Înapoi la Legislație

OUG nr. 111/2011 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Text consolidat la
31 decembrie 2024
Emitent
GUVERNUL
Articole
266

Pe scurt

OUG nr. 111/2011: ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 111 din 14 decembrie 2011 privind comunicațiile electronice.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 31 decembrie 2024, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 155 din 30 decembrie 2024.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 31 decembrie 2024.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
266 articole.
Cuprins

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 111 din 14 decembrie 2011 privind comunicațiile electronice

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 16

(1)

Utilizarea frecvențelor radio se realizează în conformitate cu prevederile TNABF, cu reglementările în vigoare din domeniul comunicațiilor electronice, cu acordurile internaționale la care România este parte, inclusiv cu reglementările adoptate de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, Uniunea Europeană și/sau de către Conferința Europeană a Administrațiilor de Poștă și Telecomunicații.

(2)

TNABF se adoptă prin decizie a ANCOM, în urma avizului conform al Comisiei Interdepartamentale de Radiocomunicații pentru atribuirile cuprinzând benzi de frecvențe radio cu utilizare guvernamentală sau a celor aflate în partaj guvernamental/neguvernamental. TNABF poate fi modificat și/sau completat cu respectarea procedurii de consultare publică prevăzute la art. 135 .

(3)

ANCOM asigură, în condițiile legii, administrarea și coordonarea la nivel național a gestionării spectrului de frecvențe radio în conformitate cu TNABF și cu acordurile internaționale la care România este parte, inclusiv cu reglementările adoptate de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, Uniunea Europeană și/sau de către Conferința Europeană a Administrațiilor de Poștă și Telecomunicații.

(4)

În scopul exercitării prevederilor legale privind monitorizarea frecvențelor radio, prevederile cap. III - Dispoziții pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice din Legea nr. 198/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice se aplică în mod corespunzător lucrărilor de construcții care privesc stațiile de monitorizare, rețelele de comunicații electronice, elementele de infrastructură fizică, precum și elementele de delimitare teritorială și protecție și securitate aferente acestora, deținute sau administrate de ANCOM.

Art. 16^1

(1)

ANCOM se asigură că spectrul de frecvențe radio armonizat este utilizat pe teritoriul național în condiții care să nu afecteze utilizarea acestuia în alte state membre ale Uniunii Europene, în special prin evitarea interferențelor prejudiciabile transfrontaliere.

(2)

Pentru îndeplinirea obiectivului prevăzut la alin. (1) , ANCOM urmărește soluționarea interferențelor prejudiciabile, prin coordonare transfrontalieră în temeiul acordurilor internaționale aplicabile, în colaborare cu autorități ce dețin atribuții similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene și cu grupul pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio, denumit în continuare RSPG. În situația în care interferențele prejudiciabile nu sunt soluționate, se poate solicita sprijinul Comisiei Europene.

(3)

În vederea rezolvării unor probleme de coordonare transfrontalieră a utilizării frecvențelor radio cu state care nu fac parte din Uniunea Europeană se poate solicita asistența Uniunii în vederea soluționării acestora.

Art. 17

(1)

Autoritățile competente să gestioneze frecvențele radio sunt

a)

ANCOM, pentru frecvențele radio din benzile atribuite pentru utilizare neguvernamentală și, în condițiile art. 19 , pentru frecvențele radio din benzile atribuite pentru utilizare în partaj guvernamental/neguvernamental

b)

instituțiile competente din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, pentru frecvențele radio din benzile atribuite pentru utilizare guvernamentală; în cazul spectrului radio utilizat în scopul apărării, gestionat exclusiv sau în partaj de către Ministerul Apărării Naționale, în cadrul TNABF, se utilizează termenul guvernamental "armată".

(2)

Autoritățile prevăzute la alin. (1) au obligația să asigure schimbul reciproc de informații referitoare la asignările de frecvențe efectuate în cazul benzilor de frecvențe radio cu utilizare partajată neguvernamentală/guvernamentală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare. Acestea colaborează în vederea identificării și localizării emisiilor neautorizate și a interferențelor prejudiciabile, în scopul asigurării protecției radioelectrice a tuturor stațiilor de radiocomunicații autorizate ce utilizează frecvențe radio în condițiile legii.

(3)

În scopul utilizării eficiente a benzilor de frecvențe desemnate conform TNABF pentru utilizare guvernamentală sau în partaj guvernamental/neguvernamental și al asigurării compatibilității electromagnetice a echipamentelor radioelectrice proprii, instituțiile competente din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională pot elabora ordine și instrucțiuni interne.

Art. 18

(1)

Instituțiile competente din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională au dreptul să utilizeze benzile de frecvențe desemnate conform TNABF, pentru utilizare guvernamentală sau în partaj guvernamental/neguvernamental, în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor conferite de lege.

(2)

Instituțiile competente din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională au dreptul să utilizeze pentru perioade limitate de timp benzile de frecvențe radio, în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor speciale prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României.

(3)

Utilizarea frecvențelor radio în condițiile alin. (1) și (2) se realizează în mod gratuit, fără a fi necesară obținerea unei licențe, cu îndeplinirea următoarelor condiții

a)

respectarea cerințelor tehnice și operaționale necesare pentru evitarea interferențelor prejudiciabile și pentru limitarea efectelor câmpurilor electromagnetice privind protejarea sănătății publice, ținându-se seama de Recomandarea Consiliului nr. 1999/519/CE privind limitarea expunerii publicului larg la câmpuri electromagnetice (de la 0 Hz la 300 GHz)

b)

respectarea obligațiilor care decurg din acordurile internaționale la care România este parte, inclusiv a reglementărilor adoptate de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, Uniunea Europeană și/sau de către Conferința Europeană a Administrațiilor de Poștă și Telecomunicații.

Art. 18^1

(1)

Se interzice utilizarea benzilor de frecvențe radio cu statut de utilizare guvernamentală de către alte persoane decât instituțiile prevăzute la art. 18 alin. (1) și (2) .

(2)

Utilizarea benzilor de frecvențe radio cu statut de utilizare în partaj guvernamental/neguvernamental este permisă numai în condițiile respectării cerințelor de autorizare stabilite de ANCOM potrivit prezentei ordonanțe de urgență.

(3)

În scopul verificării respectării alin. (1) și (2) și la solicitarea scrisă a instituțiilor competente din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, ANCOM poate monitoriza spectrul de frecvențe radio cu statut de utilizare guvernamentală ori cu statut de utilizare în partaj guvernamental/neguvernamental.

Art. 19

Activitatea ANCOM privind administrarea și coordonarea gestionării spectrului de frecvențe radio este asistată, pentru atribuirile cuprinzând benzi de frecvențe radio cu utilizare guvernamentală sau aflate în partaj guvernamental/neguvernamental, de Comisia Interdepartamentală de Radiocomunicații, înființată prin hotărâre a Guvernului, prin care se stabilesc structura, atribuțiile și modul de funcționare ale acesteia.

Art. 19^1

(1)

ANCOM promovează o utilizare armonizată a spectrului radio desemnat pentru furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice în mod consistent cu necesitatea ca această resursă să fie utilizată eficace și eficient, urmărind în același timp beneficii pentru consumatori cu privire la: a) facilitarea concurenței

b)

economiile de scară; și

c)

interoperabilitatea rețelelor și a serviciilor de comunicații electronice.

