LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006 (*actualizata*) privind procedura insolventei (actualizata până la data de 22 noiembrie 2006*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Procedura generală prevăzută de prezenta lege se aplică urmatoarelor categorii de debitori aflati în stare de insolventa sau de insolventa iminenta, cu excepția celor prevăzuți la alin. (2) lit. c) și d)
societățile comerciale
societățile cooperative
organizațiile cooperatiste
societățile agricole
grupurile de interes economic
orice altă persoană juridica de drept privat care desfășoară și activități economice.
Procedura simplificata prevăzută de prezenta lege se aplică debitorilor aflati în stare de insolventa, care se încadrează în una dintre urmatoarele categorii
comercianti, persoane fizice, actionand individual
asociații familiale
comercianti care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) și indeplinesc una dintre urmatoarele condiții
nu dețin nici un bun în patrimoniul lor
actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite
administratorul nu poate fi gasit
sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comerțului
debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1), care nu au prezentat documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b), c), e) și h) în termenul prevăzut de lege
societăți comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive
debitori care și-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare în faliment sau care nu sunt indreptatiti sa beneficieze de procedura de reorganizare judiciara prevăzută de prezenta lege.
Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa.
În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii
insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile
insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori
insolventa este iminenta atunci când se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei
averea debitorului reprezinta totalitatea bunurilor și drepturilor sale patrimoniale - inclusiv cele dobandite în cursul procedurii insolventei -, care pot face obiectul executarii silite, în condițiile reglementate de Codul de procedură civila; 3. procedura colectiva este procedura în care creditorii recunoscuti participa împreună la urmarirea și recuperarea creanțelor lor, în modalitatile prevăzute de prezenta lege
data deschiderii procedurii reprezinta
în cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii incheierii prevăzute la art. 32 alin. (1)
în cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii sentintei judecatorului-sindic, prevăzută la art. 33 alin. (4) sau (6)
debitorul este persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute la art. 1, al carei patrimoniu este în stare de insolventa
prin creditor indreptatit să solicite deschiderea procedurii insolventei se înțelege creditorul a cărui creanta împotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida și exigibila de mai mult de 30 de zile
prin creditor se înțelege persoana fizica sau juridica ce detine un drept de creanta asupra averii debitorului și care a solicitat, în mod expres, instanței sa îi fie înregistrată creanta în tabelul definitiv de creante sau în tabelul definitiv consolidat de creante și care poate face dovada creantei sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile prezentei legi. Au calitatea de creditor, fără a depune personal declaratiile de creanta, salariații debitorului
creditorul indreptatit sa participe la procedura insolventei este acel creditor care a formulat și i-a fost admisa, total sau în parte, o cerere de înregistrare a creantei sale pe tabelul definitiv al creanțelor contra debitorului și care are dreptul de a participa și de a vota în adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciara admis de judecatorul-sindic, de a fi desemnat în calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distributiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciara a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfășurarea procedurii și de a participa la orice alta procedura reglementata de prezenta lege
creantele garantate sunt creantele persoanelor care beneficiaza de o garantie reala asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau tert garantat față de persoanele beneficiare ale garantiilor reale
creantele salariale sunt creantele ce izvorasc din raporturi de muncă între debitor și angajatii acestuia. Aceste creante sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creante de către administratorul judiciar/lichidator
creantele bugetare reprezinta creantele constand în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora
valoare-prag reprezinta cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea creditorului. Acesta este de 10.000 lei (RON), iar pentru salariati, de 6 salarii medii pe economie
creditorii chirografari sunt creditorii debitorului care nu au constituite garantii față de patrimoniul debitorului și care nu au privilegii insotite de drepturi de retentie, ale caror creante sunt curente la data deschiderii procedurii, precum și creante noi, aferente activităților curente în perioada de observatie
activitățile curente reprezinta acele fapte de comert și operațiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observatie, în cursul normal al comerțului sau, cum ar fi
continuarea activităților contractate, conform obiectului de activitate
efectuarea operațiunilor de încasări și plati aferente acestora
asigurarea finantarii capitalului de lucru în limite curente
perioada de observatie este perioada cuprinsa între data deschiderii procedurii și data confirmarii planului sau, după caz, a intrarii în faliment
