LEGE nr. 4 din 4 aprilie 1953 (*republicată*)(*actualizată*) CODUL FAMILIEI (actualizată pînă la data de 25 noiembrie 2010*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinților. Dacă părinții nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala părinților și se va declara, odată cu nașterea copilului, la serviciul de stare civilă. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotărî, ascultând pe părinți, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.
Copilul din afară căsătoriei a cărui filiatie a fost stabilită prin recunoaștere sau prin hotărîre judecătorească are, față de părinte și rudele acestuia, aceeași situație ca și situația legală a unui copil din căsătorie.
Copilul din afară căsătoriei dobândește numele de familie al aceluia dintre părinți față de care filiația a fost mai întîi stabilită. În cazul în care filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte, instanța judecătorească va putea da încuviințarea copilului sa poarte numele acestuia din urma. În cazul în care copilul a fost recunoscut în același timp de ambii părinți, se aplică dispozițiile art. 62 alin. 2.
Dacă filiația copilului din afară căsătoriei este stabilită față de ambii părinți, încredințarea lui, precum și contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătura și pregătire profesională, se vor hotărî potrivit dispozițiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare. ------------ Cap. III din Titlul II a fost abrogat de alin. (1) al art. 27 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 9 iunie 1997 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 12 iunie 1997.
Obligația de întreținere exista între soț și sotie, părinți și copii, cel care infiaza și înfiat, bunici și nepoți, strabunici și stranepoti, frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege. Are drept la întreținere numai acela care se afla în nevoie, neavând putința unui câștig din munca, din cauza incapacității de a munci. Descendentul, cat timp este minor, are drept la întreținere, oricare ar fi pricina nevoii în care se afla.
Soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț este obligat sa continue a da întreținere copilului, cat timp acesta este minor, însă numai dacă părinții săi firești au murit, sînt dispăruți ori sînt în nevoie. Copilul va putea fi obligat sa dea întreținere celui care l-a întreținut timp de zece ani, astfel cum se arata în alineatul precedent.
Întreținerea se datorează în ordinea următoare
sotii își datorează întreținerea înaintea celorlalți obligați
descendentul este obligat la întreținere înaintea ascendentului, iar, dacă sînt mai mulți descendenți sau mai mulți ascendenți, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat
cel care infiaza este obligat la întreținere înaintea părinților firești
frații și surorile își datorează întreținere după părinți, însă înaintea bunicilor.
În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute în art. 89 sînt obligate sa întrețină aceeași persoana, ele vor contribui la plata întreținerii, proporțional cu mijloacele ce au. Dacă părintele are drept la întreținere de la mai mulți copii, el poate, în caz de urgenta, sa pornească acțiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreținerea se poate întoarce împotriva celorlalți obligați pentru partea fiecăruia.
În cazul în care cel obligat în primul rând la întreținere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanța judecătorească va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întreținere sa o completeze, în ordinea stabilită de art. 89.
Cînd cel obligat nu poate presta, în același timp, întreținerea tuturor celor care sînt în drept sa i-o ceara, instanța judecătorească, ținînd seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreținerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreținerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptățite sa o ceara. În acest caz instanța va hotărî, totodată, modul în care se va împărți întreținerea între persoanele care urmează a o primi.
Obligația de întreținere se executa în natura sau prin plata unei pensii în bani. Instanța judecătorească va stabili felul și modalitățile executării, ținînd seama de împrejurări.
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plati. Instanța judecătorească va putea mari sau micșora obligația de întreținere sau a hotărî, încetarea ei, după cum se schimba mijloacele celui care da întreținerea sau nevoia celui ce o primește. Cînd întreținerea este datorată de părinte sau de cel care infiaza, ea se stabilește pînă la o pătrime din cîștigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.
Obligația de întreținere se stinge, în afară de cazul prevăzut în art. 96., prin moartea debitorului sau a celui îndreptățit la pensia de întreținere.
Moștenitorul persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținerea fără a avea obligația legală este ținut, în măsura valorii bunurilor moștenite, sa continue întreținerea, dacă părinții minorului au murit, sînt dispăruți sau sînt în nevoie, însă numai cat timp cel întreținut este minor. În cazul în care sînt mai mulți moștenitori, obligația este solidară, fiecare dintre ei contribuind proporțional cu valoarea bunurilor moștenite.
