LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 (*actualizată*) pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (actualizată până la data de 5 septembrie 2012*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezentul titlu stabilește cadrul juridic general pentru organizarea și desfășurarea alegerii Camerei Deputaților și a Senatului.
În sensul prezentului titlu, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație
afiș electoral - apel, declarație, fotografie și alt material sub formă tipărită, utilizat în campania electorală de competitorii electorali în scop de informare și propagandă electorală
Alegerile parlamentare în România se desfășoară cu respectarea caracterului universal, egal, direct, secret și liber exprimat al votului, în condițiile prezentului titlu.
Cetățenii români au dreptul de vot și de a fi aleși, indiferent de rasă, sex, naționalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, opinie politică, avere sau de origine socială, în condițiile prezentului titlu.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate își exercită dreptul de vot în condițiile prevăzute de prezentul titlu.
Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaților și la un singur vot pentru alegerea Senatului.
Fiecare alegător își exprimă votul personal. Exercitarea votului în numele altui alegător este interzisă.
Votul exercitat în cadrul alegerilor este secret. Orice control asupra modului în care votează un alegător este interzis.
Participarea cetățenilor la alegeri se face pe baza liberului consimțământ al acestora. Nimeni nu are dreptul de a exercita presiuni asupra unui alegător pentru a-l determina pe acesta să participe sau să nu participe la alegeri.
Deputații și senatorii se aleg în colegii uninominale constituite potrivit prevederilor art. 11, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentării proporționale.
Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 70.000 de locuitori. (3) Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 de locuitori. (4) Numărul locuitorilor care se ia în calcul este cel rezultat în urma ultimului recensământ al populației, publicat de Institutul Național de Statistică, repartizat pe localități, corespunzător structurii teritorial-administrative în vigoare.
Alegerile se desfășoară într-o singură zi care poate fi numai duminica.
Aducerea la cunoștință publică a datei alegerilor se face cu cel puțin 90 de zile înainte de ziua votării prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind data alegerilor.
Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de ziua votării și se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării.
În cazul organizării de alegeri parțiale, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 45 de zile înaintea zilei votării. În acest caz, termenele prevăzute de prezenta lege, cu excepția celor de 24 de ore, se reduc la jumătate. Dacă din operațiunea de reducere la jumătate a termenelor rezultă fracțiuni de zile egale sau mai mari de 12 ore, rotunjirile se fac în plus; fracțiunile mai mici de 12 ore nu se iau în calcul.
Alegătorii votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul, potrivit delimitării făcute conform art. 18.
Cetățenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, își exercită dreptul de vot la una dintre secțiile de votare din acea țară în care își au domiciliul sau reședința, în condițiile prezentului titlu.
Personalul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare își exercită dreptul de vot la secția de votare constituită pe lângă misiunea diplomatică sau oficiul consular la care își desfășoară activitatea. Acesta va fi înscris în lista electorală suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare și va putea vota pe baza pașaportului diplomatic sau a pașaportului de serviciu.
Membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și persoanele însărcinate cu menținerea ordinii votează la secția la care își desfășoară activitatea, după înscrierea lor în lista electorală suplimentară, dacă este cazul, doar dacă domiciliază pe raza acelui colegiu uninominal în care se află secția de votare respectivă și sunt arondați, conform domiciliului, în altă secție de votare a aceluiași colegiu uninominal, iar candidații pot vota la oricare dintre secțiile de votare din cadrul colegiului uninominal în care candidează.
Alegătorii care au fost înscriși în registrul electoral cu adresa de reședință votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au reședința, potrivit delimitării făcute conform art. 18, și unde sunt înscriși în copia de pe lista electorală permanentă.
Organizațiile cetățenilor aparținând unei minorități naționale definite potrivit art. 2 pct. 29, legal constituite, care nu au obținut în alegeri cel puțin un mandat de deputat sau de senator au dreptul, potrivit art. 62 alin. (2) din Constituția României, republicată, la un mandat de deputat, dacă au obținut, pe întreaga țară, un număr de voturi egal cu cel puțin 10% din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe țară pentru alegerea unui deputat.
Pot depune candidaturi organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Parlament.
Pot depune candidaturi și alte organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale definite potrivit art. 2 pct. 29, legal constituite, care sunt de utilitate publică și care prezintă Biroului Electoral Central, în termen de 30 de zile de la data stabilirii zilei alegerilor, o listă de membri cuprinzând un număr de cel puțin 15% din numărul total al cetățenilor care, la ultimul recensământ, s-au declarat ca aparținând minorității respective.
Partidele politice, alianțele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale se pot asocia între ele numai la nivel național, pe bază de protocol, constituind o alianță electorală, în scopul participării la alegerea Camerei Deputaților și a Senatului. Un partid politic, o alianță politică sau o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale nu poate face parte decât dintr-o singură alianță electorală. Alianța electorală care a participat la alegerile anterioare sub o denumire o poate păstra numai dacă nu și-a schimbat componența inițială. De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă alianță.
Protocolul de constituire a alianței electorale se depune la Biroul Electoral Central în termen de 48 de ore de la înființarea acestuia.
Biroul Electoral Central se pronunță în ședință publică asupra admiterii sau respingerii protocolului de constituire a alianței electorale, în termen de 24 de ore de la depunerea acestuia.
Decizia Biroului Electoral Central de admitere a protocolului de constituire a alianței electorale poate fi contestată de orice persoană fizică sau juridică interesată la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 24 de ore de la pronunțare.
Decizia Biroului Electoral Central de respingere a protocolului de constituire a alianței electorale poate fi contestată de semnatarii protocolului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 24 de ore de la pronunțare.
Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra contestațiilor prevăzute la alin. (4) și (5) în termen de 24 de ore de la înregistrarea contestației, prin hotărâre definitivă și irevocabilă.
Celelalte prevederi ale prezentei legi referitoare la alianțele politice se aplică în mod corespunzător și alianțelor electorale.