tabelul preliminar de creante cuprinde toate creantele nascute înainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiție sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora. În tabel vor fi menționate atât suma solicitata de către creditor, cat și suma acceptata și rangul de preferinta. În cazul procedurii simplificate, în acest tabel se vor inregistra și creantele nascute după deschiderea procedurii și până la momentul intrarii în faliment
prin tabel definitiv de creante se înțelege tabelul care cuprinde toate creantele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar și împotriva cărora nu s-au formulat contestatii în conformitate cu prevederile art. 73, precum și creantele admise în urma solutionarii contestatiilor. În acest tabel se arata suma solicitata, suma admisa și rangul de prioritate a creantei
tabelul suplimentar cuprinde toate creantele nascute după data deschiderii procedurii generale și până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora. În tabel vor fi menționate atât suma solicitata de către creditor, cat și suma acceptata și rangul de preferinta
tabelul definitiv consolidat va cuprinde totalitatea creanțelor ce figurează ca admise în tabelul definitiv de creante și cele din tabelul suplimentar necontestate, precum și cele rezultate în urma solutionarii contestatiilor la tabelul suplimentar. În situația în care s-a dispus intrarea în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, urmeaza a se întocmi o varianta actualizata a tabelului definitiv consolidat, în concordanta cu programul de plată a creanțelor, cuprins în planul de reorganizare, și cu deducerea sumelor achitate pe parcursul desfășurării acestuia
reorganizarea judiciara este procedura ce se aplică debitorului, persoana juridica, în vederea achitarii datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanțelor. Procedura de reorganizare presupune intocmirea, aprobarea, implementarea și respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevada, împreună sau separat
restructurarea operationala și/sau financiară a debitorului
restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital social
restrangerea activității prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului
categoria de creante defavorizate este prezumata a fi categoria de creante pentru care planul de reorganizare prevede cel puțin una dintre modificările urmatoare pentru oricare dintre creantele categoriei respective
o reducere a cuantumului creantei
o reducere a garantiilor sau a altor accesorii, cum ar fi reesalonarea plăților în defavoarea creditorului
valoarea actualizata cu dobânda de referința a Băncii Naționale a României, dacă nu este stabilit altfel prin contractul privind creanta respectiva sau prin legi speciale, este mai mica decat valoarea la care a fost înscrisă în tabelul definitiv de creante
prin program de plată a creanțelor se înțelege tabelul de creante mentionat în planul de reorganizare care cuprinde cuantumul sumelor pe care debitorul se obliga să le plateasca creditorilor, prin raportare la tabelul definitiv de creante și la fluxurile de numerar aferente planului de reorganizare, și care cuprinde
cuantumul sumelor datorate creditorilor conform tabelului definitiv de creante pe care debitorul se obliga să le plateasca acestora
termenele la care debitorul urmeaza sa plateasca aceste sume
prin procedura falimentului se înțelege procedura de insolventa concursuala colectiva și egalitara care se aplică debitorului în vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat
procedura generală reprezinta procedura prevăzută de prezenta lege, prin care un debitor care indeplineste condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), fără a le îndeplini simultan și pe cele de la art. 1 alin. (2), intra, după perioada de observatie, succesiv, în procedura de reorganizare judiciara și în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciara ori doar în procedura falimentului
procedura simplificata reprezinta procedura prevăzută de prezenta lege, prin care debitorul care indeplineste condițiile prevăzute la art. 1 alin. (2) intra direct în procedura falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie după o perioadă de observatie de maximum 60 de zile, perioada în care vor fi analizate elementele aratate la art. 1 alin. (2) lit. c) și d)
administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociatilor debitorului, persoana juridica, să efectueze în numele și pe seama acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedura când debitorului i se permite să-și administreze activitatea și să le reprezinte interesele în procedura pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Adunarea generală a acționarilor, asociatilor sau membrilor persoanei juridice va fi convocata de administratorul judiciar ori de lichidator, pentru desemnarea administratorului special, în termen de maximum 20 de zile de la deschiderea procedurii sau, după caz, de la ridicarea dreptului debitorului de a-și administra averea. Adunarea generală va fi prezidata de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz
administratorul judiciar este persoana fizica sau juridica, practician în insolventa, autorizat în condițiile legii, desemnat sa exercite atribuțiile prevăzute la art. 20 în perioada de observatie și pe durata procedurii de reorganizare
lichidatorul este persoana fizica sau juridica, practician în insolventa, autorizat în condițiile legii, desemnata sa conduca activitatea debitorului și sa exercite atribuțiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii falimentului, atât în procedura generală, cat și în cea simplificata