Titlul III
*1) ---------- *1) Potrivit art 14 din Legea nr. 11/1990 privind încuviințarea adopției (republicată în M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1995), dispozițiile prevăzute în capitolul III din Codul familiei se modifica în mod corespunzător prevederilor din această lege. Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane
Ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sînt din căsătorie, din afară căsătoriei ori înfiați. Ei exercita drepturile lor părintești numai în interesul copiilor.
Măsurile privitoare la persoana și bunurile copiilor se iau de către părinți, de comun acord. Dacă unul dintre părinți este mort, decăzut din drepturile părintești, pus sub interdicție sau, din orice împrejurare, se afla în neputință de a-și manifesta voința, celălalt părinte exercita singur drepturile părintești.
De câte ori se ivește neînțelegere între părinți cu privire la exercițiul drepturilor părintești, autoritatea tutelara, după ce asculta pe părinți, hotărăște, potrivit cu interesul copilului.
Copilul minor locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. În caz de neînțelegere între părinți, instanța judecătorească, ascultând autoritatea tutelara, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vîrsta de zece ani, va decide, ținînd seama de interesele copilului.
Părinții sînt datori sa îngrijească de copil. Ei sînt obligați sa crească copilul, ingrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizica, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui, în conformitate cu țelurile statului, spre a-l face folositor colectivității.
Autoritatea tutelara*2) poate da încuviințare copilului, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de patrusprezece ani, să-și schimbe felul invataturii ori pregătirii profesionale stabilită de părinți sau să aibă locuința pe care o cere desăvârșirea invataturii ori pregătirii profesionale. -------------------------- *2) A se vedea nota de la art. 78 alin. 3.
Părinții au dreptul sa ceara înapoierea copilului de la orice persoană care îl tine fără drept. Instanța judecătorească va respinge cererea, dacă înapoierea este contrară intereselor copilului. Acesta va fi ascultat dacă a împlinit vîrsta de zece ani.
Abrogat.*3) ------------------ *3) Art. 104 a fost abrogat prin Legea nr. 3/1970 , publicată în B. Of. nr. 28 din 28 martie 1970.
Părinții au dreptul și îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor și de a-l reprezenta în actele civile pînă la data cînd el împlinește vîrsta de patrusprezece ani. După împlinirea vârstei de patrusprezece ani minorul exercita singur drepturile și își executa tot astfel obligațiile, însă numai cu încuviințarea prealabilă a părinților, spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celui de-al treilea. Dispozițiile secțiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemănare. Cu toate acestea nu se va întocmi inventarul prevăzut în art. 126, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.
Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părintelui în afară de dreptul la moștenire și la întreținere.
Copilul minor este întreținut de părinții săi. Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părinții au obligația să asigure condițiile necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională. În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere datorată de părinți minorului, felul și modalitățile executării precum și contribuția fiecăruia dintre părinți, se vor stabili de instanța judecătorească cu ascultarea autorității tutelare.
Autoritatea tutelara este obligată sa exercite un control efectiv și continuu asupra felului în care părinții își îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana și bunurile copilului. Delegații autorității tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuința lor și să se informeze pe orice cale despre felul cum aceștia sînt ingrijiti în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea lor fizica, educarea, învățătura și pregătirea lor profesională, în conformitate cu țelurile statului, pentru o activitate folositoare colectivității; la nevoie, ei vor da îndrumările necesare.
Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor părintești, prin purtare abuzivă sau prin neglijența grava în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învățătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament față de România, instanța judecătorească, la cererea autorității tutelare, va pronunța decăderea părintelui din drepturile părintești. Citarea părinților și a autorității tutelare este obligatorie.
Decăderea din drepturile părintești nu scutește pe părinte de îndatorirea de a da întreținere copilului.
Autoritatea tutelara va îngădui părintelui decăzut din drepturile părintești sa păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă, prin asemenea legături, creșterea, educarea, învățătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie.
Instanța judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părintești exercițiul acestor drepturi, dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere, astfel încît, prin redarea acestor drepturi, creșterea, educarea, învățătura, pregătirea profesională și interesele patrimoniale ale copilului nu mai sînt în primejdie. Secțiunea a II - a Tutela minorului
În cazul în care ambii părinți fiind morți, necunoscuți, decăzuți din drepturile părintești, puși sub interdicție, dispăruți ori declarați morți, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor părinți precum, și în cazul prevăzut de art. 85, copilul va fi pus sub tutela.
