Înapoi la Legislație

Legea nr. 360/2023 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Articole
191

Pe scurt

Legea nr. 360/2023: LEGE nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Câte articole are?
191 articole.
Cuprins

LEGE nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 133

(1)

Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 28 alin. (1) lit. b) , sunt încadrate în condiții speciale.

(2)

Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001 în activitățile care, conform prevederilor art. 28 alin. (1) lit. a)-c) și e) , sunt încadrate în condiții speciale, constituie stagii de cotizare în condiții speciale, conform legii, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare.

(3)

Constituie stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă, potrivit art. 28 alin. (1) lit. b) , perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și a II-a de muncă și care, potrivit legislației în vigoare, începând cu data de 1 aprilie 2001 și până la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

(4)

Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități, pe toată durata programului normal de lucru în fiecare lună, dintre cele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. d) și f)-j) în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

(5)

Dovada vechimii în muncă în grupele I și/sau a II-a de muncă realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă, întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare.

(6)

În situația în care perioadele de vechime în muncă realizată în grupele I și/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 , în original.

(7)

Dovada stagiului de cotizare asimilat în condiții speciale conform alin. (4) se face prin adeverință eliberată de angajator, deținătorul legal de arhivă sau operatorul economic autorizat de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care are dreptul legal de a certifica aceste date, după caz, conform modelului prevăzut în anexele nr. 10 și 11 , în original.

(8)

Adeverințele care atestă încadrarea activității în grupele I și a II-a de muncă, respectiv asimilarea în condiții speciale, sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor primare care pot fi verificate și care au fost întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

(9)

Prin documente primare care pot fi verificate se înțelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităților/ categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; actul administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extrasul din statele de plată din care să rezulte secția/atelierul/locul de muncă, precum și orice alte documente justificative.

(10)

În situația în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activității în grupele I și/sau a II-a de muncă/asimilării în condiții speciale, angajatorii sau deținătorii legali de arhivă sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date sunt obligați să pună la dispoziția CNPP și/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele primare prevăzute la alin. (9) pe baza cărora s-au eliberat aceste adeverințe, în vederea verificării respectării legislației în domeniu. Prelucrarea datelor se realizează în condițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016.

(11)

În situația în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (10) , se constată încălcări ale legislației privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă.

(12)

În situația în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (10) , se constată încălcări ale legislației care reglementează asimilarea locurilor de muncă în condiții speciale sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor prevăzute la alin. (7) , perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă în grupa I sau, după caz, în condiții normale de muncă.

Art. 134

(1)

În situația în care există suspiciuni cu privire la legalitatea actelor doveditoare depuse la documentația pentru stabilirea/modificarea prestațiilor de asigurări sociale și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii și/sau CNPP pot solicita, în scris sau prin poșta electronică, persoanei/pensionarului/angajatorului sau deținătorului legal de arhivă sau operatorului economic autorizat de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care are dreptul legal de a certifica aceste date, după caz, pentru clarificarea situațiilor respective, documente și informații suplimentare. Prelucrarea datelor se realizează în condițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016.

(2)

Persoanele juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date necesare stabilirii drepturilor de asigurări sociale sunt obligate să transmită casei teritoriale de pensii și/sau CNPP copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor care au stat la baza emiterii documentelor respective.

(3)

Angajatorii, deținătorii legali de arhivă sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date au obligația de a răspunde în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării. În această situație, termenul de soluționare a cererii de stabilire/modificare a prestațiilor de asigurări sociale și/sau a altor drepturi prevăzute de legi speciale se prelungește corespunzător.

(4)

În cazul în care angajatorii, deținătorii legali de arhivă sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date infirmă realitatea datelor din documentul supus verificării sau nu transmit, în termenul prevăzut la alin. (3) , documentele care au stat la baza eliberării acestuia sau documentele transmise conțin date contradictorii sau neconcludente, la stabilirea/modificarea drepturilor, casa teritorială de pensii și/sau CNPP nu va utiliza datele din documentele a căror realitate nu a fost confirmată sau, după caz, va proceda la revizuirea drepturilor, prin excluderea din calcul a datelor din respectivele documente.

(5)

În situația în care angajatorii, deținătorii legali de arhivă sau operatorul economic autorizat de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care are dreptul legal de a certifica aceste date, după caz, transmit/transmite documentele solicitate cu depășirea termenului prevăzut la alin. (3) , dar nu mai mult de 6 luni, decizia casei teritoriale de pensii se revizuiește, în condițiile legii.

Art. 135

(1)

Pentru perioadele prevăzute la art. 13 lit. a) și c) , dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizate până la data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, în original.

(2)

În situații excepționale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă, declarate în condițiile legii, încetarea activității angajatorilor și/sau dacă arhiva acestora nu mai poate fi identificată, perioadele prevăzute la art. 13 lit. a) pot fi valorificate pe baza informațiilor, respectiv datelor preluate din carnetele de muncă existente în arhiva electronică creată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, dacă informațiile introduse în baza de date, în cadrul activității de preluare din carnetele de muncă, sunt identice cu cele din carnetele de muncă scanate. Arhiva electronică cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă, cât și carnetele de muncă scanate.

(3)

Dispozițiile alin. (2) vizează situațiile intervenite ulterior creării arhivei electronice.