(2)

Pentru atingerea obiectivelor prevăzute la alin. (1) , ANCOM ia măsuri, printre altele, pentru

a)

asigurarea unei acoperiri pe suport radio de bandă largă, a teritoriului și a populației, la o calitate și la o viteză ridicate, precum și acoperirea principalelor rute de transport naționale și europene, inclusiv a rețelei transeuropene de transport menționată în Regulamentul (UE) nr. 1.315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE

b)

facilitarea dezvoltării rapide a noilor tehnologii și aplicații de comunicații pe suport radio, inclusiv, acolo unde este cazul, în cadrul unei abordări transsectoriale

c)

garantarea predictibilității și coerenței procesului de acordare, reînnoire, modificare, limitare sau retragere a drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio, în scopul promovării investițiilor pe termen lung

d)

asigurarea prevenirii interferențelor prejudiciabile transfrontaliere sau naționale, în conformitate cu art. 16^1 și, respectiv, art. 22^1 alin. (1) lit. b) , alin. (2) și (5) și luarea măsurilor preventive și de remediere

e)

promovarea utilizării în comun a spectrului de frecvențe radio între utilizări similare sau diferite ale spectrului de frecvențe radio, cu respectarea normelor în vigoare în domeniul concurenței

f)

aplicarea celui mai adecvat și mai puțin împovărător sistem de autorizare posibil în conformitate cu art. 22^1 alin. (4) , astfel încât să se maximizeze flexibilitatea, partajarea și eficiența în utilizarea spectrului de frecvențe radio

g)

aplicarea unor norme transparente și clare în ceea ce privește acordarea, cesionarea, reînnoirea, modificarea și/sau retragerea drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio, în scopul garantării certitudinii, coerenței și previzibilității în materie de reglementare

h)

asigurarea unei coerențe și predictibilități pe întreg teritoriul Uniunii Europene cu privire la modul de autorizare a utilizării spectrului de frecvențe radio în vederea protejării sănătății publice, ținând seama de Recomandarea Consiliului Uniunii Europene 1999/519/CE privind limitarea expunerii populației generale la câmpuri electromagnetice (de la 0 Hz la 300 GHz).

Art. 19^2

(1)

ANCOM poate autoriza o utilizare alternativă totală sau parțială sau poate permite o utilizare existentă a unei benzi de frecvențe radio armonizate, în situația în care pentru drepturile din aceste benzi nu există o cerere a pieței la nivel național sau regional, în conformitate cu art. 20 , cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții

a)

constatarea faptului că lipsește cererea pieței pentru utilizarea armonizată a benzii, rezultată după o consultare publică realizată în conformitate cu art. 135 , inclusiv o evaluare prospectivă a cererii pieței

b)

utilizarea alternativă să nu împiedice sau să obstrucționeze disponibilitatea ori utilizarea benzii respective în alte state membre ale Uniunii Europene; și

c)

în evaluarea utilizării alternative s-a ținut cont de disponibilitatea sau utilizarea pe termen lung a benzii respective în Uniunea Europeană și de economiile de scară pentru echipamente radio, ca rezultantă a utilizării spectrului de frecvențe radio armonizat.

(2)

Orice decizie de a permite, în mod excepțional, o utilizare alternativă potrivit alin. (1) face obiectul unei reexaminări periodice care, în orice caz, va avea loc cu promptitudine la solicitarea motivată de utilizare a benzii, în conformitate cu măsura tehnică de punere în aplicare, primită din partea unui utilizator interesat sau potențial utilizator.

(3)

ANCOM informează Comisia Europeană și autoritățile din celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la decizia adoptată, însoțită de motivarea acesteia, precum și cu privire la rezultatul oricărei reexaminări.

Art. 20

(1)

În benzile de frecvențe radio disponibile pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice, conform TNABF, poate fi folosită orice tip de tehnologie utilizată pentru furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice în conformitate cu cerințele prevăzute de legislația Uniunii Europene și/sau cu reglementările naționale aplicabile.

(2)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) , ANCOM poate stabili prin decizie sau prin licența de utilizare a frecvențelor radio, motivat, restricții proporționale și nediscriminatorii privind furnizarea anumitor tipuri de rețele de radiocomunicații sau utilizarea unor tehnologii de acces pe suport radio în anumite benzi de frecvențe radio, în special atunci când acest lucru este necesar pentru

a)

evitarea interferențelor prejudiciabile

b)

protejarea sănătății publice prin limitarea expunerii populației la câmpurile electromagnetice, ținându-se seama de Recomandarea Consiliului 1999/519/CE privind limitarea expunerii publicului larg la câmpuri electromagnetice (de la 0 Hz la 300 GHz)

c)

asigurarea calității tehnice a serviciului

d)

asigurarea maximizării utilizării în comun a spectrului de frecvențe radio

e)

garantarea utilizării eficiente a spectrului de frecvențe radio; sau

f)

asigurarea îndeplinirii unui obiectiv de interes general dintre cele prevăzute cu titlul exemplificativ la alin. (5) .

(3)

Benzile de frecvențe radio disponibile pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice, conform TNABF, pot fi utilizate pentru furnizarea oricărui serviciu de comunicații electronice în conformitate cu cerințele prevăzute de legislația Uniunii Europene și/sau cu reglementările naționale aplicabile.

(4)

Prin excepție de la prevederile alin. (3) , ANCOM poate stabili prin decizie sau prin licența de utilizare a frecvențelor radio, motivat, restricții proporționale și nediscriminatorii privind furnizarea unor servicii de comunicații electronice în anumite benzi de frecvențe radio, inclusiv în vederea respectării cerințelor prevăzute de Regulamentul Radio al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor.

(5)

Orice măsură prin care se impune furnizarea unui anumit serviciu de comunicații electronice într-o bandă de frecvențe disponibilă pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice potrivit alin. (4) se motivează, în scopul de a asigura îndeplinirea unui obiectiv de interes general stabilit potrivit legii, inclusiv, dar fără a se limita la: a) siguranța vieții

b)

promovarea coeziunii sociale, regionale sau teritoriale

c)

evitarea utilizării ineficiente a spectrului radio; sau

d)

promovarea diversității culturale și lingvistice și a pluralismului media, de exemplu prin furnizarea serviciilor media audiovizuale.

(6)

Orice măsură prin care se interzice furnizarea oricărui alt serviciu de comunicații electronice decât cele prevăzute în condițiile alin. (5) într-o anumită bandă de frecvențe radio poate fi stabilită numai în cazul în care acest lucru este justificat de necesitatea de a proteja serviciile pentru siguranța vieții sau, în mod excepțional, în scopul de a asigura îndeplinirea altor obiective de interes general stabilite potrivit legii.

(7)

În vederea asigurării respectării principiilor prevăzute la alin. (1) și (3) , ANCOM analizează periodic restricțiile impuse în conformitate cu prevederile alin. (2) și (4) -(6), după caz, și publică rezultatele acestei analize pe pagina sa de internet.

(8)

Autoritatea de reglementare poate adopta măsurile prevăzute la alin. (2) și (4)-(6) în urma parcurgerii procedurii de consultare prevăzute la art. 135 .

Art. 20^1

(1)

ANCOM cooperează cu autorități ce dețin atribuții similare din alte state membre ale Uniunii Europene, inclusiv pentru autorizarea în manieră coordonată a utilizării spectrului de frecvențe radio armonizat pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice în Uniunea Europeană, cu respectarea TNABF și a situației specifice existente pe piețele naționale.

(2)

În situația în care au fost stabilite condiții armonizate pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio pentru rețele și servicii de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă, prin măsuri tehnice de aplicare la nivel european, ANCOM efectuează demersurile necesare pentru a permite utilizarea spectrului de frecvențe radio în cel mai scurt timp, fără a depăși 30 de luni de la adoptarea măsurilor armonizate de utilizare sau cât mai curând cu putință după revocarea oricărei decizii ce permite utilizarea alternativă în temeiul art. 19^2 .

(3)

ANCOM poate amâna termenul prevăzut la alin. (2) , pentru o anumită bandă de frecvențe radio, în următoarele circumstanțe

a)

impunerea unei restricții de utilizare a benzii respective dispusă în temeiul art. 20 alin. (5) lit. a) sau d)

b)

existența unor probleme nerezolvate de coordonare transfrontalieră care au ca efect interferențe prejudiciabile transfrontaliere cu state ce nu sunt parte a Uniunii Europene, cu condiția solicitării asistenței Uniunii Europene în condițiile art. 16^1 alin. (3)

c)

din motive ce țin de apărarea și securitatea națională; sau

d)

în caz de forță majoră.

(4)

ANCOM analizează, cel puțin la fiecare doi ani de la data aplicării măsurii prevăzute alin. (3) , dacă și în ce măsură sunt menținute circumstanțele pentru care a fost amânat termenul prevăzut la alin. (2) .

(5)

Termenul prevăzut la alin. (2) poate fi amânat cu până la 30 de luni, pentru o anumită bandă de frecvențe radio, dacă

a)

încă există probleme de coordonare transfrontalieră care au ca rezultat interferențe prejudiciabile între statele membre ale Uniunii Europene și a fost solicitată asistența Uniunii Europene în condițiile art. 16^1 alin. (2)

b)

este necesar să se asigure, din punct de vedere tehnic, migrarea utilizatorilor existenți ai benzii respective, iar acest proces este unul complex.

