ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 67 din 19 mai 1999 privind unele măsuri pentru dezvoltarea activităţii economice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe de urgență investițiile cu impact major asupra activității economice, cu excepția celor din sectorul bancar, servicii și comerț, care sunt efectuate în societăți comerciale de către investitori - persoane fizice sau juridice, române sau străine - și în urma cărora unul dintre aceștia deține pachetul majoritar de acțiuni.
În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificatii
investiție cu impact major asupra activității economice - participarea la constituirea unei societăți comerciale sau la majorarea capitalului social al unei societăți comerciale existente, în oricare dintre formele juridice prevăzute de lege, precum și dobândirea de acțiuni ale unei societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, cu condiția îndeplinirii unuia dintre următoarele criterii
valoarea investiției realizate, esalonata pe o perioadă de maximum 2 ani, este de cel puțin 50 milioane dolari S.U
sau echivalentul acestei sume exprimat în orice alta valuta liber convertibilă sau în lei. În cazul societăților comerciale care au făcut obiectul unei proceduri de privatizare, investiția totală în primul an, inclusiv prețul de achiziție al acțiunilor, va fi de minimum 50 milioane dolari S.U
sau echivalentul acestei sume exprimat în orice alta valuta liber convertibilă sau în lei
valoarea investiției realizate, esalonata pe o perioadă de maximum 3 ani, este de cel puțin 50 milioane dolari S.U
sau echivalentul acestei sume exprimat în orice alta valuta liber convertibilă sau în lei, pentru societăți comerciale înființate în zone, altele decât cele defavorizate, în care media ratei somajului înregistrată în ultimii 2 ani este de peste 10%, iar în urma investiției se creează în aceeași perioadă minimum 700 locuri noi de muncă
valoarea investiției realizate, esalonata pe o perioadă de maximum 3 ani, este de cel puțin 60 milioane dolari S.U
sau echivalentul acestei sume exprimat în orice alta valuta liber convertibilă sau în lei și se realizează în domeniul construcțiilor de locuințe
societăți subcontractante - societățile comerciale care încheie contracte de subcontractare pe o durată de minimum 5 ani cu o societate comercială în care s-a realizat o investiție cu impact major asupra activității economice.
Societățile comerciale, persoane juridice române, în care se efectuează investiții cu impact major asupra activității economice, astfel cum acestea sunt definite la art. 2 pct. 1, pot beneficia de următoarele facilități
scutirea de la plata taxelor vamale și a T.V
a importului de bunuri, precum și scutirea de la plata T.V
a bunurilor achiziționate de pe piața interna, care se constituie în active amortizabile, definite conform Legii nr. 15/1994 , cu modificările ulterioare, precum și a componentelor care conduc la crearea acestora, reprezentând aport în natura la capitalul social al unei societăți comerciale, sau achiziționate din aportul în numerar la capitalul social al societății comerciale respective
scutirea de la plata taxelor vamale și a T.V
a importului, precum și scutirea de la plata T.V
a achizițiilor de pe piața interna de echipamente tehnologice, mașini și utilaje, constituind active amortizabile conform Legii nr. 15/1994 , cu modificările ulterioare. Lista cuprinzând denumirea comercială și codurile din Tariful vamal de import al României, corespunzătoare bunurilor care se încadrează în prevederile sus-menționate, se adoptă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Române de Dezvoltare, în baza avizelor Ministerului Industriei și Comerțului și Ministerului Finanțelor
scutirea de la plata taxelor vamale și a T.V
a importului, precum și scutirea de la plata T.V
a achizițiilor de pe piața interna de materii prime, materiale consumabile, piese de schimb și componente, pentru o perioadă de 2 ani de la data începerii activității sau, după caz, a punerii în funcțiune a obiectivului, cu condiția ca începerea activității sau punerea în funcțiune a obiectivului să se facă în maximum 3 ani de la data înregistrării societății comerciale la registrul comerțului. Pentru societățile comerciale care au făcut obiectul unei proceduri de privatizare perioada de 2 ani începe de la data stabilită prin hotărâre a Guvernului
scutirea de la plata impozitului pe profit, pentru societățile comerciale în care se efectuează investiții cu impact major asupra activității economice în procesul de privatizare, pe o perioadă de 5 ani începând cu primul exercițiu financiar în care se obține profit, cu condiția ca acesta să se realizeze în maximum 3 ani de la data stabilită prin hotărâre a Guvernului
