de economisire.
Prima de stat se stabilește la 25% din suma economisită în anul respectiv de către client.
Prima de stat nu poate depăși echivalentul în lei a 250 euro, calculat la rata de schimb leu/euro comunicată de Banca Națională a României pentru ultima zi lucrătoare a anului de economisire.
În cazul în care clientul încheie mai multe contracte de economisire-creditare cu băncile de economisire și creditare în domeniul locativ și primele stabilite depășesc prima maximă admisă pentru anul de economisire, suma primelor trebuie limitată la nivelul prevăzut la alin. (2) .
La calculul primei de stat se iau în considerare toate depunerile efectuate de client, cu excepția celor destinate acoperirii costurilor legate de deschiderea, administrarea și încetarea contractului de economisire-creditare.
Clienții băncilor de economisire și creditare în domeniul locativ pot cesiona contractele de economisire-creditare. Cesionarul poate beneficia de prima de stat aferentă depunerilor efectuate de cedent, indiferent de numărul de contracte cesionate și/sau al contractelor încheiate în nume propriu, fără însă ca prin cumularea primelor de stat să poată depăși limita maximă anuală stabilită la alin. (2) .
Prin excepție de la prevederile alin. (5) , în situația în care cesiunea are loc între soț, soție, copiii, precum și părinții soților, cesionarul va beneficia integral de prima de stat aferentă depunerilor cedentului, indiferent de numărul contractelor cesionate, precum și de prima de stat care se cuvine cesionarului în temeiul contractelor încheiate în nume propriu, cu condiția ca cesiunea să aibă ca finalitate accesarea unui credit pentru domeniul locativ.
După încheierea contractului/contractelor de cesiune, pentru anul/anii de economisire următor/următori, titularul poate beneficia de prima de stat în limita plafonului prevăzut la alin. (2) .
Abrogat.
În baza datelor transmise de băncile de economisire și creditare în domeniul locativ prevăzute la art. 315^1 alin. (4) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice fundamentează cuantumul sumelor necesare plății primelor de stat pentru anul de economisire în curs, care se acordă în anul următor.
Prima de stat se alocă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și se acordă de acesta după expirarea fiecărui an calendaristic, în termen de maximum 60 de zile de la data înregistrării solicitării transmise de banca de economisire și creditare în domeniul locativ. Prima de stat este virată de banca de economisire și creditare în domeniul locativ în contul clientului, în termen de 15 zile de la acordarea acesteia.
În vederea decontării primelor de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice verifică în bazele de date furnizate de băncile de economisire și creditare în domeniul locativ ca, pentru clienții care încheie mai multe contracte de economisire-creditare, primele de stat stabilite să nu depășească prima maximă admisă pentru anul de economisire.
Pentru a beneficia în mod constant de prima de stat, contractele de economisire-creditare trebuie să aibă o durată de minimum 5 ani.
Pentru a beneficia în mod efectiv de prima de stat, contractele de economisire-creditare trebuie să îndeplinească, pe lângă condiția prevăzută la alin. (1) , și condiția potrivit căreia înainte de expirarea duratei minime de 5 ani soldul sumei economisite să nu fi fost afectat de restituiri totale sau parțiale din sumele economisite.
Pentru a beneficia de prima de stat, după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) și îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (2) , clienților li se pune la dispoziție soldul economisit, la solicitarea acestora, iar pentru a beneficia de prima de stat aceștia au obligația ca, în termen de maximum 6 luni de la încasarea soldului economisit, să prezinte băncii documentele justificative privind utilizarea în scop locativ a unei sume cel puțin echivalente cu cuantumul primei de stat și a dobânzii aferente acesteia. În cazul în care utilizarea sumei cel puțin echivalente cu cuantumul primei de stat și a dobânzii aferente acesteia în scop locativ nu este dovedită de clienții băncilor de economisire și creditare în domeniul locativ în termenul stabilit, aceasta nu va fi pusă la dispoziție clientului și se va restitui Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , clienții pot solicita acordarea unui credit în domeniul locativ cu finanțare anticipată sau intermediară, anterior împlinirii celor 5 ani.
Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ au obligația verificării eligibilității clienților, precum și a documentelor justificative pe care clienții le prezintă pentru a face dovada utilizării primei de stat și a dobânzii aferente acesteia în scop locativ.
Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ care stabilesc cuantumul primelor de stat au responsabilitate exclusivă pentru modul de calcul și pentru verificarea documentelor justificative prezentate de clienții care dovedesc utilizarea primei de stat și a dobânzii aferente acesteia în scop locativ.
Anual, până la data de 31 ianuarie, băncile de economisire și creditare în domeniul locativ solicită Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sumele aferente primei de stat. Solicitarea va fi însoțită de un raport de analiză a eficienței stimulării economisirii și creditării în sistem colectiv pentru domeniul locativ pentru anul precedent, care specifică
numărul de credite contractate în condițiile stabilite anterior în contractul de economisire-creditare, precum și cuantumul acestora
numărul de unități locative pentru care s-au realizat lucrări de reabilitare, modernizare și suprafața aferentă
numărul de unități locative achiziționate cu credite contractate în condițiile stabilite anterior în contractul de economisire-creditare
numărul de unități locative pentru care sumele din contractele de economisire-creditare au reprezentat avans pentru achiziția acestora.
Până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic, băncile de economisire și creditare în domeniul locativ transmit Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prognoze privind cuantumul primelor de stat pentru anul în curs și următorii 3 ani, însoțite de raportul auditorului independent.
Clienții care au încasat prima de stat încălcând dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență sau ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia sau care au încasat prima ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de reglementările emise în aplicarea acesteia sunt obligați să restituie băncii cu care au încheiat contract de economisire-creditare atât prima de stat necuvenită, cât și dobânda acumulată aferentă sumelor reprezentând prima de stat necuvenită, din care se scade impozitul pe dobândă, în termen de maximum 60 de zile de la momentul în care au fost notificați de către bancă. Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ sunt obligate să restituie Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sumele încasate de la clienți în aplicarea prezentului alineat în termen de maximum 30 de zile de la încasarea acestora.
Termenul de 90 de zile, prevăzut la alin. (1) , se calculează de la data la care clientul primește de la banca de economisire și creditare în domeniul locativ, notificarea privind încasarea necuvenită a primei de stat.
În cazul contractelor de economisire-creditare încheiate după data de 1 ianuarie 2017, clienții care au încasat prima de stat încălcând dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență sau ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia sunt obligați să restituie, împreună cu prima de stat necuvenită, și dobânda acumulată aferentă sumelor reprezentând prima de stat necuvenită, din care se scade impozitul pe dobândă.
Controlul respectării prevederilor art. 311 , 312 și ale art. 314-316 se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice prin aparatul de inspecție economico-financiară, așa cum este definit la art. 3 alin. (1) din Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 101/2012 .
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va suspenda acordarea primei de stat pentru un client în situația în care Ministerul Finanțelor Publice și/sau Curtea de Conturi, la sesizarea unei persoane fizice sau juridice, efectuează verificări ce vizează stabilirea legalității acordării primei de stat clientului respectiv, în sensul respectării prevederilor dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență sau ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia, și propun/propune suspendarea.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice poate suspenda acordarea primei de stat pentru toți clienții unei bănci de economisire și creditare în domeniul locativ în oricare din următoarele situații
Ministerul Finanțelor Publice și/sau Curtea de Conturi au/a transmis către minister o notificare privind existența unor indicii de nerespectare a legii de către băncile de economisire și creditare în domeniul locativ în procedurile de încheiere și derulare a contractelor de economisire-creditare în situația a mai mult de 20% din clienți
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în cadrul activității de verificare a datelor necesare pentru soluționarea solicitării transmise de banca pentru economisire și creditare în domeniul locativ, a constatat că solicitarea pentru minimum 50% din clienți nu întrunește cerințele legale pentru a fi acordată prima de stat.
