Înapoi la Legislație

Legea nr. 4/1953 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Articole
146

Pe scurt

Legea nr. 4/1953: LEGE nr. 4 din 4 aprilie 1953 (*republicată*)(*actualizată*) CODUL FAMILIEI (actualizată pînă la data de 25 noiembrie 2010*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Câte articole are?
146 articole.
Cuprins

LEGE nr. 4 din 4 aprilie 1953 (*republicată*)(*actualizată*) CODUL FAMILIEI (actualizată pînă la data de 25 noiembrie 2010*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 152

În afară de alte cazuri prevăzute de lege, autoritatea tutelara va putea institui curatela: a) dacă, din cauza batranetii, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal să-și administreze bunurile sau să-și apere interesele în condiții multumitoare și, din motive temeinice, nu-și poate numi un reprezentant

b)

dacă din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentanți, sa ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare

c)

dacă, din cauza bolii sau din alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat sa îndeplinească un anumit act în numele persoanei ce reprezintă sau ale carei acte le încuviințează

d)

dacă o persoană, fiind obligată sa lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar general

e)

dacă o persoană a dispărut fără a se avea știri despre ea și nu a lăsat un mandatar general.

Art. 153

În cazurile prevăzute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacității celui pe care curatorul îl reprezintă.

Art. 154

Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului sau, a rudelor, a celor arătați în art. 115, precum și a tutorelui, în cazul prevăzut în art. 152 lit. c. Autoritatea tutelara poate institui curatela și din oficiu. Curatela nu se poate institui decât cu consimțămîntul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțămîntul nu poate fi dat.

Art. 155

În cazurile în care se instituie curatela se aplică regulile de la mandat. Autoritatea tutelara poate da instrucțiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urma nu este în măsura sa o facă.

Art. 156

Curatorul este în drept sa ceara înlocuirea sa după trei ani de la numire.

Art. 157

Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de autoritatea tutelara la cererea curatorului a celui reprezentat, a oricăruia dintre cei prevăzuți în art. 115 ori din oficiu.

Art. 158

Atribuțiile de autoritate tutelara aparțin organelor executive și de dispoziție ale consiliilor comunale, orășenești, municipale sau de sector al municipiului București*2). ------------------- *2) A se vedea nota de la art. 4.

Art. 159

Autoritatea tutelara competența este

a)

pentru ocrotirea părintească și tutela minorului, cea de la domiciliul minorului

b)

pentru tutela persoanei pusă sub interdicție, cea de la domiciliul acesteia

c)

pentru curatela prevăzută în art. 152 lit. a sau c, cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de patrusprezece ani

d)

în cazul prevăzut în art. 152 lit. b, fie autoritatea tutelara de la domiciliul persoanei reprezentate fie, autoritatea tutelara de la locul unde trebuie luate măsurile urgente

e)

pentru curatela prevăzută în art. 152 lit. d sau e, cea de la ultimul domiciliu din țara al celui lipsa ori celui dispărut.

Art. 160

Deciziile autorității tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioară, care, potrivit legii, exercita atribuțiile de îndrumare și control. Dispoziții finale

Art. 161

Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 februarie 1954. --------------------