Înapoi la Legislație

Legea nr. 394/1943 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
92

Pe scurt

Legea nr. 394/1943: LEGE nr. 394 din 22 iunie 1943 pentru accelerarea judecaților în materie civilă și comercială.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
92 articole.
Cuprins

LEGE nr. 394 din 22 iunie 1943 pentru accelerarea judecaților în materie civilă și comercială

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Cererea de chemare în judecata va cuprinde

a)

Numele, pronumele, domiciliul sau reședința părților

b)

Calitatea juridică în care figurează părțile în proces, atunci cînd nu figurează în numele lor propriu

c)

Obiectul cererii și valoarea lui, după aprecierea reclamantului, atunci cînd este susceptibil de evaluare. Pentru identificarea imobilelor se va arata strada și numărul, etajul, apartamentul, iar în lipsa vecinătățile, comuna și județul în care se afla imobilul sau cînd este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară, numărul topografic și eventual schita de plan

d)

Arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea

e)

Arătarea probelor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Cînd proba consista în acte, se vor alătură la cerere atâtea copii certificate de reclamant pentru conformitate cu originalul, câți pariti sînt, mai mult câte o copie de pe fiecare act pentru instanța. Se va putea depune dintr'un act numai partea referitoare la proces, rămînînd ca instanța sa ordone, în caz de necesitate, înfățișarea actului în întregime. Dacă actele sînt scrise în limba străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau transcrieri cu litere latine, certificate pentru conformitate de parte. Cînd reclamantul voește a-și dovedi acțiunea sau vreunul din capetele cererii sale prin interogatoriul sau jurământul paritului va cere în acest scop înfățișarea în persoana a acestuia. Cînd se va invoca dovada cu martori se va arata numele pronumele și adresa martorilor

f)

Semnatura.

Art. 2

Partea care are interes sa stabilească în justiție existenta sau neexistenta unui drept, poate intenta acțiune în constatare. Acțiunea în constatare nu este admisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului care face obiectul acțiunii.

Art. 3

Cererea de chemare în judecata se va face în atâtea exemplare câți pariti sînt, mai mult un exemplar pentru instanța. Cînd cererea se face printr'un mandatar sau reprezentant legal, se va depune copie de pe mandat sau de pe actul doveditor al calității de reprezentant legal. În ce privește persoanele juridice, aceasta cerința se socotește îndeplinită prin indicarea Monitorului Oficial, în care este publicată împuternicirea reprezentanților lor. Dacă mai mulți pariti au un singur reprezentant sau un procurator comun sau dacă paritul are mai multe calități juridice, se va comunică o singura copie de pe acțiune și de pe acte. În aceste cazuri se va emite o singura citație. În ce privește mandatul dat avocaților pentru reprezentarea în justiție, se aplică dispozițiunile din legea pentru organizarea Corpului de avocați.

Art. 4

Președintele, îndată ce primește cererea de chemare în judecata și după ce constata plata taxelor de timbru și a impozitului proporțional, prevăzut de lege, va fixa termen de înfățișare, conform dispozițiunilor de mai jos și se va cita părțile înaintea instanței în ședința publică. Președintele va putea stabili și ora destinată pentru judecarea procesului. El va ordonă în același timp să se comunice paritului odată cu citația, un exemplar de pe acțiune, împreună cu copii de pe acte, cu invitația scrisă de a depune la dosar o întâmpinare cu cel puțin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecata, afară de afacerile urgente, cînd acest termen se poate reduce de președinte pînă la 5 zile. Întâmpinarea se va face în atâtea exemplare și în atâtea randuri de copii de pe acte, câți reclamanți sînt, mai mult un exemplar semnat de parit sau de mandatar și un rând de copii de pe acte pentru instanța. Odată cu fixarea termenului, președintele va dispune, dacă s'a cerut prin acțiune, citarea paritului la interogator sau jurământ, sub rezerva discutiunii la termen. Termenul se va fixa astfel ca dela data primirii citației, paritul să aibă cel puțin 30 zile pentru depunerea întâmpinării sau în afacerile urgente, cel puțin 10 zile. Dacă paritul locueste în străinătate, președintele va fixa un termen mai îndelungat, după caz.

Art. 5

Dacă mai mulți reclamanți au un singur reprezentant sau un procurator comun, sau un reclamant figurează în mai multe calități juridice, se va depune la dosar o singura întâmpinare și un singur rând de copii de pe acte. În aceste cazuri se va emite o singura citație pentru toți aceștia.

