ORDONANȚĂ nr. 42 din 29 ianuarie 2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor**)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Apărarea sănătății animalelor, protecția animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om, siguranța alimentelor de origine animală destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale și protecția mediului, în raport cu creșterea animalelor, constituie o problema de stat și o îndatorire pentru toți locuitorii țării.
Persoanele fizice și persoanele juridice proprietare sau deținătoare de animale vii ori material germinativ de origine animală, cele care produc, depozitează, colectează, transportă, procesează, intermediază, pun pe piață, importa, exporta sau comercializează animale vii ori material germinativ de origine animală, produse și subproduse de origine animală, produse medicinale veterinare, deșeuri, subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman sau agenți patogeni de origine animală, produse și materii utilizate în nutriția animalelor ori alte materii și produse ce pot influența starea de sănătate a animalelor răspund pentru aplicarea și respectarea întocmai a prevederilor legislației sanitar-veterinare, în vederea asigurării și garantării sănătății animalelor, a sănătății publice, protecției animalelor, protecției mediului și a siguranței alimentelor.
Statul sprijină activitatea de apărare a sănătății animalelor, de supraveghere, prevenire și control al bolilor ce se pot transmite de la animale la om, prin asigurarea cadrului instituțional și juridic, a resurselor financiare, a bazei tehnico-materiale necesare pentru desfășurarea în condiții optime a activităților din domeniul sanitar-veterinar.
Serviciile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor se organizează și funcționează ca sistem veterinar unic și sunt structurate astfel
servicii de stat - publice - sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor
activități sanitar-veterinare de liberă practică.
Serviciile sanitar-veterinare de stat se organizează după o concepție unitară, în sistem piramidal al fluxului de comandă, pe principiul teritorial, ca sector distinct și autonom, având următoarea structura
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, denumita în continuare Autoritatea, este autoritatea centrală sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, care coordonează tehnic și administrativ întreagă activitate a serviciilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, organizează și controlează efectuarea activităților publice sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor
institutele veterinare, autorități de referință la nivel național pentru domeniile de competență specifice acestora, cu personalitate juridică, în subordinea Autorității
direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București, autorități sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București, cu personalitate juridică, în subordinea Autorității, care se înființează prin reorganizarea direcțiilor sanitare veterinare județene și a municipiului București, servicii publice descentralizate care funcționează în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
posturile de inspecție la frontieră și circumscripțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, fără personalitate juridică, organizate în structura direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București.
Autoritatea se înființează prin reorganizarea Agenției Române pentru Siguranța Alimentelor, a Agenției Naționale Sanitare Veterinare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor servicii care funcționează în structura Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Unitățile care funcționează în subordinea Autorității sunt prevăzute în anexa nr. 2 .
Autoritatea preia drepturile, obligațiile, competențele, personalul și resursele financiare ale Agenției Naționale Sanitare Veterinare și ale Agenției Române pentru Siguranța Alimentelor.
Abrogat.
Autoritatea are drept scop
apărarea sănătății animalelor, protecția animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om, siguranța alimentelor de origine animală destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale și protecția mediului, în raport cu creșterea animalelor, identificarea și înregistrarea animalelor, cu excepția ecvinelor
realizarea siguranței alimentelor, de la producerea materiilor prime până la distribuirea alimentelor către consumator.
