ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 13 martie 2002 (*actualizată*) privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (actualizată până la data de 30 septembrie 2003*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
C.N.V
va adopta și va urmări aplicarea reglementărilor emise pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Entitatile care desfășoară activități în baza unor autorizații emise anterior de către C.N.V
vor beneficia de o perioadă de grație de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pentru a se încadra în condițiile prevăzute de aceasta. La expirarea acestui termen autorizațiile emise anterior își pierd valabilitatea.
Până la adoptarea de către C.N.V
a reglementărilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență se aplică normele reglementare în vigoare.
Până la data integrării României în U
societățile de administrare a investițiilor și depozitarii autorizați de autorități ale țărilor membre ale U
vor fi asimilați cu cei autorizați de C.N.V.M., pe bază de reciprocitate.
După integrarea României în Uniunea Europeană își vor inceta aplicabilitatea prevederile art. 63 alin. (1) lit. c) și alin. (3), precum și restricțiile impuse prin prezenta ordonanță de urgență persoanelor fizice și juridice în legătură cu cetățenia, respectiv cu rezidență acestora.
Până la data integrării României în U
capitalul social al societăților de administrare a investițiilor și al societăților de investiții, precum și valoarea minima a activului net al fondurilor deschise de investiții vor atinge nivelurile prevăzute în directivele U
aplicabile.
Organismele de plasament colectiv, altele decât cele supuse dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și societățile de investiții financiare înființate conform prevederilor Legii nr. 133/1996 pentru transformarea Fondurilor Proprietății Private în societăți de investiții financiare vor fi reglementate prin acte normative speciale care vor fi adoptate în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii și funcționarii fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții ca instituții de intermediere financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 30 august 1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 14 octombrie 1994, nu se aplică entitatilor reglementate prin prezenta ordonanță de urgență. Orice alte dispoziții contrare se abroga.
Societăților de investiții financiare, înființate conform prevederilor Legii nr. 133/1996 pentru transformarea Fondurilor Proprietății Private în societăți de investiții financiare, li se aplică în continuare prevederile Ordonanței Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii și funcționarii fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții ca instituții de intermediere financiară, cu excepția prevederilor art. 27 lit. a) și b), până la data intrării în vigoare a legii speciale prevăzute la art. 102.