ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Banca Națională poate dispune participanților și/sau administratorilor sistemelor de plăți și ai sistemelor de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare adoptarea unor măsuri de remediere a deficiențelor constatate în cadrul sistemelor.
În situația în care Banca Națională a României constata că participanții la sistemele de plăți și sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare sau administratorii acestor sisteme se fac vinovați de nerespectarea dispozițiilor prezentului capitol a reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acestor dispoziții sau nu se conformează măsurilor de remediere dispuse de aceasta, Banca Națională a României poate aplica următoarele sancțiuni
avertisment scris
amendă cuprinsă între 50.000 lei și 500.000 lei
suspendarea sau excluderea unuia sau mai multor participanți de la unul sau mai multe sisteme
suspendarea, pe un termen de până la 90 de zile, a autorizației acordate de Banca Națională a României unui administrator de sistem
retragerea autorizației acordată administratorului de sistem, (2) Actele prin care sunt dispuse măsurile sau sunt aplicate sancțiuni potrivit prezentului capitol se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naționale a României cu excepția sancțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) a căror aplicare este de competenta consiliului de administrație.
Aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 407 se prescrie în termen de un an de la data luării la cunoștința, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Amenzile încasate se fac venituri la bugetul de stat.
Aplicarea sancțiunilor nu înlătura răspunderea materială, civilă sau penală, după caz.
Desfășurarea, fără drept, de activități dintre cele prevăzute la art. 5 alin. (1) , precum și începerea desfășurării activităților specifice unei instituții de credit fără a obține autorizația potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani.
Utilizarea neautorizată de către o persoană a unei denumiri specifice unei instituții de credit, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 , constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Împiedicarea, fără drept, a exercitării, potrivit prezentei legi, de către Banca Națională a României a competențelor sale de supraveghere a instituțiilor de credit constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Abrogat.
Cererile de autorizare nesoluționate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență care nu sunt conforme cu dispozițiile legii și/sau cu reglementările emise în aplicarea acesteia, pot fi retrase și prezentate din nou de titularii cererilor după înlăturarea deficiențelor.
Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) , cererile de autorizare depuse de instituții de credit autorizate și supravegheate de autoritatea competenta dintr-un alt stat membru se clasează ca fiind lipsite de obiect și aceste instituții de credit trebuie să urmeze procedura notificării prevăzută în Secțiunea 1 a Capitolul IV din Titlul I, Partea I .
Instituțiile de credit, persoane juridice române, sucursalele instituțiilor de credit din state terțe și administratorii sistemelor de plăți care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, beneficiază de autorizația Băncii Naționale a României și funcționează în România, se considera că dispun de o autorizație, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență.
Instituțiile de credit din alte state membre care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență desfășoară activitate în România printr-o sucursala se considera că sunt notificate potrivit dispozițiilor Capitolului IV din Titlul I, Partea I . Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autorizațiile emise de Banca Națională a României acestor sucursale își încetează de drept valabilitatea, acestea funcționând pe baza autorizației acordate instituției de credit de către autoritatea competenta din statul membru de origine. Dispozițiile art. 41 alin. (2) nu sunt aplicabile în aceste cazuri.
Instituțiile de credit, persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit din state terțe trebuie să se conformeze noilor cerințe cuprinse în prezenta ordonanță de urgență, în termenele și condițiile care se stabilesc prin reglementările emise în aplicarea acesteia.
Orice referire sau trimitere, în actele normative existente, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la Legea nr. 541/2002 privind economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificările și completările ulterioare, se va considera ca referire și/sau trimitere la partea a II-a titlul II "Bănci de economisire și creditare în domeniul locativ" din prezenta ordonanță de urgență și/sau la capitolele corespunzătoare din prezenta ordonanță de urgență, după caz.
Instituțiile de credit care își desfășoară activitatea în România în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv sucursalele instituțiilor de credit din alte state membre și din state terțe, se evidențiază de către Banca Națională a României în registrul instituțiilor de credit, care este accesibil persoanelor interesate.
Instituțiile de credit pot să-și constituie asociații profesionale, care să le reprezinte interesele colective față de autoritățile publice, să studieze probleme de interes comun, să promoveze cooperarea, să informeze membrii asociației și publicul și să organizeze serviciile de interes comun. Asociațiile profesionale ale instituțiilor de credit colaborează cu Banca Națională a României.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Prezenta ordonanță de urgență intra în vigoare la 1 ianuarie 2007.
Prezenta ordonanță de urgență se completează cu dispozițiile legislației aplicabile în materia societăților comerciale, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și cu cele specifice desfășurării anumitor activități/operațiuni, după caz.
Banca Națională a României emite reglementări în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și a Regulamentului (UE) nr. 575/2013, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum și pe pagina de internet a Băncii Naționale a României.