Art. 136

(1)

În cazul în care în carnetul de muncă, în carnetul de asigurări sociale sau în oricare alt act prevăzut de lege au fost înregistrate salarii pe oră ori salarii pe zi, salariile lunare se vor calcula prin înmulțirea salariilor orare sau, după caz, zilnice cu numărul mediu de ore pe lună, respectiv cu numărul mediu de zile lucrătoare pe lună din perioadele respective, astfel

a)

25,5 zile (204 ore) pe lună, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1978

b)

24,5 zile (196 ore) pe lună, pentru perioada 1 ianuarie 1978-28 februarie 1990

c)

23,6 zile (189 ore) pe lună, pentru perioada 1 martie 1990-30 septembrie 1990

d)

21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru perioada 1 octombrie 1990-31 decembrie 1996

e)

21,16 zile (169,33 ore) pe lună, pentru anul 1997

f)

21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 1998

g)

21,50 zile (172 ore) pe lună, pentru anul 1999

h)

21,67 zile (173,36 ore) pe lună, pentru anul 2000

i)

21,42 zile (171,36 ore) pe lună, pentru anul 2001

j)

21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 2002

k)

pentru anul 2003 și în continuare, numărul mediu de zile și, respectiv, de ore lucrătoare pe luni se vor calcula conform prevederilor art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare, referitoare la zilele de sărbătoare legală.

(2)

În situațiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare nu sunt înregistrate salariile, la determinarea punctajelor lunare se utilizează, în locul acestora, salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă.

(3)

Fac excepție de la prevederile alin. (2) perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963, pentru care, la determinarea numărului total de puncte, se utilizează

a)

un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale

b)

un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962 și pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale și nici nu sunt dovedite

c)

un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962, în situația în care, prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare, rezultă, pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, un număr de puncte mai mic decât cel prevăzut la lit. b) .

(4)

În situația în care, pentru perioade ulterioare datei de 31 august 1947, în documentele doveditoare sunt înregistrate drepturi salariale nedenominate, acestea vor fi denominate în funcție de reformele monetare.

(5)

Prevederile alin. (3) și (4) se aplică pentru toate perioadele care constituie stagiu de cotizare contributiv în sistemul public de pensii.

Art. 137

(1)

Pentru persoanele asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, la determinarea punctajului lunar se ia în calcul, după caz, salariul minim pe economie, brut sau net, sau salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective, venitul asigurat stipulat în contractul de asigurare la care s-a achitat contribuția de asigurări sociale sau salariul, inclusiv celelalte drepturi, înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe eliberate de angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date.

(2)

Pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unități agricole cooperatiste, precum și pentru fiecare an de contribuție realizat de țăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, punctajul anual este 0,57255 puncte.

(3)

Pentru perioadele de contribuție realizate conform Legii nr. 80/1992 , la determinarea punctajului lunar se ia în calcul venitul asigurat la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

Art. 138

(1)

Pentru perioadele necontributive care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au constituit vechime în muncă utilă la pensie, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, sau salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective.

(2)

Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) și b) realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, ori salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective.

(3)

Pentru perioadele recunoscute ca vechime în muncă, potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, republicat , cu modificările și completările ulterioare, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează valoarea a 1,5 salarii minime pe economie, brute sau nete, după caz, din perioadele respective.

(4)

În situațiile prevăzute la alin. (3) , în care persoana a realizat și stagiu de cotizare contributiv, la determinarea punctajului lunar se utilizează veniturile prevăzute la art. 139 avute în perioadele respective, dacă acestea sunt mai mari decât valoarea a 1,5 salarii minime pe economie.

(5)

Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) și b) , realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câștigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective.

(6)

Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c) , realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data de 1 ianuarie 2006, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizațiilor de asigurări sociale.

(7)

Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. d) , realizate în intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2005 și data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă sau boală profesională.

(8)

Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. e) , realizate în intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2006 și data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câștigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective.

Art. 139

(1)

La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat.

(2)

Venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, prevăzut la alin. (1) , se dovedește prin adeverință întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 , eliberată pe baza statelor de plată, de către angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, în original.

(3)

În situațiile prevăzute la alin. (1) în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, nu se poate face dovada venitului total lunar realizat, brut sau net, după caz, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă ori sunt dovedite cu adeverințe eliberate de către angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice, care au dreptul legal de a certifica aceste date, în original.

(4)

Salariile prevăzute la alin. (3) care se utilizează pentru determinarea punctajelor lunare sunt salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel

a)

salariile brute, până la data de 30 iunie 1977

b)

salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 31 decembrie 1990

c)

salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

(5)

Pentru situațiile prevăzute la alin. (3) , sporul de vechime care se utilizează la determinarea punctajelor lunare este următorul

a)

perioada 1 martie 1970-31 august 1983

—

3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani

—

5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani

—

7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 de ani

—

10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani

b)

perioada 1 septembrie 1983-31 martie 1992

—

3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3-5 ani

—

6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani

—

9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani

—

12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 de ani

—

15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani

c)

perioada 1 aprilie 1992-1 aprilie 2001, cel înscris în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverințe eliberate de către angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, în original.

(6)

Salariile minime pe economie, brute sau nete, după caz, sau salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare an, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt prevăzute în anexa nr. 8 .

(7)

Pentru perioadele anterioare anului 1949 se utilizează salariul minim corespunzător anului 1949.

