LEGE nr. 394 din 22 iunie 1943 pentru accelerarea judecaților în materie civilă și comercială
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Chemarea în garanție, indicarea autorului și intervenția, vor trebui sa îndeplinească cerințele arătate la art. 1 și 3, sub sancțiunea prevăzută de art. 10. Chemarea în garanție și indicarea autorului trebuie să fie formulate în condițiunile prevăzute de art. 8 și 11 din această lege. Intervenția principala poate fi facuta numai înaintea primei instanțe și înainte de închiderea desbaterilor. Intervenția accesorie poate fi facuta în tot cursul procesului și chiar înaintea instanței de recurs, intervenientul luînd procesul în starea în care se găsește în momentul intervenției. Discutiunea admisibilității în principiu a acestor cereri se va face în ședința în care a fost introduse și, în caz de admitere, se vor îndeplini dispozițiunile art. 4.
Dacă s'a încuviințat ca cererea de chemare în garanție să fie judecata odată cu acțiunea principala, cererea se va comunică chematului în garanție și acesta va depune întâmpinarea după normele prevăzute de art. 4.
Termenul de apel în contra sentințelor tribunalului este de 15 zile în materie contencioasă și gratioasa, civilă și comercială, chiar și în cazul cînd prin legi sau dispozițiuni speciale se prevede altfel. Termenul curge dela comunicare. În contra cărților de judecată termenul de apel este de 10 zile și curge pentru părțile prezente la desbateri din ziua pronunțării, iar pentru cele lipsa din ziua comunicării. Comunicarea hotărîrii facuta odată cu somația de executare este valabilă și pentru curgerea termenului de apel. Dacă o parte declara apel înainte de comunicarea hotărîrii, nu mai este necesară comunicarea. Apelantul, însă va putea înăuntrul termenului de apel arătat mai sus și socotit dela data introducerii apelului, sa declare un nou apel.
Cererea de apel va cuprinde
Numele, pronumele, domiciliul sau reședința apelantului și intimatului
Arătarea hotărîrii care se apelează
Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul
Mijloacele și probele pe care le invoaca în susținerea apelului
Semnatura. Apelul semnat de o persoană fără calitate va putea fi ratificat înăuntrul termenului de apel. Cînd proba consista în acte nearătate la prima instanța, apelantul se va conformă dispozițiunilor dela art. 1.
Cererea de apel se face în atâtea exemplare câți intimați sînt, mai mult un exemplar semnat de apelant pentru instanța. Apelul se depune la registratura instanței a carei hotărîre se apelează, sub pedeapsa de nulitate. Președintele acestei instanțe, după redactarea hotărîrii și expirarea termenului de apel pentru toate părțile, înaintează instanței de apel dosarul împreună cu toate apelurile declarate care vor fi repartizate, toate, la aceeași secțiune.
Președintele instanței de apel, îndată ce primește dosarul, va fixa termen de înfățișare conform dispozițiunilor art. 4 și va ordonă citarea părților. În același timp va dispune să se comunice intimatului, odată cu citația, un exemplar de pe cererea de apel, împreună cu copiile de pe actele alăturate și care nu vor fi fost înfățișate la prima instanța, cu invitația scrisă de a depune la dosar întâmpinarea sa după normele prevăzute la art. 4. Dacă mai mulți intimați au un singur reprezentant sau un procurator comun, sau dacă unul din ei are mai multe calități juridice, se va comunică acestuia o singura copie de pe apel și de pe acte și se va emite o singura citație.
Cînd împotriva aceleiași hotărîri s'au introdus mai multe apeluri repartizate la secțiuni diferite, pe baza dovezii produse de cei interesați, sau la cererea președintelui secțiunii mai întîi sesizate, președintele secțiunii sesizate ulterior, va dispune trimiterea apelului la secțiunea mai înainte sesizată. În acest scop partea va face cerere în termen util. Dacă la termen apelul este în stare de judecată, instanța poate respinge cererea de amânare în vederea conexarii, cînd constata lipsa de interes sau cînd celelalte apeluri au rămas în nelucrare.
