ORDONANȚĂ nr. 57 din 16 august 2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Administrația publică centrala și locală, organizațiile guvernamentale și agenții economici cu capital majoritar de stat au obligația de a antrena potențialul științific național în activități privind
inițierea și contractarea de lucrări de cercetare și transfer tehnologic și valorificarea rezultatelor cercetării de interes specific instituției
elaborarea deciziilor de restructurare și modernizare a economiei
elaborarea și evaluarea independenta a strategiilor proprii ramurii economice
expertizarea și evaluarea independenta a aspectelor specifice propriei activități, inclusiv expertize legate de eficienta importului de noi tehnologii, produse și altele asemenea.
În situațiile în care nu este disponibilă expertiza completa la nivel național, cu avizul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării se apelează la misiuni de expertizare externe, beneficiarii având obligația de a include în aceste echipe și specialiști români pe profil din domeniul cercetării.
Abrogat.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu consultarea Colegiului consultativ, a Academiei Române, a Academiei Oamenilor de Știință din România și a academiilor de ramură, a instituțiilor de învățământ superior, realizează și actualizează periodic baze de date publice cu cercetătorii din România, pe domenii de activitate și pe specializări, cu indicarea rezultatelor lor publice, incluzând publicații și brevete acordate.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și ministerele de resort, pentru domeniile proprii, cooperează și asigura parteneriatul între academii, învățământ, cercetare și industrie, în scopul valorificării cunoștințelor, prin: a) stimularea realizării temelor de cercetare-dezvoltare de echipe comune din unități, institute de cercetare-dezvoltare, academii și instituții de învățământ superior
stimularea finanțării cu prioritate a temelor cu aplicabilitate imediata, solicitate de industrie sau de alte ramuri economice
programe de formare profesională în care elevii și studenții efectuează stagii de pregătire și practica în unități și instituții de cercetare care au baza materială și resurse umane specializate
programe de asistență tehnica și servicii între unități și instituții de cercetare-dezvoltare și agenți economici, care aplica rezultatele programelor de cercetare-dezvoltare
participarea cercetătorilor și specialiștilor din unitățile de cercetare-dezvoltare la formele de pregătire postuniversitară, respectiv de formare continua, organizate în instituțiile de învățământ superior acreditate.
Pentru fiecare dintre domeniile de interes național în care se desfășoară activități de cercetare-dezvoltare, finanțate din fonduri publice, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării inițiază organizarea anuala de conferințe cu participare internațională, la care participa cu lucrări științifice unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare de profil.
Aceste manifestări vor contribui la promovarea tendințelor și direcțiilor de cercetare-dezvoltare în domeniu, care vor fi incluse în programele naționale anuale.
Agenții economici care realizează importuri de tehnologii și utilaje, finanțate din fonduri bugetare, fonduri ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat sau din credite garantate de Guvern, vor solicita unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare de profil atestate analiza independenta a tehnologiilor și a utilajelor care urmează să se importe, din punct de vedere al tehnicității, al caracterului novator și de viabilitate, al compatibilităților cu ceea ce exista în țara în ramura respectiva, precum și al altor aspecte legate de avantajele tehnologiilor respective, în condițiile naționale specifice.
Abrogat.
În sensul prezentei ordonanțe, prin rezultatele activităților de cercetare-dezvoltare obținute în baza derulării unui contract finanțat din fonduri publice, denumite în continuare rezultatele cercetării, se înțelege
documentații, studii, lucrări, planuri, scheme și altele asemenea
brevete de invenție, certificate de înregistrare a desenelor și modelelor industriale și altele asemenea
tehnologii, procedee, produse informatice, rețete, formule, metode și altele asemenea
obiecte fizice și produse realizate în cadrul derulării contractului respectiv
colecții și baze de date conținând înregistrări analogice sau digitale, izvoare istorice, eșantioane, specimene, fotografii, observații, roci, fosile și altele asemenea, împreună cu informațiile necesare arhivării, regăsirii și precizării contextului în care au fost obținute
creații biologice noi în domeniul producției vegetale și producției animale - soiuri, hibrizi, linii, populații, cu performanțe superioare și rezistente la condițiile climatice și la boli, verigi tehnologice.