Art. 140

Adeverințele eliberate de angajatori, de către deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, precum și documentele necesare stabilirii și/sau recalculării drepturilor de pensie emise potrivit dispozițiilor legale în vigoare se certifică prin ștampilă și semnătură olografă a conducătorului entității sau a persoanei delegate în acest sens.

Art. 141

(1)

La determinarea punctajelor lunare se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale, așa cum acesta a fost înscris în declarația nominală de asigurare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data de 1 ianuarie 2018, respectiv baza de calcul al contribuției de asigurări sociale după data de 1 ianuarie 2018.

(2)

La determinarea punctajelor lunare, pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul asigurat înscris în declarația individuală de asigurare sau în contractul de asigurare socială.

Art. 142

(1)

Pentru perioadele anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi, punctajul lunar se calculează prin raportarea veniturilor prevăzute la art. 139 sau, după caz, la art. 141 la câștigul salarial mediu brut sau net, după caz, comunicat de Institutul Național de Statistică, prevăzut în anexa nr. 7 .

(2)

Pentru perioadele anterioare anului 1938, precum și pentru perioada cuprinsă între anii 1939 și 1946 inclusiv, la stabilirea punctajului lunar se utilizează câștigul salarial mediu brut corespunzător anului 1938.

Art. 143

(1)

Asigurații care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară cu 2%, 3%, respectiv 5% beneficiază de o creștere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel

a)

16% pentru perioada 1 ianuarie 1967-31 decembrie 1972

b)

13% pentru perioada 1 ianuarie 1973-31 decembrie 1977

c)

14% pentru perioada 1 ianuarie 1978-30 iunie 1986

d)

21% pentru perioada 1 iulie 1986-31 octombrie 1990

e)

15% pentru perioada 1 noiembrie 1990-31 martie 1991

f)

14% pentru perioada 1 aprilie 1991-31 martie 1992

g)

13% pentru perioada 1 aprilie 1992-31 decembrie 1998

h)

22% pentru perioada 1 ianuarie 1999-31 ianuarie 1999

i)

17% pentru perioada de după 1 februarie 1999.

(2)

Asigurații care au contribuit cu 4% la Fondul pentru pensia suplimentară beneficiază de o creștere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel

a)

26% pentru perioada 1 iulie 1977-31 decembrie 1977

b)

28% pentru perioada 1 ianuarie 1978-30 iunie 1986.

Art. 144

(1)

La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul prezentei legi și se recalculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință prevăzută la art. 84 , cu excepția pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001, care se recalculează conform art. 154 .

(2)

Numărul total de puncte realizate prevăzut la alin. (1) se obține prin însumarea punctajelor anuale realizate cu numărul de puncte de stabilitate acordate în baza art. 85 alin. (3) .

(3)

La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile anticipate, stabilite conform legislației anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, devin pensii anticipate, fără procent de diminuare.

(4)

La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile anticipate parțiale, stabilite conform legislației anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, devin pensii anticipate, cu menținerea procentului de diminuare.

(5)

În cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin. (1) , rezultă un cuantum al pensiei mai mare, se va plăti acesta.

(6)

În cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin. (1) , rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plătește pensia în cuantumul stabilit și aflat în plată anterior recalculării, până la data la care se va obține un cuantum al pensiei mai mare decât acesta ca urmare a majorării valorii punctului de referință.

(7)

La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prevăzute de prezenta lege, pensia anticipată prevăzută la alin. (3) și (4) și art. 146 se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea perioadelor asimilate și a stagiilor de cotizare realizate și nevalorificate la stabilirea pensiei.

Art. 145

CNPP, prin casele teritoriale de pensii, transmite pensionarilor deciziile referitoare la rezultatul aplicării prevederilor art. 144 alin. (1) . Modelul de decizie se stabilește prin ordin al președintelui CNPP.

Art. 146

La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile anticipate parțiale fără diminuare, stabilite conform art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 218/2015 privind protejarea și sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanțe nocive provenite din extracțiile de țiței din zona Suplacu de Barcău, cu modificările ulterioare, devin pensii anticipate, fără procent de diminuare.

Art. 147

(1)

Persoanele ale căror drepturi de pensie au fost acordate de casele teritoriale de pensii în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2015, care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul pensiilor militare de stat, cât și în sistemul public de pensii, pot solicita recalcularea pensiei prin excluderea perioadelor realizate în sistemul pensiilor militare de stat.

(2)

În situația prevăzută la alin. (1) se păstrează dreptul la categoria de pensie de care beneficiază la data recalculării, considerându-se îndeplinite condițiile de acordare a dreptului. Numărul total de puncte rezultat în urma recalculării este cel corespunzător stagiilor de cotizare realizate în sistemul public de pensii.

(3)

În situația reglementată la alin. (1) și (2) , perioadele asimilate stagiului de cotizare se valorifică în unul dintre sisteme, în funcție de opțiunea beneficiarului.

(4)

Drepturile rezultate în urma recalculării se cuvin și se acordă începând cu luna următoare solicitării.

Art. 148

(1)

Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan în două sau mai multe sisteme de asigurări sociale care au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat, la stabilirea punctajului lunar, perioadele respective se iau în calcul o singură dată.

(2)

Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul de asigurări sociale și pensii pentru agricultori și la sistemul de asigurări sociale de stat, la stabilirea punctajului lunar se cumulează veniturile asigurate din perioadele respective.