Tutela se exercită numai în interesul minorului.
Au obligația ca, în termen de cel mult cinci zile de la data cînd se afla de existenta unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute în art. 113, sa înștiințeze autoritatea tutelara
persoanele apropiate minorului precum și administratorii și locatarii casei în care locuiește minorul
serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morții unei persoane, precum și biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei moșteniri
instanțele judecătorești, procuratura și poliția cu prilejul pronunțării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate
organele administrației de stat, organizațiile obștești, instituțiile de ocrotire, precum și orice altă persoană.
Numirea tutorelui se face de autoritatea tutelara, din oficiu sau la încunoștiințarea acesteia, de către cei arătați în art. 115.
Nu poate fi tutore
minorul sau cel pus sub interdicție
cel decăzut din drepturile părintești sau declarat incapabil de a fi tutore
cel căruia i s-a restrâns exercițiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum și cel cu rele purtări
cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege și de a fi ales deputat
cel care, exercitând o alta tutela, a fost îndepărtat din aceasta
cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei. Cînd vreuna din împrejurările arătate în prezentul articol se ivește în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat.
Cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina. Cu toate acestea poate refuza sarcina tutelei
cel care are vîrsta de șaizeci de ani împliniți
femeia însărcinata sau mama unui copil mai mic de opt ani
cel care crește sau educa doi sau mai mulți copii
cel care exercită a alta tutela sau o curatela; e) cel care, din cauza bolii, a infirmității, a felului îndeletnicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea sa îndeplinească aceasta sarcina. Dacă vreuna dintre împrejurările arătate în prezentul articol se ivește în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit.
Autoritatea tutelara va comunică în scris tutorelui numirea sa și va afișa decizia de numire la consiliul popular de la domiciliul minorului. Drepturile și îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicării. Între timp autoritatea tutelara poate lua măsurile provizorii cerute de interesele minorului.
Tutorele care, fiind în exercițiul atribuțiilor sale, a cerut înlocuirea este obligat să-și exercite aceste atribuții pînă la rezolvarea cererii sale de înlocuire.
Tutela este o sarcina gratuita. Cu toate acestea, autoritatea tutelara, ținînd seama de muncă depusa în administrarea averii și de starea materială a minorului și a tutorelui, va putea acorda acestuia din urma o remunerație, care nu va depăși zece la suta din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelara, potrivit împrejurărilor, va putea modifica sau suprima aceasta remunerație.
Minorul pus sub tutela locuiește la tutore. Numai cu încuviințarea autorității tutelare minorul poate avea o alta locuința.
Tutorele are obligația de a îngriji de minor. El este obligat sa crească copilul, ingrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizica, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui, în conformitate cu țelurile statului, spre a-l face folositor colectivității.
Tutorele are obligația de a administra bunurile minorului și de a-l reprezenta în actele civile, însă numai pînă la data cînd acesta împlinește vîrsta de patrusprezece ani. După împlinirea vârstei de patrusprezece ani minorul își exercită drepturile și își executa tot astfel obligațiile, însă numai cu încuviințarea prealabilă a tutorelui, spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.
După numirea tutorelui și în prezenta acestuia un delegat al autorității tutelare va verifica la fața locului toate bunurile minorului, întocmind, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă, un inventar, care va fi supus aprobării autorității tutelare. Creanțele pe care le au față de minor tutorele, soțul, o ruda în linie dreapta ori frații sau surorile tutorelui pot fi plătite numai cu aprobarea autorității tutelare.
Autoritatea tutelara va stabili suma anuală necesară pentru întreținerea minorului și administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă. Cheltuielile necesare pentru întreținerea minorului și administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sînt îndestulătoare, autoritatea tutelara va dispune vînzarea bunurilor minorului. Dacă minorul este lipsit de bunuri și nu are părinți sau alte rude care sînt obligați de lege să-i dea întreținere, autoritatea tutelara va cere Direcției județene sau a municipiului București pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale*1) să contribuie la întreținerea lui. --------------------- *1) În prezent, Direcția de muncă și ocrotiri sociale.