Buletinul procedurilor de insolventa reprezinta publicatia editata de Oficiul Național al Registrului Comerțului, care are drept scop publicarea citatiilor, convocarilor, notificarilor și comunicarilor actelor de procedura efectuate de instantele judecătorești, administratorul judiciar/lichidator după deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege
ridicarea dreptului de administrare atrage suspendarea mandatului administratorului special sau al consiliului de administratie al debitorului. În cazul ridicarii dreptului de administrare al debitorului, conducerea acestuia este preluata de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz
prin contract financiar calificat se înțelege orice contract având ca obiect operațiuni cu instrumente financiare derivate realizate pe piețele reglementate, piețele asimilate sau piețele la buna înțelegere, astfel cum sunt acestea reglementate
prin consumator captiv se înțelege consumatorul care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul
operațiunea de compensare bilaterala (netting) presupune realizarea, în legătură cu unul sau mai multe contracte financiare calificate, a uneia sau a mai multora dintre urmatoarele operațiuni
încetarea unui contract financiar calificat și/sau accelerarea oricarei plati sau indepliniri a unei obligații ori realizari a unui drept în baza unuia sau a mai multor contracte financiare calificate având ca temei un acord de compensare bilaterala (netting)
calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piața, valori de lichidare ori valori de inlocuire a oricareia dintre oblibațiile sau drepturile la care se referă lit. a)
conversia intr-o singura moneda a oricarei valori, calculată potrivit lit. b)
compensarea, până la obtinerea unei sume nete (off-set), a oricăror valori calculate potrivit lit. b) și convertite potrivit prevederilor lit. c)
prin acord de compensare bilaterala (acord de netting) se înțelege
orice înțelegere sau clauza în cadrul unui contract financiar calificat dintre doua părți, prin care se prevede un netting al unor plati ori o indeplinire a unor obligații sau o realizare a unor drepturi prezente ori viitoare rezultand din sau având legătură cu unul ori mai multe contracte financiare calificate ("acord master de netting")
orice acord master de netting între doua părți, prin care se prevede netting-ul între doua sau mai multe acorduri master de netting ("acord master-master de netting")
orice înțelegere de garantare subsecventa ori în legătură cu unul sau mai multe acorduri master de netting
prin înțelegere de garantare se înțelege orice contract/instrument de garantare a unui acord de netting sau a unor contracte financiare calificate, incluzând fără limitare: gajuri, scrisori de garantie, garantii personale și altele asemenea.
Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedura efectuate de administratorul judiciar și/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului.
Plățile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispozitii emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului, de lichidator.
Disponibilitatile banesti vor putea fi pastrate într-un cont special de depozit bancar.
În lipsa disponibilitatilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuandu-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecatorul-sindic.
Judecatorul-sindic va putea autoriza, pe baza documentelor justificative atasate la raportul lunar al administratorului judiciar/lichidatorului, elaborat potrivit art. 21 alin. (1), plata, din fondul de lichidare a cheltuielilor ce au depasit bugetul previzionat.
Fondul prevăzut la alin. (4) va fi constituit prin: a) majorarea cu 20% a taxelor percepute de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale pentru operațiunile de înregistrare
majorarea cu 20% a taxelor percepute pentru operațiunile de înregistrare în registrul societatilor agricole și, în cazul asociațiilor și fundatiilor ce desfășoară activități economice, în registrul asociațiilor și fundatiilor.
Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi virate de oficiile registrului comerțului, prin Oficiul Național al Registrului Comerțului, în contul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolventa din România, denumita în continuare U.N.P.I.R., iar taxele prevăzute la alin. (6) lit. b) vor fi achitate la orice unitate bancara în contul mentionat.
U.N.P.I
va comunică la Oficiul Național al Registrului Comerțului și la instantele judecătorești pe lângă care funcționează registrul societatilor agricole, respectiv registrul asociațiilor și fundatiilor, numărul contului și unitatea la care acesta este deschis și orice modificari ulterioare ale acestuia.
Sumele menționate la alin. (1) vor fi considerate cheltuieli de lichidare în conformitate cu art. 121 și art. 123 pct. 1 și vor fi inscrise în planul de distribuire prevăzut la art. 122 alin. (1).
Organele care aplica procedura sunt: instantele judecătorești, judecatorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanti la aceste acte și operațiuni.
Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția recursului prevăzut la art. 8, sunt de competența tribunalului în a cărui raza teritoriala își are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerțului, respectiv în registrul societatilor agricole sau în registrul asociațiilor și fundatiilor, și sunt exercitate de un judecator-sindic.
Citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedura, a convocarilor și notificarilor se efectueaza prin Buletinul procedurilor de insolventa. Comunicarea citatiilor, a convocarilor și notificarilor față de participantii la proces, al caror sediu, domiciliu sau reședința se afla în strainatate, este supusă dispozițiilor Codului de procedura civila, cu modificările și completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolventa va fi realizat și în forma electronică.
În procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor fi citate în calitate de părți numai persoanele ale caror drepturi sau interese sunt supuse spre solutionare judecatorului-sindic, în condiții de contradictorialitate. În toate celelalte cazuri se aplică dispozitiile din Codul de procedură civila referitoare la procedura necontencioasa, în măsura în care nu contravin unor dispozitii exprese prevăzute de prezenta lege.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificati în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificarii prevăzute la art. 61 va fi considerata indeplinita dacă a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa.
În cazul în care debitorul este o societate tranzactionata pe o piața reglementata, judecatorul-sindic va comunică Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare hotărârea de deschidere a procedurii.
Formatul și conținutul-cadru ale actelor care se publică în Buletinul procedurilor de insolventa și ale dovezii privind indeplinirea procedurii de citare, convocare, notificare și comunicare se stabilesc prin ordin al ministrului justiției și sunt utilizate în mod obligatoriu de toți participantii la procedura.
Notificarile, cu excepția cazului în care sarcina notificarii aparține altor organe care aplica procedura, și convocarile prevăzute de prezenta lege cad în sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz.
În vederea publicarii citatiilor, convocarilor și notificarilor actelor de procedura efectuate de instantele judecătorești, după deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege, se editeaza Buletinul procedurilor de insolventa, publicatie editata de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Publicarea actelor de procedura sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolventa inlocuieste, de la data publicarii acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedura efectuate individual față de participantii la proces, acestea fiind prezumate a fi indeplinite la data publicarii.
Curtea de apel va fi instanța de recurs pentru hotărârile pronuntate de judecatorul-sindic în temeiul art. 11.
Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
Recursul va fi judecat de completuri specializate, în termen de 30 de zile de la inregistrarea dosarului la curtea de apel. Citarea părților se face prin Buletinul procedurilor de insolventa. În vederea solutionarii recursului, se trimit la curtea de apel, în copie certificata de grefierul-sef al tribunalului, numai actele care intereseaza solutionarea caii de atac, selectate de judecatorul-sindic. În cazul în care instanța de recurs considera necesare și alte acte din dosarul de fond, va pune în vedere părților interesate să le depuna în copie certificata.
Prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civila, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile judecatorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanța de recurs.
Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul judecarii recursului împotriva urmatoarelor hotărâri ale judecatorului-sindic
sentinta de respingere a contestației debitorului, introdusa în temeiul art. 33 alin. (4)
sentinta prin care se decide intrarea în procedura simplificata
sentinta prin care se decide intrarea în faliment, pronunțată în condițiile art. 107
sentinta de solutionare a contestației la planul de distribuire a fondurilor obtinute din lichidare și din incasarea de creante, introdusa în temeiul art. 122 alin. (3).
Pentru toate cererile de recurs formulate împotriva hotărârilor pronuntate de judecatorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar.
Prin derogare de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și functionarea Curtii Constitutionale, republicată, judecatorul-sindic va putea sa nu dispună suspendarea cauzei, în situația în care dispozitiile a caror neconstitutionalitate se invoca au facut obiectul cel puțin al unei decizii pronuntate de Curtea Constituțională.
Repartizarea cauzelor având ca obiect procedura prevăzută de prezenta lege judecatorilor desemnați ca judecatori-sindici se realizează potrivit art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicată, în mod aleatoriu, în sistem informatizat.
În indeplinirea indatoririlor sale, judecatorul-sindic va putea desemna, prin încheiere, persoane de specialitate, stabilindu-le și remuneratia. Remuneratiile vor fi platite din contul prevăzut la art. 4 alin. (2), în conformitate cu criteriile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Principalele atribuții ale judecatorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt
pronuntarea motivata a hotărârii de deschidere a procedurii și, după caz, de intrare în faliment atât prin procedura generală, cat și prin procedura simplificata
judecarea contestației debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opozitiei creditorilor la deschiderea procedurii
desemnarea motivata, prin sentinta de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolventa care au depus oferta de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, inlocuirea sa de către adunarea creditorilor, stabilirea remuneratiei în conformitate cu criteriile stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician în insolventa, precum și a atribuțiilor acestuia pentru această perioadă. În vederea desemnarii provizorii a administratorului judiciar, judecatorul-sindic va tine cont de toate ofertele de servicii depuse de practicieni, de cererile în acest sens depuse de creditori și, după caz, de debitor, dacă cererea introductiva îi aparține
confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor, confirmarea onorariului negociat cu adunarea creditorilor
inlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului
judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-și mai conduce activitatea
judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase și a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii
judecarea contestatiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricarei persoane interesate împotriva masurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator
admiterea și confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare, după votarea lui de către creditori
solutionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor de intrerupere a procedurii de reorganizare judiciara și de intrare în faliment
solutionarea contestatiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului
judecarea actiunii în anularea hotărârii adunarii creditorilor
pronuntarea hotărârii de inchidere a procedurii.
Atribuțiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. Atribuțiile manageriale apartin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunitatii de către creditori, prin organele acestora.
Hotărârile judecatorului-sindic sunt definitive și executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs.
Dispozitiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civila privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecatorului-sindic care pronunță succesiv hotărâri în acelasi dosar, cu excepția situației rejudecarii, după casarea hotărârii în recurs.
Adunarea creditorilor va fi convocata și prezidata de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, dacă legea sau judecatorul-sindic nu dispune altfel; secretariatul sedintelor adunarilor creditorilor este în sarcina administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului.
Creditorii cunoscuti vor fi convocati de administratorul judiciar sau de lichidator în cazurile prevăzute expres de lege și ori de cate ori este necesar.
Adunarea creditorilor va putea fi convocata și de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor detinand creante în valoare de cel puțin 30% din valoarea totala a acestora.
Convocarea creditorilor va trebui sa cuprindă ordinea de zi a sedintei.
Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse în convocare este nula, cu excepția cazului în care la sedinta participa titularii tuturor creanțelor.
Creditorii pot fi reprezentati în adunare prin împuterniciți cu procura speciala autentica sau, în cazul creditorilor bugetari și al celorlalte persoane juridice, cu delegatie semnata de conducatorul unității.
Dacă legea nu interzice în mod expres, creditorii vor putea vota și prin corespondenta. Scrisoarea prin care se exprima votul, semnata de creditor, semnatura fiind legalizata de notarul public ori certificata și atestata de către un avocat, sau inscrisul în format electronic, caruia i s-a incorporat, atasat ori asociat semnatura electronică extinsa, bazata pe un certificat calificat valabil, poate fi comunicata prin orice mijloace și înregistrată la administratorul judiciar/lichidator, cu cel puțin 5 zile înainte de data fixata pentru exprimarea votului.
La sedintele adunarii creditorilor vor putea participa 2 delegați ai salariatilor debitorului, votand pentru creantele reprezentand salariile și alte drepturi banesti.
Deliberarile și hotărârile adunarii creditorilor vor fi cuprinse într-un proces-verbal, care va fi semnat de președintele sedintei, membrii comitetului creditorilor, precum și de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz. Procesul-verbal va fi depus, prin grija administratorului judiciar/lichidatorului, la dosarul cauzei, în termen de doua zile lucratoare de la data adunarii creditorilor.
Hotărârea adunarii creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au facut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunarii, precum și la cererea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor.
Cu excepția cazurilor în care legea cere o majoritate speciala, sedintele adunarii creditorilor vor avea loc în prezenta titularilor de creante insumand cel puțin 30% din valoarea totala a creanțelor împotriva averii debitorului și un numar de membri ai comitetului creditorilor care reprezinta majoritatea simpla a acestora, iar deciziile adunarii creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majoritati, prin valoare, a creanțelor prezente.
Calculul valorii totale a creanțelor prevăzute la alin. (1) împotriva averii debitorului se va determina prin raportare la urmatoarele criterii
ulterior afisarii tabelului preliminar și până la afisarea tabelului definitiv, valoarea creanțelor verificate și acceptate de administratorul judiciar, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar
ulterior afisarii tabelului definitiv și până la confirmarea unui plan de reorganizare, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv
ulterior confirmarii planului de reorganizare și până la afisarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din planul de reorganizare confirmat
ulterior afisarii tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul acestuia.
Planul de reorganizare va fi supus votului adunarii creditorilor, în condițiile prevăzute la art. 101.
Judecatorul-sindic va desemna, în raport cu proportiile cazului, un comitet format din 3-7 creditori dintre cei cu creante garantate, bugetare și chirografare cele mai mari, prin valoare.
Desemnarea se va face, prin încheiere, după intocmirea tabelului preliminar de creante.
Pentru necesitatile procedurii, judecatorul-sindic va desemna, pe baza propunerii creditorilor, un presedinte al comitetului creditorilor. Comitetul creditorilor va fi citat în persoana presedintelui astfel desemnat, iar în lipsa, prin oricare dintre membrii comitetului creditorilor.
În cadrul primei ședințe a adunarii creditorilor, acestia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creante garantate și cei chirografari, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii, care se ofera voluntar; comitetul astfel desemnat va inlocui comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic.