Art. 149

(1)

În cazul modificării numărului de urmași după intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru o pensie de urmaș stabilită pe baza legislației anterioare, devenită pensie conform prevederilor art. 144 alin. (1) , pensia de urmaș cuvenită soțului supraviețuitor se recalculează potrivit prezentei legi, cu păstrarea condițiilor existente la data deciziei inițiale.

(2)

Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul pensiilor de invaliditate stabilite pe baza legislației anterioare, devenite pensii conform prevederilor art. 144 alin. (1) , la modificarea încadrării într-un alt grad de invaliditate.

Art. 150

Litigiile care se referă la drepturile ce fac obiectul prezentei legi, aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a acesteia, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul.

Art. 151

(1)

Modelul contractelor de asigurare socială prevăzute la art. 6 alin. (2) și (3) este prevăzut în anexele nr. 14 și 15 .

(2)

Modelul deciziilor de pensie și al deciziilor de stabilire a drepturilor prevăzute de legile cu caracter special se aprobă prin ordin al președintelui CNPP.

Art. 152

Cererile înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se soluționează conform normelor legale existente la data depunerii cererii.

Art. 153

La data intrării în vigoare a prezentei legi, președintele CNPP și membrii consiliului de administrație își continuă mandatul început în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010 , cu modificările și completările ulterioare, până la împlinirea termenului pentru care au fost numiți, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 118 alin. (8) .

Art. 154

(1)

La data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru pensiile stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001 se atribuie un număr total de puncte determinat prin împărțirea cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată la valoarea punctului de referință prevăzută la art. 84 .

(2)

În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile prevăzute la alin. (1) se recalculează din oficiu, prin determinarea numărului total de puncte și a cuantumului fiecărei pensii, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(3)

În situația în care numărul total de puncte rezultat în urma recalculării prevăzute la alin. (2) este mai mic decât numărul de puncte determinat conform alin. (1) , se mențin cuantumul aflat în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și numărul de puncte corespunzător acestuia.

(4)

Numărul de puncte determinat conform alin. (1) , precum și cuantumul aflat în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi se mențin și în cazul persoanelor care nu fac dovada realizării unui stagiu de cotizare în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001.

(5)

Drepturile de pensie recalculate conform alin. (2) se acordă de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 155

(1)

În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile prevăzute la art. 144 alin. (1) se recalculează din oficiu, prin valorificarea din adeverințele care îndeplinesc condițiile de valabilitate și legalitate, prevăzute la art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 487/2021 privind efectuarea operațiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023, a sporurilor/veniturilor nepermanente sau a veniturilor lunare, brute sau nete, după caz, realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, plătite din fondul de salarii, asupra cărora s-a datorat, potrivit legii, contribuția de asigurări sociale de stat, nevalorificate la calculul drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată.

(2)

Drepturile recalculate potrivit alin. (1) se acordă începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 156

(1)

În cazul sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii emit decizii de recuperare, prin care se stabilește în sarcina beneficiarilor obligația de restituire a acestor sume.

(2)

Sumele prevăzute la alin. (1) se stabilesc cu respectarea termenului general de prescripție a dreptului la acțiune, de 3 ani, calculat de la data constatării.

(3)

Decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale constituie titlu executoriu.

(4)

Debitele reprezentând prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, mai mici de 40 lei, nu se mai urmăresc.

(5)

Actualizarea sumei prevăzute la alin. (4) , ca urmare a modificării prevederilor legale în materie, se face prin ordin al președintelui CNPP.

(6)

Sumele rămase nerecuperate după decesul beneficiarilor nu se mai urmăresc.

(7)

În cazul sumelor cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale virate din eroare, ulterior decesului, în contul bancar al titularului, eroare determinată de necomunicarea, până la data efectuării viramentului, prin orice mijloace, către casa teritorială de pensii, a cauzei de încetare a plății drepturilor, aceasta are obligația de a efectua demersuri în vederea identificării persoanei care a încasat sumele respective.

(8)

Prin excepție de la dispozițiile art. 2.187 alin. (1) din Codul civil , precum și de la Legea nr. 209/2019 , în cazul prevederilor alin. (7) , la cererea casei de pensii, banca are obligația de a restitui plătitorului de drepturi sumele necuvenite din contul titularului decedat, până la limita soldului disponibil din ziua înregistrării cererii, în baza următoarelor documente justificative: cerere de restituire, copie a certificatului de deces, decizie de recuperare a sumelor necuvenite emisă de casa de pensii. Termenul de restituire este de cel mult 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii.

(9)

În situația în care, în urma demersurilor efectuate, persoana care a încasat necuvenit prestația nu poate fi identificată în termen de 3 ani de la data decesului titularului dreptului, suma încasată necuvenit nu se mai urmărește.

Art. 157

(1)

Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, ca urmare a unei infracțiuni săvârșite de beneficiar, se recuperează de la acesta, de la data primei plăți, plus dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a prejudiciului.

(2)

Sumele stabilite în conformitate cu prevederile alin. (1) , rămase nerecuperate de la asigurații decedați, nu se mai urmăresc.

Art. 158

(1)

Prin derogare de la prevederile art. 226 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare, debitele provenite din prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale se recuperează prin reținere/compensare din/cu drepturile lunare plătite debitorului prin casele teritoriale de pensii.

(2)

Reținerile/Compensările prevăzute la alin. (1) se efectuează de casele teritoriale de pensii, cu respectarea termenului general de prescripție a dreptului la acțiune, de 3 ani, calculat de la data emiterii deciziei de recuperare.