Apelantul, care nu a îndeplinit cerințele art. 35 va putea sa completeze sau sa modifice apelul sau cel mai târziu în ajunul zilei de înfățișare, sub sancțiunea nulității. În acest caz intimatul va fi în drept sa ceara comunicarea și sa i se acorde un termen înăuntrul căruia să depună în dosar întâmpinarea sa scrisă, spre a invoca excepțiunile, mijloacele și probele sale în apărare. Instanța va aplica în acest caz față de apelant dispozițiunile art. 51, afară de cazul cînd apelantul justifica ca era silit să facă apelul mai înainte de comunicarea hotărîrii apelate.
Părțile nu se vor putea servi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace sau probe decât acele invocate la prima instanța sau arătate în apel și întâmpinare afară de cazul prevăzut la art. 13.
Intimatul este în drept, chiar după expirarea termenului în care putea declara apel, sa adere la apelul principal făcut de partea adversa printr'un apel propriu, care să tinda la reformarea hotărîrii primei instanțe. Aderarea la apel se face prin întâmpinare sau la prima înfățișare înaintea instanței de apel în formele prevăzute pentru apel la articolele de mai sus. Dacă apelantul principal își retrage apelul cel mai târziu la prima zi de înfățișare sau dacă apelul sau este respins ca tardiv, inadmisibil sau pentru alte motive care nu implica cercetarea fondului, aderarea la apel este respinsă. Aceasta dispoziție nu se aplică dacă aderarea s'a făcut înlăuntrul termenului de apel.
Termenul de recurs împotriva cărților de judecată este de 5 zile, în orice materie, chiar în cazul cînd prin legi sau dispozițiuni speciale se prevăd alte termene. Termenul de recurs împotriva sentințelor tribunalului, cînd recursul este de competența Curții de Apel, este de 15 zile dela comunicare.
Cărțile de judecată vor fi supuse recursului la tribunal pentru exces de putere, incompetenta, violare de lege, emisiune esențială și denaturare de acte. Omisiunea poate să consiste sau în nepronuntarea judecătorului asupra vreunui mijloc de apărare invocat de parte sau în neinvocarea de judecător a vreunui mijloc de apărare care reesea din faptele cauzei. Recursul nu este suspensiv de executare. Suspendarea executării va putea fi acordată în condițiunile prevăzute de legea pentru Înaltă Curte de Casație și Justiție. Motivele recursului se vor arata, sub sancțiunea nulității, prin petitiunea de recurs sau printr'un memoriu separat ce se va depune la dosarul cauzei cu cel puțin 5 zile înainte de prima zi de înfățișare la care părțile sînt legal citate. Memoriul va cuprinde o expunere sumară a motivelor de casare invocate. Dispozițiunile de mai sus se aplică și cărților de judecată pronunțată de judecătoriile de muncă. Termenul de recurs curge pentru părțile prezente la desbateri din ziua pronunțării, iar pentru cele lipsa din ziua comunicării. Comunicarea hotărîrii făcute odată cu somația de executare, este valabilă și pentru curgerea termenului de recurs. Dacă tribunalul găsește întemeiate motivele de recurs, invoaca întreaga afacere pe care o judeca în prima sau ultima instanța după regulile competentei sale. Recursul se declara, sub pedeapsa de nulitate, la grefa judecătoriei care a pronunțat hotărîrea. Declarațiunea de recurs se face în același mod ca și cererea incepatoare de instanța.
Recursurile împotriva hotărîrilor tribunalelor care sînt date în competența Înaltei Curți de Casație și ale Curților de Apel se introduc și se judeca după legea pentru Înaltă Curte de Casație și Justiție. Comunicarea facuta odată cu somația de executare este valabilă și pentru curgerea termenului de recurs.
Cărțile de judecată, sentințele, tribunalului și deciziile Curților de Apel se pronunța fără drept de opoziție. Dacă hotărîrea pronunțată este supusă numai recursului și partea a fost în imposibilitate de a se prezenta la ziua judecații, va avea deschisă calea contestației în termen de 10 zile din momentul încetării împiedicării, dacă nu a declarat recurs.
Apelul nominal la începutul sedintii se suprima. Părțile pot cere instanței, la începutul ședinței, amânarea proceselor care nu sînt în stare de judecată și cînd aceste cereri nu dau loc la discutiuni. Aceasta amânare se poate face și de un singur judecător.