În scopul unei aplicări unitare a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, a Regulamentului (UE) nr. 575/2013, precum și a reglementărilor emise în baza acestora, Banca Națională a României poate emite instrucțiuni și precizări, care se comunică tuturor instituțiilor de credit și se publică pe pagina de internet a Băncii Naționale a României.
La elaborarea reglementărilor, instrucțiunilor și precizărilor, Banca Națională a României asigură transpunerea legislației relevante adoptate la nivelul Uniunii Europene și urmărește implementarea celor mai bune practici internaționale în domeniul supravegherii prudențiale.
Banca Națională a României are în vedere ghidurile și recomandările emise de Autoritatea Bancară Europeană, în conformitate cu art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, și emite, după caz, reglementări, instrucțiuni și/sau precizări prin care stabilește regimul aplicării respectivelor ghiduri și recomandări și le adaptează, dacă este cazul, condițiilor specifice sistemului bancar din România.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abroga
Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 78 din 24 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 14 iulie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 200/2002 , cu modificările și completările ulterioare
Legea nr. 541/2002 privind economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 8 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare
Legea nr. 33/2006 privind băncile de credit ipotecar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 3 martie 2006
orice alte dispoziții contrare. Prezenta ordonanță de urgență transpune dispozițiile directivelor Uniunii Europene din domeniul instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, după cum urmează
din Directiva nr. 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006, privind accesul la activitate și desfășurarea activității de către instituțiile de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006: art. 1-3, art. 4 paragrafele
și (3)-(5), art. 102 paragrafele
-(4), art. 125-132, art. 135-137, art. 138 paragraful (1), art. 139-142, art. 143 paragrafele (1), (2) teza a 2-a și (3), art. 144, art. 145, art. 147-149, art. 152 paragraful (8), art. 157 și Anexa 1
din Directiva nr. 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006, privind adecvarea capitalului firmelor de investiții și instituțiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006: art. 1 paragraful (1), art. 2 paragrafele
și (2) lit. b), d) și e), art. 3 paragrafele
teza a 2-a și a 3-a și (2), art. 50 paragraful
și Anexa 1 paragraful 1
din Directiva nr. 2000/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000, privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de moneda electronica, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 275/27.10.2000: art. 1-3, art. 4 paragraful (1), art. 7 și art. 8
din Directiva nr. 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001, privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 125/05.05.2001: art. 1, art. 2, art. 9-13 și art. 16-33
din Directiva Consiliului nr. 89/117/CEE din 13 februarie 1989 referitoare la obligațiile sucursalelor stabilite într-un stat membru ale instituțiilor de credit și instituțiilor financiare, având sediul central în afară acelui stat membru, privind publicarea documentelor contabile anuale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 044/16.02.1989: art. 1 paragraful
din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele de instrumente financiare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L145 din 30 aprilie 2004: art. 4 paragraful 1 pct. 1) teza 1 și anexa 1
din Directiva (UE) 2019/878 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Directivei 2013/36/UE în ceea ce privește entitățile exceptate, societățile financiare holding, societățile financiare holding mixte, remunerarea, măsurile și competențele de supraveghere și măsurile de conservare a capitalului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 150 din 7 iunie 2019: art. 1pct. 1 și 2 referitor la introducerea art. 3 alin. (1) pct. 60, pct. 62-64 și alin. (3), pct. 5-8 și pct. 9 referitor la introducerea art. 21a alin. (1), alin. (2) paragraful
și introducerea alin. (2a) paragraful (1), pct. 12-18 și pct. 19 referitor la modificarea art. 74 alin. (1) și (2), pct. 20 și 25 referitor la modificarea art. 91 alin. (1) paragraful (1), paragraful
teza
și alin. (7) și (8), pct. 26 referitor la modificarea art. 92 alin. (2), partea introductivă, pct. 28 referitor la modificarea art. 97 alin. (1) lit. b), introducerea unui nou paragraf în cadrul alin. (4), introducerea alin. (4a) paragraful 1 și paragraful 2 teza 1 și introducerea alin. (6), pct. 31-33 referitor la introducerea art. 104a alin. (1) și (5), art. 104b alin. (1)-(4) și alin. (6) și art. 104c, pct. 34, 37 și 38 referitor la modificarea art. 113 alin. (1)-(4), pct. 39-41 referitor la modificarea art. 117 prin introducerea alin. (5), pct. 42-44, pct. 51 referitor la modificarea art. 141 alin. (1)-(3), pct. 52 referitor la introducerea art. 141b alin. (1)-(3), alin. (7) și (10), pct. 54, pct. 56 și art. 2 alin. (1) paragrafele
și (3).