ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 111 din 14 decembrie 2011 privind comunicațiile electronice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta ordonanță de urgență are ca obiect
stabilirea cadrului general de reglementare a activităților privind rețelele și serviciile de comunicații electronice, a regimului autorizării acestor activități, a facilităților și a serviciilor asociate, a anumitor aspecte privind echipamentele terminale, precum și a măsurilor destinate promovării concurenței pe piața rețelelor și serviciilor de comunicații electronice
stabilirea cadrului de reglementare a relațiilor dintre operatori, dintre furnizorii de servicii de comunicații electronice și dintre operatori și furnizorii de servicii de comunicații electronice în ceea ce privește accesul la rețelele publice de comunicații electronice și la facilitățile și serviciile asociate
stabilirea drepturilor și obligațiilor operatorilor și ale persoanelor care solicită interconectarea sau accesul la rețelele instalate, operate, controlate sau puse la dispoziție de către aceștia sau la facilitățile ori serviciile asociate acestor rețele
stabilirea cadrului de reglementare a relațiilor dintre furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice, pe de o parte, și utilizatorii finali, pe de altă parte
stabilirea cadrului de reglementare a accesului pentru utilizatorii finali ori, după caz, pentru consumatori la serviciile incluse în sfera serviciului universal.
Prezenta ordonanță de urgență reglementează, în principal
drepturile și obligațiile furnizorilor de rețele și de servicii de comunicații electronice
regimul resurselor limitate
drepturile utilizatorilor finali
serviciul universal
obligațiile furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice cu putere semnificativă pe piață.