Dacă nu se va obtine majoritatea necesară, se va menține comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic. La propunerea administratorului judiciar sau a celorlalți membri ai comitetului creditorilor, judecatorul-sindic va consemna, prin încheiere, modificarea componentei acestuia, astfel încât criteriile prevăzute la alin. (4) să fie respectate în toate fazele procedurii.
În cursul derularii procedurii, judecatorul-sindic va putea cere asistența comitetului creditorilor sau a unui delegat al acestuia.
Comitetul creditorilor are urmatoarele atribuții
sa analizeze situația debitorului și sa faca recomandari adunarii creditorilor cu privire la continuarea activității debitorului și la planurile de reorganizare propuse
sa negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul care doreste să fie desemnat de către creditori în dosar condițiile numirii și sa recomande adunarii creditorilor astfel de numiri
sa ia cunoștința despre rapoartele intocmite de administratorul judiciar sau de lichidator, să le analizeze și, dacă este cazul, sa faca contestatii la acestea
sa intocmeasca rapoarte, pe care să le prezinte adunarii creditorilor, privind masurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator și efectele acestora și sa propuna, motivat, și alte măsuri
să solicite, în temeiul art. 47 alin. (5), ridicarea dreptului de administrare al debitorului
să introducă acțiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, facute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de acțiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator.
Comitetul creditorilor se intruneste lunar și, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz, ori a cel puțin 2 dintre membrii săi, ori de cate ori este necesar.
Deliberarile comitetului creditorilor vor avea loc în prezenta administratorului judiciar/lichidatorului și vor fi consemnate într-un proces-verbal, care va retine pe scurt conținutul deliberarilor, precum și hotărârile luate.
Deciziile comitetului creditorilor se iau cu majoritatea simpla din totalul numarului de membri ai acestuia.
Dacă un membru al comitetului creditorilor se afla, datorita interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanti la procedura, acesta se va abtine de la vot.
Împotriva acțiunilor, masurilor și deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditor poate formula contestație la adunarea creditorilor, după ce, în prealabil, a sesizat comitetul creditorilor cu privire la masurile contestate, iar solutia adoptata de acesta nu raspunde intereselor creditorului.
După deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociatilor debitorului, persoana juridica, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoana fizica sau juridica, administrator special, care să reprezinte interesele societatii și ale acestora și sa participe la procedura, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comerciala, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociatilor.
Administratorul special are urmatoarele atribuții
exprima intentia debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2)
formuleaza contestatii în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege
propune un plan de reorganizare
administreaza activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului
după intrarea în faliment, participa la inventar, semnand actul, primeste raportul final și bilantul de inchidere și participa la sedinta convocata pentru solutionarea obiectiunilor și aprobarea raportului
primeste notificarea inchiderii procedurii.
Practicienii în insolventa interesati vor depune la dosar o ofertă de preluare a pozitiei de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calității de practician în insolventa și o copie de pe polița de asigurare profesionala. În oferta, practicianul în insolventa interesat va putea arata și disponibilitatea de timp și de resurse umane, precum și experienta generală sau specifică necesare preluării dosarului și bunei administrari a cazului. În cazul în care nu exista nici o astfel de oferta, judecatorul-sindic va desemna provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un practician în insolventa ales în mod aleatoriu din Tabloul U.N.P.I.R.
La recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei ședințe a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care dețin cel puțin 50% din valoarea totala a creanțelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i și remuneratia. În cazul în care remuneratia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilita de către judecatorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolventa. Creditorii pot decide sa confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecatorul-sindic.
Creditorii pot contesta, pe motive de nelegalitate, decizia prevăzută la alin. (2), în termen de 3 zile, la judecatorul-sindic care va solutiona, de urgenta și deodata, toate contestațiile printr-o încheiere prin care va desemna administratorul judiciar/lichidatorul propus de creditori sau, după caz, va solicita adunarii creditorilor desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator.
Dacă în termenul stabilit la alin. (3) decizia adunarii creditorilor nu este contestata, judecatorul-sindic, prin încheiere, va desemna administratorul judiciar propus de creditori, dispunand totodata încetarea atribuțiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinta de deschidere a procedurii.
Administratorul judiciar, persoana fizica sau persoana juridica, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie să aibă calitatea de practician în insolventa, potrivit legii.