Achizițiile efectuate în vederea executării prevederilor unui contract de cercetare nu fac parte din rezultatele cercetării, cu excepția achizițiilor care sunt înglobate în unul dintre rezultatele cercetării încadrate în categoriile prevăzute la alin. (1) .
Persoana juridică executantă este considerată persoana juridică care a obținut oricare dintre rezultatele cercetării prevăzute la alin. (1) , în mod direct și nemijlocit.
Instrumentele de evaluare și monitorizare a activităților de cercetare-dezvoltare finanțate din fonduri publice, elaborate de autoritățile sau organismele competente conform legii, iau în considerare numai acele rezultate ale cercetării care sunt relevante pentru evaluarea și monitorizarea avută în vedere, după caz.
Rezultatele cercetărilor obținute pe baza derulării unui contract de cercetare-dezvoltare sau inovare finanțat parțial sau total din fonduri publice aparțin contractorilor care execută în mod direct activitățile prevăzute în contractul de finanțare și/sau angajaților acestora, conform contractelor de finanțare și legislației în vigoare referitoare la titlurile de proprietate industrială și drepturile de autor. În cazul execuției de către mai mulți contractori, repartizarea între contractori a drepturilor asupra rezultatelor se face conform acordului prealabil al contractorilor, stabilit în scris.
Rezultatele cercetărilor prevăzute la alin. (1) sunt administrate de proprietarii acestora, cu toate drepturile care decurg din calitatea de proprietar.
Documentațiile, colecțiile și bazele de date de interes național, precum și unitățile sau instituțiile în a căror custodie acestea sunt păstrate sunt stabilite prin ordin al conducătorului Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. La nivelul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării se înființează și se păstrează registrul documentațiilor, colecțiilor și bazelor de date de interes național.
În cazul desființării persoanei juridice care păstrează în custodie o documentație, colecție sau bază de date de interes național, acestea sunt preluate în custodie de către o altă instituție publică desemnată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, rămânând în continuare sub controlul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, sau sunt repartizate unei alte unități de cercetare științifică cu avizul conform al Academiei Române sau al academiilor de ramură.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării poate stabili, prin ordin, o metodologie de identificare, evaluare și luare în evidență a documentațiilor, colecțiilor și bazelor de date de interes național, care să includă și procedurile de asigurare a unor seturi de copii ale acestora, în cazurile în care acest lucru este posibil.
Rezultatele cercetării-dezvoltării se înregistrează în contabilitate conform reglementărilor contabile aplicabile. Activele fixe corporale și necorporale, rezultate ale cercetării-dezvoltării, pot fi transferate către alte entități în condițiile prevăzute de legislația în vigoare și de contractele de finanțare.
Achizițiile efectuate în vederea executării contractului se înregistrează în contabilitate potrivit legislației în vigoare.
Toate rezultatele cercetării se înscriu într-un registru special de evidenta, constituit pe baza prezentei ordonanțe, de către fiecare dintre persoanele juridice executante. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării va stabili modelul de registru special și metodologia de înregistrare corespunzătoare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Rezultatele cercetării pot fi casate conform reglementărilor legale în vigoare, cu excepția celor prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. b) .
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării poate finanța din fonduri publice proiecte de transfer tehnologic, de stimulare a inovării și a antreprenoriatului, prin programe din cadrul Planului național.
Statul stimuleaza și susține efortul de inovare și de absorbție a inovării în economie și în societate, la nivelul agenților economici și sociali, prin acțiuni și mijloace specifice, astfel
sprijin financiar
dezvoltarea infrastructurii de inovare și transfer tehnologic.
Abrogat.
Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 7 și 8 beneficiază de reducerea cu 50% a baremelor stabilite pentru criteriile legate de cifra de afaceri și garanțiile cerute în achizițiile publice de bunuri materiale, lucrări și servicii, precum și a taxelor de înscriere în sistemul de licitație electronica.
Abrogat.
Abrogat.
Statul susține dezvoltarea infrastructurii de inovare și transfer tehnologic, la nivel național, regional și local, prin crearea de
centre și servicii specializate pentru asistență și informare științifică și tehnologică, precum și pentru diseminarea, transferul și valorificarea rezultatelor cercetării
zone și infrastructuri cu facilități speciale pentru înființarea și funcționarea de agenți economici inovativi, care dezvolta și aplica tehnologii noi, infrastructuri care pot fi: centre de transfer tehnologic, centre incubatoare de afaceri, centre de informare tehnologică, oficii de legătura cu industria, parcuri științifice și tehnologice
unități de ramura specializate în transfer tehnologic, finanțate pe seama rezultatelor transferate în economie și în viața socială. În acest sens unitățile de transfer răspund de întocmirea contractelor tripartite între furnizorul de tehnologie, unitatea de transfer și unitatea care aplica rezultatele.
Susținerea financiară pentru dezvoltarea infrastructurii de inovare și transfer tehnologic, la nivel național, regional și local, se realizează din fondurile alocate ministerelor de ramura și din fondurile administrațiilor publice locale interesate.
Infrastructura de inovare și transfer tehnologic, prevăzută la art. 85 , se constituie pentru susținerea dezvoltării economico-sociale, prin stimularea inovării și transferului tehnologic, atragerea de investiții în vederea valorificării rezultatelor de cercetare-dezvoltare și inovare și a resurselor umane din sistemul național de cercetare-dezvoltare.
Inițiativa constituirii unei entități din infrastructura de inovare și transfer tehnologic poate aparține autorităților administrației publice centrale sau locale, unităților de cercetare, instituțiilor de învățământ superior, camerelor de comerț și industrie, asociațiilor patronale și profesionale, precum și agenților economici cu sediul în România.
Statul, prin Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, susține logistic și financiar, în sistem de cofinanțare, constituirea și dezvoltarea unităților din infrastructura de inovare și transfer tehnologic. Susținerea financiară se realizează prin Programul pentru susținerea și dezvoltarea infrastructurii de transfer tehnologic și inovare, elaborat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Acordarea titlului de entitate a infrastructurii de inovare și transfer tehnologic se face prin ordin al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Titlul este valabil, în funcție de tipul de entitate, pe durata, în perimetrul și în condițiile specificate în ordin. (5) Constituirea, funcționarea, evaluarea și acreditarea entităților din infrastructura de inovare și transfer tehnologic, precum și modalitatea de susținere a acestora se fac în conformitate cu norme metodologice specifice, elaborate de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe și aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Statul acceptă existența eșecului pieței în realizarea activităților de cercetare-dezvoltare, în special ca urmare a faptului că bunurile generate de acestea sunt preponderent publice, și preia acest risc, prin finanțări din fonduri publice ale acestor activități, inclusiv prin acordarea ajutorului de stat pentru derularea acestor activități, conform legislației în vigoare.
Se recunoaște faptul că activitățile de cercetaredezvoltare și inovare implică, prin explorarea necunoscutului, un risc inerent de nerealizare a ipotezelor sau obiectivelor prevăzute înaintea desfășurării lor. Aceste nerealizări se constată în cursul procesului de evaluare și monitorizare a proiectelor, detaliat în pachetul de informații al programului sau subprogramului de finanțare, și nu presupun obligativitatea recuperării fondurilor cheltuite. Criteriile în funcție de care se poate accepta riscul de nerealizare a ipotezelor sau obiectivelor se stabilesc prin decizie a președintelui Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică.
Abrogat.