Suspendarea acordării primei de stat durează până la data
notificării de către Ministerul Finanțelor Publice și/sau Curtea de Conturi a împrejurării că au/a finalizat verificările și nu au/a constatat alte încălcări ale legii sau, după caz, că procedurile în căile de atac împotriva actului Curții de Conturi prin care s-a dispus suspendarea sunt finalizate printr-o hotărâre definitivă a autorității competente prin care se constată legalitatea acordării primei de stat - în cazul prevăzut de alin. (1)
la care Ministerul Finanțelor Publice și/sau Curtea de Conturi au/a transmis către minister o notificare prin care precizează, motivat, că nu mai sunt întrunite condițiile suspendării menționate în alin. (2) lit. a)
la care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice constată că au fost remediate de către bancă deficiențele ce au condus la suspendarea acordării primei de stat - în cazul prevăzut de alin. (2) lit. b)
În cazurile prevăzute la alin. (2) , acordarea primei de stat va fi reluată, pentru clienții îndreptățiți la aceasta, în cel mult 30 de zile de la data încetării suspendării.
Procedura de acordare a primei de stat se stabilește de către Ministerul Finanțelor Publice împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin norme metodologice, aprobate prin ordin comun.
Dispozițiile prezentului Titlu reglementează regimul băncilor de credit ipotecar, persoane juridice române, ca instituții de credit specializate, al căror obiect principal de activitate îl constituie desfășurarea cu titlu profesional a activității de acordare de credite ipotecare pentru investiții imobiliare și atragerea de fonduri rambursabile de la public prin emisiune de obligațiuni ipotecare.
Cu excepția activității de atragere de depozite, băncile de credit ipotecar pot desfășura în limita autorizației acordate, activitățile prevăzute la art. 18 , în condițiile în care acestea susțin activitatea de acordare de credite ipotecare și emisiune de obligațiuni ipotecare. Dispozițiile art. 20-22 se aplica în mod corespunzător.
Băncile de credit ipotecar, persoane juridice române, se constituie sub forma juridică de societate pe acțiuni în conformitate cu legislația aplicabilă societăților comerciale și cu respectarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență.
Denumirea unei bănci de credit ipotecar trebuie să includă sintagma "banca de credit ipotecar" sau sintagma "banca ipotecară".
Dispozițiile cu caracter general aplicabile instituțiilor de credit potrivit prezentei ordonanțe de urgență se aplica în mod corespunzător băncilor de credit ipotecar.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Dispozițiile cuprinse în prezentul titlu se aplică cooperativelor de credit, persoane juridice române și caselor centrale, persoane juridice române, ale cooperativelor de credit la care acestea sunt afiliate, denumite generic, în continuare, organizații cooperatiste de credit.
Dispozițiile cu caracter general cuprinse în Partea I a prezentei ordonanțe de urgență se aplică în totalitate caselor centrale și, dacă nu se dispune altfel potrivit prezentului titlu, cooperativelor de credit afiliate la acestea.
La nivelul rețelei constituite din casa centrala și cooperativele de credit afiliate, trebuie să fie respectate cerințele cuprinse în Capitolele III și V din Titlul II, Partea I , în condițiile prevăzute la art. 384 .