Principalele atribuții ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, sunt
examinarea situației economice a debitorului și a documentelor depuse conform prevederilor art. 28 și 35 și intocmirea unui raport prin care să propuna fie intrarea în procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie în cadrul procedurii generale și supunerea acelui raport judecatorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 30 de zile de la desemnarea administratorului judiciar
examinarea activității debitorului și intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor și imprejurarilor care au dus la aparitia stării de insolventa, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila, și asupra existentei premiselor angajarii raspunderii acestora, în condițiile art. 138, precum și asupra posibilității reale de reorganizare efectiva a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea și supunerea acelui raport judecatorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea administratorului judiciar
intocmirea actelor prevăzute la art. 28 alin. (1), în cazul în care debitorul nu și-a indeplinit obligația respectiva inauntrul termenelor legale, precum și verificarea, corectarea și completarea informațiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor
elaborarea planului de reorganizare a activității debitorului, în functie de cuprinsul raportului prevăzut la lit. a) și în condițiile și termenele prevăzute la art. 94
supravegherea operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului
conducerea integrală, respectiv în parte, a activității debitorului, în acest ultim caz cu respectarea precizarilor exprese ale judecatorului-sindic cu privire la atribuțiile sale și la condițiile de efectuare a plăților din contul averii debitorului
convocarea, prezidarea și asigurarea secretariatului sedintelor adunarii creditorilor sau ale acționarilor, asociatilor ori membrilor debitorului persoana juridica
introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale incheiate de debitor și a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor
sesizarea de urgenta a judecatorului-sindic în cazul în care constata că nu exista bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative
menținerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor
verificarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, precum și intocmirea tabelelor creanțelor
incasarea creanțelor; urmarirea incasarii creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii; formularea și susținerea acțiunilor în pretentii pentru incasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati
cu condiția confirmarii de către judecatorul-sindic, incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale
sesizarea judecatorului-sindic în legătură cu orice problema care ar cere o solutionare de către acesta.
Judecatorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin încheiere, orice alte atribuții în afara celor stabilite la alin. (1), cu excepția celor prevăzute de lege în competența exclusiva a acestuia.
La fiecare termen de continuare a procedurii, administratorul judiciar va prezenta judecatorului-sindic un raport cuprinzand descrierea modului în care și-a indeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Baza de raportare este luna întreaga, raportul putand cuprinde mai multe luni.
Debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridica, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesata pot face contestație împotriva masurilor luate de administratorul judiciar.
Contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1).
Judecatorul-sindic va solutiona contestația, în termen de 10 zile de la inregistrarea ei, în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar și a comitetului creditorilor, putand, la cererea contestatorului, sa suspende executarea masurii contestate.
În cazul în care un practician în insolventa desemnat refuza numirea, acesta are obligația de a notifica instanța, în termen de 5 zile de la comunicarea sentintei de numire. Judecatorul-sindic va sanctiona cu amendă judiciara de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON) necomunicarea în termen a refuzului, fără motive temeinice. În acest caz sunt aplicabile dispozitiile art. 19. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile și în situația prevăzută la art. 34.
În orice stadiu al procedurii, judecatorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate inlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivata, pentru motive temeinice. Incheierea de inlocuire se pronunță în camera de consiliu, de urgenta, cu citarea administratorului judiciar și a comitetului creditorilor.
Judecatorul-sindic va sanctiona administratorul judiciar cu amendă judiciara de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON) în cazul în care acesta, din culpa sau cu rea-credinta, nu își indeplineste sau indeplineste cu intarziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecatorul-sindic.
Dacă prin fapta prevăzută la alin. (3) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecatorul-sindic va putea, la cererea oricarei părți interesate, sa îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs.
În cazul amenzilor și al despăgubirii prevăzute la alin. (1), (3) și, respectiv la alin. (4), urmeaza a se aplică în mod corespunzător dispozitiile art. 108^4 și 108^5 din Codul de procedură civila.
În vederea indeplinirii atribuțiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate. Numirea și nivelul remuneratiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor, cu excepția cazurilor în care va fi stabilit ca acestea vor fi achitate din fondul constituit conform art. 4.
În cazul în care dispune trecerea la faliment, judecatorul-sindic va desemna un lichidator, aplicandu-se, în mod corespunzător, dispozitiile art. 19, 21, 22, 23 și ale art. 102 alin. (5).
Atribuțiile administratorului judiciar inceteaza la momentul stabilirii atribuțiilor lichidatorului de către judecatorul-sindic.
Poate fi desemnat lichidator și administratorul judiciar desemnat anterior.