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abroga Ordonanța Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării și finanțării activității de cercetare-dezvoltare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 25 august 1995, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 51/1996 , cu modificările și completările ulterioare; Ordonanța Guvernului nr. 8/1997 privind stimularea cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 31 ianuarie 1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 95/1998 , cu modificările și completările ulterioare; Ordonanța Guvernului nr. 59/1997 cu privire la finanțarea, în sistem descentralizat, în domeniul științei, tehnologiei și inovării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 30 august 1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe, cu excepția prevederilor privind Programul național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică "ORIZONT 2000", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.095/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 10 ianuarie 1996, care rămân în vigoare până la data de 31 decembrie 2002.
Actele normative emise în baza și în executarea legilor și a ordonanțelor prevăzute la art. 89 își mențin valabilitatea până la data intrării în vigoare a noilor reglementări, prevăzute a se elabora în temeiul prezentei ordonanțe.
Partea din veniturile institutului național care depășește cheltuielile după plata impozitului pe profit și după acoperirea pierderilor contabile, realizată la nivelul anului 2002, se repartizează potrivit prevederilor art. 25 .
Anexa
DEFINIȚII 1. Cercetarea fundamentală - activitățile experimentale sau teoretice desfășurate, în principal, pentru dobândirea unor cunoștințe noi cu privire la fundamentele fenomenelor și faptelor observabile, fără a se urmări, în mod particular, aplicarea sau utilizarea practică imediată ... 2. Cercetarea aplicativă - investigația originală desfășurată pentru dobândirea de cunoștințe în vederea unui obiectiv practic, specific. ... 3. Dezvoltarea experimentală - activitatea sistematică, plecând de la cunoștințe rezultate din cercetare și/sau de la experiența practică, care urmărește producerea de noi materiale, produse sau dispozitive, instituirea de noi procese, sisteme și servicii sau îmbunătățirea substanțială a celor existente. ... 4. Inovarea - implementarea unui produs, serviciu sau proces nou sau substanțial îmbunătățit ori a unei metode de marketing sau afaceri noi, în activitatea practică, în organizarea locului de muncă ori a relațiilor externe. ... 5. Inovarea de produs - introducerea în circuitul economic a unui produs sau serviciu care este nou ori îmbunătățit substanțial în privința caracteristicilor și utilizărilor sale. Îmbunătățirile substanțiale pot fi ale specificațiilor tehnice, ale componentelor sau materialelor, ale programelor de calculator încorporate, ale utilizării sau ale altor caracteristici funcționale. ... 6. Inovarea de proces - punerea în aplicare a unei metode de producție sau de distribuție noi sau îmbunătățite considerabil, care implică schimbări semnificative în ceea ce privește tehnicile, echipamentele și/sau programele de calculator. ... 7. Transfer tehnologic - ansamblul de activități desfășurate cu sau fără baza contractuală, pentru a disemina informații, a acorda consultanța, a transmite cunoștințe, a achiziționa utilaje și echipamente specifice, în scopul introducerii în circuitul economic a rezultatelor cercetării, transformate în produse comerciale și servicii. ... 7^1. Organizația de cercetare - o entitate, precum universitate sau institut de cercetare, indiferent de statutul său legal (organizat conform legii publice sau private) sau de modul de finanțare, al cărei scop principal este de a desfășura activități de cercetare fundamentală, cercetare aplicativă și dezvoltare tehnologică și de a disemina rezultatele acestora prin învățare (predare), publicare sau transfer tehnologic; toate profiturile sunt reinvestite în aceste activități, în diseminarea rezultatelor acestora sau în învățare (predare); întreprinderile care pot exercita influență asupra unei astfel de entități, în calitate, de exemplu, de acționari sau membri, vor beneficia de acces nepreferențial la capacitățile de cercetare ale unei astfel de entități sau la rezultatele cercetării, generate de aceasta. ... 