(6)

Orice amânare dispusă în temeiul alin. (3)-(5) , precum și motivarea acesteia sunt aduse în timp util la cunoștința Comisiei Europene și a celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Art. 21

(1)

ANCOM poate interzice, la cererea motivată a instituțiilor competente din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, pe o perioadă limitată, utilizarea parțială sau totală a unei anumite benzi de frecvențe ori a unei anumite frecvențe în cazul în care siguranța națională, ordinea publică sau apărarea națională impune această măsură, precum și în cazul respectării unor angajamente asumate prin acorduri internaționale.

(2)

Procedura privind interzicerea utilizării parțiale sau totale a unei benzi de frecvențe ori a unei anumite frecvențe se elaborează de către ANCOM, cu avizul Comisiei Interdepartamentale de Radiocomunicații, și se aprobă prin decizie a președintelui ANCOM.

(3)

Instituțiile competente din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională pot impune furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice, în cazuri extraordinare și pentru o perioadă limitată, modificarea unor parametri tehnici ai emisiei radio, pentru îndeplinirea unor atribuții speciale prevăzute de Legea nr. 51/1991 .

(4)

Situațiile prevăzute la alin. (3) sunt comunicate de îndată ANCOM, în condițiile Legii nr. 182/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 22

(1)

Introducerea pe piață/punerea la dispoziție pe piață și punerea în funcțiune și utilizarea pe teritoriul României a echipamentelor radio este permisă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2)

Introducerea pe piață/punerea la dispoziție pe piață, punerea în funcțiune și utilizarea pe teritoriul României a echipamentelor în domeniul compatibilității electromagnetice sunt permise în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(3)

Autoritatea de reglementare stabilește reglementările tehnice pentru interfețele radio ce definesc cerințele pe care echipamentele radio prevăzute la alin. (1) trebuie să le respecte pentru a putea fi puse în funcțiune și utilizate pe teritoriul României.

Art. 22^1

(1)

ANCOM decide cu privire la cel mai adecvat regim pentru autorizarea utilizării unor benzi de frecvențe radio, urmând să aleagă între drepturi individuale de utilizare în condițiile art. 23 alin. (1) și (2) , pentru a asigura o maximizare a utilizării eficiente a resursei limitate în raport cu cererea existentă, și un regim de autorizare generală în condițiile art. 23 alin. (4) , ținând seama de

a)

caracteristicile specifice ale benzii ori benzi de frecvențe radio ce face obiectul autorizării

b)

nevoia de a asigura protecția la apariția interferențelor prejudiciabile asupra rețelelor operate de alte persoane care utilizează spectrul radio în condițiile legii

c)

elaborarea unor condiții coerente și adecvate pentru utilizarea în comun a spectrului radio în condițiile legii

d)

necesitatea de asigurare a calității tehnice a comunicațiilor sau a serviciului de comunicații electronice furnizat

e)

obiective de interes general

f)

necesitatea de a se asigura utilizarea eficientă a spectrului de frecvențe radio.

(2)

În luarea deciziei cu privire la regimul de autorizare adecvat în condițiile alin. (1) , în situația spectrului de frecvențe radio armonizat, ANCOM are în vedere reducerea la minimum a eventualelor interferențe prejudiciabile.

(3)

ANCOM poate decide autorizarea utilizării frecvențelor radio din benzile de frecvențe radio armonizate pe baza unei combinații a drepturilor individuale de utilizare acordate potrivit art. 23 alin. (1) și (2) și a unui regim de autorizare generală stabilit potrivit art. 23 alin. (4) .

(4)

Decizia cu privire la regimul de autorizare menționat la alin. (3) este luată avându-se în vedere, în mod rezonabil, efectele probabile asupra concurenței, inovării și intrării pe piață, produse de

a)

diversele combinații între cele două regimuri de autorizare

b)

trecerea graduală de la un regim de autorizare la altul.

(5)

În scopul stabilirii regimului de autorizare a utilizării frecvențelor radio cel mai puțin oneros posibil, ANCOM are în vedere reducerea la minimum a eventualelor restricții de utilizare a spectrului de frecvențe radio, ținând seama și de soluțiile tehnice posibile pentru gestionarea interferențelor prejudiciabile.

Art. 22^2

(1)

În luarea unei decizii în vederea facilitării utilizării în comun a spectrului radio în condițiile art. 22^1 , ANCOM se asigură că pentru o astfel de utilizare, în acele benzi de frecvențe unde ea este posibilă, sunt stabilite în mod clar condițiile privind utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio.

(2)

Utilizarea în comun a spectrului radio potrivit alin. (1) este permisă în condițiile facilitării utilizării eficiente a spectrului de frecvențe radio, concurenței și inovării.

(3)

Prevederile art. 22^1 alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în situația în care este permisă utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio armonizat în baza unei combinații dintre regimurile de autorizare prevăzute la art. 22^1 alin. (1) .

Art. 23

(1)

În situația în care este necesară acordarea unor drepturi individuale, frecvențele radio pot fi utilizate numai după obținerea unei licențe de utilizare a frecvențelor radio acordate în condiții obiective, nediscriminatorii, proporționale și transparente care să asigure maximizarea utilizării eficiente și eficace a resursei limitate în raport cu cererea existentă, urmând a se ține cont și de criteriile prevăzute în art. 22^1 alin. (1) .

(2)

În situația prevăzută la alin. (1) , autoritatea de reglementare acordă spre utilizare, în mod individual, prin alocare sau asignare, frecvențe radio din benzile prevăzute în TNABF, în conformitate cu procedura stabilită prin decizie a ANCOM, și ține permanent evidența utilizării acestora.

(3)

ANCOM poate stabili, prin decizie a președintelui, anumite categorii de frecvențe a căror utilizare este permisă fără obținerea unei licențe de utilizare a frecvențelor radio, în cazul în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, precum și atunci când riscul producerii interferențelor prejudiciabile este redus, impunând totodată și condițiile armonizate de utilizare a acestora.

(4)

În situația în care ulterior analizei efectuate în baza criteriilor stabilite în cadrul art. 22^1 alin. (1) a rezultat că în anumite benzi de frecvențe radio nu este necesară acordarea drepturilor individuale de utilizare pentru furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice, autoritatea de reglementare stabilește că utilizarea frecvențelor radio este supusă unui regim de autorizare generală. Accesul și condițiile de utilizare a resurselor limitate de spectru se stabilesc prin decizie a ANCOM.

Art. 23^1

(1)

Cu ocazia procesului de acordare, modificare sau reînnoire a drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio, ANCOM promovează concurența, evitând denaturarea acesteia, și poate lua în acest sens măsuri precum

a)

limitarea cantității de spectru radio pentru care se acordă drepturi de utilizare oricărei persoane sau, în împrejurări justificate, stabilirea de condiții care însoțesc drepturile de utilizare, cum ar fi furnizarea de acces la nivelul pieței de gros, roaming regional sau național, în anumite benzi sau în anumite grupuri de benzi cu caracteristici similare

b)

rezervarea, dacă este oportun și justificat având în vedere o situație particulară ce se manifestă la nivelul pieței, a unei anumite subbenzi, benzi de frecvențe radio ori grup de benzi în vederea acordării drepturilor de utilizare a frecvențelor radio către entitățile nou-intrate pe piață

c)

refuzarea acordării unor noi drepturi de utilizare a spectrului de frecvențe radio sau a autorizării de noi utilizări în cazul anumitor subbenzi/benzi de frecvențe radio sau, în cazul în care nu are loc un refuz, stabilirea de condiții care însoțesc acordarea noilor drepturi de utilizare a spectrului de frecvențe radio sau autorizarea noilor utilizări ale spectrului de frecvențe radio, pentru a evita denaturarea concurenței cauzată de orice posibilă asignare, cesiune sau acumulare a drepturilor de utilizare

d)

includerea unor condiții referitoare la interzicerea cesiunii drepturilor de utilizare care nu sunt supuse controlului concentrărilor economice sau stabilirea de condiții privind cesiunea acestor drepturi, în cazul în care este probabil ca astfel de cesionări să afecteze în mod semnificativ concurența

e)

modificarea drepturilor de utilizare existente, în cazul în care acest lucru este necesar, pentru a remedia ex post o denaturare a concurenței cauzată de orice cesiune sau acumulare a drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio, în funcție de măsurile dispuse de Consiliul Concurenței în conformitate cu prevederile Legii concurenței nr. 21/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Măsurile luate în condițiile alin. (1) țin cont de condițiile existente pe piață și au în vedere abordarea față de analiza de piață realizată în conformitate cu art. 92^2 alin. (2) .