Art. 6

Întâmpinarea paritului va cuprinde

a)

Excepțiile procedurale ce opune acțiunii reclamantului

b)

Răspunsul sau la toate punctele de fapt și de drept ale acțiunii

c)

Mijloacele și probele cu care se apara în contra fiecărui capăt din acțiune. Cînd va invoca dovada cu martori, se va arata numele, pronumele și adresa martorilor.

Art. 7

Cînd sînt mai mulți pariti, ei pot răspunde, fie separat prin câte-o întâmpinare, fie colectiv, cu totii sau o parte din ei, printr'o întâmpinare comuna. Întâmpinarea unuia sau unora din pariti, profita și celorlalți, în măsura interesului comun.

Art. 8

Cererea reconvențională, chemarea în garanție sau orice alta cererea care are de scop introducerea unui terț în proces, trebuie să întrunească cerințele art. 1 și 3. Ele se vor depune la dosar odată cu întâmpinarea.

Art. 9

La prima zi de înfățișare, instanța va putea acorda reclamantului un termen pentru completarea sau modificarea acțiunii, precum și a propune noi dovezi. În acest caz instanța dispune amânarea procesului și comunicarea acțiunii modificate. Acțiunea nu se socotește modificată și nu se va acorda termen, ci se va lua act de declarațiile orale făcute în instanța

a)

Cînd se rectifica erorile materiale în cuprinsul acțiunii

b)

Cînd reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului acțiunii

c)

Cînd cere contravaloarea obiectului pierdut sau pierit în cursul procesului

d)

Cînd înlocuiește acțiunea în constatare printr'o acțiune pentru realizarea dreptului sau invers, dacă acțiunea pentru realizarea dreptului este admisibilă. În cazul în care reclamantul în acțiunile introduse la judecătorii sau tribunale, mărește sau micșorează pretentiunile peste sau sub limita competentei instanței, paritul poate cere declinarea competentei. Dacă acțiunea este reținută de tribunal, acesta va judeca în prima și ultima instanța. Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întâmpinare la cererea reconvențională și a propune dovezile în apărare. Instanța va putea acorda paritului un termen pentru formularea și depunerea întâmpinării, a cererii reconventionale, a cererii de chemare în garanție sau de introducerea unui tertiu în proces, precum și de a propune noi dovezi. În cazurile de mai sus, întâmpinarea se va depune în termenele prevăzute la art. 4. Înaintea judecătoriilor de pace, paritul nu este obligat să facă întâmpinarea scrisă. Înaintea judecătoriilor urbane, el este însă ținut sa propună oral toate excepțiunile, dovezile și mijloacele sale de apărare la prima zi de înfățișare. Mențiune despre aceasta se va face în procesul-verbal de ședința. Înaintea judecătoriei rurale, paritul ne are aceasta obligațiune.

Art. 10

Acțiunea care nu cuprinde numele și pronumele reclamantului și ale paritului obiectul ei, precum și semnatura va fi declarata nulă, fără a se mai putea da termen pentru completare.

Art. 11

Cererea reconvențională, chemarea în garanție și introducerea unui tertiu în proces, care nu se va fi făcut inlauntru termenului arătat în art. 8 și 9, se vor judeca separat, afară de cazul cînd amândouă părțile consimt a se judeca împreună.

Art. 12

Excepțiunile procesului, care nu vor fi fost propuse prin întâmpinare sau la termenul acordat, conform art. 9, nu vor mai putea fi ridicate în cursul procesului, afară de cele de ordine publică. Probele care nu vor fi fost cerute în condițiunile art. 6 și 9, nu vor mai putea fi invocate în cursul instanței, afară de cazurile

a)

Cînd proba cerută este jurământul

b)

Cînd necesitatea probei ar reesi din desbateri și partea nu o putea prevedea

c)

Cînd administrarea probei nu provoacă amânarea procesului. În cazul amânării, partea este obligată, sub sancțiunea decăderii, să depună la dosar, cu cel puțin 3 zile înainte de termenul fixat pentru judecata, copii de pe actele invocate, certificate pentru conformitate. În cazul prevăzut la alineatul b, partea adversa are dreptul la contra proba numai asupra acelui punct și cu condiția sa o invoce în aceeași ședința.

