LEGE nr. 57 din 29 octombrie 1974 (*republicată*) privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii

În Republica Socialistă România munca constituie o îndatorire de onoare pentru toți membrii societății. Dreptul la munca este un drept fundamental al tuturor cetățenilor, garantat prin Constituție. Fiecare cetățean are dreptul și îndatorirea de a desfășura o activitate utila societății, care să-i asigure mijloacele de existenta și de dezvoltare spirituală. Munca reprezintă criteriul fundamental de apreciere a contribuției fiecărei persoane la progresul societății, o necesitate pentru formarea, afirmarea și dezvoltarea multilaterala a personalității umane.

Exploatarea omului de către om, realizarea de venituri prin însușirea muncii altora, sînt cu desăvîrșire interzise. Nimeni nu poate fi retribuit dacă nu prestează o munca socialmente necesară și nu poate realiza alte venituri decît cele legal cuvenite. Sustragerea de la munca, traiul parazitar, realizarea de cistiguri pe alte cai decît prin munca proprie, contravin principiilor eticii și echității, sînt incompatibile cu însăși esența și țelurile societății socialiste.

Oamenii muncii, în calitate de proprietari ai mijloacelor de producție, bunuri ale întregului popor, și, în același timp, de producători și beneficiari ai valorilor materiale și spirituale, poarta întreaga răspundere pentru conducerea directa și efectivă a fiecărei unități economice, pentru gospodărirea judicioasă și eficienta a bunurilor care le sînt încredințate spre administrare. Fiecare întreprindere are obligația sa obțină beneficii din care să-și asigure propria dezvoltare, să contribuie cu o anumită cota la dezvoltarea generală a societății și sa creeze resursele necesare pentru a asigura participarea la beneficii a oamenilor muncii și a acoperi cheltuielile pentru satisfacerea unor nevoi social-culturale în cadrul programului general de creștere a nivelului de trai stabilit de partid și de stat.

Venitul național, ca valoare nou creata în industrie, în agricultura și în alte ramuri, reprezintă sursa dezvoltării economico-sociale a tarii și ridicării bunastarii întregului popor. Venitul național se repartizează pentru fondul de dezvoltare economico-socială și pentru fondul de consum, în vederea asigurării mijloacelor necesare atît pentru dezvoltarea intensiva a forțelor de producție, cît și pentru creșterea continua a veniturilor oamenilor muncii.

Fondul de consum, care reprezintă partea din venitul național destinată veniturilor individuale realizate de membrii societății pe baza muncii prestate, precum și pentru acoperirea cheltuielilor pe care le face societatea în vederea satisfacerii nevoilor întregii populații, revine oamenilor muncii și membrilor lor de familie pe următoarele cai

Retribuirea se face pe baza principiului socialist al repartiției după cantitatea, calitatea și importanță socială a muncii, în funcție de contribuția la dezvoltarea producției materiale și spirituale a întregii societăți și de rezultatele obținute în munca.

Retribuirea muncii trebuie să asigure cointeresarea materială a celor ce muncesc și repartizarea echitabila a veniturilor provenite din munca.

Fondul de retribuire se determina în funcție de valoarea producției nete, de producția fizica sau de alte sarcini specifice și se acordă potrivit principiilor socialiste de retribuire. În fondul total de retribuire la nivelul economiei naționale se include și fondul aferent participării la beneficii a oamenilor muncii. Retribuția cuprinde retribuția tarifară, indemnizațiile, premiile, sporurile și alte drepturi prevăzute de lege pentru munca prestată.

În scopul asigurării creșterii continue a nivelului de trai al oamenilor muncii, se majorează periodic retribuția tuturor categoriilor de personal, în conformitate cu prevederile planului național unic de dezvoltare economico-socială a tarii și corespunzător creșterii productivitatii muncii sociale și venitului național.

Sistemul de retribuire asigura un raport corespunzător între veniturile individuale maxime și minime.

Raportul dintre retribuția neta maxima și minima a personalului din unitățile de stat se stabilește la aproximativ 6 la 1.

Nimeni nu poate primi decît o singura retribuție tarifară.

Totalitatea veniturilor individuale nete, cu caracter permanent, realizate de către orice persoană pentru munca pe care o desfășoară obișnuit, indiferent de sectorul de activitate, nu poate depăși veniturile maxime individuale nete ce se pot realiza în unitățile de stat, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Retribuirea personalului se diferențiază pe ramuri, subramuri și activități în funcție de importanță lor pentru dezvoltarea economico-socială a tarii.

În cadrul ramurilor, subramurilor și activităților, retribuția tarifară se diferențiază pe categorii de încadrare și pe funcții, corespunzător nivelului de calificare și gradului de răspundere cerut de Îndeplinirea sarcinilor, precum și condițiilor în care se desfășoară munca.

În cadrul categoriilor și funcțiilor, retribuția se diferențiază, de regula, pe un nivel de baza și mai multe trepte sau gradatii.

În toate cazurile, retribuția se acordă pe baza funcției îndeplinite și a activității efectiv prestate, cu respectarea condițiilor de studii și vechime prevăzute de reglementările în vigoare și nu pe baza titlului deținut.

La stabilirea retribuirii fiecărui om al muncii se are în vedere contribuția sa la: - realizarea și depășirea producției fizice, a valorii producției nete

La stabilirea cotei de participare la beneficii consiliul oamenilor muncii va avea în vedere