Autoritatea are următoarele atribuții principale
organizează serviciile sanitar-veterinare de stat și stabilește necesitățile de finanțare ale acestora
organizează activitățile sanitar-veterinare publice pe întregul teritoriu al țării, după o concepție unitară, pentru asigurarea sănătății animalelor, a sănătății publice, protecției animalelor, protecției mediului și a siguranței alimentelor
stabilește atribuțiile și responsabilitățile serviciilor sanitar-veterinare de stat
elaborează și promovează, în colaborare cu alte autorități abilitate implicate, cadrul legal în domeniul siguranței și calității alimentelor
participă la activitatea de standardizare, gradare și calificare a produselor alimentare
organizează activitatea în domeniul siguranței și calității alimentelor, în colaborare cu alte autorități abilitate implicate, conform limitelor de competență legale
realizează, în colaborare cu alte autorități abilitate implicate, sistemul de analiză, gestionare și comunicare a riscului în domeniul siguranței și calității alimentelor
emite avize științifice și acorda asistență tehnică și științifică privind legislația națională și comunitară în domeniile care au o influență directă sau indirectă asupra siguranței alimentelor și a hranei pentru animale. Furnizează informații independente referitoare la toate problemele din aceste domenii și comunica riscurile
contribuie la realizarea unui nivel ridicat de protecție a vieții și sănătății umane, ținând seama de sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și protecția mediului
colectează și analizează datele pentru a permite caracterizarea și monitorizarea riscurilor care au o influență directă sau indirectă asupra siguranței alimentelor și în domeniul hranei pentru animale
acorda consultanta științifică și asistență tehnică și științifică privind nutriția umană, ținând seama de prevederile legislației naționale și comunitare, emite avize științifice cu privire la probleme legate de sănătatea și bunăstarea animalelor și sănătatea plantelor, precum și avize științifice privind produsele, altele decât alimentele și hrană pentru animale, în legătură cu organismele modificate genetic, astfel cum sunt definite prin Ordonanța Guvernului nr. 49/2000 privind regimul de obținere, testare, utilizare și comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum și a produselor rezultate din acestea, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 214/2002
emite avize științifice care servesc drept baza științifică pentru elaborarea și adoptarea de măsuri în domeniile ce privesc obiectul sau de activitate
elaborează proiecte de acte normative în vederea îndeplinirii atribuțiilor specifice
identifică necesitățile de cercetare pentru soluționarea unor aspecte tehnice privind domeniile de competență ale serviciilor publice sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor
finanțează, coordonează, monitorizează și controlează activitatea de cercetare-dezvoltare efectuată de către unitățile din subordine, cu respectarea prevederilor legale din domeniul cercetării și al proprietății intelectuale, în scopul creșterii nivelului de protecție a vieții și sănătății umane, a sănătății și bunăstării animalelor, a siguranței alimentelor, a sănătății plantelor și a protecției mediului.
Autoritatea funcționează în cooperare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, precum și cu celelalte autorități naționale ce au competente executive în domeniul siguranței alimentelor.
Autoritatea cooperează cu Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentara, cu instituțiile similare comunitare și din statele membre, precum și cu instituțiile similare internaționale.
Autoritatea reglementează în mod unitar, cu avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, sistemele de asigurări din domeniile sanitar-veterinar și al siguranței alimentelor.
În îndeplinirea atribuțiilor sale Autoritatea constituie structura de contact cu Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentara și acționează pe baza de autonomie funcțională și decizionala conform angajamentelor asumate de România.
În cadrul Autorității funcționează Secretariatul operațional pentru Codex Alimentarius, condus de președintele Autorității.
Autoritatea este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, medic veterinar, și de 3 vicepreședinți, din care minimum 2 medici veterinari, cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a prim-ministrului, pentru o perioadă de 5 ani.
În exercitarea atribuțiilor care îi revin președintele emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii.
Președintele este sprijinit în activitatea sa de un consiliu științific și un consiliu consultativ, fără personalitate juridică.
Președintele Autorității este ordonator principal de credite.
Abrogat.
Abrogat.
Secretarul general al Autorității este numit prin decizie a primului-ministru. Atribuțiile sale sunt stabilite prin ordin al președintelui Autorității.
Consiliul științific este format din minimum 7 personalități recunoscute în domeniile de competență ale Autorității.
Componența și regulamentul de organizare și funcționare ale Consiliului științific se aprobă prin ordin al președintelui, în termen de 15 zile de la numirea acestuia.
Consiliul consultativ este format din reprezentanți ai ministerelor, ai altor autorități ale administrației publice competente în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor și reprezentanți ai societății civile.
Consiliul consultativ este prezidat de președintele Autorității.
Componența și regulamentul de organizare și funcționare ale Consiliului consultativ se aprobă prin ordin al președintelui, în termen de 15 zile de la numirea acestuia.
Membrii Consiliului științific beneficiază de o indemnizație de participare de maximum 20% din indemnizația brută a președintelui Autorității.
Membrii Comitetului pentru Produse Medicinale Veterinare, care funcționează pe lângă Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar, beneficiază de o indemnizație de participare la ședințe echivalenta cu 20% din salariul brut al directorului institutului, precum și de rambursarea cheltuielilor de deplasare și cazare.
Abrogat.
Autoritatea își desfășoară activitatea conform principiilor independentei, transparentei, confidențialității, accesului la documente și informații în condițiile legii.
Autoritatea prezintă anual Guvernului un raport privind activitatea desfășurată, care include bilanțul rezultatelor.
Medicii veterinari oficiali sunt medicii veterinari din cadrul Autorității, institutelor veterinare și direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București.
Medicii veterinari care își desfășoară activitatea în structura altor ministere au atribuții și competente de medic veterinar oficial și pot fi trecuți, cu acordul părților, în structura Autorității.