Prezenta părților în instanța, în persoana sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedura cu privire la cunoașterea termenului de înfățișare, dacă însă a fost respectat termenul acordat de lege pentru citare. Partea prezenta în instanța nu poate refuza primirea actelor de procedura cînd i se comunică în ședința. În acest caz instanța poate acorda, la cerere, un termen pentru a lua cunoștința de acte.
Schimbarea domiciliului uneia din părți în cursul procesului trebuie, sub sancțiunea neluării ei în seama, să fie notificată instanței prin petiție la dosar, iar părții adverse printr'o scrisoare recomandată, a carei recipisa de predare la posta se va depune la dosar deodată cu petiția prin care se notifica instanței schimbarea domiciliului.
b) În cazul fixării unui termen pentru chemarea la interogator sau prestarea jurămîntului.
Partea care în orice mod a ocazionat amânarea procesului, va fi obligată, la cererea părții adverse, să-i plătească o despăgubire în raport cu dăuna cauzată prin amânare. Instanța se pronunța, după ce asculta părțile, printr'o încheiere definitivă și executorie, care se aduce la îndeplinire conform regulelor procedurale privitoare la urmărirea silită. Aceasta despăgubire nu se restitue în nici un caz, chiar dacă partea care a obținut-o pierde procesul. Dacă încheierea n'a fost executată în timpul procesului, partea interesată va putea cere ca despăgubirea să fie ținuta în seama în calculul condamnatiunii la pronunțarea hotărîrii.
Amânarea procesului la cererea părților de comun acord, nu se poate incuviinta mai mult de trei ori în cursul instanței. După trei amânări de comun acord, procesul, dacă părțile nu staruesc în judecata, va fi suspendat și nu va putea fi redeschis decât după plata a jumătate din taxele introductive dela prima instanța, iar, în cazul cînd aceste taxe vor fi mai mici decât cele prevăzute de legea timbrului, după plata taxelor din această lege. Instanța este obligată sa examineze și sa hotărască dacă o amânare pentru un motiv determinat, cerută cu consimțămîntul celeilalte părți, nu constitue o amânare de comun acord. Este considerată ca atare orice cerere de amânare la care partea adversa se putea opune, fie în temeiul acestei legi, fie în temeiul altor legi sau dispozițiuni speciale. În acest caz se va trece în încheierea din acea zi ca amânarea s'a încuviințat de comun acord. Amanarile de comun acord sînt supuse taxelor prevăzute de legea timbrului.
În cazul în care judecata s'a suspendat sau dosarul a fost scos de pe rol din cauza neprezentarii părților, ea nu va putea fi redeschisă decât după plata taxelor prevăzute de art. 6 și 9, lit. b, din legea timbrului, afară de cazul în care părțile se găsesc în situațiunea prevăzută de art. 52, alin. 2.
Dacă paritul recunoaște o parte din pretentiunile reclamantului, instanța, la cererea acestuia, va putea da o hotărîre parțială în acest sens.
Hotărîrile primei instanțe sînt executorii de drept
În cazul prevăzut de articolul precedent
Pentru punerea sau ridicarea pecetiilor ori facerea inventarului
Pentru reparațiuni grabnice
Pentru plata salariilor
Pentru despăgubiri acordate în caz de accidente de muncă
Pentru rente, pensii sau ajutoare alimentare
În materie de acțiuni posesorii, numai în ce privește posesiunea
În orice alte cazuri în care legea prevede că hotărîrea este executorie. Instanța poate acorda execuția provizorie oridecateori va aprecia ca măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau ca exista pericol vadit în întîrziere. Creditorul va putea fi supus la dare de cauțiune. Cererea de execuție provizorie se va putea formula și oral în instanța pînă la închiderea desbaterilor. Dacă cererea a fost respinsă de prima instanța, ea poate fi repetată în cursul instanței de apel.