(3)

În cazul în care se constată că recuperarea debitului conform prevederilor alin. (1) și (2) nu se poate face în termenul general de prescripție, de 3 ani, casa teritorială de pensii transmite, în termen de 90 de zile de la data constatării acestui fapt, titlul executoriu organului fiscal central, în vederea recuperării, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare, caz în care termenul de prescripție este cel prevăzut la art. 215 din Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(4)

Prevederile alin. (3) se aplică și în situația în care pe parcursul recuperării debitului prin reținere/compensare se constată că au intervenit modificări în situația debitorului care nu mai fac posibilă recuperarea.

(5)

Debitele recuperate în condițiile alin. (1)-(4) se fac venit la bugetul din care au fost finanțate sumele încasate necuvenit.

(6)

În situația prevăzută la alin. (3) și (4) , procedura de transmitere, de către casele teritoriale de pensii, a titlurilor executorii se efectuează conform ordinului ministrului finanțelor și al ministrului muncii și solidarității sociale.

Art. 159

Bazele de date privind asigurații și beneficiarii sistemului public de pensii sunt proprietatea CNPP și au caracter confidențial.

Art. 160

(1)

Cuantumul pensiei pentru invaliditate stabilit conform prezentei legi, a cărei cauză o constituie accidentul de muncă sau boala profesională, se suportă din sumele prevăzute pentru asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale în bugetul asigurărilor sociale de stat.

(2)

Începând cu data de la care pensia de invaliditate stabilită conform legii, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale devine/se transformă în pensie pentru limită de vârstă, iar cuantumul pensiei în plată se suportă din bugetul sistemului de asigurări sociale.

(3)

În cazul pensiilor din sistemul public de pensii provenite din fostul sistem de asigurări sociale al agricultorilor, cuantumul pensiei se suportă de la bugetul de stat.

(4)

Se suportă, de asemenea, de la bugetul de stat și partea din cuantumul pensiei aferentă numărului de puncte obținute prin valorificarea, după data de 1 aprilie 2001, a fiecărui an util realizat în cadrul fostelor unități agricole cooperatiste, a fiecărui an de contribuție realizat de țăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992 , precum și a perioadelor de contribuție realizate, conform acestei legi, după data de 29 iulie 1992 și până la data de 1 aprilie 2001.

(5)

Prevederile alin. (1)-(4) se aplică și în situația pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 161

(1)

Pentru efectuarea operațiunilor legate de întocmirea și transmiterea documentelor de plată pentru prestațiile stabilite și achitate de către alte instituții, CNPP încasează contravaloarea cheltuielilor materiale și a manoperei aferente serviciilor efectuate.

(2)

Sumele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) constituie venituri la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Art. 162

(1)

Între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu efectiv realizată, în vederea deschiderii drepturilor de pensie. În aceste situații, pensia din sistemul public de pensii se stabilește numai pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate în acest sistem.

(2)

Perioadele asimilate stagiului de cotizare, prevăzute la art. 14 alin. (1) , care constituie și vechime în muncă sau în serviciu în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii, se iau în calcul în unul dintre sisteme, la opțiunea solicitantului, exprimată în scris.

(3)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) , stagiul de cotizare realizat în sistemul public de pensii, în calitate de personal militar detașat în afara instituției publice de apărare, ordine publică și securitate națională, se valorifică doar în sistemul pensiilor militare de stat.

Art. 163

(1)

Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru obținerea mai multor pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, optează pentru obținerea uneia dintre acestea.

(2)

La data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care cumulează două sau mai multe pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, optează pentru dreptul cel mai avantajos, în termen de 30 de zile.

(3)

Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru acordarea unei pensii pentru activitatea prestată într-un sistem propriu de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii pot cumula această categorie de pensie cu pensia din sistemul public de pensii, pentru activitatea prestată în acest sistem.

(4)

Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru acordarea unei pensii pentru activitatea prestată în sistemul public de pensii și/sau într-un sistem propriu de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii nu pot cumula această categorie de pensie cu pensia de urmaș.

(5)

Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru obținerea mai multor pensii de urmaș reglementate de legi cu caracter special optează pentru obținerea uneia dintre acestea.

Art. 164

Prin depunerea cererii în vederea acordării drepturilor prevăzute de prezenta lege, persoana în cauză este informată cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, în scopul stabilirii și plății drepturilor cuvenite, îndeplinirii obligației legale care îi revine operatorului și în vederea îndeplinirii sarcinii care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul, în condițiile prezentei legi și ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016.

Art. 165

(1)

Persoanele asigurate, cu contracte de asigurare socială în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, își păstrează calitatea de persoane asigurate în sistemul public de pensii și nu au obligația încheierii unui nou contract de asigurare potrivit prevederilor legii.

(2)

Contractele de asigurare socială încheiate anterior intrării în vigoare a prezentei legi își produc efectele în continuare, conform legislației în vigoare la data încheierii acestora.

(3)

Persoanelor prevăzute la alin. (1) le revin în continuare obligațiile prevăzute de prezenta lege. Pentru aceste persoane, venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială se va încadra obligatoriu în limitele prevăzute la art. 33 alin. (1) .