Art. 13

La prima zi de înfățișare, părțile vor propune, sub sancțiunea decăderii, toate excepțiunile de forma și de fond, ce au de ridicat în cauza. Instanța va soluționa în prealabil aceste excepțiuni, precum și cele propuse în scris de partea lipsa. Nu pot fi unite cu fondul decât excepțiunile a căror rezolvare necesita administrări de probe sau sînt strâns legate de fondul procesului. Se vor rezolva de asemenea în prealabil, chestiunile de drept, care fac inutila în totul sau în parte administrarea de probe. Probele vor fi cerute de părți înainte de începerea desbaterilor asupra fondului, sub sancțiunea decăderii. Proba cu martori și expertiza, nu se pot incuviinta decât după ce instanța a examinat concludenta lor, cu excepția cazurilor în care ar fi pericol ca ele să se piardă prin întîrziere. Este socotită ca prima zi de înfățișare, aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluziuni.

Art. 14

Partea care a depus la dosar un act scris în copie certificată, este datoare a avea asupra sa la ședința, originalul actului sau a-l depune mai înainte în păstrarea grefei, sub sancțiunea de a nu tine seama de act. Dacă partea adversa nu poate face confruntarea copiei cu originalul prezentat în ședința, judecătorii vor putea acorda în termen scurt în acest scop, obligând pe cel care a produs actul sa-l depună în original, în termen util, în păstrarea grefei.

Art. 15

Cînd se constata exactitatea traducerii în limba română sau a transcrierii cu litere latine, facuta conform art. 1, judecătorii, apreciind, vor putea ordonă traducerea sau transcrierea actului de către un traducător autorizat, după dispozițiunile regulamentului din 18 Octomvrie 1925. Paritul va face aceasta cerere prin întâmpinare, iar reclamantul la primul termen de înfățișare.

Art. 16

Cînd s'a admis o cerere locală, expertiza sau proba cu martor, partea propunatoare este obligată ca, în termen de 5 zile dela admitere să depună taxa citațiilor, cum și suma fixată de instanța, pentru cheltuielile de cercetare, transportul sau despăgubirea martorilor sau onorariul expertului. Cînd s'a încuviințat părților probe potrivit dispozițiunilor art. 12, lit. b, termenul de mai sus poate fi prelungit de judecător pînă la 10 zile. Nesatisfacerea acestor obligațiuni atrage decăderea din proba încuviințată pentru acea instanța. Decăderea din proba ca martori pentru lipsa de citare se acopere dacă aceștia se prezintă la termenul fixat pentru audierea lor, dovedindu-și identitatea cu acte. Înlocuirea martorilor propuși prin acțiune sau întâmpinare nu se va admite decât în caz de deces, dispariție sau motive bine întemeiate. În acest caz lista de martori se va depune, sub sancțiunea decăderii în termen de 5 zile dela admitere. Contra proba cu martori va fi cerută sub sancțiunea decăderii, în aceeași ședința în care s'a cerut și proba, dacă ambele părți sînt prezente. Proba și contraproba vor fi administrate pe cat posibil concomitent. Instanța, după împrejurări, va putea limita numărul martorilor propuși. Cînd instanța va admite expertiza cerută de una din părți, va determina punctele asupra cărora experții au să se pronunțe. Contraexpertiza va putea fi cerută cel mai târziu la primul termen după depunerea raportului. Instanța va incuviinta contraexpertiza cum și citarea expertului pentru explicații numai dacă cererea este bine justificată.

Art. 17

Expertul numit este dator, sub sancțiunea prevăzută de lege, să-și depună raportul cu cel puțin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecata. În materii urgente, termenul poate fi micșorat de instanța. El va fi dator să se înfățișeze spre a da explicațiuni ori de câte ori i se va cere de instanța, avînd însă dreptul sa ceara despăgubiri pentru aceasta înfățișare. Instanța se va pronunța asupra acestei cereri printr'o încheiere definitivă și executorie, conform art. 51.

Art. 18

Partea împotriva căreia s'a pronunțat decăderea din dreptul de a administra o proba, va putea totuși să se apere, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor și și a probelor părții adverse.

Art. 19

Cînd partea invedereaza ca adversarul ei deține un act probatoriu referitor la proces, instanța poate ordonă înfățișarea actului. Cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă actul este comun părților în proces, dacă însuși adversarul s'a referit în proces la acest act sau dacă după el este obligat sa producă ori sa înfățișeze actul.