Principalele atribuții ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, sunt
examinarea activității debitorului asupra caruia se initiaza procedura simplificata în raport cu situația de fapt și intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor și imprejurarilor care au dus la insolventa, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila și a existentei premiselor angajarii raspunderii acestora în condițiile art. 138, și supunerea acelui raport judecatorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar
conducerea activității debitorului
introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale incheiate de debitor și a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor
aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor și luarea masurilor corespunzătoare pentru conservarea lor
menținerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor
verificarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, precum și intocmirea tabelelor creanțelor
urmarirea incasarii creanțelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta inaintea deschiderii procedurii, incasarea creanțelor; formularea și susținerea acțiunilor în pretentii pentru incasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati
primirea plăților pe seama debitorului și consemnarea lor în contul averii debitorului
vanzarea bunurilor din averea debitorului, în conformitate cu prevederile prezentei legi
incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale sub condiția confirmarii de către judecatorul-sindic
sesizarea judecatorului-sindic cu orice problema care ar cere o solutionare de către acesta
orice alte atribuții stabilite prin încheiere de către judecatorul-sindic.
Procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori, precum și de orice alte persoane sau institutii prevăzute expres de lege.
Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare introduce cerere împotriva entitatilor reglementate și supravegheate de aceasta care, potrivit datelor de care dispune, indeplinesc criteriile prevăzute de dispozitiile legale speciale pentru inițierea procedurii prevăzute de prezenta lege. §
Cererea debitorului
Debitorul aflat în stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la aparitia stării de insolventa.
Va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul caruia aparitia stării de insolventa este iminenta.
Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta.
Introducerea prematura, cu rea-credinta, de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului persoana fizica sau juridica, pentru prejudiciile pricinuite.
Cererea debitorului trebuie să fie însoțită de urmatoarele acte
bilantul certificat de către administrator și cenzor/auditor, balanta de verificare pentru luna precedenta datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii
o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate
o lista a numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se suma, cauza și drepturile de preferinta
o lista cuprinzand plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive
o lista a activităților curente pe care intenționează să le desfășoare în perioada de observatie
contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii
o lista a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandita
o declaratie prin care debitorul își arata intentia de intrare în procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă aceasta declaratie nu va fi depusa până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezuma ca debitorul este de acord cu inițierea procedurii simplificate
o descriere sumara a modalitatilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității
o declaratie pe propria raspundere, autentificata la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului în a cărui raza teritoriala se afla domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive
o declaratie pe propria raspundere autentificata de notar sau certificata de avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infractiuni prevăzute în Legea concurentei nr. 21/1996 și ca administratorii, directorii și/sau asociații nu au fost condamnati definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996 , în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii
un certificat de admitere la tranzactionare pe o piața reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.
Dacă debitorul nu dispune, la momentul înregistrării cererii, de vreuna dintre informațiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) și h), va putea inregistra acea informatie la tribunal în termen de 10 zile; dacă nu o va face, cererea sa va fi considerata o recunoastere a stării de insolventa a patrimoniului sau, caz în care judecatorul-sindic va pronunță o sentinta de intrare în procedura simplificata, conform art. 1 alin. (2) lit. c) sau d).
O cerere introdusa de un asociat cu raspundere nelimitata ori împotriva acestuia pentru datoriile sale va fi fără efecte juridice cu privire la societatea în nume colectiv sau în comandita din care face parte.
Prevederile alin. (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, în privinta cererilor introduse de grupurile de interes economic sau de membrii acestora.
Nu pot formula o cerere de reorganizare judiciara debitorii, persoane juridice, care în ultimii 5 ani, precedenti hotărârii de deschidere a procedurii, au mai fost supuși unei astfel de proceduri. §
Cererile creditorilor
Orice creditor indreptatit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolventa poate introduce o cerere introductiva, în care va preciza
cuantumul și temeiul creantei
existenta unei garantii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii
existenta unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului
declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui sa precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege sa participe la reorganizare.
Creditorul va anexa documentele justificative ale creantei și ale actelor de constituire de garantii.
Dacă între momentul înregistrării cererii de către un creditor și cel al judecarii acestei cereri sunt formulate cereri de către alti creditori împotriva aceluiasi debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrării, existenta dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora și va stabili indeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanțelor, în raport cu valoarea însumată a creanțelor tuturor creditorilor care au formulat cereri și cu respectarea valorii-prag prevăzute de prezenta lege.
Dacă exista o cerere de deschidere a procedurii insolventei formulata de către debitor și una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesolutionate inca, toate cererile de deschidere a procedurii se conexeaza la cererea formulata de debitor.
Dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelasi obiect, vor fi conexate la acelasi dosar.