(3)

Măsurile luate în condițiile alin. (1) se bazează pe evaluarea obiectivă și prospectivă a

a)

condițiilor concurențiale existente pe piață

b)

necesității acestor măsuri în scopul menținerii sau realizării unei concurențe efective

c)

efectelor probabile ale măsurilor asupra investițiilor existente și viitoare efectuate de participanții de pe piață, în special pentru implementarea rețelelor.

(4)

ANCOM ia măsurile prevăzute la alin. (1) cu respectarea cerințelor stabilite pentru modificarea, limitarea sau retragerea drepturilor de utilizare sau cele stabilite în art. 26^1 și 135 .

Art. 24

(1)

Licența de utilizare a frecvențelor radio este actul administrativ prin care ANCOM acordă, la cerere, unui furnizor autorizat în condițiile cap. II dreptul de a utiliza una sau mai multe frecvențe radio în condiții care să asigure utilizarea lor efectivă, eficace și eficientă, în scopul furnizării de rețele sau de servicii de comunicații electronice, cu respectarea anumitor parametri tehnici și pentru o perioadă limitată.

(2)

Licența de utilizare a frecvențelor radio stabilește condițiile în care titularul acesteia poate exercita dreptul prevăzut la alin. (1) . Aceste condiții trebuie să fie obiectiv justificate în raport cu tipul de aplicație, de rețea sau de serviciu în cauză, nediscriminatorii, proporționale și transparente și conforme cu art. 19^1 , 19^2 și 35 . Ele pot viza, în plus față de condițiile din autorizația generală

a)

desemnarea tipului de aplicație, de rețea sau de serviciu ori a tehnologiei, în limitele prevăzute la art. 20 , pentru care a fost acordat dreptul de utilizare a frecvențelor radio

b)

utilizarea eficace și eficientă a frecvențelor radio, inclusiv, dacă este cazul, cerințe de calitate a serviciului furnizat și de acoperire a teritoriului

c)

termene pentru utilizarea efectivă a frecvențelor radio alocate prin licență

d)

cerințe tehnice și operaționale necesare pentru evitarea interferențelor prejudiciabile și pentru a limita expunerea populației generale la câmpurile electromagnetice în conformitate cu Recomandarea Consiliului 1999/519/CE privind limitarea expunerii populației generale la câmpuri electromagnetice (de la 0 Hz la 300 GHz), în situația în care aceste cerințe sunt diferite față de cele incluse în autorizația generală

e)

durata pentru care se acordă dreptul de utilizare, sub rezerva modificării TNABF; termenul de valabilitate a licenței este adecvat pentru serviciul de comunicații electronice în cauză, având în vedere obiectivul urmărit, și ține cont de o perioadă adecvată necesară pentru amortizarea investiției

f)

posibilitatea și condițiile cesionării ori închirierii, totale sau parțiale, a dreptului de utilizare

g)

tariful de utilizare a spectrului, stabilit în conformitate cu prevederile art. 30

h)

orice obligații stabilite înainte de invitația de depunere a candidaturilor pentru obținerea dreptului de utilizare a frecvențelor radio prin intermediul unei proceduri de selecție și asumate în cadrul procesului de acordare sau obligații asumate cu ocazia reînnoirii acestuia, după caz

i)

obligații care decurg din acorduri internaționale privind utilizarea frecvențelor radio

j)

obligații ce decurg din utilizarea cu caracter experimental sau ocazional a frecvențelor radio

k)

obligații de a pune în comun sau de a partaja spectrul de frecvențe radio sau de a permite accesul altor utilizatori la spectrul de frecvențe radio în anumite regiuni (zone) sau la nivel național.

(3)

Licența de utilizare a frecvențelor radio poate fi modificată la inițiativa ANCOM, potrivit competențelor ce îi revin în conformitate cu legislația în vigoare, într-o manieră proporțională, în cazurile impuse de

a)

respectarea condițiilor privind utilizarea efectivă, rațională și eficientă a frecvențelor radio

b)

evitarea interferențelor prejudiciabile

c)

implementarea obiectivelor de armonizare la nivel european și cooperare internațională privind utilizarea frecvențelor radio

d)

respectarea acordurilor internaționale la care România este parte referitoare la utilizarea frecvențelor radio

e)

rezolvarea situațiilor de disponibilitate limitată a frecvențelor radio, în anumite arii geografice și în condiții tehnice specificate, în benzile de frecvențe radio desemnate pentru tipul de aplicație destinat furnizării rețelei care face obiectul licenței

f)

implementarea strategiei de dezvoltare a comunicațiilor electronice și de gestionare a spectrului de frecvențe radio

g)

modificarea TNABF

h)

promovarea concurenței sau evitarea oricărei denaturări a acesteia.

(4)

În situația prevăzută la alin. (3) , ANCOM îl informează pe titularul licenței de utilizare a frecvențelor radio cu privire la modificările ce trebuie operate și îi acordă un termen corespunzător în vederea implementării acestor modificări, proporțional cu natura calitativă sau cantitativă a acestora, dar nu mai mic de 30 de zile. Intervențiile asupra drepturilor de utilizare a frecvențelor radio se publică, împreună cu motivarea, pe pagina de internet a ANCOM.

Art. 24^1

(1)

Anterior intrării în vigoare a drepturilor de utilizare a frecvențelor radio, ANCOM consultă și informează părțile interesate, în timp util și în mod transparent, cu privire la condițiile aferente drepturilor individuale de utilizare și la criteriile pentru evaluarea îndeplinirii acestor condiții.

(2)

Condițiile prevăzute la alin. (1) privesc

a)

cerințele de utilizare pentru evaluarea îndeplinirii acestor condiții

b)

parametrii tehnici aplicabili

c)

termenul pentru utilizarea efectivă a drepturilor de utilizare

d)

gradul de utilizare a frecvențelor radio

e)

situațiile în care se revocă drepturile de utilizare

f)

posibilitatea și condițiile utilizării în comun a infrastructurii pasive sau active care se bazează pe utilizarea spectrului de frecvențe radio ori a spectrului radio

g)

posibilitatea și condițiile încheierii unor acorduri comerciale de acces la roaming

h)

implementarea în comun a infrastructurii necesare pentru furnizarea de rețele sau servicii care se bazează pe utilizarea frecvențelor radio.

(3)

Stabilirea ori aplicarea condițiilor de la alin. (2) lit. f)-h) se realizează cu respectarea Legii nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4)

Utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio este permisă cu condiția respectării cerințelor și/sau criteriilor aferente drepturilor de utilizare, prevederile alin. (3) aplicânduse în mod corespunzător.

Art. 25

(1)

În situația în care drepturile de utilizare a frecvențelor radio nu pot fi acordate pe baza unui regim de autorizare generală potrivit art. 22^1 și art. 23 alin. (4) , iar numărul de drepturi ce urmează să fie acordate într-o bandă de frecvențe radio este limitat, ANCOM stabilește, fără a aduce atingere dispozițiilor art. 20^1 , măsurile ce privesc acordarea drepturilor cu respectarea următoarelor condiții

a)

indicarea motivelor ce stau la baza limitării numărului de drepturi de utilizare și prezentarea argumentelor avute în vedere pentru maximizarea beneficiilor pentru utilizatori și pentru stimularea concurenței

b)

consultarea publică a măsurilor propuse în conformitate cu prevederile art. 135 .

(2)

Limitarea numărului de drepturi de utilizare potrivit alin. (1) poate fi reexaminată periodic, la intervale de maximum 10 ani, la inițiativa ANCOM sau la solicitarea justificată a unei întreprinderi afectate de măsura de limitare a drepturilor.

(3)

În cazul limitării numărului de drepturi de utilizare potrivit alin. (1) , ANCOM stabilește și justifică obiectivele ce urmează a fi atinse prin procedura de selecție organizată pentru acordarea drepturilor de utilizare, urmărind și nevoia de a fi îndeplinite obiectivele pieței naționale și cele ale pieței interne a Uniunii Europene.