(4)

Persoanele care au încheiat contracte de asigurare socială în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2020 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021 , cu modificările ulterioare, și nu au achitat contribuția de asigurare socială datorată până la data de 1 septembrie 2024 pot efectua plata acestei contribuții până la data de 21 decembrie 2024.

Art. 166

(1)

La data intrării în vigoare a prezentei legi, cabinetele teritoriale de expertiză medicală trec din subordinea caselor teritoriale de pensii în subordinea INEMRCM.

(2)

Personalul cabinetelor teritoriale de expertiză medicală se preia și se reîncadrează pe noile funcții, fără afectarea drepturilor salariale.

Art. 167

Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024, cu excepția art. 46 alin. (2) , art. 84 alin. (6) , art. 127 , art. 168 alin. (2) și art. 169 , care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.

Art. 168

(1)

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă

a)

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare

b)

Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare

c)

art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 25 martie 2014

d)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 28 septembrie 2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021 , cu modificările ulterioare

e)

art. 20 alin. (2 )-( 4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 30 mai 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001 , cu modificările și completările ulterioare

f)

art. 34 și 35 din Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 7 septembrie 2020, cu modificările ulterioare

g)

art. 12 alin. (1) lit. g) și art. 16 - 20 din Legea nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistență publică medicală de urgență și prim ajutor calificat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 11 ianuarie 2021, cu modificările ulterioare

h)

Legea nr. 218/2015 privind protejarea și sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanțe nocive provenite din extracțiile de țiței din zona Suplacu de Barcău, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iulie 2015, cu modificările ulterioare

i)

Ordinul nr. 487/2021 al ministrului muncii și protecției sociale privind efectuarea operațiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 18 iunie 2021

j)

orice alte dispoziții contrare prezentei legi.

(2)

Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă la data de 1 ianuarie 2024.

Art. 169

În aplicarea prezentei legi, în termen de 90 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, se emit norme metodologice, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 170

Anexele nr. 1-15 fac parte integrantă din prezenta lege.

Anexa nr. 1

LISTA cuprinzând personalul navigant din aviația civilă ale cărui locuri de muncă se încadrează în condiții speciale 1. Personal navigant pe: a) avioane turboreactoare și turbopropulsoare de transport; ... b) avioane clasice de transport public; ... c) avioane clasice în misiuni sanitare sau de specialitate; ... d) elicoptere și avioane utilitare; ... e) aeronave prototipuri la încercare în zbor. ... 2. Echipaje de recepție în zbor a aeronavelor, instructori în școli, cursuri și aerocluburi, pe: a) avioane clasice; ... b) avioane turboreactoare sau turbopropulsoare. ... 3. Personal de încercare în zbor a aeronavelor noi, de serie ... 4. Personal navigant de control în zbor ... 5. Personal tehnic care execută recepția și controlul tehnic în zbor al aeronavelor ... 6. Instructori în școli, cursuri și aerocluburi de zbor fără motor ... 7. Personal de parașutism profesionist care: a) execută salturi din aeronavă în procesul de instrucție, antrenament sau salturi speciale; ... b) execută salturi pentru recepția parașutelor; ... c) execută salturi din turnul de parașutism; ... d) desfășoară activitatea de instructor de parașutism la bordul aeronavei din care se execută salturi cu parașuta. ... 8. Însoțitori de bord. ...