Art. 20

Instanța poate respinge cererea de înfățișare a actului în întregime, sau în parte în cazurile

a)

Cînd conținutul actului se referă la chestiuni strict personale

b)

Cînd înfățișarea actului ar viola datoria de a păstra secretul

d)

Cînd înfățișarea ar atrage urmărire penală împotriva unei părți sau unui tertiu, ori l-ar expune oprobriului public

d)

Cînd se probează ca motive tot atît de întemeiate justifica refuzul de a infatisa actul.

Art. 21

Dacă partea refuza a răspunde la interogator sau a presta jurământul ce i s'a deferit în dovedirea deținerii sau existentii actului dacă reiese din probele administrate ca a ascuns actul sau l-a distrus sau dacă, după ce se va fi dovedit deținerea actului, nu se conformează dispoziției luate de instanța, de a infatisa acel act, instanța va putea considera ca dovedite afirmatiunile făcute de partea care a cerut înfățișarea cu privire la conținutul acelui act.

Art. 22

Dacă actul se găsește în păstrarea unei autorități publice, instanța va lua măsuri, după cerere sau din oficiu, pentru aducerea actului, putând pronunța în contra șefului autorității, în caz de refuz, nejustificat, daune cominatorii. Dacă actul este în posesia unui tertiu, acesta va putea fi citat ca martor, punându-i-se în vedere sa aducă înscrisul în instanța, sub sancțiunea de daune cominatorii. Tertiul este îndreptățit sa refuze aducerea actului în cazurile prevăzute de art. 20.

Art. 23

Înfățișarea și aducerea actului se face pe cheltuiala părții care a cerut proba. În acest caz, instanța fixează suma de plată printr'o încheiere definitivă și executorie, conform art. 51.

Art. 24

Judecătorii sînt în drept sa pună întrebări părților sub forma de interogator, spre a explica punctele nelamurite ale procesului. Vor putea pune din oficiu în desbaterea părților orice chestiuni care duc la soluționarea procesului și ordonă, în marginile dispozițiunilor legale pentru dovezi, toate măsurile care pot lămuri judecata.

Art. 25

Instanța, cînd va crede de cuviință poate delega un judecător pentru administrarea probelor admise. În acest caz citarea părților se va putea face și în camera de consiliu. Președintele sau judecătorul de pace va putea fixa în ședința ziua și ora cînd părțile se vor prezenta în fața judecătorului delegat, dându-le termenul în cunoștința, conform art. 50, care se aplică și în fața judecătorului delegat. Cînd administrarea probelor urmează a se face în alta localitate ea se va efectua prin comisie rogatorie la instanțe de grad egal sau chiar inferioare în grad, dacă în acea localitate nu exista instanța de același grad. Dacă natura probei permite sau părțile consimt, instanța care efectuează proba, poate fi dispensata de citarea părților.

Art. 26

Partea care domiciliază în străinătate și care este reprezentată în proces printr'un mandatar, va putea fi interogată prin mandatar. În acest caz, interogatoriul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părții prin procura specială și autentică. Dacă mandatarul este avocat, este suficient procura specială și certificată de acesta.

Art. 27

Instanța poate incuviinta luarea interogatorului la domiciliu, dacă partea justifica împiedicarea de a se prezenta în fața instanței.

Art. 28

Dacă niciuna din părți nu se prezintă la judecarea procesului, cauza va fi suspendată. Cu toate acestea procesul se judeca dacă reclamantul sau paritul au cerut în scris judecarea în lipsa.

Art. 29

Dacă la orice termen fixat pentru judecata se prezintă numai una din părți, instanța după ce va examina toate lucrările din dosar și va asculta concluziile orale ale părții prezente, se va pronunța pe baza probelor administrate, putând admite excepțiile, probele administrate și apărările chiar de fond ale părții absente, dacă le va găsi întemeiate.

Art. 30

Pentru lipsa de apărare, instanța va putea acorda un singur termen. Cînd instanța refuza amânarea judecații pentru acest motiv va amana, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Art. 31

Procesele în care procedura este îndeplinită și care nu se pot judeca din cauza orelor înaintate, vor fi amânate, la cererea uneia din părți, la un termen scurt, pentru cînd părțile nu se vor mai cita. Aceste procese vor fi judecate cu precădere.

Articolele următoare · 31 din 92