(4)

Obiectivele stabilite cu ocazia conceperii procedurii de selecție potrivit alin. (3) au drept scop, pe lângă promovarea concurenței, și unul sau mai multe din următoarele

a)

promovarea acoperirii

b)

asigurarea calității serviciului furnizat

c)

promovarea utilizării eficiente a spectrului de frecvențe radio, inclusiv prin luarea în considerare a condițiilor aferente drepturilor de utilizare și a nivelului taxei percepute pentru acordarea drepturilor

d)

promovarea inovării și a dezvoltării afacerilor.

(5)

ANCOM stabilește și justifică tipul de procedură de selecție aleasă, inclusiv orice etapă preliminară pentru participarea la aceasta și prezintă, după caz, rezultatele evaluării efectuate în acest scop cu privire la situația tehnică, economică și competitivă a pieței, precizând motivele pentru eventuala utilizare și alegere a măsurilor adoptate în temeiul art. 26^1 .

Art. 26

(1)

Acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio se realizează prin intermediul unei proceduri deschise, obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale, în termen de cel mult 6 săptămâni de la primirea unei cereri complete, însoțite de toate documentele necesare în acest sens.

(2)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în cazul drepturilor de utilizare a frecvențelor radio care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 25 , ANCOM acordă drepturile prin utilizarea unor criterii și proceduri de selecție obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale, care să nu aibă ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, în cel mult 8 luni de la primirea unei cereri în acest sens.

(3)

Termenele prevăzute la alin. (1) și (2) pot fi modificate de către ANCOM dacă acest lucru este necesar pentru respectarea unui acord internațional referitor la utilizarea spectrului de frecvențe radio sau a pozițiilor orbitale la care România este parte sau pentru respectarea art. 20^1 .

(4)

ANCOM poate decide, în cadrul unei proceduri de acordare a licenței de utilizare a frecvențelor radio, cu respectarea principiilor prevăzute la alin. (2) , din considerente ce țin de promovarea concurenței în domeniul comunicațiilor electronice, cu consultarea prealabilă a Consiliului Concurenței, interzicerea participării anumitor persoane la procedura de selecție. Autoritatea de reglementare justifică măsura și ia decizia numai după parcurgerea procedurii de consultare prevăzute la art. 135 .

(5)

În situații temeinic justificate, prin excepție de la prevederile alin. (2) , frecvențele radio pot fi acordate prin încredințare directă, cu avizul conform al Consiliului Național al Audiovizualului, radiodifuzorilor ce furnizează programele publice de radiodifuziune și televiziune și numai în situația în care măsura este necesară pentru atingerea unor obiective de interes general. Acordarea frecvențelor radio în condițiile prezentului alineat trebuie să fie justificată în mod obiectiv, să fie transparentă, nediscriminatorie și proporțională.

(6)

Autoritatea de reglementare are dreptul, înainte de data-limită de depunere a ofertelor, de a anula o procedură de selecție demarată. Decizia de a anula procedura de selecție trebuie obiectiv justificată ori să reprezinte consecința unor condiții ce nu au putut fi cunoscute la inițierea procedurii de selecție. ANCOM comunică, în termen de cel mult 30 de zile, motivele anulării procedurii de selecție și înapoiază, la cerere, costurile de achiziție a documentației elaborate pentru procedura de selecție.

(7)

Informațiile cu privire la drepturile de utilizare a frecvențelor radio acordate pentru furnizarea de rețele publice de comunicații electronice, inclusiv cu privire la posibilitatea de cesionare sau închiriere a acestora, se aduc la cunoștința publicului de către ANCOM prin publicarea informațiilor pe pagina sa de internet, unde se păstrează pe toată durata drepturilor.

Art. 26^1

(1)

În situația în care se intenționează acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio conform procedurii stabilite potrivit art. 26 alin. (2) , în cazul spectrului de frecvențe radio armonizat pentru furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă, prin măsuri tehnice de aplicare la nivel european, ANCOM informează RSPG cu privire la orice proiecte de măsuri care intră sub incidența art. 25 alin. (3)-(5) și indică, atunci când este cazul, dacă solicită RSPG convocarea unui forum de evaluare inter pares, inclusiv dacă solicită adoptarea unui aviz cu privire la măsurile propuse.

(2)

În situația convocării unui forum de evaluare inter pares, ANCOM furnizează RSPG și informații cu privire la modul în care măsurile propuse

a)

promovează dezvoltarea pieței interne a Uniunii Europene, furnizarea transfrontalieră de servicii, precum și concurența, maximizează beneficiile pentru consumatori și urmăresc, în general, obiectivele ANCOM și pe cele privind gestiunea spectrului radio, cu respectarea prevederilor Deciziei nr. 676/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene și a Deciziei nr. 243/2012/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2012 de instituire a unui program multianual pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio

b)

asigură utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio

c)

asigură condiții stabile și previzibile în materie de investiții pentru utilizatorii existenți și potențiali ai spectrului de frecvențe radio, atunci când instalează rețele pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice care utilizează spectrul de frecvențe radio.

Art. 26^2

(1)

ANCOM acordă dreptul de utilizare a frecvențelor radio, în benzile de frecvențe radio cu utilizare armonizată pentru care procedura și condițiile de acordare a drepturilor au fost agreate în prealabil la nivelul Uniunii Europene, acelor furnizori selectați în cadrul unei proceduri de selecție organizată la nivelul Uniunii, cu respectarea acordurilor internaționale și a normelor Uniunii Europene, în situația în care au fost îndeplinite condițiile naționale aferente de utilizare a frecvențelor radio.

(2)

În situația în care în cadrul procedurii de selecție prevăzute la alin. (1) nu au fost satisfăcute toate condițiile naționale aferente dreptului de utilizare a frecvențelor radio în cauză, ANCOM poate impune, prin drepturile de utilizare a frecvențelor radio acordate, condiții, criterii sau proceduri suplimentare la nivel național.

(3)

În situația stabilită la alin. (2) , impunerea cerințelor suplimentare nu poate fi de natură să limiteze, să denatureze sau să întârzie punerea în aplicare corectă a procedurii de selecție prevăzute la alin. (1) .

Art. 26^3

(1)

În funcție de interesul exprimat de părțile implicate din piață, ANCOM poate coopera cu autorități ce dețin atribuții similare din alte state membre ale Uniunii Europene, precum și cu RSPG, în vederea stabilirii aspectelor comune ale unei proceduri de autorizare și, după caz, în vederea efectuării împreună a procesului de selecție în vederea acordării de drepturi individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio ce includ și o utilizare transfrontalieră a frecvențelor radio.

(2)

La elaborarea procedurii comune de autorizare potrivit alin. (1) , dacă drepturile de utilizare a frecvențelor radio vizate sunt disponibile pentru acordare în vederea furnizării de servicii de comunicații electronice, ANCOM, împreună cu autorități ce dețin atribuții similare din statele membre implicate, pot ține cont și de următoarele

a)

drepturile de utilizare a frecvențelor radio sunt disponibile pentru acordare în vederea furnizării de servicii de comunicații electronice, iar procedura de autorizare națională individuală trebuie să fi fost inițiată și pusă în practică de autoritățile competente din respectivele state membre ale Uniunii Europene după un calendar comun agreat

b)

există condiții și proceduri comune, în România și în celelalte state membre ale Uniunii Europene în cauză, pentru selectarea și acordarea drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio

c)

există condiții comune sau comparabile, în România și în celelalte state membre ale Uniunii Europene în cauză, aferente drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio care să permită, printre altele, alocarea de blocuri de spectru de frecvențe radio similare

d)

procedura comună de autorizare este deschisă cooperării în orice moment și altor state membre ale Uniunii Europene cât timp aceasta este în desfășurare, însă până la data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor în cadrul procedurii de autorizare.

(3)

În cazul în care, în ciuda interesului exprimat de participanții din piață, procedura de autorizare comună nu se realizează, ANCOM îi informează pe aceștia cu privire la motivele care justifică o astfel de decizie.