Anexa nr. 2

LISTA cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiții speciale, în care se desfășoară următoarele activități 1. Activitatea din sectoarele care utilizează materii explozive, pulberi și muniții pentru următoarele operații: a) manipularea materiilor explozive: docheri, docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare, mineri de suprafață și artificieri; ... b) manipularea materiilor toxice și pulverulente, a produselor chimice și petrochimice, a cărbunilor și a minereurilor: docheri, docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare; ... c) fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; ... d) fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; ... e) asamblarea și dezasamblarea focoaselor, șuruburilor portamorsă și a detonatoarelor, în cazul în care elementele componente sunt încărcate; ... f) asanarea terenurilor și a apelor de muniții, de produse pirotehnice, de materii explozive și mine; ... g) operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; ... h) delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare. ... 2. Activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III și IV din centrale nuclearoelectrice, unități de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, unități de fabricare a combustibilului nuclear, unități de tratare și depozitare a deșeurilor radioactive, instalații radiologice și alte instalații nucleare ... 3. Activitatea desfășurată în subteran la construcții hidrotehnice de tuneluri, de galerii, precum și de centrale electrice subterane, la exploatări din cariere prin tuneluri și galerii ... 4. Activitatea desfășurată în subteran: lucrări de construcții, întreținere și reparații de tuneluri, de căi ferate, drumuri, precum și galeriile aferente, cu adâncimi mai mari de 8 m. ... 5. Activitățile desfășurate în subteran în cadrul metroului pentru: a) mecanic de locomotivă și ramă electrică de metrou; ... b) mecanic ajutor de locomotivă și ramă electrică de metrou; ... c) mecanic instructor. ... 6. Activitatea de revizie, întreținere, exploatare și reparație de la metrou, care se desfășoară 100% în subteran ... 7. Activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor ... 8. Activitatea de exploatare portuară desfășurată de docheri și de docheri-mecanizatori ... 9. Activitatea desfășurată de personalul navigant din unitățile de transport maritim și fluvial, care lucrează în sala mașinilor de pe navele maritime și fluviale cu capacitate de peste 600 CP ... 10. Lucrări permanente sub apă la suprapresiune: scafandri și chesonieri ... 11. Activitatea desfășurată de personalul de pe platforme marine ... 12. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează în exploatări forestiere: fasonatori, corhănitori, funiculariști, tractoriști, conducători de tractoare articulate forestiere, sortatori ... 13. Activitatea desfășurată la forajul sondelor de țiței și gaze: intervenții, probe de producție și reparații capitale la sonde, combustie subterană, detubări sonde și săparea puțurilor pentru repararea coloanelor la sonde; activitatea de operații speciale - pentru timpul efectiv lucrat la sondă; montarea-demontarea turlelor petroliere, cu excepția turlelor rabatabile ... 14. Reparații și întreținere la mori cu capacitate mai mare de 7.000 t ... 15. Prelucrarea industrială a topiturii de sticlă prin suflare cu gura - operații executate complet nemecanizat la țeavă, preluând priza din cuptorul de topire - și din țeavă de sticlă greu fuzibilă ... 16. a) Prelucrarea topiturii de sticlă la mașini automate, semiautomate și prese; ... b) Alimentarea manuală a cuptoarelor de topit sticlă; ... c) Cuptoarele pentru topirea sticlei. ... 17. Fabricarea fibrelor minerale artificiale din fibre și fibre de sticlă ... 18. Activitatea desfășurată de personalul din activitatea de cocsificare a cărbunelui: a) cocserie: mașina de șarjare, așezarea și etanșarea ușilor, încălzirea bateriilor și a colectoarelor de gaze - platformele de pe bateriile de cocs și semicocs, scoaterea ușilor, transportul cocsului la stins, stingerea și sortarea cocsului; ... b) sectorul chimic al cocseriei: chimizarea gazului de cocs, distilarea gudroanelor, ambalarea și încărcarea în vrac a produselor chimice rezultate și fabricate; ... c) arderea pe vatră în cuptoare deschise a gudroanelor rezultate de la rafinarea produselor petroliere; ... d) operația de gudronare a lingotierelor. ... 19. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la producerea electrozilor siderurgici și de sudură: a) măcinarea, dozarea, malaxarea, brichetarea și presarea materiilor prime necesare fabricării electrozilor; ... b) calcinarea cocsului de petrol și a antracitului; ... c) prepararea smoalei, a electrografitului, precum și a deșeurilor crude și a antracitului și dozarea acestor componente; ... d) coacerea, recoacerea, grafitarea și impregnarea electrozilor; ... e) recuperarea produselor cărbunoase; ... f) prelucrări mecanice pe mașini-unelte speciale ale electrozilor siderurgici grafitați și ale niplurilor, ale blocurilor de furnal. ... 20. Prepararea de minereuri: măcinare, flotare, filtrare ... 21. Activitatea desfășurată de personalul din activitatea de aglomerare: a) sectorul de aglomerare din siderurgie: operațiile de la mașina de aglomerare, reintroducerea în flux a șarjei neaglomerate - retur, expediția aglomeratului; ... b) încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi - operație ce se execută sub silozuri; ... c) măcinarea, prăjirea, aglomerarea, șarjarea, precum și topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb; ... d) prăjirea și aglomerarea minereului de cupru, topirea concentratelor cuproase, convertizarea, prerafinarea, precum și granularea cuprului; ... e) prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor și a materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea și turnarea metalelor neferoase. ... 22. Activitatea desfășurată de personalul de la furnale: a) încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi - operație ce se execută sub silozuri; ... b) instalația de dozare și de încărcare a materialelor de șarjă, încărcarea furnalelor, epurarea gazelor de furnal, preîncălzitoare de aer, curățarea canalelor de la furnal, activitatea prestată la creuzetul furnalelor, desulfurarea fontei, granularea și expandarea zgurii, precum și epurarea gazelor de furnal. ... 23. Activitatea desfășurată de personalul din oțelarii: a) încărcarea cuptoarelor, precum și elaborarea oțelului în cuptoare, în convertizoare, în cuptoare electrice, inclusiv instalații de retopire sub zgură și tratament termic în vid, care au capacitatea de cel puțin 5 t pe șarjă; ... b) turnarea oțelului prin procedeul continuu și în lingouri la uzinele siderurgice; ... c) pregătirea gropii de turnare, turnarea și evacuarea oțelului; ... d) cazanele recuperatoare de la oțelăriile cu convertizoare. ... 