LEGE nr. 57 din 29 octombrie 1974 (*republicată*) privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii

În Republica Socialistă România munca constituie o îndatorire de onoare pentru toți membrii societății. Dreptul la munca este un drept fundamental al tuturor cetățenilor, garantat prin Constituție. Fiecare cetățean are dreptul și îndatorirea de a desfășura o activitate utila societății, care să-i asigure mijloacele de existenta și de dezvoltare spirituală. Munca reprezintă criteriul fundamental de apreciere a contribuției fiecărei persoane la progresul societății, o necesitate pentru formarea, afirmarea și dezvoltarea multilaterala a personalității umane.

Exploatarea omului de către om, realizarea de venituri prin însușirea muncii altora, sînt cu desăvîrșire interzise. Nimeni nu poate fi retribuit dacă nu prestează o munca socialmente necesară și nu poate realiza alte venituri decît cele legal cuvenite. Sustragerea de la munca, traiul parazitar, realizarea de cistiguri pe alte cai decît prin munca proprie, contravin principiilor eticii și echității, sînt incompatibile cu însăși esența și țelurile societății socialiste.

Oamenii muncii, în calitate de proprietari ai mijloacelor de producție, bunuri ale întregului popor, și, în același timp, de producători și beneficiari ai valorilor materiale și spirituale, poarta întreaga răspundere pentru conducerea directa și efectivă a fiecărei unități economice, pentru gospodărirea judicioasă și eficienta a bunurilor care le sînt încredințate spre administrare. Fiecare întreprindere are obligația sa obțină beneficii din care să-și asigure propria dezvoltare, să contribuie cu o anumită cota la dezvoltarea generală a societății și sa creeze resursele necesare pentru a asigura participarea la beneficii a oamenilor muncii și a acoperi cheltuielile pentru satisfacerea unor nevoi social-culturale în cadrul programului general de creștere a nivelului de trai stabilit de partid și de stat.