Art. 27

(1)

Dreptul de utilizare a frecvențelor radio poate fi retras, total sau parțial, în următoarele situații

a)

drepturile conferite prin licență nu sunt exercitate, în scopul pentru care acestea au fost acordate, în termenul stabilit conform art. 24 alin. (2) lit. c)

b)

măsura este necesară în vederea implementării obiectivelor de armonizare la nivel european și cooperare internațională privind utilizarea frecvențelor radio

c)

măsura este necesară în vederea respectării acordurilor internaționale la care România este parte referitoare la utilizarea frecvențelor radio

d)

măsura este necesară în vederea implementării strategiei de dezvoltare a comunicațiilor electronice și a politicii de gestionare a spectrului de frecvențe radio

e)

în cazul în care exercitarea dreptului de utilizare este întreruptă, din motive imputabile titularului, pentru mai mult de 6 luni și are ca efect direct limitarea posibilității ANCOM de a acorda alte drepturi de utilizare în anumite condiții

f)

pentru evitarea tezaurizării spectrului radio manifestată prin neutilizarea resursei limitate la nivelul alocării din licențe, atunci când măsura este necesară pentru asigurarea unei concurențe efective pe piață sau pentru eliminarea unor bariere la intrarea pe piață, care au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței

g)

nu sunt îndeplinite obligațiile din licență.

(2)

Dreptul de utilizare a frecvențelor radio în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) poate fi retras doar în urma parcurgerii procedurii de consultare prevăzute la art. 135 .

(3)

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) , anterior dispunerii măsurii retragerii dreptului de utilizare, ANCOM poate permite cesionarea dreptului de utilizare a frecvențelor radio, într-un termen determinat, în condiții care să asigure protejarea concurenței.

(4)

În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (3) , ANCOM poate dispune retragerea dreptului de utilizare doar după parcurgerea procedurii de consultare prevăzute la art. 135 .

Art. 27^1

(1)

Restricționarea drepturilor individuale de utilizare a frecvențelor radio sau retragerea acestora înainte de expirarea duratei de valabilitate ca urmare a măsurilor dispuse pentru asigurarea utilizării eficace și eficiente a spectrului de frecvențe radio sau pentru punerea în aplicare a măsurilor tehnice adoptate în temeiul art. 4 din Decizia nr. 676/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene se realizează prin intermediul unor proceduri clare stabilite în prealabil în conformitate cu principiile proporționalității și nediscriminării, cu consultarea părților interesate și, acolo unde este cazul, prin compensarea celor afectați.

(2)

Prevederile alin. (1) nu aduc atingere măsurilor dispuse în conformitate cu art. 147 și art. 149 alin. (2)-(4) .

(3)

În situația prevăzută la alin. (1) sunt aplicabile și prevederile art. 29 .

(4)

Măsurile stabilite potrivit art. 20 alin. (1) , (2) și (4)-(6) nu pot constitui motive pentru retragerea unor drepturi individuale de utilizare a frecvențelor radio.

Art. 28

(1)

Acordarea licențelor de utilizare a frecvențelor radio prin intermediul unor proceduri de selecție competitivă sau comparativă este condiționată de plata către bugetul de stat a unei taxe de licență; cuantumul taxei de licență în cazul procedurii de selecție comparativă, respectiv valoarea minimală a acesteia în cazul procedurii de selecție competitivă, precum și condițiile privind efectuarea plății vor fi stabilite, pentru fiecare caz în parte, prin hotărâre a Guvernului inițiată de către ANCOM și vor urmări, printre altele, alocarea și utilizarea eficace a drepturilor de utilizare, iar acolo unde este posibil, vor ține cont de eventualele costuri legate de îndeplinirea condițiilor de autorizare impuse pentru a promova obiective de politică publică.

(1^1)

Suplimentar cerințelor stabilite potrivit alin. (1) , cuantumul taxei ține cont de valoarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio în posibilele soluții alternative de utilizare a acestora, cu luarea în considerare a costurilor generate de condițiile aferente drepturilor respective, iar acolo unde este posibil se ține cont și de eventualele modalități de plată stabilite în funcție de disponibilitatea efectivă pentru utilizare a spectrului acordat, aspecte ce sunt determinate în mod obiectiv, transparent, proporțional și nediscriminatoriu înainte de începerea procedurii de acordare a drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe.

(1^2)

Termenul de plată a taxei de licență nu poate fi mai devreme de 6 luni anterior intrării în vigoare a drepturilor de utilizare.

(1^3)

Procedura de selecție competitivă sau comparativă poate fi folosită ca modalitate de acordare a dreptului de utilizare și în alte cazuri stabilite de ANCOM.

(1^4)

Criteriile de selecție sunt stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 19^1 , 19^2 și 20 .

(1^5)

Condițiile aferente drepturilor de utilizare, obiectivele urmărite potrivit dispozițiilor art. 25 și regulile specifice aplicabile în cadrul procedurii de selecție se stabilesc prin caietul de sarcini elaborat de ANCOM.

(2)

Abrogat.

(3)

Selecția comparativă reprezintă procedura de acordare a licenței de utilizare a frecvențelor radio prin care dreptul de utilizare a frecvențelor radio este acordat primului clasat, în urma evaluării ofertelor depuse pe baza unui set de criterii prestabilite de natură tehnică, administrativă ori financiară, după caz.

(3^1)

Selecția competitivă reprezintă procedura de acordare a licenței ori licențelor de utilizare a frecvențelor radio prin care dreptul de utilizare a frecvențelor radio este acordat câștigătorului ori câștigătorilor unei licitații, care, îndeplinind toate criteriile de precalificare de natură tehnică, administrativă ori financiară, după caz, oferă cea mai mare valoare pentru taxa de licență, având ca punct de pornire o valoare minimală stabilită prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) .

(4)

Banda de frecvențe radio ce face obiectul procedurii de selecție, tipul de procedură de selecție și regulile generale aplicabile în cadrul procedurii se adoptă prin decizie a ANCOM.

Art. 28^1

(1)

Ulterior adoptării deciziei prevăzute la art. 28 alin. (4) sau a oricăror măsuri necesare în vederea organizării procedurii de selecție, ANCOM lansează și invitația în vederea depunerii candidaturilor pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio.

(2)

În cadrul procedurii de selecție, ANCOM analizează candidaturile primite având în vedere criteriile de eligibilitate obiective, transparente, proporționale și nediscriminatorii, care au fost stabilite în prealabil și reflectă condițiile aferente drepturilor respective.

(3)

ANCOM poate solicita candidaților toate informațiile necesare pentru realizarea unei evaluări în vederea verificării capacității acestora de a respecta criteriile de eligibilitate prevăzute la alin. (2) .

(4)

În situația în care, drept urmare a evaluării prevăzute la alin. (2) , se constată că un participant la procedura de selecție nu are capacitatea necesară de a respecta condițiile aferente drepturilor de utilizare, respectiv în cazul în care informațiile prevăzute la alin. (3) nu sunt transmise, ANCOM poate respinge, motivat, candidatura respectivului participant.

(5)

În situația în care, ulterior unei proceduri de acordare a drepturilor de utilizare a frecvențelor radio, ANCOM constată că pot fi acordate drepturi suplimentare de utilizare a spectrului de frecvențe radio, inclusiv în baza unei combinații între drepturi individuale și regim de autorizare generală, autoritatea de reglementare face publică această concluzie și demarează procesul de acordare a drepturilor.

Art. 29

(1)

Costurile ocazionate de schimbarea destinației sau reorganizarea utilizării unor benzi de frecvențe radio determinate de acordarea unor licențe de utilizare a frecvențelor radio prin intermediul unor proceduri de selecție vor fi suportate din cuantumul taxei de licență menționate la art. 28 alin. (1) , precum și din alte surse de finanțare ce pot fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2)

Modul de compensare a costurilor prevăzute la alin. (1) va fi stabilit, pentru fiecare caz în parte, prin hotărâre a Guvernului inițiată de către Secretariatul General al Guvernului la propunerea ANCOM.

(3)

Procedurile și metodologiile de determinare și evaluare a costurilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin decizie a președintelui ANCOM.

Art. 30

(1)

Titularii licențelor de utilizare a frecvențelor radio datorează anual către ANCOM un tarif de utilizare a spectrului. Individualizarea cuantumului tarifului de utilizare a spectrului se realizează în baza alocărilor sau asignărilor de frecvențe radio efectuate prin intermediul ori în baza licenței de utilizare a frecvențelor radio.

(2)

Tariful de utilizare a spectrului prevăzut la alin. (1) , stabilit prin decizie a președintelui ANCOM, trebuie să asigure utilizarea optimă a frecvențelor radio și să fie obiectiv justificat, transparent, nediscriminatoriu și proporțional cu scopul pentru care este destinat.