În înțelesul prezentului titlu termenii și expresiile de mai jos semnifica după cum urmează
cooperativa de credit - instituția de credit constituită ca o asociație autonomă de persoane fizice unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor și aspirațiilor lor comune de ordin economic, social și cultural, a carei activitate se desfășoară, cu precădere, pe principiul întrajutorării membrilor cooperatori
casa centrala a cooperativelor de credit - instituția de credit constituită prin asocierea de cooperative de credit, în scopul gestionării intereselor lor comune, urmăririi centralizate a respectării dispozițiilor legale și a reglementărilor cadru, aplicabile tuturor cooperativelor de credit afiliate, prin exercitarea supravegherii și a controlului administrativ, tehnic și financiar asupra organizării și funcționarii acestora, denumita în continuare casa centrala; c) afiliată la o casa centrala - cooperativa de credit care a subscris și a vărsat la capitalul social al casei centrale cel puțin numărul de părți sociale stabilit în actul constitutiv al casei centrale și care se subordonează acesteia potrivit dispozițiilor prezentului titlu și condițiilor de afiliere stabilite de casa centrala; d) act constitutiv-cadru - îndrumarul cu caracter obligatoriu privind înființarea, organizarea și funcționarea cooperativelor de credit afiliate la o casa centrala, elaborat de aceasta și aprobat de Banca Națională a României, care cuprinde prevederile minime pentru întocmirea actelor constitutive ale cooperativelor de credit afiliate, precum și regulamentul de organizare și funcționare a rețelei
reglementări-cadru - regulamente, norme și instrucțiuni emise de o casa centrala în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de lege, obligatorii pentru toate cooperativele de credit afiliate la aceasta, în vederea desfășurării activității în cadrul rețelei cooperatiste, în mod unitar și în conformitate cu cerințele legii și ale reglementărilor Băncii Naționale a României emise în aplicarea acesteia
rețea cooperatistă - ansamblul format din casa centrala și cooperativele de credit afiliate la aceasta.
Organizațiile cooperatiste de credit, persoane juridice române, sunt asociații autonome, apolitice și neguvernamentale, care desfășoară activități specifice instituțiilor de credit, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, în scopul întrajutorării membrilor acestora.
Activitatea în cadrul unei rețele cooperatiste se desfășoară preponderent și cu prioritate în interesul membrilor cooperatori, respectiv al organizațiilor cooperatiste de credit afiliate la casa centrala.
Organizațiile cooperatiste de credit, persoane juridice române, se pot organiza și funcționa doar sub forma cooperativelor de credit și a casei centrale la care acestea sunt afiliate.
Afilierea la o casa centrala este obligatorie. Condițiile și procedura de afiliere se stabilesc prin actul constitutiv al casei centrale.
Casa centrala a cooperativelor de credit asigura promovarea intereselor cooperativelor de credit afiliate, având următoarele atribuții principale
reprezentarea intereselor comune economice, financiare, juridice, social-culturale ale cooperativelor de credit afiliate, în fața Băncii Naționale a României, a instituțiilor publice și a instanțelor judecătorești
urmărirea și asigurarea coeziunii și bunei funcționari a întregii rețele, scop în care casa centrala întreprinde toate măsurile necesare pentru a garanta lichiditatea și adecvarea capitalului la riscuri la nivelul fiecărei organizații cooperatiste de credit și al rețelei în ansamblul sau, inclusiv, dacă este cazul, prin acordarea de asistență financiară cooperativelor de credit afiliate
emiterea actului constitutiv-cadru și a altor reglementări-cadru pentru organizarea activității în cadrul rețelei
supravegherea cooperativelor de credit afiliate, în ceea ce privește respectarea de către acestea a dispozițiilor legii și reglementărilor emise de Banca Națională a României, a actului constitutiv-cadru și a reglementărilor-cadru ale casei centrale și exercitarea controlului administrativ, tehnic și financiar asupra organizării și administrării acestora
garantarea în întregime a obligațiilor cooperativelor de credit afiliate, sens în care dispune măsurile necesare pentru asigurarea plății de către acestea a contribuțiilor stabilite
lichidarea cooperativelor de credit afiliate
raportarea, în conformitate cu reglementările în vigoare, a datelor și informațiilor solicitate de Banca Națională a României
informarea cooperativelor de credit afiliate despre reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și emiterea de reglementări cadru pentru asigurarea respectării cerințelor acestora la nivelul întregii rețele
asigurarea gestionării resurselor disponibile din rețea
asigurarea decontării operațiunilor de încasări și plăți între cooperativele de credit afiliate și a operațiunilor de încasări și plăți ale propriei rețele în relația cu trezoreria statului și cu celelalte instituții de credit, prin contul curent deschis la Banca Națională a României
instruirea personalului și organizarea de acțiuni cu caracter social-cultural de interes comun.