Este oprit să se încheie acte juridice între tutore, soțul, o ruda în linie dreapta ori frații sau surorile tutorelui, de o parte, și minor, de alta.
Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donații și nici sa garanteze obligația altuia. Tutorele nu poate, fără prealabilă încuviințare a autorității tutelare, să facă valabilă înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului, renunțarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum și sa încheie orice alte acte care depășesc dreptul de a administra. Actele făcute cu încălcarea dispozițiilor de mai sus sînt anulabile. Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina, fără prealabilă încuviințare a autorității tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricăciunii, precum și bunurile devenite nefolositoare pentru minor, dacă valoarea acestora din urma nu depășește doua sute cincizeci de lei.
Autoritatea tutelara va acorda încuviințarea, numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor. Încuviințarea se va da pentru fiecare act în parte. În caz de vânzare, încuviințarea va arata dacă vînzarea se va face prin buna învoiala sau în alt mod. În toate cazurile, autoritatea tutelara poate indica tutorelui modul în care se întrebuințează sumele de bani obținute.
Sumele de bani care întrec nevoile întreținerii minorului și ale administrării bunurilor sale, precum și hârtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casa de păstrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decât cu încuviințarea autorității tutelare. Tutorele poate depune și sumele necesare întreținerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece într-un cont separat și vor putea fi ridicate de tutore, fără încuviințarea prevăzută în alineatul precedent.
Ori de câte ori se ivesc între tutore și minor interese contrare, care nu sînt dintre cele care trebuie să ducă la întocmirea tutorelui, autoritatea tutelara va numi un curator.
Minorul care a împlinit vîrsta de patrusprezece ani încheie actele juridice cu încuviințarea prealabilă a tutorelui, iar în cazurile prevăzute în art. 132 și 152 lit. c, cu încuviințarea prealabilă a curatorului. Dacă actul pe care minorul urmează sa-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate încheia decât cu încuviințarea autorității tutelare, va fi necesară și prealabilă încuviințare a acesteia. Minorul nu poate să facă nici chiar cu încuviințare, donații și nici sa garanteze obligația altuia. Actele făcute cu încălcarea dispozițiilor de mai sus sînt anulabile.
Tutorele este dator să prezinte anual autorității tutelare o dare de seama despre modul cum a îngrijit de minor, precum și despre administrarea bunurilor acestuia. Darea de seama se va prezenta autorității tutelare în termen de treizeci de zile de la sfîrșitul anului calendaristic. În afară de darea de seama anuală, tutorele este obligat, la cererea autorității tutelare, sa dea oricînd dări de seama despre felul cum a îngrijit de minor, precum și despre administrarea bunurilor acestuia.
Autoritatea tutelara va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului și la cheltuielile făcute cu întreținerea acestuia și administrarea bunurilor sale și, dacă sînt regulat întocmite și corespund realității, va da descărcare tutorelui.
Autoritatea tutelara va exercita un control efectiv și continuu asupra modului în care tutorele își îndeplinește îndatoririle sale cu privire la minor și bunurile acestuia, dispozițiile art. 108 alin. 2 fiind aplicabile. Pentru înlesnirea controlului, autoritatea tutelara va putea cere colaborarea organelor administrației de stat și instituțiilor de ocrotire.
Felul invataturii sau pregătirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorelui, nu poate fi schimbat de acesta decât cu încuviințarea autorității tutelare.
Minorul, precum și toți cei prevăzuți în art. 115, pot face plângere autorității tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor. Tutorele va fi îndepărtat dacă săvârșește un abuz, o neglijența grava sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore, precum și dacă nu își îndeplinește mulțumitor sarcina.
Pînă la intrarea în funcțiune a noului tutore autoritatea tutelara va numi un curator.
La încetarea tutelei, tutorele este dator ca, în termen de cel mult treizeci de zile, să prezinte autorității tutelare o dare de seama generală. El are aceeași îndatorire și în caz de îndepărtare din tutela. Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, moștenitorilor acestuia sau noului tutore.
După predarea bunurilor, verificarea socotelilor și aprobarea lor, autoritatea tutelara va da tutorelui descărcare de gestiunea sa. Chiar dacă autoritatea tutelara a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta răspunde pentru paguba pricinuită prin culpa sa. Tutorele care înlocuiește pe un alt tutore are obligația sa ceara fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa sa.