8. Valorificare - procesul prin care rezultatele cercetării competitive ajung să fie utilizate, conform cerințelor activității industriale sau comerciale, în viața socială, economică și culturală. ... 9. Diseminare - transmiterea informațiilor, a experienței și a bunelor practici, precum și cooperarea pentru promovarea inovării, pentru sprijinirea celor care vor să-și creeze întreprinderi inovative și pentru sprijinirea proiectelor inovative. ... 10. Absorbția inovării - capacitatea mediului socioeconomic de a îngloba inovarea, în mod deosebit în întreprinderi, de a utiliza, de a transforma și de a largi cunoștințele despre rezultatele inovării, în scopul de a se extinde posibilitatea aplicării acestor rezultate în noi produse, procese sau servicii. ... 11. Plan național de cercetare-dezvoltare și inovare - instrumentul prin care statul realizează politica generală în domeniul cercetării-dezvoltării, al inovării și prin care asigura corelarea acestora. ... 12. Plan sectorial - instrument prin care organele administrației publice centrale și locale, precum și academiile realizează politica de cercetare menită să asigure dezvoltarea domeniului coordonat și creșterea eficienței activităților. ... 13. Program de cercetare-dezvoltare-inovare - component al Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare, alcătuit dintr-un set de obiective care au legătură între ele și cărora le pot corespunde subprograme. Prin program se urmărește implementarea unei politici într-un domeniu specific. Realizarea programului se efectuează prin intermediul proiectelor. ... 14. Obiectiv în program - necesitate a unui sector sau domeniu al societății, a carei rezolvare implica mai multe discipline în domeniul cercetării-dezvoltării. Realizarea obiectivului se face prin intermediul proiectelor de cercetare-dezvoltare. ... 15. Proiect de cercetare-dezvoltare - modalitatea de atingere a unui obiectiv al unui program, cu un scop propriu bine stabilit, care este prevăzut să se realizeze într-o perioada determinata utilizând resursele alocate și căruia îi este atașat un set propriu de reguli, obiective și activități. ... 16.1. Finanțare instituțională de bază - finanțare acordată conform art. 67 de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, astfel încât să asigure o finanțare de bază a cheltuielilor unității aferente activității de cercetare-dezvoltare. ... 16.2. Finanțare instituțională complementară - finanțare instituțională anuală, acordată în sistem competitiv conform art. 68 , pe baza rezultatelor creatoare de cunoaștere și a impactului economic și social al activităților de cercetaredezvoltare, inovare și de transfer tehnologic. ... 16.3. Program nucleu de cercetare-dezvoltare - program de cercetare-dezvoltare propriu al instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 67 , care poate fi finanțat de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și a cărui tematică este orientată cu precădere către problemele specifice domeniului economico-social în care funcționează instituția sau unitatea respectivă. ... 17. Lucrare de cercetare-dezvoltare - componentă a proiectelor de cercetare-dezvoltare care are un obiectiv concret. ... 18. Raport de cercetare-dezvoltare - document tehnico-științific care prezintă obiectivul și rezultatele activităților desfășurate în cadrul unei lucrări de cercetare, precum și acțiunile concrete pentru valorificarea rezultatelor obținute. ... 19. Abrogat. ... 20. Acreditare - proces prin care Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării recunoaște și garantează că un institut național de cercetare-dezvoltare corespunde unor criterii și standarde de competență în domeniu. ... 21. Registrul potențialilor contractori - sistem informatizat ce permite stocarea de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare a informațiilor unităților și instituțiilor de drept public și de drept privat din sistemul național de cercetare-dezvoltare, având un rol important în ceea ce privește accesul la programele de cercetare-dezvoltare și inovare. Registrul potențialilor contractori permite aplicanților să beneficieze de un proces performant de înregistrare, acesta venind ca un suport real în ceea ce privește introducerea electronică, o singură dată, a unei categorii comprehensive de informații despre instituție, urmând ca acestea să fie actualizate ori de câte ori survin modificări sau Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare solicită acest lucru. ...