În vederea îndeplinirii atribuțiilor specifice, casa centrala poate face recomandări și poate dispune măsuri față de cooperativele de credit afiliate sau poate propune Băncii Naționale a României aplicarea de sancțiuni, în condițiile prezentului titlu.
Autorizarea cooperativelor de credit se realizează în condițiile aplicabile instituțiilor de credit prevăzute în cap. II din titlul I partea I , cu excepția art. 11 și 17 , ale căror prevederi nu se aplică la nivelul cooperativelor de credit din rețea, dacă sunt îndeplinite la nivelul rețelei cooperatiste condițiile prevăzute la art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Cooperativele de credit care se constituie și se afiliază la o casă centrală deja autorizată, pot fi autorizate de Banca Națională a României numai pe baza acordului de afiliere acordat de casa centrală respectivă.
Cooperativele de credit care se constituie simultan cu casa centrală se autorizează în condițiile prevăzute în Secțiunea a 2-a a prezentului capitol .
Banca Națională a României poate stabili un nivel minim al capitalului inițial pentru cooperativele de credit, cu aplicarea în mod corespunzător a cerinței prevăzute la art. 93 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Cooperativele de credit pot desfășura, în limita autorizației acordate, activitățile prevăzute în Secțiunea 1 a Capitolului II din Titlul I, Partea I , cu excepția celor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c) , g) pct. 1) , 3) și 4) , h) , j)-m) , o) și p) , în condițiile prevăzute de dispozițiile care urmează.
Cooperativele de credit pot să atragă depozite sau alte fonduri rambursabile de la membrii acestora, precum și de la persoane fizice, juridice ori alte entități, care domiciliază, au reședința sau locul de muncă, respectiv au sediul social și desfășoară activitate, în raza teritorială de operare a cooperativei de credit.
Cooperativele de credit pot să acorde credite
membrilor acestora, cu prioritate
persoanelor fizice, persoanelor juridice ori altor entități fără personalitate juridică, ce domiciliază, au reședința sau locul de muncă, respectiv au sediul social și desfășoară activitate, în raza teritorială de operare a cooperativei de credit, la un nivel care să nu poată depăși 25% din activele cooperativei de credit.
Cooperativele de credit pot să deruleze credite, în numele și pe contul statului, din surse puse la dispoziție, destinate persoanelor prevăzute la alin. (3) și/sau destinate finanțărilor unor proiecte de dezvoltare/reabilitare a activităților economice și sociale din raza teritorială de operare a cooperativei de credit.
Cooperativele de credit nu pot emite obligațiuni. Acestea se pot finanța din împrumuturi inter-cooperatiste sau de la alte instituții de credit, în condițiile respectării dispozițiilor art. 337 alin. (1) lit. i) .
Banca Națională a României poate retrage autorizația unei cooperative de credit, conform dispozițiilor art. 39 , și la cererea fundamentată a casei centrale la care respectiva cooperativa de credit este afiliată, dacă aceasta constata existenta unuia din motivele prevăzute la articolul menționat sau cooperativa de credit se afla în stare de insolvență, definită conform legislației în materia insolvenței instituțiilor de credit.
Deosebit de alte motive pentru încetarea valabilității autorizației, autorizația unei cooperative încetează să mai producă efecte de la data la care autorizația casei centrale a fost retrasă sau și-a încetat valabilitatea conform art. 40 alin. (1) și art. 41 alin (1) lit. b) și c) .
Hotărârea Băncii Naționale a României de retragere a autorizației unei cooperative de credit se comunica în scris atât cooperativei de credit, cât și casei centrale la care aceasta este afiliată.