Art. 30^1

Pentru utilizarea frecvențelor radio în condițiile prevăzute la art. 23 alin. (3) și (4) nu se datorează tarif de utilizare a spectrului.

Art. 30^2

(1)

Tariful de utilizare a spectrului stabilit potrivit art. 30 nu se datorează în cazul frecvențelor radio utilizate în exclusivitate pentru salvări de vieți omenești de către serviciile publice de ambulanță, salvamont ori salvamar.

(2)

Tariful de utilizare a spectrului stabilit potrivit art. 30 nu se datorează în cazul frecvențelor radio utilizate în exclusivitate în regim de recepție.

Art. 30^3

În cazul acordării drepturilor individuale de utilizare a frecvențelor radio potrivit art. 23 alin. (1) , coroborat cu art. 25 alin. (3) , termenul de valabilitate pentru care se acordă aceste drepturi se stabilește luând în considerare necesitatea de a se asigura concurența și utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio, precum și de a promova inovarea și investițiile eficiente, inclusiv prin alegerea unei perioade adecvate de amortizare a investiției.

Art. 31

(1)

Drepturile de utilizare a frecvențelor radio din cadrul spectrului de frecvențe radio armonizat, conferite în urma unor proceduri de selecție comparativă sau competitivă pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă, se acordă pentru o perioadă de 15 ani cu posibilitatea de prelungire pentru încă 5 ani.

(2)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) , durata de valabilitate a drepturilor de utilizare a frecvențelor radio acordate, prin intermediul unor proceduri de selecție comparativă sau competitivă, poate fi între 20 și 25 de ani, fără opțiunea prelungirii. Acordarea drepturilor în aceste condiții este circumstanțiată îndeosebi la: a) situația benzii acordate pentru prima dată în vederea furnizării serviciilor de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă; sau

b)

expirarea simultană a duratei drepturilor pentru una sau mai multe benzi de frecvențe radio.

(3)

Criteriile generale pentru prelungirea duratei drepturilor de utilizare în condițiile alin. (1) sunt puse la dispoziția tuturor părților interesate, în mod transparent, înainte de acordarea inițială a drepturilor de utilizare și privesc

a)

necesitatea de a asigura utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio vizat, obiectivele urmărite la art. 19^1 alin. (2) lit. a) și b) , sau necesitatea de a îndeplini obiectivele de interes general referitoare la protecția siguranței vieții, apărarea, ordinea publică și securitatea națională

b)

necesitatea de a asigura că nu este denaturată concurența

c)

plata către bugetul de stat a unei taxe de licență, al cărei cuantum și condițiile privind efectuarea plății se stabilesc prin hotărâre a Guvernului inițiată de către ANCOM.

(4)

Ținând seama de art. 19^1 alin. (2) lit. c) , cu cel puțin doi ani înainte de expirarea duratei inițiale a dreptului de utilizare acordat potrivit alin. (1) , ANCOM efectuează o evaluare obiectivă și prospectivă a criteriilor generale prevăzute la alin. (3) pentru prelungirea duratei respectivului drept de utilizare.

(5)

Prelungirea duratei dreptului de utilizare potrivit alin. (1) este condiționată de

a)

respectarea condițiilor aferente dreptului de utilizare a frecvențelor radio acordate inițial

b)

inexistența unei acțiuni demarate de ANCOM, cauzate de nerespectarea condițiilor aferente drepturilor de utilizare

c)

respectarea criteriilor generale prevăzute la alin. (3) .

(6)

După efectuarea evaluării potrivit alin. (4) , ANCOM notifică titularul dreptului cu privire la acordarea prelungirii duratei dreptului de utilizare potrivit alin. (1) și dacă este necesară revizuirea condițiilor ce au fost avute în vedere la acordarea inițială a licenței, cu acordarea unui termen corespunzător în vederea implementării acestor modificări, proporțional cu natura calitativă sau cantitativă a acestora.

(7)

În cazul în care nu se acordă prelungirea duratei dreptului de utilizare potrivit alin. (1) , ANCOM va acorda drepturile de utilizare a frecvențelor radio potrivit art. 23 și/sau 26.

(8)

Orice decizie dispusă în temeiul alin. (3)-(6) este proporțională, nediscriminatorie, transparentă, motivată și poate fi luată numai după ce în prealabil a fost oferită posibilitatea părților interesate să prezinte observații în termen de cel puțin trei luni de la momentul luării la cunoștință a măsurilor prevăzute la alin. (3) sau (4).

(9)

ANCOM poate decide, în cazuri justificate, să deroge de la prevederile alin. (1)-(8) , în următoarele situații

a)

în zone geografice limitate în care accesul la rețelele de mare viteză este foarte deficitar sau inexistent și acesta este necesar pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor de la art. 19^1 alin. (2)

b)

pentru proiecte specifice pe termen scurt

c)

pentru utilizare experimentală

d)

pentru utilizări ale spectrului de frecvențe radio care, în conformitate cu art. 20 alin. (1)-(6) , pot coexista cu serviciile de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă

e)

pentru utilizarea alternativă a spectrului de frecvențe radio în conformitate cu art. 19^2 .

Art. 31^1

(1)

Prin excepție de la prevederile art. 30^3 și 31 , în vederea asigurării expirării simultane a duratei drepturilor pentru una sau mai multe benzi de frecvențe radio, drepturile de utilizare a frecvențelor radio pot fi acordate pentru perioade mai scurte.

(2)

Drepturile de utilizare a frecvențelor radio pot fi prelungite pentru o perioadă de până la 5 ani în scopul asigurării simultane a duratei drepturilor pentru una sau mai multe benzi de frecvențe radio.

Art. 31^2

(1)

ANCOM acordă drepturile individuale de utilizare a frecvențelor radio pentru o perioadă de cel mult 10 ani în cadrul benzilor ce nu fac parte din spectrul de frecvențe radio armonizat și în cadrul cărora nu se poate aplica un regim de autorizare generală, cu posibilitatea prelungirii și, acolo unde este cazul, reînnoirii.

(2)

Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și acelor drepturi de utilizare a spectrului radio, acordate în cadrul benzilor ce fac parte din spectrul de frecvențe radio armonizat, care nu sunt vizate de măsurile tehnice de aplicare la nivel european relevante pentru benzile de frecvențe respective.

(3)

Perioada de valabilitate a drepturilor de utilizare potrivit alin. (1) și (2) , cazurile în care se aplică, precum și condițiile de prelungire și, acolo unde este cazul, reînnoire se stabilesc prin decizie a ANCOM.

Art. 31^3

(1)

ANCOM ia o decizie cu privire la reînnoirea drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio armonizat, în timp util, înainte de expirarea duratei acestora. ANCOM analizează necesitatea reînnoirii fie din propria inițiativă, fie la cererea titularului dreptului formulată cu maximum cinci ani, dar nu mai târziu de doi ani înainte de expirare, dacă posibilitatea de reînnoire nu a fost exclusă în mod explicit la momentul acordării. Cu această ocazie, ANCOM poate avea în vedere revizuirea drepturilor de utilizare acolo unde este cazul.

(2)

La luarea unei decizii în sensul alin. (1) , ANCOM ia în considerare, printre altele

a)

îndeplinirea obiectivelor generale ale ANCOM, a celor prevăzute la art. 19^1 și art. 26 alin. (2) , precum și a obiectivelor de politică publică, dacă acestea au fost stabilite

b)

implementarea unei măsuri tehnice de punere în aplicare adoptate în conformitate cu art. 4 din Decizia nr. 676/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene

c)

verificarea îndeplinirii corespunzătoare a condițiilor aferente dreptului în cauză

d)

promovarea concurenței sau evitarea oricărei denaturări a acesteia, în conformitate cu art. 23^1

e)

creșterea gradului de eficiență a utilizării spectrului de frecvențe radio, având în vedere evoluția tehnologică sau evoluția pieței

f)

evitarea discontinuității cu consecințe grave a serviciului de comunicații electronice.