Cererea pentru suspendarea execuției provizorii ordonată de prima instanța se va putea face fie odată cu apelul, fie separat în tot cursul instanței de apel. Cererea se va depune la prima instanța, sau la instanța de apel și i se va alătură în copie legalizată dispozitivul hotărîrii. Cererea de suspendare se va judeca de instanța de apel, care va cere de urgenta dosarul primei instanțe. Suspendarea va putea fi acordată cu sau fără cauțiune. Suspendarea va putea fi acordată provizoriu pînă la soluționarea cererii de suspendare, prin ordonanța prezidentiala, potrivit art. 67 din prezenta lege, chiar înainte de sosirea dosarului.
Judecătorii nu pot reduce cheltuielile de timbru, taxe, onorar de avocat, indemnizația martorilor, precum și orice alte cheltuieli, pe care partea care a dobîndit câștig de cauza va dovedi ca le-a făcut în proces. Judecătorii au însă dreptul sa majoreze sau sa micșoreze onorariile avocaților în raport cu cele prevăzute în tablourile onorariilor minimale întocmite de Uniunea Avocaților, aprobate de Ministerul Justiției și publicate în Monitorul Oficial, oridecateori vor constata motivat ca sînt disproportionat de mici sau de mari, în raport cu valoarea procesului sau activitatea desfășurată de avocat.
Toate termenele prevăzute în legea de fața se considera pe zile libere, adică nu se socotește nici ziua cînd s'a început, nici ziua cînd se sfârșește termenul.
Contra martorului sau expertului care lipsește la prima citare, instanța va emite, mandat de aducere. În afacerile urgente instanța poate dispune aducerea martorilor la primul termen cu mandat. Contra expertului care a primit însărcinare, dar n'a depus raportul în termen, provocand amânarea, instanța va putea pronunța condamnarea la plata despăgubirilor prevăzute de art. 51 după procedura dela art. 61. Dacă după emiterea a doua mandate de aducere martorul nu se prezintă, instanța, apreciind împrejurările, va putea proceda la judecata. Instanța poate incuviinta ascultarea martorului la domiciliu, cînd acesta este în imposibilitate fizica de a se prezenta în instanța.
Înmânarea și comunicarea actelor de procedura se vor face prin organele administrative, după competența prevăzută în legile de organizare, prin Corpul de portarei sau prin posta.
Portăreii și toți funcționarii judecătorești și administrativi însărcinați de lege cu îndeplinirea sau comunicarea actelor procedurale, din a căror vina s'a ocazionat amânarea procesului, vor fi condamnați de instanța printr'o încheiere executorie la plata unei amenzi de 500-5.000 lei și la despăgubirea părții prejudiciate. Cel condamnat astfel are dreptul să prezinte instanței o petiție motivată pentru scutirea sau reducerea amenzii sau despăgubirii. El va fi citat de urgenta, dimpreuna cu partea prejudiciata, căreia i s'a acordat despăgubirea, în Camera de consiliu și instanța, după ce va asculta explicațiile date, se va pronunța prin încheiere definitivă. Citarea se va face prin grefa și este scutită de timbre și alte taxe. Amenda se va executa potrivit codului de procedura fiscală, iar despăgubirea acordată părții prejudiciate se urmărește conform art. 51.
Incompetenta după valoare, incompetenta secțiunilor civile pentru procesele comerciale și a celor comerciale pentru procesele civile, cu excepția recursurilor la Înaltă Curte de Casație și Justiție, incompetenta după persoana și loc, nu sînt de ordine publică. Aceasta incompetenta va fi propusă în condițiunile art. 111 bis din procedura civilă. Partea care greșit sau intentionat a introdus acțiunea sau calea de atac la o instanța incompetenta în cazurile de mai sus, sau, ascunzand caracterul acțiunii sau caiei de atac, a făcut să fie repartizata la o instanța sau secțiune incompetenta, nu va putea cere declinarea competentei. Incompetenta după materie este de ordine publică, ea se poate ridica și înaintea Curții de Casație, în orice stare a procesului și chiar din oficiu. Instanța incompetenta după materie va respinge acțiunea sau calea de atac ca rau îndreptată.
În cazul declinarii de competența sau al reformarii unei hotărîri pentru incompetenta, probele administrate în instanța incompetenta rămîn câștigate cauzei și instanța competența nu va dispune repetarea lor decât dacă se invoaca motive temeinice în acest scop.