24. Activitatea din turnătoriile de fontă, oțel, neferoase sau materiale refolosibile neferoase, cu producție industrială continuă, în care se execută și operațiile de dezbatere sau de curățare a pieselor în hala de turnare ... 25. Activitatea desfășurată de personalul din activitatea de laminare la cald: a) încălzirea metalului în vederea laminării, laminarea, tăierea, presarea și refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea și sortarea la cald; ... b) încărcarea și descărcarea cuptoarelor adânci - macarale Tiegler, precum și macaralele de la scoaterea oțelului din cuptoarele cu propulsie; ... c) încălzirea țaglelor în cuptorul cu vatra înclinată pentru laminorul de 6 țoli, precum și încălzirea bandajelor și a discurilor pentru roțile de material rulant; încălzirea oțelului pentru laminare în cuptoare adânci; ... d) încălzirea, scoaterea și transportul platinelor și al pachetelor de tablă, manual, de la cuptoare la cajă; ... e) extragerea manuală a oțelului cald pentru laminare din cuptoare sau a țaglelor din cuptoarele cu propulsie; ... f) extragerea manuală a lingourilor sau a țaglelor din cuptoarele cu propulsie; transportul manual al țaglelor de la cuptor la linia de laminare; ... g) striparea lingourilor și curățarea cu flacără a lingourilor, bramelor și a țaglelor, precum și curățarea cu ciocane pneumatice a lingourilor și laminatelor. ... 26. Activitatea de forjare continuă la cald, manuală, cu ciocane și prese de peste 200 kg/forță ... 27. Activitățile efectuate de zidari-șamotori: a) zidirea și repararea cuptoarelor industriale, utilajelor de turnare, cazanelor din centralele electrice, precum și a altor asemenea utilaje, cu cărămidă din silică sau cu cărămidă din silică asociată cu alte categorii de cărămidă refractară; ... b) executarea la cald, la utilajele menționate mai sus, a operațiilor de zidire și de reparare a zidăriei, indiferent de tipul de cărămidă refractară utilizată - activitate permanentă. ... 28. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la: a) uscarea, prăjirea și distilarea minereurilor cinabrifere; ... b) distilarea și purificarea mercurului în proces continuu; instalațiile de prelucrare cu mercur a minereurilor auroargentifere, activitatea de cianurare a minereurilor auroargentifere; ... c) electroliza cuprului și fabricarea industrială a pulberilor de cupru; ... d) electroliza aluminiului, inclusiv captarea gazelor; ... e) prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor și a materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea și turnarea metalelor neferoase; ... f) afinarea aurului și a argintului; ... g) fabricarea pulberii de aluminiu; ... h) fabricarea feroaliajului și a siliciului metalic. ... 29. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la producția și prelucrarea plumbului, zincului și cositorului: a) măcinarea, prăjirea, aglomerarea, șarjarea, precum și topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb; rafinarea plumbului, inclusiv cupelarea; elaborarea aliajului plumb-cadmiu; ... b) topirea aliajelor cu peste 50% plumb și turnarea de piese din aceste aliaje în procesul de fabricație industrială: topirea, elaborarea și rafinarea metalelor neferoase în incinta uzinelor din metalurgia plumbului; ... c) fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb; ... d) metalurgia zincului; ... e) personalul care lucrează cu plumb din fabricile de celofibră-viscoză. ... 30. Activitatea de tratare și acoperire a metalelor prin următoarele: a) metalizarea cu nichel-carbonil; ... b) instalațiile de metalizare prin pulverizare cu jet de plasmă; ... c) operațiuni de tratamente termice efectuate în cuptoare care utilizează în exclusivitate gazul de cocs sau gazul de furnal; ... d) deservirea cuptoarelor cu clopot pentru tratamente termice ale rulourilor de tablă și benzilor de oțel; ... e) instalații de zincare a tablelor, țevilor și profilelor în industria metalurgică; ... f) operații de încălzire, tratament termic și emailare prin pudrare a pieselor din fontă; ... g) acoperiri metalice în metal topit, în cazul în care suprafața totală a pieselor care suferă această operație depășește 20 mp/oră. ... 31. a) Fabricarea abrazivelor din cuarț - toate operațiile aferente procesului de fabricație; ... b) Granularea carburii de siliciu, a electrocorindonului și finisarea pietrelor de polizor. ... 32. Activitatea de perforare, forare, împușcare și transport al materialului derocat în cariere, unde se folosesc excavatoare cu cupa mai mare de 4 mc și autobasculante mai mari de 25 t ... 33. Activitatea de sablaj uscat cu nisip, cu excepția instalațiilor ermetizate ... 34. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la fabricarea și ambalarea negrului de fum ... 35. Activitatea de fabricare a diamantelor sintetice ... 36. Activitatea desfășurată în instalațiile care fabrică, vehiculează și depozitează hidrogen sulfurat, de distilare a apei grele, de schimb izotopic și de epurare a apelor reziduale cu hidrogen sulfurat ... 37. Fabricarea acrilonitrilului și a derivaților cianici, în cazul în care se desfășoară în aceeași instalație; utilizarea în industrie a acrilonitrilului ... 38. Curățarea rezervoarelor și tancurilor, precum și a canalelor subterane care conțin substanțe foarte periculoase sau cancerigene din unitățile chimice și petrochimice ... 39. Activitatea desfășurată în instalații de fabricație a benzenului și tetraclorurii de carbon ... 40. Activitatea desfășurată în instalația bitum - fabricarea, ambalarea, prepararea mixturilor asfaltice ... 41. Fabricarea fenolului ... 42. Activitatea desfășurată în instalațiile de fabricare a oxidului de etilenă ... 43. Activitatea desfășurată în instalațiile de electroliză pentru producerea clorului ... 44. Activitatea de fabricare a clorurii de vinil și a policlorurii de vinil ... 45. Activitatea de fabricare a pesticidelor ... 46. Fabricarea și utilizarea industrială de alfa și betanaftilimină ... 47. Fabricarea și ambalarea benzidinei ... 48. Fabricarea hidrobenzenului ... 49. Dozarea manuală a antioxidanților, a acceleratorilor și a agenților de vulcanizare ... 50. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează în leprozerii ... 51. Fabricarea ferodourilor - toate operațiile; fabricarea și prelucrarea plăcilor de marsit pe bază de azbest - toate operațiile ... 52. Activitatea de trefilare, inclusiv decaparea cu acizi ...

Articolele următoare · 172 din 191