(3)

Atunci când analizează posibilitatea reînnoirii și, după caz, revizuirii drepturilor individuale de utilizare din cadrul spectrului de frecvențe radio armonizat, în condițiile alin. (1) , pentru care numărul de drepturi de utilizare este limitat potrivit art. 26 alin. (2) , ANCOM organizează o procedură de consultare deschisă, transparentă și nediscriminatorie cu privire la condițiile prevăzute la art. 24^1 alin. (2) și, printre altele

a)

oferă tuturor părților interesate posibilitatea de a-și exprima opiniile în cadrul unei consultări publice desfășurate în conformitate cu art. 135 ; și

b)

precizează în mod clar motivele unei astfel de posibile reînnoiri și, după caz, revizuiri.

(4)

Dacă, în urma consultării prevăzute la alin. (3) , există indicii certe privind interesul altor persoane decât cel exprimat de titularii existenți pentru drepturile de utilizare a benzii de frecvențe radio în cauză, ANCOM decide reînnoirea drepturilor de utilizare în condițiile alin. (1) ori organizarea unei noi proceduri de selecție pentru a acorda drepturile de utilizare a frecvențelor radio potrivit art. 25 .

(5)

Reînnoirea drepturilor individuale de utilizare din cadrul spectrului de frecvențe radio armonizat potrivit alin. (1)-(4) este posibilă pentru o perioadă cel mult egală cu cea inițială, cu respectarea și a celorlalte cerințe stabilite potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(6)

Reînnoirea și, după caz, revizuirea drepturilor individuale de utilizare din cadrul spectrului de frecvențe radio armonizat se fac în condițiile prezentului articol și sunt condiționate de plata către bugetul de stat a unei taxe de licență care respectă obiectivele prevăzute prin art. 28 alin. (1) și (1^1) . Cuantumul și condițiile privind efectuarea plății se stabilesc prin hotărâre a Guvernului inițiată de către ANCOM.

(7)

Condițiile aferente reînnoirii și, după caz, revizuirii dreptului de utilizare a spectrului de frecvențe radio nu pot oferi avantaje titularilor existenți ai drepturilor respective în raport cu un potențial nou-intrat pe piață.

Art. 32

(1)

Utilizarea frecvențelor radio în serviciul de amator se realizează fără obținerea unei licențe de utilizare a frecvențelor radio.

(2)

În cadrul serviciului de amator pot opera numai persoane autorizate, denumite radioamatori, în benzi de frecvențe radio atribuite prin TNABF acestui serviciu de radiocomunicații, pentru activități fără caracter comercial și în scop personal, pentru instruire individuală, studii tehnice și intercomunicare.

(3)

ANCOM asigură certificarea și autorizarea radioamatorilor, precum și modul de utilizare a frecvențelor radio de către aceștia în termenii și condițiile stabilite prin decizie a președintelui ANCOM.

Art. 33

(1)

Operarea stațiilor de radiocomunicații în serviciile mobil aeronautic și mobil aeronautic prin satelit, serviciile mobil maritim și mobil maritim prin satelit și serviciul radiotelefonic pe căile de navigație interioară se poate realiza numai de către persoane care dețin nivelul de cunoștințe necesar operării respectivelor stații.

(2)

Abrogat.

(3)

ANCOM asigură certificarea personalului prevăzut la alin. (1) în termenii și condițiile stabilite prin decizie a ANCOM.

Art. 34

În cazul frecvențelor radio necesare pentru nevoile proprii de comunicații ale ambasadelor și misiunilor diplomatice ale altor state aflate pe teritoriul României, procedura de obținere a dreptului de utilizare și condițiile asociate acestui drept se stabilesc prin decizie a președintelui ANCOM, cu avizul Ministerul Afacerilor Externe, cu respectarea procedurilor armonizate la nivel european și a acordurilor internaționale la care România este parte.

Art. 35

(1)

Drepturile de utilizare a frecvențelor radio acordate pentru furnizarea unei rețele publice de comunicații electronice și/sau de servicii de comunicații electronice destinate publicului pot fi cesionate sau pot fi închiriate, integral sau parțial, unei alte persoane care a parcurs procedura notificării în condițiile art. 6 . Drepturile de utilizare în cauză sau spectrul de frecvențe radio aferent poate fi divizat în cea mai mare măsură posibilă, însă cu respectarea condițiilor de utilizare armonizată.

(2)

Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care drepturile de utilizare a frecvențelor radio au fost obținute fără plata unei taxe de licență.

(3)

Drepturile de utilizare a frecvențelor radio se pot cesiona sau pot fi închiriate cu respectarea alin. (1) și (2) numai cu acordul prealabil al ANCOM și cu respectarea tuturor obligațiilor stabilite prin licența de utilizare a frecvențelor radio.

(4)

Orice acord având ca obiect cesionarea sau închirierea drepturilor de utilizare, încheiat fără obținerea acordului prealabil al ANCOM, este nul de drept.

(5)

ANCOM stabilește, de la caz la caz, dacă dreptul de utilizare poate fi cesionat în integralitate sau în parte, situație în care pot fi revizuite în mod corespunzător și condițiile de utilizare, cu asigurarea unei partiționări optime a spectrului radio.

(6)

ANCOM poate solicita cesionarului, anterior cesionării drepturilor de utilizare, îndeplinirea anumitor cerințe care să conducă la respectarea condițiilor avute în vedere la acordarea inițială a drepturilor de utilizare a frecvențelor radio și/sau a unor formalități ce privesc dosarul depus pentru cesionarea drepturilor de utilizare.

(7)

Cesionarea sau închirierea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio nu trebuie să aibă ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței și, în cazurile în care utilizarea frecvențelor este armonizată la nivelul Uniunii Europene, nu trebuie să conducă la schimbarea destinației de folosință a frecvențelor radio într-un mod care să contravină acestei utilizări armonizate.

(8)

În cazul închirierii drepturilor de utilizare a frecvențelor radio este obligatorie respectarea de către locator a condițiilor avute în vedere la acordarea inițială a drepturilor de utilizare a frecvențelor radio, precum și a obligațiilor stabilite conform licenței deținute de acesta.

(9)

Acordul prealabil privind cesiunea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio poate fi refuzat

a)

în situația în care există riscul nerespectării condițiilor avute în vedere la acordarea inițială a drepturilor de utilizare a frecvențelor radio

b)

pentru neîndeplinirea condițiilor stabilite potrivit alin. (6)

c)

în cazul în care există indicii că cesiunea poate avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței

d)

atunci când titularul drepturilor de utilizare nu a achitat integral tariful de utilizare a spectrului aferent drepturilor ce urmează a fi cesionate, precum și accesoriile aferente acestuia, dacă este cazul

e)

dacă cesionarul are debite scadente aferente tarifului de utilizare a spectrului, datorat pentru frecvențele radio alocate/asignate anterior, precum și eventuale accesorii aferente tarifului.

(10)

Acordul prealabil privind închirierea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio poate fi refuzat în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (7) și (8) .

Art. 35^1

(1)

Procesarea solicitărilor referitoare la emiterea acordului prealabil în cazul cesionării sau închirierii drepturilor de utilizare se realizează în mod gratuit în termen de 30 de zile calendaristice de la data transmiterii cererii sau a tuturor informațiilor suplimentare solicitate de ANCOM, după caz.

(2)

În cazul în care cesiunea sau închirierea drepturilor de utilizare implică procesarea unei cantități semnificative de date și/sau informații, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit cu până la 180 de zile calendaristice, cu condiția înștiințării părților implicate.

(3)

Cesionarea și închirierea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio se aduc la cunoștința publicului de către ANCOM prin publicarea informațiilor pe pagina sa de internet, unde se păstrează pe toată durata drepturilor.

Art. 35^2

(1)

Închirierea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio în condițiile art. 35 este condiționată de asigurarea tuturor condițiilor în vederea evitării interferențelor prejudiciabile sau eliminării imediate a oricăror cauze care conduc la apariția acestora.

(2)

Locatorul este obligat să se asigure că locatarul folosește drepturile de utilizare a frecvențelor radio închiriate cu respectarea tuturor parametrilor tehnici stabiliți prin licența de utilizare a frecvențelor radio acordată locatorului.

(3)

Locatorul este ținut de obligația respectării parametrilor tehnici de emisie ai stațiilor de radiocomunicații și a condițiilor din licența de utilizare a frecvențelor radio, indiferent de stipulațiile contractului de închiriere.

(4)

Procedura de emitere a acordului prealabil în vederea închirierii drepturilor de utilizare a frecvențelor radio se stabilește prin decizie a ANCOM.

Articolele următoare · 69 din 266