scutirea de la plata impozitului pe profit, pentru societățile comerciale în care se efectuează investiții cu impact major asupra activității economice și care se constituie de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe o perioadă de 10 ani începând cu primul exercițiu financiar în care se obține profit, cu condiția ca acesta să se realizeze în maximum 3 ani de la data înregistrării societății comerciale la registrul comerțului
scutirea de la plata impozitului pentru profitul reinvestit în modernizarea tehnologiilor și extinderea activității societății comerciale, precum și în achiziționarea de active, părți sociale sau de acțiuni prin oferta Fondului Proprietății de Stat
acordarea unui decalaj de 65 de zile față de termenul prevăzut la art. 6 din Legea nr. 118/1996 privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicată, pentru virarea cotei de 5% din valoarea autovehiculelor produse și livrate la intern, pe termen de 5 ani de la data stabilită prin hotărâre a Guvernului
acordarea unui decalaj de 1-3 ani la plata T.V
pentru activitățile desfășurate în cadrul societății comerciale
scutirea de la plata T.V
pe o perioadă de până la 3 ani în cazul investițiilor realizate în domeniul construcțiilor de locuințe
acordarea, cu titlu gratuit, a dreptului de proprietate sau de folosință asupra terenurilor și clădirilor aflate în proprietatea privată a statului pentru construcții de locuințe, persoanelor juridice române.
Societățile subcontractante pot beneficia de facilități referitoare la acordarea unui decalaj de maximum 3 ani la plata T.V.A., dacă realizează cel puțin 50% din cifra de afaceri în cadrul respectivei subcontractări.
Agenția Română de Dezvoltare, în baza programului de guvernare și a obiectivelor prioritare stabilite pentru fiecare perioada, împreună cu ministerele de resort, instituțiile de specialitate din subordinea Guvernului, autoritățile administrației publice locale, după caz, identifica și propune spre aprobare Guvernului proiecte de investiții și investitori care sunt eligibili potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Guvernul, în baza acestor propuneri, mandatează Agenția Română de Dezvoltare pentru începerea, derularea sau, după caz, coordonarea negocierilor cu investitorii eligibili potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
În vederea aducerii la îndeplinire a mandatului primit de la Guvern, Agenția Română de Dezvoltare colaborează și este sprijinita de ministerele de resort, Fondul Proprietății de Stat, alte autorități ale administrației publice centrale și locale.
În baza negocierilor purtate în conformitate cu prevederile mandatului, Agenția Română de Dezvoltare, împreună cu ministerele de resort, propune Guvernului spre adoptare un proiect de hotărâre care cuprinde condițiile de realizare a investiției și facilitățile ce se vor acorda acesteia.
Investițiile realizate sub incidența Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe, aprobată și modificată prin Legea nr. 241/1998 , pot beneficia de facilitățile prevăzute la art. 3 din prezenta ordonanță de urgență, dacă majorează capitalul social la 50 milioane dolari S.U
într-o perioadă de maximum un an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sau dacă îndeplinesc unul dintre criteriile de acordare a facilităților la acea data.
Investițiile realizate în baza Legii nr. 35/1991 , a Legii nr. 35/1991 , republicată, a Legii nr. 71/1994 și a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 31/1997 pot beneficia de prevederile prezentei ordonanțe de urgență în măsura în care îndeplinesc unul dintre criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 2, într-o perioadă de maximum un an de la data intrării în vigoare a acesteia, sau îndeplinesc unul dintre criteriile de acordare a facilităților la acea data și nu au mai beneficiat de respectivele facilități.
În cazul în care societatea comercială în care s-au efectuat investiții directe cu impact major asupra activității economice se lichidează într-o perioadă mai mica decât dublul celei pentru care aceasta beneficiază de una dintre facilitățile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, aceasta este obligată sa plătească impozitele și taxele stabilite, conform legii, pentru întreaga perioadă de funcționare a ei, la care se adauga dobânzile și majorările de întârziere prevăzute de lege.
Impozitele și taxele datorate statului potrivit alin. (1) se plătesc, cu prioritate, din rezultatele lichidării investițiilor sau din celelalte drepturi cuvenite acționarilor.
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abroga pct. 13.1 lit. c), 13.2, 15, 23 și 32 din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 31/1997 privind regimul investițiilor străine în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 928/1997 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 29 decembrie 1997.