ORDONANȚĂ nr. 57 din 16 august 2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Cercetarea științifică, dezvoltarea experimentală și inovarea sunt principalele activități creatoare de cunoaștere și generatoare de progres economic și social, încurajate și sprijinite de către stat conform Constituției României, republicată, și prezentei ordonanțe.
Activitatea de cercetare-dezvoltare cuprinde cercetarea științifică, dezvoltarea experimentală și inovarea bazată pe cercetare științifică și dezvoltare experimentală. Cercetarea științifică cuprinde cercetarea fundamentală și cercetarea aplicativă.
Definițiile termenilor utilizați în cuprinsul ordonanței sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanța.
Definițiile prevăzute la alin. (2) se pot detalia prin ordin al conducătorului Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu consultarea Academiei Române, Academiei Oamenilor de Știință din România și academiilor de ramură, în acord cu legislația Uniunii Europene și bunele practici internaționale.